Joi seara, la capătul unei zile întregi de consultări la Cotroceni, Nicușor Dan a anunțat ceva ce nu rezolvă nimic pentru țară, dar rezolvă exact ce trebuie pentru el (și nu doar): l-a desemnat candidat de premier pe Siegfried Mureșan. Pentru cine n-a ținut pasul cu telenovela politică din ultimele patru luni și jumătate, iată rezumatul rapid – guvernul a picat în mai, țara stă de 4 luni fără guvern, iar azi președintele a scos din pălărie un nume care nu dă bine nici măcar pe hîrtie, darmite în lumea reală. Și a făcut asta, pentru a închide gura tandemului Bolojan-Fritz, care se erijează în stăpînii nației de la o vreme, dar și pentru a mai trage de timp cu numirea unui guvern adevărat. Dar numai după ce se va mai lămuri care e treaba cu ascensiunea suveranismului în UE, ca și cu alegerile din SUA.
Mureșan e europarlamentar de trei mandate, un tip crescut politic la Bruxelles și prin Bundestag, adică exact genul de CV care sună impecabil la un dineu diplomatic și complet străin pentru omul din Piața Obor. Nu are reputație de reformator economic, nu l-a văzut nimeni negociind un buget național, iar acasă e perceput mai degrabă ca omul care apără interesul Bruxelles-ului decît interesul românului de rînd. E un susținător ferm al ajutorului pentru Ucraina, poziție care îi aduce simpatii la Strasbourg și antipatii tocmai la partea din electorat care s-a săturat să audă doar despre solidaritate externă cînd facturile interne ard. O parte din propriul partid, PNL, îl privește cu rezerve, iar fostul consilier prezidențial Adrian Rădulescu a susținut public că ascensiunea lui ar fi fost sprijinită din culise de serviciile secrete.
Pus cap la cap, portretul nu arată a premier de criză. Arată a candidat de compromis pe care nimeni nu-l vrea suficient de tare încît să-i dea votul. Iar aritmetica îl condamnă încă înainte să înceapă
PNL, USR și UDMR, chiar dacă merg toate mînă în mînă și UDMR nu se răzgîndește la jumătatea drumului, adună pe hîrtie cca.183 de voturi – pragul minim pentru o învestitură. Fără PSD, fără AUR, fără SOS, coaliția asta e ca un scaun cu trei picioare cînd ai nevoie de patru ca să nu cazi. Chiar Ciprian Ciucu, coleg de partid cu Mureșan, a spus-o fără menajamente ieri, la Gîndul Live: nu există majoritate pentru el. Cînd propriul coleg de partid iese la microfon să-ți stingă șansele înainte să apuci să le aprinzi, nu mai ai nevoie de amănunte ca să știi cum stă treaba.
De ce l-a ales atunci Nicușor, dacă știa că pică?
Aici e, de fapt, toată șmecheria serii. Nicușor Dan n-a mizat pe Mureșan crezînd că-l duce pînă la capăt. A mizat pe el ca să cîștige zece zile – exact timpul legal pe care-l are un premier desemnat să-și depună mandatul cînd realizează că nu are cu ce să guverneze. S-a mai întîmplat, cu Eugen Tomac, și s-a terminat la fel: cu o retragere elegantă și cu ceasul crizei pornit din nou de la zero. Diferența e că de data asta mișcarea are și o țintă precisă, iar ținta poartă numele Bolojan-Fritz.
Cuplul ăsta cu mult tupeu de pe locurile 3-4 s-a poziționat toată vara ca soluția realistă, de bun-simț, tehnocrată, pricepută, responsabilă, gata să preia frîiele nației. Nicușor le-a aruncat cartoful fierbinte Mureșan direct în poală, cît să le taie din elan și să le amintească cine ține, de fapt, calendarul politic în mîini. ”Jucați-o pe asta, băieți, dacă sunteți mari și tari!”. Pentru asta, e drept, Nicușor a făcut un sacrificiu de imagine, renunțînd la mult trîmbițata regulă ”nu premier fără majoritate”. Dar, ruperea pe genunchi a lui Bolojan și Fritz merită sacrificiul.
Jocul mare se joacă, de fapt, afară din țară
Motivul pentru care nimeni la vîrf nu se grăbește să tranșeze definitiv criza nu ține, în opinia noastră, doar de orgolii bucureștene. Alegerile mid-terms din Statele Unite și cele din Berlin și Pomerania din Germania stau ca doi termeni de ecuație, ca să vorbim pe gustul olimpicului, pe care liderii mari de aici par să-i aștepte înainte să aleagă direcția finală – un guvern cu bucăți suveraniste, care flirtează cu tonul din Washington, de după noiembrie, dacă republicanii nu pierd frîiele, și cu ascensiunea suveraniștilor în UE. Sau, dimpotrivă, se va merge cu continuarea liniei progresist-bruxelleze. Pînă atunci, orice premier ales acum e, de fapt, un premier de tranziție, pus acolo să țină scaunul cald, nu să-l ocupe cu adevărat.
Așa că desemnarea lui Mureșan nu e o soluție, e o mutare de șah făcută de gruparea cotrocenistă ca să cîștige timp. Nicușor a rezolvat exact atît cît avea nevoie: a arătat că mișcă, lasă pe altcineva să deconteze eșecul și a retezat, dintr-o mișcare, pretențiile celor care se vedeau deja instalați la guvernare. Restul, cine va conduce cu adevărat România în viitor, rămîne o întrebare la care, sincer, nici Cotroceniul nu pare să aibă încă răspunsul clar conturat.
Cît despre Siegfried, pare că Nicușor a reeditat celebrul banc cu moșul care a dus la tîrg gloaba surdă, chioară, bătrînă, costelivă etc nu ca să o vîndă. Doar ca să o facă de rîs. (Bogdan Tiberiu Iacob)
sursă: inpolitics.ro
Cu mult respect pentru articol ! Totuși, vedeți că pe scaunul cu trei picioare se poate sta, este stabil întrucât, din fizică am învățat ca trei puncte determină un plan! Vă citesc, va urmăresc și va admir!
Titlul pune accent pe strategia politică atribuită lui Nicușor și pe tandemul Bolojan–Fritz, dar ar fi interesant ca articolul să detalieze și ce s-a întâmplat concret la „tîrg”, nu doar ironia din formulare. Divergențele dintre imaginea publică și rezultatul politic merită analizate separat.
Metafora cu „gloaba la târg” e tăioasă, dar surprinde ideea centrală: trimiterea lui Nicușor pare prezentată ca o mișcare menită să expună atât personajul, cât și tandemul Bolojan–Fritz. Ar fi interesant de văzut ce argumente concrete aduce articolul pentru această interpretare.
Titlul atacă direct ideea că Nicușor ar fi trimis „gloaba la târg” ca să compromită atât persoana vizată, cât și tandemul Bolojan–Fritz. Ar fi interesant de văzut ce argumente concrete susțin această interpretare și dacă există dovezi pentru intenția atribuită.
Titlul e construit pentru scandal, dar ideea centrală merită discutată: gestul lui Nicușor pare mai degrabă o expunere calculată a tandemului Bolojan–Fritz decât o simplă gafă politică. Rămâne de văzut dacă această strategie îi aduce capital electoral sau doar escaladează circul public.
Formularea despre „gloaba la târg” și tandemul Bolojan–Fritz arată clar miza politică a episodului: nu doar o decizie administrativă, ci o încercare de a compromite public întreaga echipă. Rămâne de văzut dacă această strategie îi va afecta pe cei vizați sau se va întoarce împotriva lui Nicușor.
Titlul pune apăsat în discuție strategia lui Nicușor și relația cu tandemul Bolojan–Fritz. Ar fi interesant ca articolul să explice concret ce gesturi sau declarații au făcut ca trimiterea la „târg” să pară o operațiune de compromitere, nu doar o formulă polemică.