17.1 C
București
vineri, mai 24, 2024
17.1 C
București
vineri, mai 24, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăExterneDe ce SUA sprijină Israelul?

De ce SUA sprijină Israelul?

-

DISTRIBUIE:

BEN NORTON: De ce Statele Unite sprijină atât de puternic Israelul?

În acest videoclip de astăzi, voi explica motivele geopolitice și economice pentru care Israelul este o parte atât de importantă a politicii externe a Statelor Unite a încercării Washington-ului de a domina nu numai regiunea Orientului Mijlociu, ci şi întreaga lume.

Pentru această analiză de astăzi, am avut privilegiul de a mă alătura economistului Michael Hudson. Îl voi aduce mai târziu pentru a oferi detalii suplimentare despre acest subiect. Dar, în primul rând, vreau să subliniez un context de bază foarte important pentru a înțelege această relație.

Este crucial să subliniem faptul că Israelul este o extensie a puterii geopolitice a SUA într-una dintre cele mai importante regiuni ale lumii.

De fapt, actualul președinte al SUA, Joe Biden, în 1986, când era senator, a spus că, dacă Israelul nu ar exista, Statele Unite ar trebui să inventeze acest lucru:

BIDEN/VIDEO: Dacă ne uităm la Orientul Mijlociu, cred că e timpul să ne oprim, aceia dintre noi care susţin, aşa cum susţin majoritatea dintre noi, Israelul în această formă, din a ne cere scuze pentru sprijinul nostru pentru Israel.

Nu trebuie să ne cerem scuze. Deloc. Este cea mai bună investiție de 3 miliarde de dolari pe care o facem.

Dacă nu ar fi existat Israelul, Statele Unite ale Americii ar fi trebuit să-l inventeze pentru a-și proteja interesul în regiune; Statele Unite ar fi trebui să meargă acolo și să inventeze Israelul.

Sunt alături de colegii mei care se află la Comisia pentru Relaţii Externe şi ne facem griji pentru NATO; şi ne îngrijorăm pentru flancul estic al NATO, Grecia şi Turcia şi cât de important este acesta. Ele pălesc prin comparație…

Ele pălesc prin comparație în ceea ce privește beneficiul care se acumulează în Statele Unite ale Americii.

BEN NORTON: În primul rând, este de la sine înțeles că așa-numitul Orient Mijlociu, sau un termen mai potrivit ar fi Asia de Vest, are unele dintre cele mai mari rezerve de petrol și gaze din lume, întreaga infrastructură economică din întreaga lume se bazează pe combustibili fosili.

Ne îndreptăm treptat către noi surse de energie, dar combustibilii fosili sunt încă necesari pentru întreaga economie globală. Iar obiectivul Washingtonului a fost acela de a se asigura că poate menține prețuri constante pe piețele globale de petrol și gaze.

Dar este vorba despre ceva mult mai important decât petrolul și gazul. Politica militară a SUA, declarată încă din anii 1990, de la sfârșitul Războiului Rece și răsturnarea Uniunii Sovietice, a fost dominată de încercarea de a deține controlul asupra fiecărei regiuni a lumii.

Acest lucru a fost declarat foarte clar de către Consiliul Naţional de Securitate al SUA în 1992 în aşa-numita Doctrină Wolfowitz. Consiliul Național de Securitate al SUA a scris:

Scopul Statelor Unite este de a împiedica orice putere ostilă să domine o regiune esențială pentru interesele noastre, şi, de asemenea, de a consolida barierele împotriva reapariţiei unei ameninţări globale la adresa intereselor SUA şi aliaţilor noştri. Aceste regiuni includ Europa, Asia de Est, Orientul Mijlociu/Golful Persic și America Latină. Controlul consolidat, nedemocratic al resurselor unei astfel de regiuni esențiale ar putea genera o amenințare semnificativă la adresa securității noastre.

Apoi, în 2004, guvernul SUA a publicat Strategia Militară Națională, în care Washingtonul a subliniat că scopul său a fost „Full Spectrum Dominance – capacitatea de a controla orice situație sau de a învinge orice adversar în întreaga gamă de operațiuni militare”.

Acum, din punct de vedere istoric, când a venit vorba de Orientul Mijlociu, Statele Unite s-au bazat pe o așa-numită strategie „twin pillar”. Stâlpul vestic era Arabia Saudită, iar stâlpul estic era Iranul. Și până la revoluția din Iran din 1979, țara a fost guvernată de un dictator, un șah, monarhul, care a fost susținut de Statele Unite și a servit interesele SUA în regiune.

Cu toate acestea, odată cu revoluția din 1979, SUA a pierdut unul dintre pilonii strategiei sale cu „doi piloni”, iar Israelul a devenit din ce în ce mai important pentru ca Statele Unite să mențină controlul asupra acestei regiuni strategice cruciale.

Nu este vorba numai despre rezervele masive de petrol și rezervele de gaze din regiune; nu este vorba doar despre faptul că mulți dintre producătorii de top de petrol și gaze din lume sunt situați în Asia de Vest. Ci este vorba, de asemenea, de faptul că unele dintre cele mai importante rute comerciale de pe Pământ trec și prin această regiune.

Ar fi dificil să estimăm cât de important este canalul Suez. El conectează comerțul din Orientul Mijlociu care intră în Europa, de la Marea Roșie în Marea Mediterană și aproximativ 30% din toate containerele de transport maritim din lume trec prin Canalul Suez. Aceasta reprezintă aproximativ 12% din comerțul global total al tuturor bunurilor.

Apoi, la sud de Canalul Suez, unde Marea Roșie intră în Marea Arabiei, există un punct de șoc geostrategic crucial cunoscut sub numele de Strâmtoarea Bab al-Mandab, chiar în largul coastei Yemenului. Și acolo, peste 6 milioane de barili de petrol trec în fiecare zi.

Din punct de vedere istoric, Statele Unite au încercat să domine această regiune pentru a menține controlul nu numai al aprovizionării cu energie, dar și pentru a securiza aceste rute comerciale globale pe care este construit întregul sistem economic neoliberal globalizat.

Pe măsură ce influența SUA în regiune a slăbit într-o lume din ce în ce mai multipolară, Israelul a devenit din ce în ce mai important pentru ca Statele Unite să încerce să mențină controlul.

Putem vedea acest lucru în mod clar în discuțiile privind prețurile petrolului prin OPEC, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol, care a fost în esență extinsă și este acum cunoscută sub numele de OPEC+ pentru a include Rusia.

Acum, principalul inamic al Arabiei Saudite și al Washingtonului, Rusia, joacă un rol-cheie în determinarea prețurilor globale ale petrolului.

Din punct de vedere istoric, Arabia Saudită a fost un reprezentant loial al SUA, dar din ce în ce mai mult Riad a menținut o politică externă nealiniată cu interesele SUA. Unul dintre motive este că China este acum cel mai mare partener comercial al multor țări din regiune. Timp de un deceniu, China a fost cel mai mare importator de petrol și gaze din Golful Persic.

În plus, prin proiectul său global de infrastructură, Belt and Road Initiative, China mută centrul comerțului mondial înapoi în Asia. Și în „Belt and Road Initiative”, „road” în special este o referire la Noul Drum al Mătăsii.

Puteţi ghici care regiune este absolut crucială în Noul Drum al Mătăsii şi în Iniţiativa Belt and Road? Ei bine, bineînţeles, Orientul Mijlociu – sau, din nou, un termen mai potrivit ar fi Asia de Vest, iar acest termen explică mult mai bine importanţa geostrategică a acestei regiuni, pentru că leagă Asia de Europa.

Acest lucru explică, de asemenea, de ce Statele Unite au fost atât de disperate să încerce să conteste „Belt and Road Initiative” cu propriile sale încercări de a construi noi rute comerciale. În special, SUA încearcă să facă o rută comercială care să meargă din India în Golful Persic și apoi prin Israel.

Deci, în toate aceste proiecte, Israelul joacă un rol important, ca o extensie a puterii imperiale a SUA într-una dintre cele mai importante regiuni ale lumii. De aceea, Biden a spus în 1986 că dacă Israelul n-ar exista, SUA ar trebui să îl inventeze.

De aceea, Biden a repetat acest lucru într-o întâlnire a Casei Albe cu președintele Israelului, Isaac Herzog, pe 27 octombrie 2022:

De asemenea, vom discuta despre angajamentul pe care Statele Unite îl au față de Israel, pe baza principiilor noastre, ideile noastre, valorile noastre; ele sunt aceleași valori.

Şi am spus adesea, domnule Preşedinte [Herzog], dacă nu ar exista un Israel, ar trebui să inventăm unul.

Și chiar recent, pe 18 octombrie 2023, Biden a repetat încă o dată același lucru într-un discurs pe care l-a ținut în Israel: „Am spus-o de mai demult, dacă Israelul nu ar fi existat, noi ar trebui să-l inventăm”.

În acel discurs din 2023, Biden a călătorit în Israel pentru a sprijini țara în timp ce desfășura o campanie brutală de bombardamente în Gaza și declanșa o epurare etnică a palestinienilor ca parte a ceea ce mulți experți din întreaga lume au numit un caz de genocid.

Experţi de top ai Naţiunilor Unite au avertizat că poporul palestinian este în pericol de genocid din partea Israelului.

Iar Statele Unite au sprijinit cu fermitate Israelul, pentru că încă o dată, după cum a spus Joe Biden, Israelul este o extensie a puterii imperiale a SUA în Asia de Vest; și dacă Israelul n-ar exista, Washingtonul ar trebui să îl inventeze.

Acum voi trece la interviul pe care l-am făcut cu Michael Hudson, economistul genial și autorul multor cărți, inclusiv Super Imperialismul: Strategia Economică a Imperiului American.

Iată câteva frânturi din conversația noastră:

MICHAEL HUDSON: Israelul este un portavion aterizat în Orientul Apropiat. Israelul este punctul de decolare pentru America prin care aceasta poate controla Orientul Apropiat…

Statele Unite au văzut întotdeauna Israelul ca fiind doar baza noastră militară străină. Când Anglia a adoptat pentru prima dată actul spunând că ar trebui să existe un Israel, Declarația Balfour, a fost pentru că Marea Britanie a vrut să controleze Orientul Apropiat și aprovizionarea cu petrol…

Şi apoi, bineînţeles, când Truman a intrat în scenă, armata a văzut imediat că America înlocuia Anglia ca şef al Orientului Apropiat…

Ceea ce vedem cu adevărat este că, după ce am luptat cu Rusia până la ultimul ucrainean și amenințând să luptăm cu Iranul până la ultimul israelian, Statele Unite încearcă să trimită arme Taiwanului – ți-ar plăcea să lupți până la ultimul taiwanez împotriva Chinei?

Și asta este într-adevăr strategia SUA peste tot în lume; ea încearcă să arunce alte ţări în conflicte pentru a-și menține propriul control.

BEN NORTON: Michael, îţi mulţumesc că mi te-ai alăturat astăzi. Vorbim pe 9 noiembrie, iar cel mai recent bilanţ al războiului din Gaza este că Israelul a ucis peste 10.000 de palestinieni.

Organizația Națiunilor Unite a spus despre Gaza că este un „cimitir pentru copii”. Peste 4.000 de copii au fost ucişi. Aproximativ 40% dintre victime sunt copii.

Iar Statele Unite au continuat să sprijine Israelul, nu doar diplomatic, ci şi politic, și nu doar prin exercitarea dreptului de veto aplicat rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, care solicită încetarea focului, dar, în plus, SUA a trimis miliarde de dolari Israelului.

Nu doar cele 3,8 miliarde de doalari pe care SUA le oferă Israelului în fiecare an în ajutor militar, ci prin acordarea de zeci de miliarde de dolari mai mult.

Deci mă întreb dacă ai putea să-mi spui de ce crezi că SUA investește atât de multe resurse în sprijinirea Israelului în timp ce comite în mod clar crime de război.

MICHAEL HUDSON: Ei bine, cu siguranţă susţine Israelul, însă nu susţine Israelul pentru că acesta este un act altruist.

Pentru Statele Unite, Israelul este portavionul lor aterizată în Orientul Apropiat. Israelul este punctul din care America poate să controleze Orientul Apropiat.

Încă de când se vorbea despre crearea unui stat Israel, întotdeauna Israelul avea să fie un avanpost, mai întâi al Angliei, apoi al Rusiei și al Statelor Unite ale Americii în Orientul Apropiat.

Şi vă pot da o anecdotă. Principalul consilier pe probleme de securitate naţională al Netanyahu a fost Uzi Arad în ultimii ani. Am lucrat la Institutul Hudson timp de aproximativ 5 ani, 1972-1976. Am lucrat foarte îndeaproape cu Uzi acolo.

Uzi și cu mine am făcut două călătorii în Coreea și Japonia pentru a vorbi despre finanțele internaționale. Așa că am avut o șansă bună să ne cunoaștem. În San Francisco a fost o petrecere sau o adunare pentru ca oamenii să ne întâlnească.

Și unul dintre generalii din SUA a venit și l-a bătut pe Uzi pe spate și i-a spus: – „sunteți portavionul nostru aterizat acolo. Vă iubim”.

Ei bine, l-am putut vedea pe Uzi cum a devenit foarte jenat și nu a avut într-adevăr nimic de spus. Dar Statele Unite au văzut întotdeauna Israelul ca fiind doar baza noastră militară străină, nu ca pe statul Israel.

Deci, desigur, vrea să asigure această bază militară.

Dar când Anglia a adoptat pentru prima dată actul spunând că ar trebui să existe Israel, Declarația Balfour, a fost pentru că Marea Britanie a vrut să controleze Orientul Apropiat și aprovizionarea cu petrol.

Când Israelul a fost format în cadrul Națiunilor Unite, prima țară care a l-a recunoscut a fost Rusia lui Stalin, care a crezut că rușii vor avea o influență majoră asupra Israelului.

Și apoi, bineînțeles, când Truman a intrat în scenă, armata a văzut imediat că America înlocuia Anglia ca șef al Orientului Apropiat. Și asta a fost chiar și după luptă, răsturnarea guvernului Mossadegh în Iran în 1953.

Aţi menţionat că America sprijină Israelul. Nu cred că America sprijină Israelul deloc, nici majoritatea israelienilor și nici majoritatea democraților nu o fac.

America îl sprijină pe Netanyahu. Sprijină Likud-ul, nu Israelul. Majoritatea israelienilor, cu siguranță israelienii nereligioși, populația de bază a Israelului de la înființarea sa, se opune Likud-ului și politicilor sale.

Ceea ce se întâmplă cu adevărat este că pentru Statele Unite Netanyahu este versiunea israeliană a lui Zelensky în Ucraina.

Și avantajul de a avea o persoană atât de neplăcută, oportunistă și coruptă ca Netanyahu, care este pus sub acuzare pentru corupția sa, este tocmai faptul că toată atenţia Întregii lumi, care este atât de îngrozită de atacurile care au loc în Gaza, este îndreptată într-acolo; populația nu dă vina pe Statele Unite.

Israelul este văzut drept principalul vinovat. Oamenii îl învinuiesc pe Netanyahu și Israelul pentru asta, când de fapt vina este a Statelor Unite, care au trimis bombe și de arme. Există 22.000 de mitraliere, arme automate, care sunt interzise pentru vânzare în Statele Unite pe care America le trimite coloniștilor să le folosească asupra Cisiordaniei.

Deci, există un joc de-a polițistul bun, polițistul rău. Îl aveţi pe domnul Blinken spunându-i lui Netanyahu, când bombardaţi spitalele, asiguraţi-vă că o faceţi conform regulilor de război. Şi când ucizi 100.000 de copii din Gaza, asigură-te că este vorba de acțiuni legale şi încadrate în regulile războiului. Și când vorbiți despre epurare etnică și conducerea unei populații, asigurați-vă cătotul este legal.

Ei bine, bineînţeles, nu se ține cont de regulile războiului şi se comit crime de război, dar Statele Unite pretind că îi spun lui Netanyahu şi guvernului israelian să folosească bombe mai mici. „Fiți mai blânzi când bombardați copiii din spital”, când de fapt acest lucru este pentru spectacol.

Statele Unite încearcă să spună că se implică acolo pentru a oferi ajutor unui aliat. Întreaga lume a observat că SUA are acum două portavioane în Marea Mediterană, chiar lângă țărmul Orientului Apropiat, și are un submarin atomic lângă Golful Persic.

De ce sunt acolo? Președintele Biden și Congresul spun că nu vom avea trupe americane care să lupte împotriva Hamas în Gaza. Că SUA nu se va implica. Ei bine, dacă trupele nu se vor implica, de ce sunt acolo?

Ştim ce fac avioanele americane. Ieri, au bombardat încă un aeroport și un depozit de combustibil din Siria. SUA bombardează Siria. Şi este foarte clar că ei sunt acolo nu pentru a proteja Israelul, ci pentru a lupta împotriva Iranului.

Din nou şi din nou, fiecare ziar american, când vorbeşte despre Hamas, spune că Hamas acţionează în numele Iranului. Când se vorbeşte despre Hezbollah, şi va exista o intervenţie din partea Libanului împotriva nordului Israelului, ei spun că Hezbollah este formată din marionete iraniene.

De fiecare dată când vorbesc despre orice lider din Orientul Apropiat, se înţelege că toţi aceşti lideri sunt marionete ale Iranului, la fel ca în Ucraina şi Europa Centrală, ei vorbesc despre Ungaria și alte țări ca fiind marionete ale lui Putin în Rusia.

Ei se axează, într-adevăr – America nu încearcă să lupte pentru a proteja Ucraina – pe lupta până la ultimul ucrainean, sperând că vor epuiza armata din Rusia. Ei bine, n-a funcționat.

Acelaşi lucru vor să-l facă în Israel. Dacă Statele Unite îi împing pe israelieni și Netanyahu să escaladeze, să escaladeze, să escaladeze, să facă ceva care la un moment dat îl va determina pe Nasrallah să spună în sfârșit „E de ajuns! Nu mai putem să acceptăm asta”. Noi ajutăm la salvarea populației din Gaza și în special la salvarea Cisiordaniei, unde au loc la fel de multe lupte. Noi vom intra atunci în luptă.

Și acela va fi momentul când Statele Unite se vor simţi libere să acționeze nu numai împotriva Libanului, ci să ducă lupta până la capăt prin Siria, Irak, Iran.

Ceea ce vedem în Gaza şi în Cisiordania de astăzi este doar declanșatorul faptului că neoconservatorii spun că nu vom avea niciodată o șansă mai bună decât avem acum pentru a cuceri Iranul.

Deci, acesta este punctul de plecare pentru confruntare, că dacă America va controla petrolul din Orientul Apropiat, și prin controlul petrolului din Orientul Apropiat, prin aducerea acestuia sub controlul SUA, atunci va fi un război mondial, poate controla importurile de energie din mare parte a lumii.

Şi, prin urmare, acest lucru dă diplomaţilor americani puterea de a tăia petrolul şi gazele şi de a sancţiona orice ţară care încearcă să aleagă alternativa multipolară, orice ţară care încearcă să reziste controlului unipolar al SUA.

BEN NORTON: Da, Michael, cred că faci referire la un punct foarte important, și anume faptul că aceasta este una dintre cele mai geostrategice regiuni ale lumii, mai ales când vine vorba de hidrocarburi.

Întreaga economie globală este încă foarte dependentă de petrol și gaze, și mai ales având în vedere că SUA nu face parte din OPEC, și mai ales acum, având în vedere că OPEC s-a extins la OPEC+ și acum include Rusia.

Asta înseamnă că Arabia Saudită şi Rusia pot ajuta la controlul preţurilor globale ale petrolului. Şi am văzut acest lucru într-adevăr, de fapt, în Statele Unite în ultimii ani, odată cu creşterea inflaţiei preţurilor de consum.

Am văzut că administraţia Biden era preocupată de preţurile gazelor, în special în perioada premergătoare alegerilor de la jumătatea perioadei. Administrația Biden a eliberat o mulțime de petrol din rezervele strategice de petrol ale Statelor Unite.

Şi putem vedea, de asemenea, aceste tipuri de declaraţii, în special atunci când ne întoarcem şi ne uităm la administraţia Bush. Există numeroși oameni implicați în administrația Bush și așa-numitul “War on Terror” care au vorbit deschis despre cât de important a fost pentru Washington să domine această regiune.

În 2007, generalul de vârf al SUA și comandantul NATO Wesley Clark au dezvăluit că administrația Bush a făcut planuri de a răsturna 7 țări în 5ani. Acestea erau țări din Africa de Nord și Asia de Vest.

Mai exact, el a dezvăluit într-un interviu acordat jurnalistei Amy Goodman la Democracy Now că planurile Washington au fost să răstoarne guvernele din Irak, Siria, Liban, Libia, Somalia, Sudan și, în cele din urmă, Iran:

WESLEY CLARK: Aproximativ 10 zile după 9/11, am trecut prin Pentagon și l-am văzut pe Secretarul Rumsfeld și pe Secretarul Adjunct Wolfowitz. M-am dus jos doar ca să salut câţiva dintre oamenii din Statul Major Comun care obişnuiau să lucreze pentru mine.

Și unul dintre generali m-a sunat și mi-a spus, „Trebuie să vii și să vorbești cu mine acum”.

Am spus, „Well, păreai prea ocupat”. El a spus, “Nu, nu”. El spune, “Am luat decizia; noi vom merge la război cu Irak”.

Asta a fost pe 20 septembrie. Am spus, „De ce să mergem la război împotriva Irakului?” El a spus, “Nu știu”. El a spus, “Cred că nu e nimic altceva de făcut”.

Așa că am spus, “Au găsit cumva informații care îl leagă pe Saddam de al-Qaeda?” El a spus, “Nu, nu”. El spune, “Nu este nimic nou legat de asta. Ei au luat doar decizia de a merge la război cu Irakul”.

El a spus, “Nu prea știm ce să facem în privința teroriștilor, dar noi avem o armată bună și putem da jos guverne”.

Aşa că m-am întors să-l văd câteva săptămâni mai târziu şi până atunci deja se declanșaseră bombardamente în Afganistan.

Am spus, “Încă vom merge la război cu Irak?” Și el a spus, “Oh, e mai rău decât atât”

S-a dus la biroul lui, a luat o bucată de hârtie, și a spus, “tocmai am primit asta de sus”, însemnând biroul Secretarului Apărării de astăzi, și a spus, “Acesta este un document care descrie modul în care noi vom răsturna 7 țări în 5 ani, începând cu Irak și apoi Siria, Liban, Libia, Somalia, Sudan și terminând cu Iran”.

Am spus, “Este clasificat?” El a spus, “Da”. Am spus, “Atunci nu mi-l arăta”.

Şi l-am văzut acum un an sau cam aşa ceva, şi am spus, “Îţi aminteşti asta?” Și a spus, “Scuze, eu nu ți-am arătat acel document”

AMY GOODMAN: Scuze, cum ai zis că-l cheamă? (râde)

WESLEY CLARK: Nu am de gând să vă dau numele lui. (râde)

AMY GOODMAN: Deci, spune-ne din nou care erau țările vizate.

WESLEY CLARK: Ei bine, începând cu Irak, apoi Siria și Liban, apoi Libia, apoi Somalia și Sudan, și apoi înapoi în Iran.

BEN NORTON: Și de atunci, bineînțeles că am văzut războiul SUA împotriva Irakului. Desigur, am văzut războiul proxy din Siria, care continuă în multe feluri. SUA ocupă o treime din teritoriul sirian, inclusiv zonele bogate în petrol.

Iar Trump însuși, președintele Donald Trump, s-a lăudat într-un interviu din 2020 cu Laura Ingraham, gazda Fox News, că a lăsat trupele SUA din Siria pentru a prelua petrolul:
DONALD TRUMP: Şi apoi spun ei, „El a lăsat trupe în Siria”. Știi ce am făcut? Am lăsat trupe să ia petrolul. Am luat petrolul. Singurele trupe pe care le am acolo preluau petrolul. Trupele protejau zonele cu petrol.

LAURA INGRAHAM: Nu vom lua petrolul.

DONALD TRUMP: Păi, poate o vom face, poate nu o vom face.

LAURA INGRAHAM: Trupele protejează facilitățile.

DONALD TRUMP: Eu nu ştiu, poate ar trebui să luăm petrolul. Deja avem control asupra lui. În prezent, Statele Unite au petrolul.

Deci, ei spun, “El a lăsat trupe în Siria”. Nu, am scăpat de toate, cu excepția celor care protejau resursele de petrol.

BEN NORTON: Am văzut, de asemenea, că SUA au impus sancțiuni asupra Libanului, ceea ce a contribuit la hiperinflație și la distrugerea economiei libaneze. Și asta pentru că Hezbollah face parte din guvern, iar SUA a făcut presiuni asupra guvernului libanez pentru a crea un nou guvern fără Hezbollah.

Am văzut, de asemenea, că NATO a distrus statul libian în 2011. Somalia are, de asemenea, un stat eșuat. Iar Sudanul a fost împărțit în mare parte datorită faptului că SUA și Israel au sprijinit mișcarea separatistă a Sudanului de Sud pe linii etno-religioase, folosind sectarismul religios.

Deci, dacă vă uitați la lista țărilor pe care Wesley Clark le-a numit în 2006, cele 7 țări distruse în 5 ani, din nou, care au fost Irak, Siria, Liban, Libia, Somalia, Sudan și în cele din urmă Iranul; singura țară care a reușit cu adevărat să mențină stabilitatea statului, care nu a fost complet devastată de Statele Unite, este Iranul.

Desigur, a durat mai mult de 5 ani, dar SUA a avut destul succes. Și, desigur, Israelul a jucat un rol important în acest obiectiv al SUA de a destabiliza acele guverne din regiune.

MICHAEL HUDSON: Hai să analizăm și să vedem cum au reușit SUA să facă asta. Amintiți-vă după ce America a fost atacată pe 9/11, a avut loc o întâlnire la Casa Albă și toată lumea știa că piloții erau arabi saudiți şi se știa că unii dintre piloţi au stat la ambasada saudită din Los Angeles, cred, în Statele Unite.

Dar după 9/11, a avut loc o întâlnire a cabinetului, iar Rumsfeld a spus oamenilor de acolo „căutați și găsiți orice legătură puteți cu Irak, uitați de Arabia Saudită, fără probleme, Irakul este cheia”. Şi i-a îndrumat să găsească o astfel de legătură, şi 9/11 a devenit scuza pentru a ataca nu Arabia Saudită, ci Irakul.

Aveau nevoie de o criză similară în Libia. Ei au spus că în Libia au existat unii fundamentaliști în suburbiile unuia dintre [orașe], nu capitala, care au provocat probleme. Și din această cauză și-au luat angajamentul să “protejeze” oamenii nevinovați de Muammar Gaddafi și de fapt s-au dus și au preluat toate rezervele lor de aur, toți banii și petrolul în numele monopolului de petrol al Franței.

Ei bine, acesta este rolul luptelor din Gaza de astăzi. Lupta împotriva Gazei este folosită ca scuză pentru ca America să-și mute navele de război și submarinele acolo, să bombardeze, împreună cu Israelul, aeroportul sirian, astfel încât sirienii să nu poată muta arme sau orice fel de sprijin militar, fie în Liban, la vest, fie în Iran, la est.

Deci, este evident că tot ceea ce vedem este o încercare de a distrage atenția opiniei publice de la faptul că, la fel cum a trebuit să invadăm Irakul din cauza 9/11, acum trebuie să luptăm în sfârșit și să scoatem rafinăriile de petrol din Iran și institutele lor științifice și orice laboratoare în care ar putea face cercetări atomice.

Iranul își dă seama de acest lucru. Săptămâna trecută, presa iraniană TV a declarat că ministrul apărării spune că, dacă există vreun atac asupra Iranului, fie din partea Israelului, fie din partea oricui altcuiva, SUA și bazele sale externe vor fi lovite puternic.

Iranul, Rusia, China au privit cu toţii situaţia din Gaza nu ca şi cum ar fi o acțiune israeliană, ci ca şi cum ar fi o acțiune a SUA. Toţi observă că este vorba despre Iran, iar presa americană spune, când vorbeşte despre Gaza, Hamas, Hezbollah sau orice alt grup, că acestea sunt întotdeauna instrumentul iranienilor și așa mai departe.

Ei au demonizat Iranul în același mod în care neoconservatorii au demonizat Rusia, determinând-o să se pregătească pentru momentul când America va declara un război nedeclarat împotriva Iranului.

Pe 8 noiembrie, republicanii au avut dezbaterea prezidențială fără Trump, iar Nikki Haley a spus „știți, noi trebuie să luptăm cu Iranul, noi trebuie să-l cucerim. DeSantis din Florida a spus, da, ucide-i pe toți. El nu a spus cine sunt ei. Era vorba de Hamas? S-a referit la cei care trăiesc în Gaza? Sau la toți arabii din Orientul Mijlociu?”.

Observăm ceva foarte asemănător cu cruciadele aici. Este o adevărată luptă pentru cine va controla energia, pentru că, din nou, energia e cheia: dacă poți controla fluxul de energie din lume, poți face întregii lumi ceea ce Statele Unite i-au făcut Germaniei anul trecut prin bombardarea conductelor Nord Stream.

Poți să blochezi industria, industria chimică, industria siderurgică, oricare dintre industriile mari consumatoare de energie, dacă țările nu sunt de acord cu controlul unipolar al SUA. De aceea SUA vrea să controleze aceste zone.

Ei bine, wildcard-ul de aici este Arabia Saudită. În două zile, cred că il veți vedea pe președintele iranian vizitând Arabia Saudită, și apoi vom urmări ce se va întâmpla.

Dar Arabia Saudită constată că, deși rolul său este esențial, Arabia Saudită ar putea spune pur și simplu că nu vom exporta mai mult petrol până când America nu se va retrage din Orientul Apropiat. Dar toate economiile monetare din Arabia Saudită sunt investite în SUA.

Statele Unite ţin lumea ostatică, nu numai prin controlul petrolului, gazelor şi energiei, ci şi prin controlul finanţelor. E ca și cum ai avea banii într-o bancă mafiotă sau în fondul mutual de criptocurrency Bankman-Friedthers. Ei pot face tot ce vor cu finanțele tale.

Este foarte puțin probabil ca Arabia Saudită să se despartă vizibil de Statele Unite, deoarece SUA ar ține-o ostatică.

Dar cred că ceea ce ar face ar fi ceea ce s-a vorbit încă din anii 1960, când au apărut probleme similare cu Iranul. „Asul din mânecă” al Iranului a fost întotdeauna reprezentat de capacitatea de a scufunda o navă în Strâmtoarea Hormuz, unde petrolul trece printr-o strâmtoare atât de mică, încât dacă scufunzi un petrolier acolo sau o navă de război, acesta va bloca tot comerțul maritim cu Arabia Saudită.

Și asta ar face ca Arabia Saudită să fie eliberată cel puțin pentru o perioadă. Desigur că ne-ar plăcea să exportăm petrol în continuare, dar nu o putem face pentru că tu, America, ai atacat Iranul, iar iranienii s-au apărat blocând strâmtoarea prin scufundarea navelor. Deci, nu puteți trimite portavioane și submarine pentru a ataca Iranul.

Dar Statele Unite provoacă o criză mondială.

Evident, Statele Unite ştiu că asta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, pentru că s-a tot vorbit despre asta în ultimii 50 de ani. De când eram la Institutul Hudson care lucra la securitatea națională, se discuta despre posibilele măsuri ce ar fi putut fi luate dacă Iranul scufundă vreo navă în strâmtoarea Hormuz.

Statele Unite și-au dat seama că prețurile petrolului vor crește. Iar dacă Iranul se luptă în acest fel, atunci vom avea puterea de a face lumii ceea ce am făcut Germaniei în 2022 când i-am tăiat petrolul. Dar, în acest caz, nu ne asumăm vina.

Vom spune, oh, nu noi am blocat comerţul cu petrol din Arabia Saudită. Iranul a fost cel care l-a blocat şi acesta este motivul pentru care vom bombarda Iranul, presupunând că pot.

Cred că acesta este planul de urgență. Şi aşa cum America a avut un plan de urgenţă exact ca acesta, aşteptând o oportunitate, cum a fost 9/11, au avut nevoie de un declanşator, iar Netanyahu a oferit declanşatorul. Şi de asta Statele Unite îl susţin pe Netanyahu.

Și, bineînțeles, Iranul spune „noi avem capacitatea de a rade la pământ Israelul”. În Congres, generalul Miley și ceilalți au spus „știm că Iranul ar putea distruge Israelul. De aceea trebuie să atacăm Iranul”.

Dar atacând Iranul, îi trimiți rachetele direct către Israel și, din nou, Israelul va ajunge să fie echivalentul Ucrainei în Orientul Apropiat. Acesta este planul şi cred că mulţi israelieni văd asta, și chiar ei sunt cei îngrijoraţi şi cei care se opun lui Netanyahu şi încearcă să-l împiedice să declanşeze un întreg set de acțiuni militare cărora Israelul nu le va putea rezista.

Eu sunt sigur că pot bombarda unele locuri din Iran, dar acum și Rusia sau China sprijină Iranul prin Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, iar limitele sunt trasate foarte, foarte clar.

Se pare că acest scenariu este inevitabil, deoarece Mearsheimer a subliniat că este imposibil să existe o soluție negociată sau un armistițiu între Israel și Palestina. El a spus că nu este valabilă soluția cu 2 state, deoarece statul palestinian va fi ca o rezervație indiană în America, complet izolat, nefiind într-adevăr un stat.

Și nu poate exita nici un singur stat, pentru că asta ar însemna consolidarea un stat teocratic. Ar fi ca Statele Unite în Vestul Sălbatic în secolul al XIX-lea.

Ca să înțelegem corect, trebuie să realizăm că ceea ce vedem astăzi în încercarea de a împărţi lumea este foarte asemănător, scuzaţi-mă, este foarte asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în secolele XII și XIII cu cruciadele.

BEN NORTON: Da, Michael, scoți în evidență o serie de aspecte foarte importante. Știu că vrei să vorbești mai departe despre cruciade şi analogia istorică. Şi cred că ai explicat foarte bine ideea cu imperiul SUA în postura unor noi cruciati.

Dar înainte de a te îndepărta de discuţia politică mai contemporană, am vrut să subliniez două puncte foarte importante pe care le-ai subliniat.

Unul dintre ele se referă nu doar la rezervele de hidrocarburi din Orientul Mijlociu, care sunt atât de importante pentru economia mondială și în încercarea SUA de a menține controlul asupra aprovizionării cu petrol și gaze și, în special, asupra costurilor energiei. Este vorba, de asemenea, de alegerile care vin în 2024, iar SUA este preocupată de prețurile gazelor și de inflație. Şi, bineînţeles, aportul de energie este un factor cheie în inflaţie.

Dar, mai mult decât atât, această regiune este strategică din cauza rutelor comerciale. Desigur, potrivit datelor de aici de la Forumul Economic Mondial, 30% din volumul containerelor de transport maritim mondial trece prin Canalul Suez și 12% din tot comerţul global constă în bunuri care trec prin Canalul Suez.

Și am văzut asta în 2021, când a avut loc acel mare scandal mediatic, când o navă americană a rămas blocată în Canalul Suez. Și asta, desigur, a venit și în momentul în care lumea ieșea din pandemie și au existat toate aceste șocuri ale lanțului de aprovizionare.

Deci, putem vedea cât de sensibilă este economia globală chiar și la problemele mici din lanțul global de aprovizionare. Și când vorbim despre rutele de transport maritim, nu vorbim doar despre Canalul Suez, ci și despre Marea Roșie spre sud.

De asemenea, mai este vorba și de Bab al-Mandab. Aceasta este o strâmtoare foarte importantă în largul coastei Yemenului. Și în războiul din Yemen, începând din 2014 și 2015, o mulțime de represalii ale SUA în acest război a fost în sud, în afara Bab al-Mandab, pentru că aceasta este o strâmtoare atât de importantă, prin care trec în fiecare zi milioane de barili de petrol.

Şi asta mi-a amintit, Michael, că vorbeai despre contextul istoric. Să ne întoarcem în 1956, când Israel a invadat Egiptul. De ce s-a întâmplat asta? Israelul a invadat Egiptul pentru că preşedintele de stânga al Egiptului, Nasser, a naţionalizat Canalul Suez.

Și în acel moment, ceea ce era foarte interesant este că Marea Britanie și Franța sprijineau puternic Israelul în acest război împotriva Egiptului, deoarece erau preocupate de naționalizarea Canalului Suez, realizată de Nasser. În acel moment, Statele Unite au fost la fel de profund pro-Israel cum au devenit și mai târziu.

Desigur, în 1967, în Războiul de Șase Zile, Israelul a atacat statele arabe vecine și a ocupat o parte din Egipt, Sinai, și apoi ceea ce a devenit astăzi Gaza. Israelul a ocupat Înălțimile Golan ale Siriei, care rămân ilegal ocupate astăzi. Iar Israelul a ocupat Cisiordania.

Dar un alt detaliu important despre asta este că, după războiul din 1967, Israelul a devenit din ce în ce mai mult un aliat al SUA.

În timp ce prima generație de lideri israelieni au fost mult mai europeni, generațiile ulterioare ale israelienilor au fost cu adevărat americane.

Adică, cineva ca Netanyahu este american. Netanyahu a fost crescut în Statele Unite. A mers la liceu în Philadelphia. A mers la liceu cu Reggie Jackson, apropo. Şi-a petrecut cei mai mulţi ani de formare în SUA. A mers la facultate la MIT.

Apoi a lucrat în Boston și a lucrat cu mulți republicani cu care s-a și împrietenit, ca Mitt Romney sau chiar Donald Trump. Apoi, când s-a întors în Israel, a fost trimis în SUA pentru a fi diplomat.

Deci, noua generație de lideri israelieni este mult mai americană, în esență.

Şi un alt detaliu pe care l-ai menţionat despre Iran este atât de important, pentru că, până la revoluţia iraniană din 1979, Iranul Şahului, monarhia susţinută de SUA, a fost un aliat important în regiune.

De fapt, Arabia Saudită și Iranul au fost denumite în mod faimos pilonii gemeni. Arabia Saudită a fost pilonul de vest, iar Iranul a fost pilonul de est. SUA încercau să domine această regiune, desigur, cu sprijinul Israelului.

Ei bine, odată cu Revoluția Iraniană din 1979, SUA au pierdut acel pilon estic crucial, ceea ce însemna că Israelul a devenit și mai important din perspectiva imperialismului SUA pentru a menține controlul asupra acestei regiuni.

Aşa că am vrut doar să menţionez acele detalii despre importanţa strategică a rutelor comerciale, cum ar fi Strâmtoarea Bab al-Mandab, cum ar fi Canalul Suez, și, de asemenea, faptul că Revoluția iraniană a schimbat fundamental politica SUA în regiune și a făcut Israelul și mai important din perspectiva imperialismului SUA.

Şi acum ne aflăm într-un moment în care, aşa cum ai menţionat, SUA chiar pierde controlul asupra Arabiei Saudite. Deci își pierde ambii stâlpi, ceea ce este, din nou, motivul pentru care Washingtonul este atât de disperat în susținerea Israelului, în ciuda faptului că întreaga regiune este complet împotriva acestor politici colonialiste și a acestor politici de epurare etnică pe care Israelul le desfășoară chiar acum, sub ochii întregii lumi.

MICHAEL HUDSON: Ei bine, pentru diplomații SUA, ceea ce voi numiți sprijinul Israelului este într-adevăr sprijinul capacității Statelor Unite de a controla militar restul Orientului Apropiat.

Totul se rezumă la petrol. America nu dă toţi aceşti bani Israelului pentru că iubeşte Israelul, ci pentru că Israelul este baza militară de une Statele Unite pot ataca Siria, Irakul, Iranul şi Libanul. Deci, este o bază militară.

Şi, desigur, poate încadra acest lucru în termeni de politică pro-Israeliană, pro-evreiască, dar din punctul de vedere al relaţiilor publice al Departamentului de Stat.

Dacă strategia americană se bazează pe energie în Orientul Apropiat, atunci Israelul este doar un mijloc pentru a ajunge la acest scop. Nu înseamnă scopul în sine. Şi de aceea Statele Unite aveau nevoie de un guvern israelian agresiv.

Te poţi uita la Netanyahu ca fiind, într-un fel, o marionetă a SUA, foarte asemănătoare cu Zelensky. Pozițiile lor sunt identice în ceea ce privește dependența lor de Statele Unite împotriva majorității propriului popor.

Se tot vorbește despre sprijinul american pentru Israel. SUA nu sprijină deloc Israelul. Respinge majoritatea israelienilor. Sprijină armata israeliană, nu societatea israeliană sau cultura, nu au nimic de-a face cu Iudaismul. Aceasta este o politică militară pură şi întotdeauna s-a discutat în acești termeni în rândul militarilor şi în rândul reprezentanților securităţii naţionale.

Deci trebuie să fim atenți să nu cădem în plasă.

Cred că mai există încă un mijloc de control pe care ar trebui să-l menţionăm, şi anume faptul că am asistat în ultima lună la tot felul de declarații ale Statelor Unite că, de îndată ce Rusia cucerește Ucraina și își consolidează controlul, SUA își vor exprima opoziția împotriva crimelor de război, crimelor împotriva umanității, împotriva Rusiei.

America încearcă să se folosească de sistemul corupt de justiție. Curtea Penală Internaţională este o ramură a Pentagonului în Departamentul de Stat şi este o curte neoficială. Ideea este că într-un fel Curtea Penală Internațională poate oferi Americii hotărârile împotriva lui Putin, deoarece americanii l-au declarat vinovat și au cerut arestarea lui oriunde merge.

Cum naiba vor putea justifica aceste acuzaţii de crime de război împotriva Rusiei, dacă în viziunea a ceea ce se întâmplă între Israel şi Gaza chiar acum, armele şi bombele care sunt folosite împotriva Gazei sunt bombe americane, arme ale SUA. SUA alimentează totul.

Cum pot Statele Unite să nu se acuze pe sine de crime de război, similar modului în care vor să acuze Rusia? O parte din divizarea lumii pe care o veți vedea, indiferent dacă Statele Unite pot sau nu să bombardeze Iranul, va fi o întreagă configurație de instanțe paralele și o izolare, nu numai a Statelor Unite, ci și a Europei.

Practic, există o luptă pentru cine va controla lumea chiar acum, și de aceea am menționat cruciadele.

Vreau să spun că am scris o istorie a evoluției politicii financiare. Am scris deja două volume, unul despre Epoca Bronzului în Orientul Apropiat, iar celălalt despre antichitatea clasică, Colapsul Antichității. În prezent, am lucrat la cel de-al treilea volum, care acoperă perioada de la Cruciade până la Primul Război Mondial.

Într-adevăr, este vorba despre o încercare a Romei, care nu avea deloc putere economică, de a prelua toate cele cinci episcopii creştine. Constantinopolul a fost noua Romă. Acesta a fost capul Creștinismului Ortodox.

Împăratul Constantinopolului a fost într-adevăr împăratul întregii lumi creştine. A fost urmat de Antiohia, Alexandria şi în cele din urmă de Ierusalim.

Cruciadele au început cu adevărat, înainte de a ataca Orientul Apropiat, în secolul al XI-lea. Iar Roma a fost în cele din urmă atacată de armatele normande care intrau şi preluau părţi din Franţa şi se mutau spre Italia.

Deci papalitatea a făcut o înțelegere cu războinicii normanzi și a spus: “Vă vom da dreptul divin de a conduce, vă vom recunoaște ca rege creștin, şi îi vom excomunica pe toţi duşmanii voştri, dar trebuie să promiteţi loialitate feudală, loialitate faţă de noi şi trebuie să ne lăsaţi să-I numim pe episcopii voştri şi să controlăm bisericile, care controlează cea mai mare parte a terenului vostru, și trebuie să ne plătiți tribut”.

Papalitatea tot în timpul secolului al X-lea a fost controlată de un mic grup de familii aristocratice din jurul Romei, care trata papalitatea la fel cum este tratat primarul politic local al unui oraș sau administratorii locali. Biserica era condusă de o familie. Nu avea nimic de-a face cu religia creştină.

Ei bine, papii nu au avut deloc trupe la sfârșitul secolului al XI-lea; au primit trupele după înțelegerea cu normanzii, și au decis că vor avea un ideal: organizarea Cruciadelor și salvarea Ierusalimului de musulmani.

Problema este că Ierusalimul nu avea nevoie de o salvare, pentru că în întreaga lume medievală, în întregul Islam, indiferent de religia claselor de guvernare, a existat o toleranță religioasă, care a continuat timp de sute de ani sub Imperiul Otoman.

A existat doar un singur grup care a fost intolerant și acela a fost cel al romanilor, care au spus că “Trebuie să controlăm întregul Creștinism pentru a împiedica aceste familii aristocratice italiene să preia din nou controlul”.

Și astfel au organizat Cruciadele, în special împotriva Ierusalimului, dar au sfârșit prin a jefui Constantinopolul, și două secole mai târziu, până în 1291, creștinii au pierdut în Acra.

Întreaga cruciadă împotriva Orientului Apropiat a eșuat.

Cred că poți vedea paralela pe care o să o trasez.

Deci majoritatea cruciadelor nu au fost purtate împotriva Islamului, pentru că Islamul era prea puternic.

Cruciadele au fost purtate împotriva altor creștini. Iar lupta Creștinismului Roman a fost împotriva creștinismului original, așa cum a existat în ultimele 10 secole.

Ei bine, asistăm la ceva similar astăzi. La fel cum Roma i-a numit pe normanzi conducători feudali, William Cuceritorul în Sicilia, SUA îl numește pe Zelensky, îl susține pe Netanyahu, îi sprijină pe oligarhii din Rusia, îi sprijină pe dictatorii din America Latină.

Deci, aveți o viziune a SUA asupra lumii care nu este numai unipolară, ci pentru a avea controlul unipolar al SUA asupra lumii, SUA trebuie să domine orice stat străin, orice președinte străin ca un iobag feudal, practic, ce datorează loialitate feudală sponsorilor SUA.

Așa cum a fost Inchiziția formată în secolul al XII-lea, într-adevăr, să impună această ascultare față de Roma, spre deosebire de sudul Franței independente, și Italia independentă, și știința arabă în Spania, vedem astăzi SUA folosind National Endowment for Democracy și toate organizațiile controlate de Victoria Nuland pentru a prelua controlul.

Este copiată întreaga strategie de preluare romană, cum urma să preia alte țări, cum avea să împiedice alte țări să devină independente de Roma, este copiată aproape 1 la 1 în rapoartele de securitate națională americane. Asta este adevărata luptă la care asistăm.

Şi împotriva acestui lucru, găsiţi lupta altor ţări, a majorităţii globale. Dar în acest caz, în timp ce Constantinopolul a fost jefuit în 1204 și distrus de Cruciada a Patra, Rusia și China, Iranul și celelalte țări nu au fost jefuite.

Singurul lucru pe care Statele Unite îl pot face chiar acum este să creeze acest plan militar pentru a ataca Iranul. Care va fi rolul Indiei, de exemplu? Atacul asupra Iranului și asupra petrolului este în același timp un atac asupra Inițiativei Belt and Road condusă de chinezi, întreaga încercare de a controla transportul, nu numai petrolul, dar transportul de către majoritatea globală pentru dezvoltare comună, câștig comun, comerț comun.

Iar Statele Unite încearcă să aibă un plan alternativ pentru toate acestea, care să pornească din India, să treacă prin Israel, și să facă o tăietură în Gaza, care este una dintre marile probleme care se discută acum, din cauza controlului israelian asupra Gazei, ceea ce duce la controlul asupra petrolului şi gazelor sale offshore.

Deci „așii din mânecă” în planul SUA, India, Arabia Saudită și Turcia, pentru că Turcia are, de asemenea, un interes în problema petrolului și gazelor. Şi dacă ţările islamice decid că într-adevăr sunt atacate, şi acest atac al Occidentului creştin împotriva Islamului este într-adevăr o luptă până la moarte, atunci Turcia se va alătura Arabiei Saudite şi tuturor celorlalte ţări, Şiiţii şi Sunniţii şi Alaviţii se vor uni şi vor spune „ceea ce avem în comun este religia islamică”.

Aceasta va fi într-adevăr, în esenţă, extinderea luptei Americii împotriva Chinei şi Rusiei.

Deci voi încerca să rezum acum ceea ce vedem cu adevărat: am luptat împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean și am amenințat că vom lupta cu Iranul până la ultimul israelian. Statele Unite încearcă să trimită arme în Taiwan pentru că i-ar conveni să lupte până la ultimii taiwanezi împotriva Chinei? Şi cam asta este strategia SUA peste tot în lume.

SUA încearcă să alimenteze războaiele altor țări pentru a-și impune propriul control. Așa s-a folosit și Roma de armatele normande pentru a cuceri sudul Italiei, Anglia şi Iugoslavia.

Israelul și ceea ce se scrie în presă cu privire la toate atacurile din Gaza reprezintă doar etapa de deschidere, declanșatorul pentru acest război, la fel cum împușcăturile de la Sarajevo au declanșat Primul Război Mondial în Serbia.

BEN NORTON: Ai oferit multe explicații esențiale, Michael, și cred că analiza ta este actuală, unică și foarte pătrunzătoare. Mi-aș dori să avem mai mult timp să intrăm în unele dintre aceste subiecte, dar deja vorbim de aproximativ o oră.

Deci cred că vom încheia aici. Dar vreau să îți mulțumesc, Michael, pentru că te-ati alăturat nouă. Și, bineînțeles, vom reveni foarte curând cu mai multe analize.

Pentru cei care sunt interesaţi, chiar l-am intervievat pe Michael. Am făcut recent un interviu despre antichitatea clasică, Roma și Grecia. Şi el a scris, de asemenea, despre istorie în cartea sa „And Forgive Them Their Debts”. Acum el lucrează la această istorie politică, economică, materialistă a Cruciadelor.

MICHAEL HUDSON: Nu mi-am dat seama când am început cartea în anii 1980, cât de critică era papalitatea romană şi cât de asemănătoare era cu Departamentul de Stat şi CIA şi cu administrația de astăzi în planurile sale de cucerire a lumii.

BEN NORTON: Păi, sunt sigur că în viitor vom avea multe oportunități de a discuta despre această cercetare. Desigur, pentru persoanele care doresc să obțină mai multe analize foarte importante ale lui Michael, ar trebui să urmăriți emisiunea pe care o găzduiește împreună cu Radhika Desai, „Geopolitical Economy Hour”.

Dacă accesați site-ul nostru, geopoliticeconomy.com, sau dacă intrați pe canalul nostru YouTube, puteți găsi o listă de redare cu toate episoadele diferite ale Geopolitical Economy Hour. Deci, îți mulțumesc din nou, Michael, și noi ne vom reîntâlni cu siguranță foarte curând.

MICHAEL HUDSON: Mi-a făcut plăcere. Mulțumesc.

sursă: unz.com

traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Noi probleme pentru Fritz!

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea ”Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a prezentat problemele întâmpinate de Dominic Fritz, actualul primar al...

CryptoColzii la pușcărie! Cutremur total în justiție și pe scena politică.

Autor: Oana-Medeea Groza Astăzi, începând cu ora 9 dimineața, s-au prezentat pe rând la DNA exponenții Statului Paralel. Jurnalista Iosefina Pascal a prezentat cele mai...

Presa străină laudă CURAJUL jurnaliștilor din Clubul de Presă în demascarea...

Presa străină vorbește despre rolul decisiv al Clubului de Presă în demascarea caracatiței conduse de generali SRI în rezervă Florian Coldea și Dumitru Dumbravă....

Spânu: Serviciul secret al BOR este implicat contra 21 DE RUBINI,...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Ion Spânu a analizat atacurile publice...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img