Autor: Sorin Roșca Stănescu
Am aproape certitudinea că Turcia, cea mai mare putere NATO non-atomică, va defila în continuare la scară globală, fără rețete impuse din afară. Este unul dintre motivele pentru care Erdogan a fost demonizat. Încercându-se în fel și chip eliminarea lui de la vârful puterii. Firește, este doar unul dintre motive. Dar Erdogan a rezistat.
În 2016, s-a pus la cale – nu există nicio probă că Washingtonul ar fi jucat vreun rol decisiv – înlăturarea printr-un puci a regimului Erdogan. Era vizată asasinarea acestuia. În mod cert, serviciile secrete din Statele Unite au știut până în detaliu ceea ce se punea la cale de junta militară. Dar nu l-au avertizat în niciun fel pe Erdogan. Cum a știut Washingtonul, a știut și Moscova. Vladimir Putin însă l-a pus la curent pe liderul turc cu detaliile loviturii de stat, astfel încât acesta a putut ieși învingător. După care, cum era și normal, a urmat represiunea. Profitând de situația creată, Erdogan a mers însă mai departe. În plan intern, acuzându-i că fac parte din conspirație, a arestat și a aruncat după gratii un număr scandalos de mare de oponenți politici, de reprezentanți ai societății civile, dar și de jurnaliști care se exprimaseră critic la adresa lui. A readus o relativă liniște și un relativ echilibru în țară. Dar a dat apă la moară adversarilor săi din străinătate.
Turcia este o putere regională în principal, dar în multe situații joacă rolul de putere globală. Ca orice putere care este sau se crede gobală, Turcia aplică, mai ales în plan extern, propriile politici, refuzând să se alinieze liniilor directoare ale Washingtonului sau ale Uniunii Europene. Sau ale Kremlinului. Așa se și explică modul în care intervine de exemplu în războiul din Siria, precum și politica îndreptată împotriva kurzilor, pe care Erdogan îi percepe drept adversari. Deseori Washingtonul este serios incomodat de politica de echilibru pe care o face Erdogan. Pe de altă parte, Ankara este un partener care nu poate fi sub nicio formă ignorat. Un partener militar, economic, politic și geostrategic. Este motivul pentru care, până în prezent, nici Casa Albă, nici Departamentul de Stat și nici Comisia Europeană nu l-au atacat în mod fățiș pe liderul turc. Și nimeni nu a intervenit în mod vizibil în campania electorală, în ciuda faptului că mulți au dorit și au sperat ca el să piardă alegerile. Nu s-a întâmplat așa. Are majoritatea absolută în Parlament și toate șansele de a câștiga un nou mandat. Continuă să fie pe cai mari.
Și pentru acest rezultat, care s-a încercat a fi manipulat, în orice caz prin intermediul cercetărilor de piață, care l-au dat cu obstinație câștigător cu o diferență apreciabilă de scor pe principalul său adversar, există o explicație cât se poate de simplă. În Turcia, singura soluție pentru a crea și menține stabilitate este un joc la două capete, astfel construit încât să protejeze lumea și valorile musulmane. Și, în același timp, să promoveze valorile civilizației europene. Este o condiție sine qua non a stabilității. Sunt obligat să deschid o paranteză și să afirm răspicat că nu toate statele lumii pot supraviețui aliniindu-se valorilor și regulilor occidentale. Cel mai bun exemplu în acest sens este China. Turcia este într-o situație asemănătoare. Această situație fie nu este înțeleasă, fie pur și simplu nu este tolerată de Statele Unite și de Uniunea Europeană. Este unul dintre motivele pentru care, deși există angajamente în acest sens asumate cu ani de zile în urmă, Turcia nu este primită, sub diverse pretexte, în Uniunea Europeană. Situație care o determină să acționeze mult mai independent decât își doresc Statele Unite și UE.
Regimul Erdogan, după ce, prin măsurile pe care le-a implementat, a dinamizat întreaga economie, asigurând pentru cetățenii ei tot mai multă prosperitate, la un nivel incomparabil cu situația anterioară, a intrat, ca de altfel toate celelalte state, într-o criză economică, care este de natură ciclică. Peste care s-a suprapus migrația masivă, căreia a trebuit să-i facă față, războiul din Ucraina și cutremurele devastatoare care au avut loc în acest an. Astfel încât regimul Erdogan nu mai are popularitatea de care s-a bucurat până de curând. În același timp însă, mai dispune de suficiente resurse pentru ca Erdogan să câștige un nou mandat în al doilea tur de scrutin. Analizând situația cu luciditate, este de preferat să se întâmple așa. Nu fiindcă opozantul său ar putea fi utilizat ca o marionetă a Statelor Unite. Ci pentru că altfel situația din Turcia ar deveni extrem de instabilă. Cum ar putea reprezentantul unei coaliții formate din mai multe partide să facă față unui Parlament în care majoritatea este deținută de partizanii lui Erdogan? Cum ar mai putea face în aceste condiții ca Turcia să joace și în continuare un rol relevant în politica regională și mondială? Cine ar garanta revirimentul economic, în condițiile în care Turcia ar fi fracturată din punct de vedere politic?
sursă: corectnews.com
