AcasăEditorialeDeputat Andrei Gușă: Ilie Bolojan, vrei să plătești la PFIZER ca să-și...
Data publicării: aprilie 3, 2026 10:44

Deputat Andrei Gușă: Ilie Bolojan, vrei să plătești la PFIZER ca să-și poată lua comision soțul Ursulei?! Ai luat și tu când penelistul Orban le-a plătit ilegal prietenilor tăi Micula??

Data publicării: aprilie 3, 2026 10:44

DISTRIBUIE:

Autor: Andrei Gușă

Ilie Bolojan, prim-ministrul care a sărăcit România și pe români, a declarat, ieri, că a negociat dumnealui cu Pfizer pentru a plăti din buzunarele noastre, în rate, cele 666 de milioane de euro pe care Pfizer le-a câștigat în procesul avut cu România. De fapt, domnul Ilie Bolojan procedează la fel cum a procedat tot guvernul liberal, atunci când șeful domnului Bolojan, Ludovic Orban, a plătit, în prima zi în care s-a instalat în fotoliul de prim-ministru, sute de milioane de euro fraților Micula, pentru ca mai apoi România să câștige în instanță procesul, dar noi să nu ne mai putem recupera banii. Deci, tot liberalii au dat sute de milioane de euro din banii noștri către prietenii domnului Bolojan de la Oradea, frații Micula.

Fostul șef al lui Ilie Bolojan, Florin Cîțu, a vândut România atunci când a făcut acel contract aberant cu Pfizer, când a cumpărat dozele de vaccin care nu s-au mai folosit – erau aberant de multe, evident. Eu nu înțeleg de ce domnul Ilie Bolojan (dacă ar acționa în bună credință, dar e clar că nu acționează) nu cere ca DNA să se sesizeze rapid pe acest subiect, să prezinte el datele care există în guvern referitor la achiziția de vaccinuri făcută de domnul Cîțu, când, apropo, inclusiv domnul Nazare, ministrul domnului Bolojan, s-a opus. Și atunci poate DNA va veni rapid cu dovezi, domnul Cîțu va intra, probabil, la pușcărie și se va dovedi că România nu mai trebuie să plătească banii, cele 666 de milioane de euro, către Pfizer. Dar domnul Bolojan se grăbește, la fel ca fostul lui șef, domnul Orban, și vrea să plătim de acum banii, iar mai apoi, dacă vom câștiga procesul, „prinde orbu’ și scoate-i ochii”, nu-i așa? Dar de ce, domnule Bolojan? Te plătește cumva Ursula? Pentru că e dovedit de presă faptul că soțul Ursulei von der Leyen a făcut consultanță pentru Pfizer și a câștigat foarte mulți bani. Te grăbești, domnule Bolojan, să dai acești bani din buzunarul românilor ca să mai câștige Ursula niște bani, nu-i așa?

„Sentința este executorie, trebuie să plătim Pfizer o sumă importantă, de aproape 3,5 miliarde la care se adaugă penalități zilnice. Trebuie să luăm rapid legătura cu Pfizer, să blocăm plata dobânzilor și să găsim soluții pentru eșalonarea plății. Ne vom consulta cu avocații, e o situație similară în Polonia”, a spus, azi, la Europa FM, premierul Ilie Bolojan. Declarația arată, fără echivoc, faptul că România nu va contesta decizia tribunalului din Bruxelles. Guvernul Poloniei, în schimb, va face apel. ”Tribunalul din Bruxelles a soluționat litigiul privind rezilierea contractului de achiziție a vaccinurilor Pfizer. Consecințele acestei decizii ar putea costa Polonia până la 6 miliarde de zloți (aproape 1,5 miliarde euro). Guvernul invocă greșelile predecesorilor, raportul NIK (Najwyższa Izba Kontroli, Camera Supremă de Control, care este instituția supremă de audit din Polonia) menționează o supraestimare a necesităților, iar auditurile scot la iveală noi nereguli”, scrie, azi, gazeta poloneză Rzeczpospolita.

Să-ți fie rușine că procedezi așa, Ilie Bolojan! Această chestiune pe care o faci este profund antinațională și imorală. Iar cu măsurile tale care au sărăcit România (ai impus TVA mai mare, impozit pe profit mai mare, impozit pe dividende mai mare, ai luat toate beneficiile de la mame, de la bursieri și de la oamenii cu dizabilități, iar exemplele pot continua) în sensul ăsta ai sărăcit o țară întreagă cu măsurile tale aberante, iar acestea au adus nici mai mult, nici mai puțin de 0,2% mai multe încasări la PIB, domnule Bolojan. Ai nenorocit o țară întreagă pentru 0,2% din PIB! Întreprinderile mici și mijlocii dau faliment, oamenii intră în șomaj, bugetul de anul viitor va fi și mai subțire din cauza asta, ne vom împrumuta și mai mult din cauza domniei tale. Și tu te grăbești, acum, să plătești 666 de milioane de euro către Pfizer, ca să facă Ursula von der Leyen niște bani în plus, că poate te-a cointeresat și pe tine! Nu te mai vrem, Ilie Bolojan. Să-ți fie rușine! Pleacă acasă, la Oradea!

3 COMENTARII

  1. Trebuie sa-i multumim si lui Ponta pentru toata situatia asta ca el a votat motiunea contra lui Dancila care tinea nivelul datoriei la un nivel mic si astfel i-a adus pe liberali la putere de care nu mai scapam decat dupa ce, impreuna cu USRul, vor falimenta Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

După victoria lui Péter Magyar, UE pregătește eliminarea dreptului de veto:...

Autor: Andrei Gușă Vorbesc astăzi despre alegerile din Ungaria, care sunt prezentate ca fiind controversate în presa românească din diferite rațiuni. Dar eu vă zic...

„Geopolitica Noii Lumi”: Daria Gușă și Adrian Severin, despre războiul din...

Autor: Oana-Medeea Groza În ediția lunii aprilie a emisiunii „Geopolitica Noii Lumi”, difuzată de Radio Gold FM, Daria Gușă și Adrian Severin au vorbit despre...

Iulian Ionescu, despre delegația-surpriză a României la Washington: mize externe și...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, moderatorul Cozmin Gușă și jurnalistul Iulian Ionescu au dezbătut despre...

Guvernarea Bolojan, demolată de cifre: inflație uriașă – de 4-5 ori...

Autor: Andrei Gușă A apărut raportul FMI, care înjumătățește predicția de creștere economică (și așa firavă) a României, de la 1,4% la 0,7%, în condițiile...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img