Autor: Cozmin Gușă
Suntem încă în zilele în care noi, românii, cu toții, tragem speranța că vom scăpa de guvernul Bolojan, că vom scăpa mai ales de Ilie Bolojan personal, dar și de partidul PNL, care ne-a chinuit și ne-a abuzat în mandatele lui Klaus Iohannis, și mai ales că vom scăpa și de USR, cel mai antinațional partid pe care România l-a avut după 1989. Mai multe nu mai comentez, azi, despre aceste trei entități: Bolojan, PNL, USR. Sunteți sătui, desigur, de avalanșa de comentarii din ultimele săptămâni. Poate chiar scârbiți de-a dreptul.
Vă ofer niște cifre seci. Agențiile de rating, Comisia Europeană și entitățile profesioniste independente au estimat că economia României a crescut, de fapt, cu numai 0,7% în 2025, iar pentru 2026 se anticipează o stagnare, dacă nu cumva va fi o scădere. În același timp, deficitul public, conform cifrelor oficiale, dar să vă bazați pe faptul că poate fi mai mare, fiind de 9,3% din PIB în 2024, a scăzut statistic la 7,9% în 2025 și se trage speranța că din pix deficitul va putea fi adus undeva în jurul valorii de 6,2% în 2026. De asemenea, datoria publică a țării noastre, România, este proiectată de către aceste entități specializate să depășească 60% din PIB la orizontul anului 2027. Acum adaug la aceste cifre seci și un adevăr tot la fel de dur, pe care vi l-am mai tot expus și vi l-am demonstrat: creditorii noștri, ăia care ne împrumută, recte Marea Finanță Mondială (MFM), dacă vom cădea la categoria junk, dacă ne vor pune ei acolo cumva, pentru că nu o să aibă ce să facă, știți ce vor face în momentul imediat următor. Ne vor obliga pe noi, ca stat, pe guvern, să vindem pe bani puțini, dacă nu pe gratis, tot ceea ce este valoros, deci vandabil, din infrastructura României. Astea sunt perspectivele unui probabil guvern Luca Niculescu, care, e limpede și doar din ceea ce v-am expus aici, se află într-un cerc vicios dificil. Repet, creșterea economică este slabă sau zero, sau poate chiar va fi o scădere. Consolidarea fiscală la care suntem obligați reduce în mod drastic cererea internă. Sărăcirea accelerată a populației din ultimii ani a scăzut, la rândul ei, drastic consumul, iar statul acum trebuie să aloce o parte importantă din resurse strict pentru plata dobânzilor, v-am spus, ca să nu ni se vândă țara. Nu mai vorbesc despre cheltuielile nesăbuite deja angajate, unele despre care știm, de tip Rheinmetall, ori altele despre care nu știm și poate nici nu vom afla.
Ca să pricepeți mai bine importanța analizei de astăzi, pun cinci tușe clare, care exprimă realitatea dură.
1. România a consumat înainte de a-și consolida suficient baza productivă.
Trebuie să știți, prieteni, că nu e suficient să cheltuiești pentru a putea susține ulterior salarii și pensii mai mari. Este obligatoriu să investești astfel încât economia să poată genera acele venituri de care ai nevoie pentru a crește salariile și pensiile.
2. Împrumuturile nu mai pot finanța la nesfârșit promisiuni sociale mincinoase.
Datoria publică în sine nu este un lucru rău, dar cu o singură condiție: împrumuturile să finanțeze elemente de infrastructură, educație, energie, investiții care cresc capacitatea economică. Deficitul extrem de ridicat al României și plățile de dobânzi contribuie astfel, în cazul nostru, la creșterea datoriei publice, pe care unii pesimiști o estimează chiar la peste 70% în 2027. Așadar, trebuie să știți că nouă, ca stat, astăzi nu ne lipsesc doar banii. Dar, în mod clar, din cauza MFM, dar mai ales din cauza noastră, ne lipsește libertatea de a cheltui acești bani fără consecințe.
3. Salariile și pensiile
Unele sunt prea mari, dar majoritatea salariilor și pensiilor sunt prea mici. Salariile și pensiile mari sunt excepțiile, mai ales în cazul pensiilor. La salariile de la stat, situația e diferită. Multe sunt mari, unele chiar mult prea mari. Aici aș fi foarte precis, bineînțeles că și antipatic. O pensie, așa cum ați văzut, poate crește la modul nominal, însă pensionarul, de fapt, poate sărăci în termeni reali în acest interval, dacă prețurile cresc mai repede, așa cum s-a întâmplat în România. Vestea proastă este că maximum din ceea ce se poate petrece în 2027, poate și în 2028, este doar atât: să fie niște creșteri foarte mici, care să nu acopere deloc explozia prețurilor.
Apoi, un salariu la stat, după cum ați văzut, poate fi majorat simplu, prin decizie administrativă. Asta s-a întâmplat mereu în ultimii 20 de ani. Însă, în România, s-a întâmplat fără ca productivitatea națională să susțină durabil acea creștere de salariu. Așa a fost mai ales în guvernările Iohannis. Majorările de salarii și pensii, de care v-ați bucurat cu toții, au fost finanțate prin deficit căpătat, până în faza de azi, în care am ajuns în pragul categoriei junk. Costul creșterilor de salarii și pensii a fost mutat, practic, în viitor. Adică în vremurile noastre, de azi, în guvernarea Luca Niculescu. Cum? Prin plata dobânzilor, prin taxe uriașe sau prin comprimarea altor cheltuieli vitale pentru statul român. Vă reamintesc: chiar Comisia Europeană ne-a obligat la înghețarea nominală a salariilor și pensiilor publice în 2025 și în 2026. Ei zic că aceasta a făcut parte din pachetul de măsuri de consolidare fiscală. Ce credeți că va face Comisia Europeană în 2027 sau în 2028? Același lucru.
4. Noul guvern Luca Niculescu are o marjă de manevră total limitată chiar de către creditorii din Marea Finanță Mondială (MFM).
Acum două zile, agenția Reuters, una dintre vocile oficializate ale Marii Finanțe Mondiale, vorbea despre misiunea guvernului Niculescu de reducere a deficitului. De ce? Pentru că așa cer piețele financiare. De ce? Pentru că nevoia Marii Finanțe Mondiale (MFM) de a păstra România în categoria statelor cu rating investițional este una acută, înainte de a se ajunge, în caz de criză, la vânzarea activelor valoroase ale statului nostru.
Așadar, trebuie să pricepeți că Niculescu sau orice Popescu, nu mai contează cine va fi premier și cine guvernează, nu va rezista dacă nu schimbă în mod simultan structura cheltuielilor, colectarea veniturilor și dinamica relansării productivității.
5. Chiar și această redimensionare a așteptărilor românilor despre care vorbesc, una drastică, va fi degeaba dacă nu se schimbă modelul de guvernare.
Iar modelul de guvernare presupune, în primul rând, eliminarea pomenilor. Nu ne mai permitem. În plus, ca prin minune, guvernul Niculescu este obligat să performeze exact acolo unde suntem repetenți în ultimele două decenii. Enumăr doar câteva lucruri: efectuarea de investiții private, productive, încurajate de stat. Același lucru este valabil și în ceea ce privește investițiile publice. Toate acestea trebuie să aibă randament economic real, nu unul mincinos, inventat prin programele de guvernare sau prin raportările lunare. Apoi, trebuie, suntem obligați să absorbim eficient fondurile europene. Asta n-am reușit niciodată. Sigur, au fost multe evenimente de trădare națională care nu s-au documentat. În mod vital, e nevoie de energie mai ieftină pentru producătorii din România. Există această posibilitate în cel mai dotat stat din punctul de vedere al potențialului energetic. Pentru că, dacă ieftinim energia, de aici poate rezulta și o industrie competitivă și profituri reale, deci un potențial de creștere din care se pot finanța alte cheltuieli. Să se colecteze în mod real și eficient taxele, mai ales de la multinaționale. Acestea au fost scutite mereu prin diverse tertipuri, prin presiunea ambasadorilor, a președinților și a premierilor altor state și, bineînțeles, la pachet cu reducerea risipei, ceea ce nu s-a întâmplat. Oamenii strâng cureaua, aparatul administrativ de stat nu o strânge deloc. Din contră, mai desface câteva găuri, pentru că le-au crescut burțile tuturor.
Pricepeți, așadar, că, și dacă toate aceste lucruri se fac, rezultatele vor apărea cel mai devreme, probabil, în 2028. Ce înseamnă asta? Și revin la titlul meu, care sugerează clar că România, după învestirea guvernului Niculescu, intră într-o perioadă în care diferența dintre așteptările populației și posibilitățile reale ale statului român devine tot mai greu de ascuns. Deficitele, datoria, costul finanțării, tot ceea ce v-am spus până acum, limitează capacitatea oricărui guvern de a distribui beneficii suplimentare, de tipul salariilor și pensiilor, dar nu numai, fără să creeze dezechilibre în plus. Iar, în aceste condiții, să știți că promisiunile privind creșteri generalizate de salarii și pensii, pe care le auziți pe la televizor înaintea votului din Parlament, sunt mincinoase. Să nu le credeți! Mai bine nu sperați, iar eu vă sfătuiesc să vă luați măsuri de precauție și de economisire. Probabil că astfel vă veți putea feri de falimente familiale sau personale. Ele sunt la orizont.
România este condamnată să treacă de la iluzia prosperității susținute prin cheltuieli și împrumuturi nesustenabile, care generau, prin veniturile salariale sau pensiile mai mari, o creștere economică de tip fake, la o economie care produce mai mult, exportă mai competitiv și colectează mai eficient veniturile cuvenite bugetului public. Și abia după aceea vom putea vorbi despre creșteri de salarii și pensii. Să țineți minte asta. Adevărata întrebare nu mai este cât poate promite statul român cetățenilor săi, ci câtă prosperitate poate produce economia românească pentru a putea susține acele promisiuni. Până când răspunsul economic nu va deveni convingător, așteptările privind creșterea rapidă a nivelului de trai vor trebui ajustate la realitate. Asta, dacă nu vrem să ni se vândă țara de către Marea Finanță Mondială, de către MFM, în următoarea etapă a guvernului Luca Niculescu, perioadă în care creșterea durabilă nu mai poate fi presupusă și nici obținută doar prin decizii administrative. Iar asta este foarte greu, deoarece trebuie câștigată prin productivitate, investiții eficiente și, mai ales, stabilitate macroeconomică.
O întrebare de 10 puncte: se pricepe Luca Niculescu la toate aceste lucruri, să le conceapă, să le execute, să le implementeze? Răspuns: clar că nu, dar ar putea să-și aducă specialiștii nimeriți. Încă îi mai avem în statul român. Nu mulți, dar sunt.
Revin, așadar, în final, la cele două adevăruri pe care eu vă sfătuiesc să le acceptați pentru prima dată după mult timp și sper că demonstrația mea concisă, dar neplăcută, de astăzi să vă fi convins.
1. Românii trebuie să-și redimensioneze așteptările. Altfel spus, nu mai sperați la ce nu e posibil să se întâmple.
2. Noul guvern va fi unul al sfârșitului promisiunilor fără acoperire. N-are cum să fie altceva. Dacă face pași greșiți, presiunea ulterioară generată de către MFM, Marea Finanță Mundială, ne va pulveriza țara. Să fiți convinși de asta.
Și corolarul: nu poți distribui o prosperitate pe care nu o produci, nici măcar în SECURISTAN. Iar economia românească nu mai produce în mod corespunzător de mult timp. Flotabilitatea noastră precară, de care am beneficiat, a provenit strict din împrumuturile pe care le-am cheltuit prostește în ultimii opt ani, adică în guvernările Iohannis. Iar asta nu este prosperitate, prieteni. Este o sinucidere mai lentă, generată de iresponsabilitatea, minciunile, dar mai ales de nevoia de supraviețuire a sistemului odios din SECURISTAN.
Vă doresc o duminică plăcută, chiar dacă această analiză a mea n-a fost una atât de plăcută.
