Autor: Cozmin Gușă
Aseară a avut loc o convorbire telefonică devenită celebră între timp, între Donald Trump și Vladimir Vladimirovici Putin. Cumva în mod intempestiv, dar să fiți siguri că a fost extrem de bine pregătită înainte de către apropiații celor doi. Care a fost rezultatul, expus astăzi de către Putin? Eu îl citez pe Donald Trump, care zice așa: „Tocmai am încheiat o discuție extrem de fructuoasă cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul căreia s-a convenit ca Rusia să furnizeze imediat motorină pieței americane și celei globale. Moscova va începe imediat livrările de carburant către SUA, iar calendarul agreat prevede un prim transport de 300.000 de tone de motorină, furnizat imediat, urmat de alte 500.000 de tone în luna noiembrie și de încă un milion de tone la scurt timp după aceea. Ulterior, Rusia urmează să mai livreze o tranșă suplimentară de trei milioane de tone de combustibil. Între controlul nostru total asupra Strâmtorii Ormuz și acest anunț important privind energia din Rusia, prețurile la motorină pentru americani și, de fapt, pentru întreaga lume vor scădea rapid la niveluri record.” Asta este esența.
În cifre, aceste cinci milioane de tone de motorină, doar pentru piața americană, înseamnă vreo 7,5 miliarde de dolari și desfacere comercială pentru Rusia în America. Consecințele și perspectivele sunt însă mult mai mari și mai complexe. Iar miza mare pe care a rezolvat-o Putin prin această convorbire este, de fapt, stoparea sancțiunilor comerciale pentru companiile rusești și, mai ales, deschiderea pieței globale pentru Rusia, pentru că Rusia, din momentul ăsta, va putea să furnizeze combustibil și pe restul piețelor. Asta înseamnă multe, dar în primul rând înseamnă că toate sancțiunile habotnice și relativ inutile ale deștepților Uniunii Europene contra Rusiei devin, la rândul lor, caduce și, așa cum spuneam, inutile. Regimul Putin primește astfel oxigen din plin, iar toți liderii țărilor UE, care se amestecă, după cum s-au obișnuit, cu Zelenski și compania în contextul războiului ucrainean, o să pară de acum înainte niște caraghioși.
În termeni geopolitici, ca să traduc foarte simplu, este limpede că prin această înțelegere Trump–Putin se obiectivează, de fapt, un nou parteneriat strategic SUA–Rusia. Această înțelegere și acest parteneriat servesc mult ambelor părți. SUA capătă o soluție la presiunea publică din cauza prețurilor mari la combustibil, ceea ce americanii nu acceptă deloc. Și da, asta îl ajută pe Trump în alegerile de midterm. Deci, prietenul la nevoie se cunoaște, Putin îl ajută pe Trump, dar, pe de altă parte, dă posibilitatea lui Trump să pășească alături de binomul Rusia–China în diversele demersuri cu substrat energetic, dar mai ales cu substrat geoeconomic complex. Vorbim totuși despre un Trump care este om de afaceri și știe cu precizie ce a realizat pentru Rusia prin deschiderea comerțului energetic de mare anvergură. Așadar, să fiți siguri că mutația geoeconomică întâmplată azi-noapte, să zicem, este profundă și schimbă total paradigma de relaționare geoeconomică, repet, pe planetă. Practic, relațiile internaționale se vor reazimuta începând de azi.
Devine, așadar, axa Washington–Moscova cea mai relevantă acum pentru țările Occidentului colectiv. Doar tâmpiții nu pricep asta, iar naivii care speră că se pot reorienta către China pentru bilateralisme care să ocolească Rusia sau America pot să uite de asta. Parteneriatul Beijing–Moscova, da, „fără limite”, conform definițiilor furnizate și de către chinezi, și de către ruși, funcționează fără probleme, iar acest parteneriat complex și complet va fi garantul că orice fel de înțelegeri terțe ale regimurilor Putin și Xi nu vor dezavantaja nici Rusia, nici China. Se va scrie și analiza mult despre mutarea strategică a lui Putin și Trump. O s-o mai fac și eu, bineînțeles.
Vreau să discut acum însă pe scurt despre situația României, care este una disperată din punct de vedere geopolitic. Dacă luăm în considerare războiul ucrainean, să fiți convinși că suntem primii care am putea fi forțați să sărim în focul acestui război. Polonia vine după România în ordinea de precădere și vine aici din mai multe motive. Unul este Marea Neagră, dar oricum polonezii știu să-și apere interesul național, au dovedit-o de mai multe ori în istorie. Așadar, noi suntem în fața focului. Cum? Apărarea noastră militară e o glumă, iar despre potențialul ofensiv al armatei noastre nici n-are rost să mai vorbim. Ne-am bazat, ne bazăm și ne vom baza strict pe SUA. Iar poveștile acestea cu NATO, care are grijă de noi la nevoie și la necaz, sunt pentru adormit copiii surzi englezi. Orice analist serios, indiferent ce orientare geopolitică ar avea, vă spune astăzi că, dacă va începe un război al UE cu Rusia, acesta va începe din România.
Păi și atunci ce ne facem în condițiile noului parteneriat obiectivat dintre Rusia și SUA? Intrăm în război contra Rusiei, de partea Ucrainei, și așteptăm ca Trump să ne ajute dacă ne atacă rușii? Nu putem spera la așa ceva. Cine să ne apere atunci? Nemții n-au potențial militar corespunzător și parcă îi văd, așa cum au făcut-o de multe ori de-a lungul istoriei, cum se vor înghesui în curând la coadă la Moscova, ca să reia comerțul energetic cu Rusia. Franța e departe, e la pământ și apare extrem de clar pentru cunoscători că vrea și ea să-și repare relația cu Moscova. Marea Britanie? Forțele ei speciale au fost disponibilizate în secret de la începutul războiului ucrainean pe frontul din Ucraina, iar alte forțe speciale, în plus, nu poate pune la dispoziție. Nu are acest potențial să țină mai multe fronturi.
Dar realitatea este, de fapt, una singură. Degeaba înșir eu aici așa-ziși parteneri occidentali ai României. Doar America poate, prieteni, să apere România dacă s-ar pune această problemă. Astfel apare, în mod logic și necesar, în special pentru România, obligația politicienilor în fața cetățenilor de a găsi soluții ca să ne punem la adăpost. Asta dacă nu vrem să devenim țara distrusă care este astăzi, din păcate, Ucraina.
Ce putem face? Păi, trebuie să gândim și să testăm posibilități de a ne face utili pe noua axă Washington–Moscova, sperând ca, odată cu evoluția predictibilă a situației geopolitice, să ne putem și înscrie pe această axă. După cum spuneam la început, mai sunt și alte soluții în situația noastră disperată? Poate că sunt, dar eu nu le disting, să știți, și gândesc de multe decenii în această direcție și pe acest subiect.
Mă întorc în timp cu 24 de ani, atunci când George W. Bush, vizitând Bucureștiul, ne-a indicat calea de urmat în condițiile geopolitice de atunci, mult mai calme decât astăzi. „Să fiți o punte între SUA și Rusia. De asta are nevoie America de la România.” Cam asta a zis președintele de la Casa Albă, prezent la București. Cunosc bine toate detaliile, cum s-a pregătit discursul, de ce s-a pregătit și cum a rămas între timp, deoarece un amic de-al meu de la Atlantic Council din acea vreme, Damon Wilson, era chiar în timpul vizitei de la București consilierul principal al lui Bush Junior. Și el, Damon, i-a pregătit chiar discursul către români, pe care l-a livrat liderul de la Casa Albă în Piața Senatului din București. N-am acționat atunci. Adrian Năstase, el era la butoane, și-a bătut joc de o indicație prețioasă din punct de vedere geopolitic. A spus că nu pricepe ce a vrut să spună George Bush. Nu mai insist acum.
A urmat apoi, la vreo trei ani distanță, prin 2005, un meci între mine și Traian Băsescu pe acest subiect. Eu, bineînțeles, că eram deja putinist din 2002, prin grija lui Adrian Năstase. În vremurile alea, tot așa, doream să construiesc o axă de parteneriat strategic cu Rusia, pentru că importanța acestei axe București–Washington–Moscova era clară încă din acele vremuri. Marea Neagră avea potențial de control rusesc și atunci, așa cum a recunoscut și Băsescu. Dar, în plus, pentru mine era important și proiectul Unirii cu Moldova, pe care îl discutasem atunci informal cu liderii Republicii Moldova, dar și cu consilierii lui Putin. Vă reamintesc că eram secretarul general al partidului de guvernare și, bineînțeles, luam în considerare și protecția României în caz de conflicte. Atunci aveam încă o armată mult mai puternică decât astăzi, dar oricum nu puteam să fim victimele unui conflict, că ne făceam praf. Băsescu, în schimb, căzut deja pradă echipei lui George Soros, insista, pot să spun, ca prostul, deși el nu este prost deloc, pe o axă imposibilă din punct de vedere geopolitic: București–Londra–Washington.
Astăzi, revenind în prezent, lucrurile nu s-au schimbat. În schimb, contextele s-au agravat și radicalizat. E Marea Neagră astăzi preponderent un lac rusesc? Da. Unirea României cu Moldova este pe tapet și la orizont? Da. Se poate face această unire fără acordul Rusia–SUA? Nu, în niciun caz. În caz de conflict, ne poate apăra altcineva decât SUA? Nu. E cazul să mai stăm în conflict diplomatic cu Rusia? Absolut deloc. Și nu doar pentru că am fi în pericol iminent să ne pierdem țara, care este conotația negativă a acestei situații, dar să știți că, în schimb, am putea câștiga foarte mult din punct de vedere geoeconomic. Concluzia: aștept să fiu contrazis în mod argumentat și de către alți geopoliticieni validați. Chiar sunt curios de argumentele lor.
Vorbim astăzi despre o fereastră de oportunitate geopolitică pe care o țară o capătă rar în istoria ei. România, atunci când a ajuns mare și întregită, tocmai de o fereastră de oportunitate a profitat, cu important ajutor extern. Iar în asemenea situații trebuie să acționezi hotărât, pentru că altfel trenul pleacă din gară și tu rămâi pe loc. Voi detalia în plus în curând, pentru că este nevoie.
Și să reiterez în final ceva de care am fost acuzat de către așa-zișii proeuropeni în urmă cu șase luni, când am mai spus acest lucru. Îl repet: da, militez public pentru găsirea unei soluții românești de conviețuire diplomatică agregată cu Rusia, pentru că Imperiul Rus nu pleacă nicăieri din regiune. Puterea Rusiei va spori, cu sau fără Putin. Și da, varianta optimală pentru România ar fi un parteneriat strategic cu Rusia, inițiat eventual pe linia ortodoxiei comune.
