(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
De când ne-am convins de rolul de proxy al Ucrainei în războiul instalat dintre SUA și Rusia, putem pricepe mai ușor, prieteni goldiști, și cum au fost așezate statele pe marea tablă de șah geopolitic a lumii. Vă reamintesc că, înaintea alegerilor din Polonia, comentatorii serioși ai lumii și noi, aici, la Gold FM, operam cu ideea viitorului rol de proxy al Poloniei în același conflict americano-rus, rol jucat după epuizarea potențialului Ucrainei. Azi, însă, analizez rolul României, prin prisma ultimelor evenimente, de la vizita lui ZeleVogue la București, la cea a lui Ciolacu bocitorul în Israel, respectiv la ședința de guvern comună Ucraina-România de azi, de la Kiev. Toate acestea îmi indică mie destul de precis faptul că ni s-a rezervat un rol de „jolly-joker” de către partenerii noștri americani. Adică, să explic: să fim o entitate statală care încearcă să compenseze în regiune sprijinul pe care SUA nu-l pot da direct, material și operativ din pricina depărtării.
Dar ce putem noi oferi Israelului, în afara îmbărbătărilor inutile la care s-a dedat ieri premierul nostru? Mai nimic, în afara unei posibile zone de retragere a populației civile israeliene ce va dori să părăsească țara în cazul unui război generalizat în Orientul Mijlociu. Ucrainenilor le-am oferit deja cu mult umanism acest lucru, adică găzduire; am rămas și singurii din zonă ce permit exportul cerealelor americane cultivate pe pământ ucrainian, condamnându-ne proprii fermieri. Ce să mai oferim? Că armată nu avem, armament nici atât, cel pe care l-am plătit și contractat vine peste mulți ani, bani n-avem suficienți nici pentru noi.
De acord, arătăm solidaritate și susținem impresia că frontul de est al NATO ar fi solid și lucrativ, însă acest fapt ne condamnă din start. Abordarea noastră este univocă și ne va atrage ostilitatea celor mulți ce astăzi sunt contra Israelului și se pregătesc să izoleze diplomatico-militar și Ucraina. Să zicem că riscăm, dar ce primim în schimb? Care sunt garanțiile de securitate și beneficiile economice curente sau de viitor? Dacă acestea au fost doar sugerate și neconsemnate prin acte parafate între state, în actualul context mondial e ca și cum sărim din avion în gol, cu promisiunea că ne va fi aruncată și o parașută înaintea impactului fatal cu solul. Și mai important este că noi ne pretăm la un asemenea joc geopolitic cu risc letal, neavând o garnitură de lideri puternici și inteligenți, ce ar fi în stare să administreze viitoarele situații la limită. Liderii noștri sunt niște anonimi în politica mondială, oameni fără cunoștințe, trecut sau relații consolidate în arena diplomatică internațională, frust spus sunt considerați niște papagali buni de manipulat. Și de aia zic că în scurt timp noi, ca stat, vom trece de la rolul evident de „jolly-joker” al americanilor, la cel de papagal de serviciu al șmecherilor ce se joacă azi cu soarta planetei.
