Dacă mă gîndesc bine, faptul că ministresa noastră de externe seamănă cu Horia Căciulescu nu e o nenorocire chiar atît de mare.
Și poetesa Nina Cassian părea o cămilă fără cocoașe, ceea ce nu l-a împiedicat pe prozatorul Marin Preda să o călărească prin 1954 cu mare drag, s-o lase borțoasă și s-o ceară chiar de soție.
Exista însă o mică piedică. Nina era căsătorită cu Al. I. Ştefănescu, activist harnic, director al editurii ESPLA, care, încîntat de relația soției sale cu talentatul prozator, făcea săptămînal naveta cu cîte un geamantan plin cu salam de Sibiu, șuncă de Praga și șvaițer la Pelișor, fosta reședință a reginei Maria, transformată de comuniști în casă de creație.
Preda insista să divorțeze fiindcă voia copilul, însă Nina ezita pentru că știa că nu va mai găsi un soț așa de îngăduitor ca Al. I. și într-o seară l-a anunțat pe Preda că a făcut chiuretaj. Prozatorul, care mi-a povestit toată tărășenia douăzeci și cinci de ani mai tîrziu, și-a făcut rapid bagajele și a plecat jignit la gara din Sinaia, oprindu-se taman în Techirghiol la o casă de creație unde avea să o întîlnească pe Aurora Cornu, marea iubire a vieții sale. „Fară să vrea, Nina, care era urîtă dar de un farmec nebun, m-a aruncat la celălalt pol, în brațele celei mai frumoase poetese din România. Nu putem spune că destinul e lipsit de simțul umorului, moncher, fiindcă dintr-un om prăbușit psihic, cum eram eu la acea oră, a reușit, la o distanță de 500 de km, distanța dintre Sinaia și Techirghiol, să mă vindece și să facă din mine, pentru o perioadă scurtă ce-i drept, un om fericit.”
Revenind la oile noastre, așteptăm ca farmecul ministresei noastre să facă explozie, fiindcă diplomație fară frumusețe se poate, cea mai bună dovadă fiind însuși Titulescu cel batrîn, care era mai urît decît Victor Ponta, dar de o delicatețe și o inteligență copleșitoare, care l-au înălțat deasupra tuturor diplomaților lumii.
Mai expresive decît supărarea
frumoaselor ce-mbătrînesc urît,
femeile urîte au candoarea
de-a-mbătrîni firesc în absolut
precum carenele acelor vase
ce nu vor acosta nicicînd la mal
femeile urîte sunt frumoase
ca suferința de la primul bal
cînd înlemnite sprijineau pereții
să nu se prăbușească în delir
căci blondele ce curentau băieții
habar n-aveau că-n vechiul cimitir
vor împietri și ele însă-n rama
unui fetid și tenebros muzeu:
„Asta e străbunica, asta-i mama
și asta cu zulufi sunt oare eu?”.
sursă: catavencii.ro
În orice caz, femeile urâte au o șansă suplimentara de a găsi un soț bun. Bărbatul care alege o femeie urâtă este un om mai profund, mai puțin „animal”… O ia pentru calitățile ei mai importante decât frumusețea fizică. La femeia frumoasă vin, ca la miere, și albine, dar și multe -multe-multe muște mai ales !