AcasăAlte ŞtiriNicolae Ciucă, ultimul piron în coșciugul PNL
Data publicării: aprilie 2, 2022 18:42

Nicolae Ciucă, ultimul piron în coșciugul PNL

Data publicării: aprilie 2, 2022 18:42

DISTRIBUIE:

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Din lac în puț. Și din puț în lac. Asta este situația la zi a Partidului Național Liberal. Un fost partid de Dreapta, care a devenit globalist și neomarxist, atașându-se ca o pană colorată în penajul PPE. PNL se duce repede și sigur sub pragul electoral. Operațiune binecuvântată și dirijată de Klaus Iohannis. Aducerea generalului cu patru stele Ciucă la conducerea partidului este ultimul piron bătut în coșciugul acestuia.

Peste câteva minute, vom afla de la Florin Cîțu ce decide acesta referitor la demisia pe care tocmai i-au cerut-o în mod ultimativ cei care, în luna septembrie, au format „echipa câștigătoare” și l-au desemnat, la cererea lui Iohannis, președinte al partidului. O alegere nefericită. După o altă alegere nefericită, decisă de același Iohannis. Cea a lui Ludovic Orban. Iohannis a vrut „partidul său”. Și l-a avut. A vrut președinții săi de partid. Și a avut doi. Urmează al treilea. A vrut premierii săi. Și a avut trei. Dacă nu-l punem la socoteală pe Dacian Cioloș. A vrut un general cu patru stele la vârful Guvernului. Și îl are. Acum vrea să continue militarizarea statului. Și intenționează să-l plaseze pe Ciucă, tot cu dispensă, așa cum și el a avut dispensă, așa cum și Cîțu a avut dispensă, în fruntea unui PNL, care pe zi ce trece se face tot mai praf.

Indiferent ce decide astăzi Cîțu, că demsionează sau nu sub presiunea filialelor de la conducerea PNL, situația nu se schimbă prea mult. Vom avea un nou Congres de tot râsul. În plin război. Și probabil în mijlocul valului numărul șase al pandemiei. Guvernul României, cu PNL la vârful Coaliției și cu un PSD domesticit, îndreaptă România spre faliment. Dansul globalizării executat de România se transformă într-un dans al morții, care pune între paranteze suveranitatea și securitatea națiunii române.

Închei printr-o paranteză pe care mă văd silit s-o deschid. Cel mai puternic. ideolog al Kremlinului, Alexandr Dugin, face elogiul politicii Federației Ruse. În sensul că aceasta aduce un mare serviciu omenirii prin războiul declanșat în Ucraina, război care declanșează o resetare la nivel mondial și care este semnalul distrugerii globalismului. Carevasăzică Federația Rusă luptă în Ucraina pentru ca statele să-și poată asigura suveranitatea, iar națiunile să se poată dezvolta libere.  Această libertate oferită pe pâine de Kremlin începe chiar cu pacea, libertatea și suveranitatea de care se bucură în aceste zile poporul ucrainean. Iar ambasadorul la București al Federației Ruse, Valery Kuzmin, elogiază România pentru bunele sentimente pe care le poartă poporului ucrainean, pentru solidaritatea de care dă dovadă în ceea ce-i privește pe refugiați, dar, în același timp, ne dă peste nas, atrăgând atenția că România nu iese nici măcar cu un milimetru din țarcul pe care i l-au fixat marii jucători NATO și UE. Așa e. Dar eu unul nu mă prea mândresc cu asta. Și chiar mă întreb, în aceste condiții, de ce mai avem nevoie de Guvern? De ce, dacă deciziile se iau în altă parte? Poate că tocmai din acest motiv lui Ciucă, care ne-am de neamul lui nu a fost liberal, i se găsește acest nou job la partid. În rol de piron în coșciugul PNL.

sursă: corectnews.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Americanii NU sunt bogați: Adevărul despre economia SUA

Mass-media susține adesea că americanii sunt mai bogați decât europenii, dar acest lucru nu este adevărat. Averea medie pare ridicată, însă este distorsionată de...

Victor Roncea, ipoteză de senzație: În cazul “agentului” Dominic Fritz, filiera...

A fost pregătit cetățeanul german cu afiliere chinezească Fritz K. Dominic Samuel să preia conducerea României prin modelul trambulinei primăriei Timișoara, a președinției USR...

Geopolitica la Zi (90). Conflictul Falkland/Malvinas servește de fapt interesele Israelului!

(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM) V-am mai povestit la începutul verii despre aceste insule, atunci când a fost...

Financial Times: NABU investighează peste 60 de deputați ucraineni. Biroul anticorupție...

Biroul Național Anticorupție al Ucrainei, NABU, investighează peste 60 de deputați ai Radei Supreme, potrivit șefului uneia dintre subdiviziunile de anchetă ale instituției, Oleksandr...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img