AcasăSportNoul purtător de cuvânt al Patriarhiei reacționează în cazul judoka-ului descalificat pentru...
Data publicării: septembrie 19, 2024 10:15

Noul purtător de cuvânt al Patriarhiei reacționează în cazul judoka-ului descalificat pentru că și-a făcut Semnul Crucii la Jocurile Olimpice

Data publicării: septembrie 19, 2024 10:15

DISTRIBUIE:

Părintele Adrian Agachi, noul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, reacționează în cazul judoka-ului descalificat de la Jocurile Olimpice pentru că și-a făcut Semnul Crucii.
„Un campion mondial și european la judo a fost suspendat timp de 5 luni din orice activitate sportivă pentru că a făcut semnul crucii înainte și după încheierea unui meci al său de la Jocurile Olimpice…
Gestul însemnării cu sfânta cruce a fost interpretat drept o încălcare a regulilor de concurs care interzic sportivilor să își afișeze credința religioasă.
Și totuși, un creștin se închină și înainte să lucreze și după ce a încheiat lucrul, și înainte să plece la drum și când revine acasă, dacă se așază la masă, dacă trece pe lângă o biserică. Și nu este vorba despre o „afișare” a credinței, de parcă ar dori să-și facă publicitate prin gestul în sine. Este vorba despre o invocare a ajutorului dumnezeiesc înainte de a începe ceva și o mulțumire adusă Celui Preaînalt după ce lucrarea în sine s-a încheiat.
Cu siguranță, sportivul de față nu a dorit să convertească mulțimile la creștinism sau să le impună celorlalți propria credință când s-a închinat înainte de concurs și după ce l-a încheiat.
El doar a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu și a mulțumit.
Rezultatul?
5 luni de suspendare.
Timp suficient să medităm la cât de ofensatoare a ajuns să fie considerată închinarea în public, la un concurs sportiv, dar și cât de liniștiți rămânem când multe alte păcate sunt proliferate, tot în public, chiar la deschiderea acelorași concursuri”, a scris părintele Adrian Agachi, pe Facebook.

1 COMENTARIU

  1. semnul CRUCII este cel mai natural moment in viata crestinilor ……fiecare dintre crestini poate face semnul CRUCII fara a fi un gest ofensator la adresa cuiva, indiferent de religia in care crede……bunul simt uman exista in toate religiile…..cei care interzic aceste momente sunt reprezentanti ai SATANEI …..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Ștefan Popescu la Geopolitica Noii Lumi: Franța înlocuiește influența pierdută în...

Autor: Oana-Medeea Groza Pe fondul îngrijorărilor legate de escaladarea conflictelor din vecinătatea României, de la războiul din Ucraina până la tensiunile tot mai acute din...

Ciprian Ciucu, reforma nu înseamnă să calci în picioare legea și...

Autor: Aurel Badea Reforma administrației este necesară. Reducerea risipei, eliminarea structurilor inutile, comasarea instituțiilor care dublează activități și folosirea mai atentă a banului public sunt...

Socrul fiului lui Călin Georgescu, membru în ”gașca Vasile Blaga”, combinator...

Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Călin Georgescu, ar fi pregătit un proiect prin care își propunea să aducă la...

Cornel Nistorescu: Vortex politic românesc. Partida Străinătății, pagube și nenorociri pentru...

Pe lîngă tulburările surprinzătoare ale vremii anunțate de cei de la ANM, România este supusă și chinurilor declanșate de un val periculos de vortex...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img