(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Azi nu e cu politică, economie sau cultură, prieteni goldiști. E despre performanță și excelență în sport, mai precis în fotbal, dar la nivelul arbitrajului. Vorbesc despre Istvan Kovacs, pe care eu îl știu doar de la televizor. El este cel care, alaltăieri, a arbitrat un thriller fotbalistic, confruntarea din optimile Ligii Campionilor la fotbal dintre Liverpool și Paris Saint-Germain. Dacă vă place cumva sportul și n-ați urmărit meciul, să știți că ați avut de pierdut. Vă spun eu rezultatul: au câștigat francezii după prelungiri și după lovituri de la 11 metri. Despre ce vorbim, însă, în plan sportiv, dar mai ales societal? Despre a conduce un meci între echipe a căror valoare de piață este de circa 1 miliard de dolari fiecare echipă, un arbitru ce evoluează nu doar în fața a peste 50.000 de suporteri pasionali, dar și sub privirile a sute de milioane de telespectatori, dacă nu chiar, deseori, miliarde (cred că a fost acest caz) și, mai mult decât atât, trebuie să administreze și să fie autoritar în fața unui colectiv de multimilionari – fiecare dintre jucătorii de pe teren are orgoliu și averi de la minimum 50-70-80 de milioane până la sute de milioane de dolari. Ăsta e spectacolul fotbalistic pe care trebuie să-l dirijeze un arbitru în Champions League.
Istvan Kovacs s-a achitat excepțional de o sarcină avută în condiții de asemenea presiune și, fiind, totuși, reprezentantul României la un asemenea nivel, am simțit nevoia să-l elogiez și chiar să vi-l prezint pe scurt. Istvan Kovacs este din Carei, dar acum locuiește în Cluj. Tatăl lui este de origine maghiară, iar mama lui nemțoaică. Are doar 40 de ani, prieteni, și a debutat la vârf în Campionatul Național la vârsta de 22 de ani; în anul 2007, fiți atenți, a condus Supercupa României – avea 22 de ani și a condus Supercupa României. În 2010 devenise deja cel mai tânăr arbitru al Federației Internaționale de Fotbal, era cel mai tânăr arbitru din Europa, și, în 2022, acum 3 ani de zile, deci la 37 de ani, a condus la centru prima sa finală internațională, finala UEFA Europa Conference League – jucau Roma și Feyenoord. A devenit unul dintre cei mai respectați arbitrii în plan european, dar, dacă e în plan european la fotbal, este și în plan internațional, iar asta este o treabă senzațională, pentru că, în continuare, fotbalul este sportul de cea mai largă notorietate, cu cel mai mare și numeros public, și faptul că un român (de fapt, o delegație românească, pentru că așa e obiceiul – arbitrul de centru și la linii sunt tot arbitrii români; de data asta la Liverpool a fost o garnitură ardeleană), ei bine, prin această evoluție, în fața a miliarde de telespectatori, Istvan Kovacs și alții (mai avem unul sau doi) fac un serviciu excepțional României, în condițiile în care nu prea mai face nimeni, rezultatele din sport au devenit din ce în ce mai slabe, campioni mondiali avem din ce în ce mai puțini, iar la nivel politic, democratic și financiar suntem calificați la categoria „junk”. De aia am simțit nevoia să-l elogiez pe un român care s-a achitat de o sarcină extraordinar de dificilă într-un mod remarcabil și, în felul ăsta, a dat posibilitatea ca mulți oameni de pe Planetă să se gândească la România într-un mod pozitiv.
