AcasăGold FMOmul Zilei, Nicușor Dan. Își impune noii șefi din Parchete printr-o evoluție...
Data publicării: aprilie 9, 2026 13:45

Omul Zilei, Nicușor Dan. Își impune noii șefi din Parchete printr-o evoluție publică relaxată și ofensiv-amenințătoare. ”Nicușor-reloaded”!

Data publicării: aprilie 9, 2026 13:45

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Aseară, la orele 19.00 (ca la carte din punct de vedere mediatic), Nicușor Dan a convocat presa la Cotroceni, spre a anunța decizia lui, prezidențială, referitoare la noii șefi ai Parchetelor din România. Legat de procurorii care au fost anunțați, deci, impuși, nicio surpriză: sunt exact cei despre care s-a considerat că sunt, literalmente, puși cu mâna, cei care, printre altele, au fost priviți negativ în presă și au avut aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii, în urma audierilor. Așadar, aseară, la orele 19.00, Nicușor Dan trebuia să contraargumenteze referitor la deciziile sale de numire, care contraveneau avizului CSM. Trebuia să contraargumenteze, ceea ce putea fi dificil sau chiar imposibil, de la caz la caz. Ei bine, Nicușor Dan a procedat în mod diferit și șmecherește și și-a promovat și impus public favoriții la șefia Parchetelor, pe cârca presei; pe principiul: „Dacă merge, merge!”. Și cine a fost târfa de serviciu a oricărei puteri din ultimele cicluri guvernamentale, adică presa, o să fie și târfa de serviciu a lui Nicușor Dan. Presa, da! Acea presă care s-a lăsat mituită, fără jenă sau instinct de supraviețuire, acceptând, contra bani sau sub amenințări de șantaj, orice samavolnicie din partea guvernărilor Iohannis sau Nicușor Dan – vorbesc doar de ultimii președinți.

Așadar, Nicușor a lăsat deoparte CSM și avizele negative, pentru că nu-i conveneau, și a atacat direct mediatizarea negativă de care au avut parte candidații săi procurori, abordând, în mod punctual, precis și din memorie aspectele menționate public. Nu redau, aici, detaliile, ci doar concluzia mea, conform căreia, președintele României a efectuat, de fapt, o operațiune de intimidare și amenințare a presei, prin conferința de aseară, în urma căreia ne-am adus aminte de faptul că același președinte, Nicușor Dan, ne prezentase în trecut presa din Moldova, ca model ideal în organizare și control și în România. Or, voi știți că, în țara vecină și soră, presa liberă, practic, nu mai există demult. Televiziunile, radio-urile și site-urile independente au fost închise de către regimul Maia Sandu. Cumva, în Moldova e o liniște mediatică ca în sicriu. Stratagema fentării CSM de către Nicușor Dan a fost clară, deci, dar, mai interesant pentru public este noua față și atitudine a președintelui României. Fără urmă de timiditate, clar și dur, vorbind liber și oferind o sumă de detalii de prin dosare, Nicușor Dan i-a pus la punct, în mod generic, pe toți cei ce i-au contestat alegerile de procurori-șefi (pentru că e limpede că el i-a ales încă de la început). Treaba asta cu selecția efectuată printr-o competiție, la Ministerul de Justiție, e o minciună, pe care cei din sistemul judiciar au priceput-o bine, de aceea nici nu s-au înscris în competiție decât aleșii lui Nicușor sau naivii. Aseară, Nicușor Dan a fost tăios, ofensiv, este clar că și amenințător, dar, foarte important, a evoluat relaxat și precis, deci într-un mod total diferit de cel cu care ne-a obișnuit și prin care s-a prezentat public până în acest moment din mandatul său.

Dacă presa din România n-a priceput astfel ce o așteaptă, mai ales în urma deciziei CNA referitoare la GOLD FM și Realitatea Plus, a înțeles mai bine după conferința lui Nicușor Dan, de ieri. Și, mai important, evoluția, de ieri, a lui Nicușor a fost amenințătoare și asupra mediului de putere din România, care știe că, de acum, acesta are manetele deciziilor din Parchete prin noii șefi pe care el și i-a dorit și acum îi are. Vor trece sărbătorile de Paști și vom intra într-o nouă realitate a jocului de putere, în care se va juca cu pistoalele pe masă. Așa vor fi impuse deciziile, de acum înainte, n-am nicio îndoială. Nu pot să concluzionez cu „Nicușor a înviat!”, că e blasfemic, dar îi pot anunța pe protagoniștii jocurilor de putere că vor avea de-a face cu un „Nicușor reloaded”, inclusiv sau mai ales în cazul deciziilor legate de noii șefi ai serviciilor secrete sau structura viitorului guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Primul...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Subiectul numărul 1 este despre liberali și prefăcătoria lor de doi bani. Mă...

REFLECTOR la GOLD FM: Eximbank sau “banca lui Halalai”? Cazuri flagrante...

(transcriere a rubricii „Reflector” a Iulianei Pitaru Vlacicu, din cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” la Gold FM) Există oameni care conduc instituții atât...

Mircea Miclea îl atacă dur pe Bolojan: A accentuat nedreptatea socială...

„Atitudinea pe care acest guvern a avut-o față de profesori a fost absolut lamentabilă”, spune fostul ministru al Educației Mircea Miclea. Profesor la Universitatea...

Ambasada Rusiei în România publică amenințarea lui Zaharova la adresa Ucrainei!

Din comentariul Purtătorului de Cuvânt al MAE Rusiei, Maria Zaharova  Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse informează că tuturor misiunilor diplomatice acreditate, precum și reprezentanțelor...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img