AcasăAlte ŞtiriPericulozitatea vârstei și problemelor medicale ale lui Joe Biden
Data publicării: aprilie 6, 2022 15:47

Periculozitatea vârstei și problemelor medicale ale lui Joe Biden

Data publicării: aprilie 6, 2022 15:47

DISTRIBUIE:

Autor: Adrian Lambru

Analistul geo-politic H. D. Hartmann a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Psihologii și medicii de specialitate vor confirma că președintele amrican Joe Biden, cel mai puternic om al Planetei, începe să-și piardă noțiunile de loc și de timp. Este un mare semnal de alarmă!”

Preșdintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden va împli anul acesta vârsta de 80 de ani, iar în mandatul său presa și publicul au semnalat diverse gafe în discurs și comportament. Odată și-a confundat soția cu sora, altădată fiind în campanie prezidențială el zicea publicului sa-l voteze pentru Senat. La întâlnirea recentă de la Casa Albă pe care a avut-o cu fostul președinte Barack Obama, jurnaliștii americani de la FOX NEWS au prezentat comportamentul ciudat al lui Biden. Aceste probleme s-ar datora vârstei înaintate pe care o are și a afecțiunilor de care ar suferi.

sursă video: Facebook / Cozmin Gușă

„Este clar că Joe Biden și-a pierdut funcția principală cognitivă de a fi președinte” – spune H. D. Hartmann. „El nu mai realizează ce i se spune și nu mai pune în contextul real informațiile. Joe Biden are norocul grupului care îl conduce, grup ce a îndepărtat-o pe vicepreședintele Kamala Harris. Însuși Obama o favorizează pe Harris și îl ignoră pe Biden. Observăm astfel la cel mai puternic om al Planetei un pericol imens”.

Întoarcerea stăpânului și reinstaurarea normalității

Fostul președinte american Barack Obama a fost în centrul atenției la o conferință organizată în incinta Casei Albe. Acesta a fost invitat de Joe Biden să vorbească despre accesul la asistență medicală în Statele Unite, însă tot interesul a fost pe fostul lider de la Washington, D.C.. Actualul președinte Biden a fost ignorat și s-a plimbat confuz prin sală.

Analistul geo-politic H. D. Hartmann vorbește despre simbolul reîntoarcerii stăpânului și reinstaurarea normalității la Casa Albă: „Este un necesar instinctual al leadership-ului american     de a arăta că există în acest moment o întoarcere la un șef de stat care nu pune în pericol democrația și actul de guvernare. Biden va lăsa în urma sa un război, cel din Ucraina, a blocat complet calea de negociere cu China și nu a reușit să continue legătura cu India. Obama vine acum cu mesajul cum că el este persoana potrivită cu care să se stea la masă, nu Biden”.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.

sursă photo: Foto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Sarmiza Andronic: AUR va rezista presiunilor de scindare, dar PNL și...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, Cozmin Gușă și Sarmiza Andronic au realizat o analiză a...

Comaroni: Trump este de fapt marele opozant al planului Kalergi!

Autor: Oana-Medeea Groza Subiectele centrale ale zilei, în emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, au fost: protestele...

Adriana Vitan Balint: Du-te Simioane, du-te, nu te opri și nu...

Suntem mai mulți pe aici care am observat(și am și scris, la timpul respectiv) cum, în momentul în care partidul AUR își lua avânt,...

Dialog Cozmin Gușă – Liviu Alexa la GOLD FM. Radiografia evenimentelor...

A ieşit spicy! Cosmin Gușă: Dacă puteți să fiți deștepți și astăzi, noi ne bucurăm. Liviu Alexa este deștept în fiecare zi. Când nu este,...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img