Se poate spune și că un rabin a luat ostatec tineretul unei părți din planetă și acum șantajează politicienii să producă legislație în favoarea afacerii lui. Respectiv, legi care să lase neîngrădit accesul copiilor la pornografia de pe internet.
Senatul din Ottawa are în dezbatere o lege, care să oblige site-urile pentru adulți să se asigure că sunt ce le spune numele. Adică să verifice vârsta utilizatorilor, pentru a preveni vizitarea lor de către minori. Patronul celei mai mari rețele de site-uri porno, rabinul Solomon Friedman, consideră legea un pericol pentru afacerea lui, pentru că l-ar priva de o parte din trafic. Și a decis să joace tare, amenințând că taie accesul la Pornhub pentru toată Canada, ca represalii, dacă legea nu e retrasă.
Inițiatoarea legii o justifică prin necesitatea de a preveni apariție dependenței de pornografie la copii și adolescenți (dovedită în mai multe cercetări sociologice). De asemenea, își dorește să combată deformarea mentalității prin banalizarea prezentării femeii în ipostaze degradante și deseori violente. Legea propune amenzi de 250-500.000 de dolari pentru companiile care nu se asigură că accesul e restricționat minorilor.
Între metodele sugerate de verificare se numără și scanarea facială, care poate estima cu ajutorul inteligenței artificiale vârsta unei persoane. Patronul Pornhub, Solomon Friedman, spune că de principiu nu vrea vizitatori minori pe site din motive morale și comerciale. (Nu aduc bani ca abonați.) Dar se opune vehement unei verificări adevărate a vârstei, care pretinde că îi va trimite pe micuți spre site-uri încă mai rele decât al lui.
Dar nu doar privitorii sunt minori, în cele mai regretabile dintre cazuri. Pe site-ul lui Friedman s-au găsit milioane de filmări cu minore sau persoane care au fost victime ale unor rețele de traficanți și violuri. În urmă cu două luni, Pornhub a făcut o înțelegere cu autoritățile din Statele Unite să plătească 1,8 milioane de dolari, pentru a stinge o investigație privind acuzele de implicare în rețelele de trafic uman.
Un caz este al unei rețele („Girls do porn”), care timp de un deceniu a pus materiale pe acel site, începând din 2009. Trei ani, între 2016 și 2019, o parte din victime s-au adresat platformei pentru ștergerea filmărilor cu ele. Dar au fost ignorate luni de zile și după ce grupul traficanților a fost condamnat în 2019. Site-ul a tărăgănat rezolvarea situației, făcând profit de pe urma acelor materiale.
Jordan Peterson se implică
Scandalul legii din parlamentul de la Ottawa nu l-a lăsat indiferent nici pe cel mai cunoscut canadian de pe glob. Psihologul Jordan Peterson a comentat știrea vitriolic spunând că „PornHub deservește și e condus de jigodii.” Din păcate pentru profesorul cu milioane de urmăritori, remarca lui moralizatoare i s-a întors împotrivă, când numeroși internauți i-au lăsat comentarii ironice.
Se pare că profesorul nu era la curent că un rabin deține site-ul în cauză, altfel probabil s-ar fi abținut. În 2022, Jordan Peterson, cu o avere estimată la 10 milioane de dolari, a semnat un contract cu platforma Daily Wire, fondată de Ben Shapiro, un fervent apărător al naționalismului evreiesc.
Contractul confidențial îi aduce lui Peterson undeva între 600.000 și 1.000.000 de dolari pe an. În timp ce Ben Shapiro, socotit între cei mai influenți comentatori „conservatori”, câștigă între 10 și 20 de milioane pe an din afacerea în cauză. Cu totul, Daily Wire a generat în 2020 un venit de 100 de milioane de dolari cu vedete ca Matt Walsh, Andrew Klavan, Candace Owens sau Michael Knowles.
De când a semnat cu Daily Wire, Jordan Peterson a realizat mai multe interviuri lingușitoare cu Beniamin Netanyahu sau cu ambasadorul Israelului în Statele Unite, în care a fost prezentată unilateral versiunea lor privind conflictul arabo-palestinian. Peterson a făcut un turneu special pentru discursuri la Ierusalim, izbucnind în lacrimi pe scenă când i-a felicitat pe localnici că sunt „o cetate pe un vârf de munte și o lumină pentru restul națiunilor.” În schimb, a fost mai puțin lacrimogen, chiar indiferent la genocidul din Gaza. Imediat după atacul din 7 octombrie, Peterson i-a adresat un mesaj public premierului Netanyahu în care îl încuraja „să le dea iadul pe pământ” – îndemn urmat de începerea lunilor de bombardamente devastatoare peste populație civilă.
E de înțeles că politica editorială a Daily Wire e foarte strictă pe teme atât de sensibile pentru patronat. Ben Shapiro l-a dus și pe Elon Musk, care evident nu îi e salariat, la un fel de turneu de reeducare la Auschwitz și a coordonat o discuție cu miliardarul și o duzină de rabini, care să îl aducă pe calea cea bună, după ce remarcase implicarea unor grupuri de lobby evreiești ca ADL în politicile ostile majorității.
Nu e pentru prima dată când credibilitatea lui Jordan Peterson e contestată de cercurile naționaliste, canadianul fiind acuzat că are o agendă înșelătoare pentru tinerii cu înclinații conservatoare mult înainte de afilierea la Daily Wire – după cum ați putut vedea din acest documentar („Amăgitorul Peterson”), care îi analizează mai multe declarații din trecut.
Pornografia, care schimbă mentalitățile unor generații întregi și „educă” într-o anume direcție băieți și fete, a fost folosită în trecut ca o armă, chiar în războiul din Orientul Apropiat. În 2002, armata israeliană a capturat trei televiziuni din Ramallah, Cisiordania, și a început să difuzeze filme porno pe acele canale ca armă neconvențională contra familiilor palestiniene. Putem considera că și societățile, care nu sunt sub ocupație miliară, sunt supuse unui bombardament similar al vulgarității.
cum a cumpărat un rabin PornHub
Dar unul din cele mai bizare detalii ale întregului scandal din Canada e faptul insolit că un rabin a cumpărat cea mai mare rețea de pornografie de pe internet. Nu ne-am putea imagina un preot, un predicator sau un imam în asemenea postură de afaceri, așa că merită detaliat.
Solomon Friedman e partener și vice-președinte într-un fond de investiții cu nume ironic: „Ethical Capital Partners”. În 2023, fondul a cumpărat Mindgeek, între timp rebranduit ca Aylo, proprietarul paginilor cu cel mai mare trafic zilnic din industria pornografiei.
PornHub are 115 milioane de vizitatori pe zi, care consumă mai multă lărgime de bandă decât Facebook și decât traficul de pe tot internetul cu două decenii în urmă! Amploarea de fenomen social a pornografiei e subestimată pentru că nu se vorbește despre ea. O cercetare făcută în Suedia în 2021, a estimat la aproape 69% procentul bărbaților care au folosit vreodată pornografie, respectiv 27% dintre femei. În segmentul tinerilor cuprins între 16 și 24 de ani, un sfert foloseau site-urile de profil de 3-5 ori pe săptămână, iar 17% zilnic sau aproape zilnic, ceea ce semnalează amploarea fenomenului dependenței.
Solomon Friedman s-a născut într-o familie cu 9 copii dedicată iudaismului. La 18 ani s-a mutat în Israel să studieze Talmudul timp de trei ani, fiind apoi consacrat de curtea rabinică din Ierusalim. S-a lansat apoi într-o respectabilă carieră de avocat. În această calitate, l-a apărat pe un colonel acuzat că a ucis două femei, a violat alte două și a intrat în 80 de case din care a furat lenjerie intimă.
Aylo deține site-uri pentru adulți vizitate de peste 100 de milioane de persoane zi de zi. Între brandurile cele mai faimoase din portofoliu se numără: PornHub, RedTube, Brazeers, YouPorn, GayTube.
Rețeaua de site-uri promovează pornografia violentă, tratamentul degradant al femeii și insistă pentru normalizarea incestului. Indiferent dacă scenele sunt jucate de simpli „actori”, foarte multe clipuri primesc titluri în care se pretinde că protagoniști sunt frați, mamă și fiu vitreg sau tată și fiică. De asemenea promovează stereotip relațiile între femei albe și bărbați negri. Scandalurile în care au fost implicate sunt prea multe pentru a fi enumerate.
Între procesele pe care firma deținătoare a PornHub le-a avut de-a lungul timpului se numără și cele privind folosirea de materiale cu minori sau filmate în timpul unor violuri. Au existat victime care au insistat ani de zile ca filmele în care erau abuzate să fie șterse de pe site, unde erau repostate sub alte nume.
Compania a colaborat în trecut (înainte de achiziția menționată) chiar cu o firmă care se specializase în a produce materiale cu femei sechestrate sau care nu știau că sunt filmate. De asemenea, are un parteneriat cu o firmă specializată în a produce filmări cu profesioniști făcute să pară producții ale unor amatori, care astfel par mai realiste și induc impresia privitorilor că degenerarea sexuală e un fenomen cotidian în societate.
Măsurile de prevenire a accesului minorilor la producțiile trustului sunt inexistente, pentru această nișă de public oferind special animații, care să îi conducă pe cei mici direct de la inocență la perversiune. În procesul mai sus amintit cu statul american, Aylo a fost apărată de casa de avocatură Kaplan Hecker și Fink LLP. Partener în afacere e coreligionarul lui Friedman, cu nume italienesc, Rocco Meliambro.
2,3 milioane de persoane au semnat o petiție pentru judecarea deținătorilor Pornhub, acuzat că acoperă o rețea globală de trafic de persoane. Ei citează cazul unei fete de 15 ani, al cărui viol a figurat în 58 de clipuri pe site, în timp ce firma susținea că e „utilizatoare verificată”. Surse neoficiale susțin că site-ul are oricum doar 80 de persoane angajate ca moderatori, care ar trebui să răspundă teoretic reclamațiilor ce ar presupune sute de ore de vizionare pe zi. (Facebook are 15.000, spre comparație.)
În acest timp, afacerile firmei sunt conduse la modul cel mai profesionist dintr-o clădire de birouri din Canada, dar înregistrată ca offshore în Luxemburg. Veniturile depășesc 460 milioane de dolari pe an.
Solomon Friedman și Rocco Meliambro sunt doar ultimii intrați în culisele acestei industrii cu uriaș impact asupra tinerelor generații, dintr-o listă mai lungă de moguli, pe care presa oficială îi prezintă uneori ca „eroi ai libertății de exprimare”, care împing mai departe limitele mentalității societății. Despre o parte din cei care au fondat această industrie atât de influentă acum ați putut citi în articolul:
Sunt mogulii industriei porno eroi ai libertății de exprimare?
Sursă: evadare.ro