Psihanalizarea Dianei Șoșoacă. “Locomotiva de care nu se poate agăța niciun vagon!”

Autor: Victor Gabriel Grigore

Diana Iovanovici Șoșoacă le-a urat susținătorilor „Crăciun binecuvântat” printr-o felicitare pusă de două ori, care a primit câte 4.400 de aprecieri de fiecare dată. Dacă o fi fost cineva oripilat de blasfemia colajului, s-a pierdut între cele 1.400 de comentarii cu felicitări și urări. Imaginea încapsulează cam tot ce e în neregulă cu acest personaj politic, din păcate, ceva ce se încăpățânează să nu realizeze nici ea, nici suporterii înverșunați.

Izbește de la prima privire ideea scandaloasă de a te „picta” deasupra stelei de la Betleem, ca un fel de zeitate feminină New Age, care ocrotește omenirea și divinitatea din sfere înalte.

Psihanalizabil, prima problemă majoră e ego-ul unui politician – locomotivă, care într-adevăr adună voturi cât un partid și e mai combativă decât orice bărbat politic de acum. Dar o locomotivă de care nu se poate agăța niciun vagon. Regret să o spun, Șoșoacă e în clipa de față personajul cu pozițiile cele mai curajoase și mai lipsite de compromisuri. Ar fi meritat încrederea în comparație cu oricare alt parlamentar, judecându-i obiectiv discursurile ultimilor ani.

Dar nu va putea construi nimic, pentru că nu suportă personalități în jurul ei. De-asta nu știe nimeni alt membru al partidului SOS. Profilul ei e de scandalagioaică și altceva nici nu va oferi decât răcorirea că „le-a zis-o” altora mai compromiși decât ea.

După ce treci de acest prim șoc vizual, realizezi că nici măcar imaginea de Crăciun aleasă să stea în umbra „zeiței” Diana, nu e ce trebuie. E o fotografie de sorginte neo-protestantă, de film. Ea prezintă o imagine banală de familie omenească, în ton cu viziunea eretică a noilor arianiști că Iisus era un simplu profet. Iosif apare ca un tinerel cu trăsăturile unui Iisus matur, sugerând o filiație directă.

Comparați cu o icoană ortodoxă, pentru a vedea contrastul de concepție. Dreptul Iosif a fost mereu un personaj care a contrariat pe creștinul modern, raționalist. În tradiția ortodoxă, el e descris ca un bătrân, cu viață de călugăr, care aproape o înfiază pe Maica Domnului, de o vârstă fragedă, fiind vestit de un înger despre ce avea să se petreacă. În icoana Nașterii Domnului, apare mereu într-un plan secundar, deseori nu apare deloc, ca un bătrân ocrotitor și îngrijorat de răspunderile lumești. E eclipsat până și de sosirea magilor și a păstorilor de pe câmp.

Nu ne mai referim acum la restul simbolisticii foarte bogate a iconografiei ortodoxe. De pildă, animalele care apar neapărat în erminie (indicațiile despre cum să fie pictura) nu sunt acolo pentru că era un grajd și făceau cald, cum folcloric se spune. E reluarea unei cutremurătoarea profeții din Isaia (cap 1 cu 3)

„Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu Mă pricepe.”

Revenim la personajul nostru politic. În urmă cu foarte mulți ani am scris despre cum kitsch-ul devine un limbaj subliminal, pe care unii politicieni îl folosesc intuitiv să comunice pe limba vulgului. Țin minte cum, la o dezbatere prezidențială, Gheorghe Funar și-a pus tacticos pe masă trei pahare din plastic, unul roșu, altul galben și altul albastru, vorbind tot restul emisiunii din spatele acelui rizibil simbol patriotic.

Aici e o altă problemă uriașă, pe care nu o are doar Șoșoacă, o are și Simion și au avut-o și alți politicieni între timp iremediabil depășiți de vremuri. E chiar mai mare decât ego-mania. Mișcarea populistă actuală a găsit niște căi să rezoneze cu talpa țării, dar nu depune niciun efort să o ridice. În loc să îi ofere un reper, consumă tot efortul să îi arate că e „de-ai noștri”, la cel mai mic numitor comun.

Da, foarte bine că sunt politicieni cu talent și instinct, care stăpânesc vorbitul direct. Dar dacă sunt patrioți ar trebui să îi doară că românul e abrutizat de grija mâncării și a banilor, că în cârciumile de la țară și în mașinile „vizitatorilor” din diaspora se ascultă doar manele, că orașele arată jalnic cu mici excepții. Și Simion și Șoșoacă trebuie să priceapă că țigănia nu poate fi modelul naționalismului românesc, doar pentru că televiziunile au redus o parte din popor la nivelul de Las Fierbinți sau Acces Direct. Nu suntem așa sau dacă pe alocuri am ajuns așa, e o dramă și o urgență, nu ceva cu care să te împaci.

Săptămâna trecută, aceeași Diana Șoșoacă a fost în vizită la comunitatea românească din Austria. În loc să se gândească cum facem Bucureștiul cu 1% mai aproape de aspectul Vienei, Șoșoacă a petrecut pe manele într-o cârciumă. Versurile le știa fără cusur și n-a găsit nimic deplasat în dedicația manelistului despre cum urmează să fie ea președinte „ca vulturul pe stâncă”. Stânjenit era doar invitatul Miron Manega, un jurnalist demn de tot respectul. În schimb, era din peisaj Luis Lazarus (alt personaj kitsch, care se crede Zeus).

Pot să se supere fanii ei cât vor, dar credeți-mă: nu e ce trebuie. Toată această sorcovă nu face decât să alunge oamenii decenți. Că de specialiști capabili, cu care un partid să conducă eventual o țară, nici nu se pune problema.

Sursa: Canal Telegram “Reacțiunea”