- N-am crezut vreodată că Paraguay poate juca finala Cupei Mondiale, dar uite că s-a întâmplat. Niște mardeiași îmbrăcați în tricourile Argentinei, precum aceia care au dat nestingheriți cu pumnii și picioarele în francezi, au făcut de râs ceea ce trebuia să fie cel mai mare eveniment al planetei.
În loc de fotbal am primit un meci de lupte fără cușcă, o ambuscadă organizată de niște golani de cartier mărginaș în care tocmai intrase un gentleman.
A câștigat unicul posibil câștigător
Spania a vrut să joace jocul. Argentinienii au vrut să fure jocul. Să-l învinețească, să-l lege fedeleș, să-l urce într-un camion fără numere de înmatriculare și să dispară în noapte.
Din fericire, un soi de bun simț care încă mai bântuie planeta precum duhul biblic deasupra apelor a hotărât altfel. A câștigat unicul posibil câștigător. Dacă ar fi fost altfel, am fi pierduți toți.
Mai mult: am fi fost pierduți. Cupa Mondială ar fi trebuit retrasă. E ceva profund greșit cu fotbalul de azi chiar și pentru că a existat o șansă să se ajungă la lovituri de departajare. Ar fi fost un scandal istoric.
Știu că o tonă de influencerei și influencerițe se dau acum cu capul de pereți că n-a câștigat micul zeu. Că poveștile de borcan nu s-au împlinit. Poate că ar fi trebuit făcut cumva, dom’le, ca marile produse de marketing și de plasat sentimentele orfane ale planetei să nu mai depindă de ceva așa de trivial precum rezultatul unui meci.
Să i se fi dat la început trofeul lui Lionel, copiii să fie trimiși la culcare ca să viseze frumos și abia apoi să se joace meciul. Spania să ia o medalie de consolare.
„Bine, mă, ați câștigat voi, hai, mergeți acasă, noi suntem campionii acestei lumi care premiază cabroni ca noi, huaaa!”. Ce frumos ar fi fost! Ce lume minunată!
Messi ar fi anunțat că merge și la următoarea Cupă Mondială. Cum adică dacă ar fi fost convocat?! Ha, ha, ha! Păi, nu l-ați auzit pe Scaloni? Messi joacă când vrea mușchiul lui. Scaloni are altă treabă. Să organizeze gașca de bătuși.
Când Trump a retras cartonașul roșu lui Balogun cu mâna lui Infantino am spus că de acum orice va fi posibil. Și a fost cât pe-aci să fie așa.
Singura echipă care a jucat fotbal în finală era să fie dusă la eșafodul penalty-urilor de o formație care nu a tras un șut SPRE poartă 117 minute. Cu asta va rămâne Argentina după acest turneu final.
Activitatea prestată (că fotbal nu poate fi numit) a fost de o urâțenie și o violență legendare. Argentina era ca o echipă de județ. Ca Jiul Petroșani în anii de glorie. Crampoane în gură.
Și tot ca atunci existau arbitrii care din interes sau de frică închideau ochii la golăniile de pe teren. Pentru propășirea fotbalului, tot înainte! Tot înainte la pumni, la picioare, la simulări, la nesportivități. Nu mai stau să le număr. Ar trebui alcătuită o mică enciclopedie pentru a inventaria toate mitocăniile la care s-au dedat sud-amercanii.
Faptul că Paredes a putut termina meciul pentru ca mai apoi să-i agreseze pe Rodri și Gavi cu lovituri de cod penal ar trebui să dea loc unei comisii de anchetă.
Iar Messi… Idolul, Mesia, cel mai bun din toate timpurile… mai puțin din timpul cel mai prețios, cel al finalei. Messi a vrut să îl facă eliminat pe Cucurella pentru că acesta și-a dus mâna la gură („Tovarășa, tovarășa, Marc m-a înjurat!”).
Apoi a simulat grosolan o lovitură la față. Trist, Messi. Să ieși așa, girând o trupă de cotonogari, intrând în jocul lor, e nedemn. A plâns Messi. Dar de plâns era metamorfoza lui, magnificul devenit un jefe de grup infracțional fotbalistic.
Guarda e Vincic!
Da, în fotbal se poate orice. Poate fi delegat la finală acest sloven mediocru, cadou a lui Infantino pentru Ceferin întru uitarea măgăriei cu prestidigitația eliminării eliminării lui Balogun.
Se poate ca acest arbitru să dicteze o eliminare numai după o scenă demnă de „Tigrul și Dragonul” și să închidă ochii la zeci de alte nenorociri implementate de argentinieni.
Toate loviturile murdare erau tratate cu bunăvoința unui pensionar care n-are chef să strige de la geam la năzdrăvanii care dau foc la cartier.
Vincic ar trebui să dispară din spațiul fotbalului, să se retragă la o mănăstire sportivă unde călugări cu fluier să îl supună la ani de penitențe. Să îi dea coate și brânciuri zilnic și să îi râdă în nas: haide, haide, nu e fault, ridică-te, dă-i drumul!
Fotbalul va mai trăi astfel de netrebnicii pentru că de acum Trump e norma. Puternicii fac ce vor, ceilalți n-au decât să le pupe posteriorul sau să fie călcați în picioare.
Și iată e o mare, mare îngrijorare. Dacă Franța (cu Paraguay) și Spania (cu Argentina), cele mai mari națiuni ale fotbalului, au putut fi tratate astfel, atunci aceste două țări au o imensă problemă. La care ar face bine să se apuce să lucreze de azi.
Au fost batjocorite, îmbrâncite pe scări pentru alte interese și doar calitatea lor le-a făcut să supraviețuiască. Dar mâine s-ar putea să nu mai fie cazul. E timpul unei revoluții. La fix, tocmai vin alegerile la FIFA.
Am fost văduviți de o finală, ăsta e adevărul. Am fost martorii unei tentative de răpire. Am scăpat. De data asta.
sursă: golazo.ro
