Formatul regional „Cei Opt din Carpați”, inițiativă a președintelui ucrainean Volodîmîr Zelenski, reunește Ucraina, România, Serbia, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria și Ungaria, având ca obiective declarate securitatea, energia, infrastructura logistică și cooperarea economică transfrontalieră. Kievul prezintă acest mecanism drept un nou instrument de apropiere între statele regiunii.
Merită salutată politica regională deosebit de activă, capacitatea de a observa atuurile vecinătății și de a transforma geografia în instrument politic. Tot ceea ce nu face România, țară pe teritoriul căreia se află cea mai mare parte a bazinului carpatic. Lansată de la București, această inițiativă ar fi putut crea un format cu mai multă consistență în jurul României. Lansată de la Kiev, centrul de greutate al acestei inițiative va pune în centru Ucraina, România fiind îmbarcată, asociată. Pentru o țară care riscă să nu fie beneficiara ajustărilor ecosistemului strategic american, această lipsă de imaginație este de neînțeles. Munții Carpați nu sunt numai un spațiu pe harta de geografie fizică, ci o zonă de intersecție între Europa Centrală, Europa de Est și regiunea Mării Negre. Iar pentru un stat situat între centre de putere se poate, valorificând asemenea avantaje, să își crească valoarea în plan internațional prin alianțe regionale, coridoare economice și rețele de cooperare. Nu a fost așa, iar România rămâne un electron liber într-un peisaj european și euroatlantic tot mai fragmentat pe agende regionale. Și încă ceva! Dacă am fi fost în centrul unor asemenea formule de cooperare, am fi putut privi mai relaxați la unele inițiative de eliminare a dreptului de veto din Consiliul European. Fără o asemenea „pregătire regională” în amonte, semnarea scrisorii alături de alte zece state, privind eliminarea dreptului de veto, se înscrie cu brio la capitolul iresponsabilitate și, evident, trebuie să o spunem, trădarea interesului național.
Să revenim însă la inițiativa vecinilor noștri ucraineni. Aceasta este și o recunoaștere a faptului că aderarea la UE rămâne un proces complex, complicat și incert, astfel că, având o diplomație de calitate, Ucraina pare să caute mecanisme intermediare prin care să devină indispensabilă pentru securitatea, energia și conectivitatea continentului. Formatul C8 poate fi citit astfel ca o încercare de a crea o „centură de interdependențe” cu state direct interesate în stabilitatea și reconstrucția Ucrainei. Și din acest punct de vedere merită salutat deşi ascunde o dramă – drama incapacităţii europene de a se angaja într-un raport de forţe cu Rusia astfel încât să ofere Ucrainei o perspectivă credibilă de ancorare în proiectul european şi aceasta după preţul plătit în sânge, memorie istorică, teritorii, economie.
Elementul interesant este includerea unor state cu poziții diferite față de războiul din Ucraina și față de relația cu Rusia și care ar putea media proiecte de cooperare. Prezența Ungariei, Slovaciei și Serbiei alături de state puternic orientate spre sprijinirea Kievului arată că formatul nu este construit ca o alianță militară, ci mai degrabă ca o platformă flexibilă de cooperare. Accentul pus pe energie, infrastructură și economie permite dialogul și cooperarea chiar între capitale care nu împărtășesc aceeași viziune strategică, dar au ca interes fundamental ca Ucraina să nu devină un spațiu dezordonat care să proiecteze unde de instabilitate în toată regiunea.
Sursă: gandul.ro
