Parchetul naţional francez împotriva criminalităţii organizate a anunţat vineri punerea sub acuzare a patru persoane la Paris şi extrădarea în curs sau pe viitor a altor patru din România, ca urmare a destructurării unei vaste reţele de spălare de bani, informează AFP, citată de Agerpres. „Sumele spălate de această reţea internaţională, în special din traficul de droguri, sunt estimate la peste 300 de milioane de euro începând din 2019”, a anunţat procurorul naţional împotriva criminalităţii organizate, Vanessa Perree, într-un comunicat de presă.
Autorităţile judiciare române şi franceze au declanşat, marţi, o „amplă operaţiune de arestări coordonate”, soldată cu circa 20 de percheziţii. Patru persoane au fost arestate în România şi nouă în Franţa.
Patru persoane au fost puse sub acuzare de magistraţii de instrucţie francezi, potrivit comunicatului de presă.
„Totodată, trei din cei patru inculpaţi arestaţi în România au făcut deja obiectul procedurilor de extrădare, în timp ce al patrulea coinculpat a fost plasat în arest preventiv în aşteptarea predării sale iminente autorităţilor franceze”, adaugă comunicatul.
Aceste operaţiuni au fost efectuate „în cadrul unei anchete declanşate în Franţa, graţie muncii importante de analiză a Brigăzii de cercetare şi investigaţie financiară (Brif) şi a agenţiei Tracfin, desfăşurată sub controlul a doi magistraţi de instrucţie specializaţi de la tribunalul judiciar din Paris şi urmărită de Parchetul naţional împotriva criminalităţii organizate (Pnaco)”, mai precizează comunicatul.
Ancheta, care va continua, se referă în special la spălarea de bani în formă agravată şi la disimularea acestei operaţiuni.
Au fost descoperiţi peste 200.000 de euro în numerar, iar instanţa au putut pune sechestru pe mai multe vehicule, bijuterii de lux şi conturi bancare în valoare de aproape 220.000 de euro.
Cercetările au demonstrat că, prin conturile bancare ale firmelor deschise de români s-au derulat transferuri bancare de peste 300.000.000 de euro, iar o parte din aceste sume de bani ar fi fost reintroduse în circuitul comercial pentru a se ascunde provenienţa lor, fiind investite în bunuri imobiliare situate în municipiile Cluj-Napoca, Bucureşti şi Satu Mare, imobile achiziţionate pe numele altor persoane din anturajul grupului infracţional organizat.
În urma percheziţiilor efectuate de către poliţişti, la data de 3 februarie 2026, au fost descoperite şi ridicate documente, laptopuri, medii de stocare a datelor, bijuterii, 4 ceasuri purtând numele unei mărci de lux, peste 23.000 de euro, suma de 65.700 de euro formată din bancnote susceptibil a fi contrafăcute, precum şi alte mijloace de probă.
Au fost puse în aplicare mandate europene de arestare emise pe numele a 4 dintre persoane, cetăţeni români, la data de 4 februarie 2026, judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţilor de Apel Oradea şi Bucureşti dispunând măsura arestării preventive a acestora.
În urma cooperării cu omologii francezi, s-a stabilit că membrii grupării ar fi fost sprijiniţi în activitatea infracţională de alte trei persoane, cetăţeni români.
„De asemenea, autorităţile judiciare din Paris desfăşoară cercetări privind o largă reţea de spălare a banilor care ar viza şi membrii grupării de criminalitate organizată de origine română. În vederea documentării activităţii infracţionale, autorităţile de aplicare a legii din România şi din Franţa au semnat, în octombrie 2025, sub egida EUROJUST, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – J.I.T. (Joint Investigation Team). Concomitent cu acţiunea desfăşurată pe teritoriul României, autorităţile franceze au pus în aplicare 15 mandate de percheziţie domiciliară şi au dispus arestarea preventivă a altor 9 persoane cercetate”, mai arată sursa citată.
sursă: g4media.ro








