Deși semnarea noului contract de lucrări pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj a fost celebrata cu fast, în spatele fotografiilor oficiale se ascunde o problemă administrativă care poate compromite întregul proiect. O bucată din terenul pe care trebuie construit spitalul, prevăzut în proiect ca fiind „cale de acces secundară” a fost mutată de primarul Emil Boc către Ministerul Transporturilor pentru a amplasa acolo o stație de metrou, fără hotărâre de Guvern, deși legea o cere explicit. Cartea Funciară arată negru pe alb că acel lot este supus transferului dreptului de admnistrare în baza unei HG pentru centura metropolitană, nu pentru metrou. O eroare birocratică făcută în grabă riscă acum să pună în pericol finanțarea europeană. Concret, daca se umbla ca caile de acces sau la exproprieri finantarea poate fi compromisa.
Contractul semnat cu fast, proiectul clătinat în tăcere
Semnarea contractului pentru Pachetul 2 al Spitalului Regional de Urgență Cluj a fost prezentată ca un moment istoric, cu declarații optimiste și fotografii oficiale, ca și cum proiectul ar fi intrat, în sfârșit, pe un drum sigur. În realitate, în spatele festivismului se ascunde o vulnerabilitate administrativă. Proiectul, finanțat prin fonduri europene depinde de respectarea strictă a amplasamentului, a exproprierilor și a căilor de acces prevăzute în documentația aprobată. Orice intervenție asupra acestor elemente poate duce la suspendarea sau chiar pierderea finanțării.
În acest context, mutarea unei bucăți din terenul spitalului devinde extrem de problematica. O parte din suprafața pe care trebuie ridicat spitalul, teren aflat în domeniul public al statului și trecut în proiect ca „cale de acces secundară”, a fost transferată către Ministerul Transporturilor pentru a fi folosită la viitoarea linie de metrou. Transferul nu a fost făcut prin hotărâre de Guvern, așa cum cere legea pentru orice schimbare a dreptului de administrare asupra unui bun din domeniul public. Cartea Funciară arată clar că lotul respectiv este supus transferului doar în baza unei hotărâri de Guvern pentru centura metropolitană, nu pentru metrou, ceea ce face ca întreaga operațiune să fie cel puțin discutabilă.
În timp ce autoritățile marchează cu entuziasm fiecare nou contract semnat, proiectul spitalului se loveste de o eroare administrativă care poate afecta direct finanțarea europeană. Dacă accesul secundar sau exproprierile prevăzute în proiect sunt modificate, finanțarea poate fi pierdută.

Varza a la Cluj cu marile proiecte
În documentele oficiale o bucata din terenul pe care trebuie construit Spitalul Regional de Urgență Cluj apare ca fiind “supusa transferului dreptului de administrare”, conform legii 255/2010 (legea exproprierilor), H.G. nr. 1034 din 21.12.2023. Această hotărâre nu are însă nicio legătură cu metroul, ci privește exclusiv proiectul centurii metropolitane, „Drum Transregio Feleac TR 35”. Cu toate acestea, acest lot a fost mutat pentru a face loc unei viitoare stații de metrou, deși legea cere explicit o hotărâre de Guvern separată pentru orice schimbare a dreptului de administrare asupra unui bun din domeniul public al statului.
Această suprapunere forțată între centură și metrou arată încă o dată haosul în care se desfășoară marile proiecte ale Clujului. Coridoarele se intersectează, exproprierile se amestecă, iar terenurile sunt mutate dintr-un proiect în altul. În graba de a anunța investiții spectaculoase, administrația locală pare să fi ignorat faptul că proiectele finanțate din fonduri europene funcționează după reguli stricte. Orice modificare neautorizată a amplasamentului, a exproprierilor sau a căilor de acces poate duce la pierderea finanțării. În timp ce HG 1304/2023 este folosită ca pretext pentru o mutare care nu are legătură cu scopul ei inițial, proiectul spitalului riscă să devină victima unei improvizații administrative, iar această confuzie birocratică pune în pericol un proiect medical de importanță națională.

Cum se transferă legal dreptul de administrare
Transferul dreptului de administrare asupra unui teren aflat în domeniul public al statului este o procedură strict reglementată, care nu poate fi realizată prin acte interne sau prin simple înțelegeri între instituții. Legea stabilește clar că doar Guvernul, în calitate de titular al proprietății publice, poate decide schimbarea administratorului unui astfel de bun. Această decizie se materializează exclusiv printr-o hotărâre de Guvern.
Doctrina juridică subliniază același lucru: dreptul de administrare este un drept real derivat din proprietatea publică, iar administratorul nu îl poate ceda sau transfera din proprie inițiativă. Pentru bunurile din domeniul public al statului, schimbarea titularului de administrare nu poate fi făcută prin dispoziții locale, prin protocoale sau prin adrese administrative. Singurul act care poate produce un astfel de efect este hotărârea de Guvern. Doar în cazul bunurilor din domeniul privat al statului pot exista proceduri diferite, în funcție de reglementările speciale aplicabile.
Controversele din jurul centurii metropolitane și riscul ca spitalul să fie următoarea victimă
Centura Metropolitană a Clujului a devenit, în ultimele luni, un exemplu de proiect care promite mult, dar se împotmolește în propriile controverse. Conflictul juridic dintre firmele din asocierea câștigătoare, acuzațiile de fals și plângerile penale au dus la suspendarea temporară a contractului, după ce Primăria Cluj-Napoca a admis oficial că nu poate garanta validitatea procedurii de atribuire. În comunicatul transmis, primăria vorbește despre respectarea legii și protejarea fondurilor europene, dar suspendarea arată, de fapt, cât de vulnerabil ea fost proiectul.
Această suspendare nu este doar o măsură tehnică, ci un semnal de alarmă asupra modului în care sunt gestionate marile proiecte ale orașului. Centura, metroul și spitalul se suprapun în goana de a fi anunțate, iar orice fisură într-un proiect riscă să se propage în celelalte. Iar fisurile există deja. Într-un oraș în care marile proiecte se calcă unul pe altul, scandalul centurii metropolitane nu rămâne izolat. El aruncă o umbră lungă asupra proiectului spitalului, care depinde de o documentație impecabilă și de respectarea strictă a procedurilor. Iar când un proiect strategic se clatină, celelalte nu mai par deloc în siguranță.
sursă: gazetadecluj.ro









