Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de marți, moderatoarea Iosefina Pascal a prezentat efectele deosebit de grave care deja își fac simțită prezența în urma adoptării reformei legilor justiției și în urma deciziei CCR.
În urma deciziei Curții Constituționale a României, cea mai gravă problemă părea la momentul respectiv faptul că scăpau corupții de dosarele penale. Ca și cum asta nu ar fi fost suficient de grav, se pare că veștile proaste se țin lanț. „Iată ce prejudiciu uriaș va rămâne nerecuperat pentru că se vor prescrie dosarele penale în perioada următoare. Ieri, DIICOT anunța că 6 dosare penale urmează a fi prescrise, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi trași la răspundere inculpații, cauzându-se un prejudiciu de un miliard de euro”, explică Iosefina Pascal.
Ei bine, asta nu e tot… „Azi, Parchetul General vine și spune că există 600 de astfel de dosare, care se vor închide în perioada următoare, cu prejudiciu de peste 11 miliarde de euro!”, informează Iosefina. Iar viitorul nu este deloc mai roz, pentru că, în următorii ani, vor apărea din ce în ce mai multe astfel de cazuri, mai ales pentru că s-au pensionat foarte mulți magistrați, ceea ce duce la o criză de personal (asta pe lângă lenea și lipsa de interes care sunt de la sine înțelese).
Tot acest haos din justiție naște o reacție în lanț care dărâmă statul și distruge societatea. „În România, avem imprescriptibilitate la omor, la agresiuni sexuale în general, la răpiri și așa mai departe. Foarte mulți bani din zona asta a banilor negri și care sunt proveniți din activități ce fac obiectul acestor dosare sunt și din zona asta a traficului de persoane. Nu se prescrie traficul de persoane, dar banii obținuți din așa ceva și ilegalitățile se vor prescrie”, avertizează jurnalista.
În România, oamenii se gândesc la binele lor și nu mai vor să-și bată capul când ar putea foarte bine să se pensioneze cât de repede, să aibă o pensie bunicică și să se bucure de liniște. S-a dovedit statistic că magistrații tineri, și nu numai ei, nu sunt deloc bine pregătiți, deci n-ar avea cine să-i înlocuiască pe cei care se pensionează. „Trebuia să punem presiune pe ministrul Cătălin Predoiu să facă ceea ce ar fi trebuit să facă și așa evitam situația în care ne aflăm astăzi. Ministrul Predoiu trebuia să dea o ordonanță de urgență și să oprească aplicarea retroactivă a acestei decizii CCR, dar nu a făcut asta, pentru că, printre acele dosare și prejudicii de 11 miliarde de euro, sunt și multe dosare ale unor politruci” este ideea cu care jurnalista Iosefina Pascal a încheiat emisiunea.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro