Autor: Adrian Severin
Este epoca gheparzilor care au întreținut visul grandorii franceze, temperându-i delirul cu disperarea neorealismului italian. Este epoca gangsterilor de onoare, a polițiștilor filosofi și a oamenilor obișnuiți cărora nimic din ceea ce este omenesc nu le era străin. Este epoca în care frumusețea mai avea rost, iubirea era sfântă, cuvântul avea valoare, prietenia era respectată, naturalul nu era de rușine, fiecare își știa locul și handicapatul nu pretindea că este egal cu supradotatul. Era epoca omului îndumnezeit, măsură a tuturor lucrurilor, trăind în Dumnezeu, întrucât Dumnezeu trăia îl el.
S-a despărțit, după cum ne spusese, liniștit și fără regrete de lumea de azi, lumea ultimilor săi ani, lumea corectitudinii politice aberante, lumea minciunii numită ipocrit a post adevărului, lumea antihristică a așa zisei “noi normalități”, în care nu se mai recunoaștea și nu se mai regăsea. Un sentiment pe care și eu îl împărtășesc.
Adio Tancredi, Rocco, Laleaua neagră… ! Sau, mai degrabă, pe curând!
Dumnezeu să îl odihnească!
