America Latină revine în centrul jocului geopolitic mondial, într-un moment în care Statele Unite încearcă să-și consolideze influența asupra emisferei vestice, iar China și Rusia își ajustează, fără să renunțe complet, prezența în regiune. Venezuela, Brazilia și Cuba devin, astfel, piese importante într-o confruntare mai largă privind viitoarea arhitectură a ordinii mondiale. Acesta a fost unul dintre subiectele centrale ale ediției din 8 octombrie a emisiunii „Geopolitica Noii Lumi”, realizată de Daria Gușă la Gold FM, unde Adrian Severin a analizat evoluțiile din America Latină și implicațiile lor pentru raportul de forțe dintre Statele Unite, China și Rusia.
Discuția a pornit de la ceea ce realizatoarea Daria Gușă a prezentat drept o schimbare majoră a politicii americane față de America Latină și de la așa-numita „doctrină Donroe”, termen care combină numele lui Donald Trump cu doctrina Monroe. Potrivit explicației lui Adrian Severin, această orientare reprezintă o reluare și o actualizare a vechii doctrine americane potrivit căreia emisfera vestică trebuie să rămână în primul rând sub influența Statelor Unite. „America”, a explicat Severin, „și asta o auzim în numeroase discursuri ale multor lideri ai Statelor Unite, secretarul de stat, Rubio, vicepreședintele Vance și alții, spun că emisfera vestică este casa noastră sau curtea noastră sau zona noastră”. În această logică, Washingtonul încearcă să limiteze prezența altor mari puteri în America Latină, în special atunci când aceasta capătă o dimensiune strategică, militară sau politică.
Dar problema fundamentală, susține Adrian Severin, este că lumea actuală nu mai este cea în care Statele Unite puteau impune unilateral regulile în emisfera vestică.
O lume „post-bipolară și post-americană”
Pentru Adrian Severin, ceea ce se întâmplă în America Latină nu poate fi analizat separat de transformarea generală a ordinii mondiale. El pornește de la premisa că omenirea traversează o perioadă de tranziție între două sisteme de putere, perioadă care presupune inevitabil tensiuni, conflicte și reașezări geopolitice. „La trecerea de la o ordine la alta a lumii, apar conflicte, apar suferințe, apar derapaje”, afirmă Adrian Severin. În opinia sa, lumea se află deja într-un „război mondial, însă perlat”, un conflict care nu este resimțit uniform de populație, dar care se manifestă prin confruntări indirecte, rivalități economice și repoziționări strategice.
Această perspectivă este esențială pentru înțelegerea analizei sale asupra Americii Latine. Pentru analistul Adrian Severin, ceea ce se întâmplă în Venezuela, Brazilia sau Cuba nu este doar o problemă regională. „Ce se întâmplă în această emisferă vestică, ne afectează pe toți. Este o mare parte din spațiul acesta al Terrei și este, într-adevăr, spațiul care găzduiește printre altele și Statele Unite ale Americii, principala putere sau una din cele mai importante puteri ale lumii. Ceea ce discutăm despre Venezuela, Brazilia, Cuba, toate aceste mișcări care se produc acolo sunt de natură să schimbe raporturile de putere la nivel global”. Cu alte cuvinte, America Latină devine un indicator al modului în care se va construi lumea multipolară.
Doctrina Donroe și tentativa Statelor Unite de a recâștiga controlul asupra emisferei vestice
În interpretarea profesorului Adrian Severin, administrația Trump încearcă să transforme America Latină într-o zonă de influență predominant americană, limitând capacitatea Chinei și Rusiei de a dezvolta aici relații strategice. Originea acestei politici se găsește, potrivit lui Severin, în doctrina Monroe, formulată în secolul al XIX-lea și ulterior reinterpretată de administrația Theodore Roosevelt. „Doctrina Monroe este din prima parte a secolului XIX. Acum, în primul sfert al secolului XXI, doctrina este reluată de către președintele Donald Trump. Trump o și botează, îi dă și un nume care combină pe creatorul, părintele ei originar și pe cel care o preia și o actualizează astăzi.”
În viziunea lui Adrian Severin, Washingtonul transmite astfel un mesaj foarte clar: America Latină este considerată o zonă de interes strategic american, iar prezența altor puteri poate fi acceptată doar în anumite limite. „Oricine încearcă să vină aici pentru a influența politici sau pentru a amplasa activele sale, pentru a realiza o prezență mai mult sau mai puțin permanentă, oricine face lucrul ăsta este considerat ca fiind adversarul Statelor Unite și America, Statele Unite ale Americii, sunt îndreptățite să reacționeze cu toate mijloacele.”
Totuși, Adrian Severin consideră că Washingtonul nu poate transforma această doctrină într-un monopol absolut asupra regiunii. Motivul este simplu: China și Rusia au acumulat deja relații economice, politice și strategice care nu pot fi eliminate peste noapte.
Venezuela, primul test al noii strategii americane
Venezuela ocupă un loc central în această ecuație. Daria Gușă a remarcat faptul că Venezuela a fost, în ultimii ani, unul dintre cele mai apropiate state latino-americane de Rusia și China, dezvoltând relații în domeniul energetic, militar, financiar și tehnologic. În această perspectivă, schimbarea situației din Venezuela poate fi interpretată ca un prim test al noii politici americane.
Adrian Severin respinge, însă, ideea unei simple retrageri rusești și chineze din Venezuela. În opinia sa, ceea ce se produce nu este o cedare unilaterală, ci o negociere între marile puteri. „Rușii și chinezii s-au retras din Venezuela pentru a le face pe plac americanilor? Nu, eu cred că nu pentru a le face pe plac americanilor, ci la schimb cu ceea ce americanii le-au promis lor. E un schimb, nu este o cedare.” Și continuă cu o formulare care sintetizează una dintre principalele sale ipoteze geopolitice: „Nu cred că s-au retras. Au plecat cu un picior. Cu celălalt picior au rămas în teritoriu”. Pentru Severin, China și Rusia își pot reduce temporar activismul într-o regiune fără să renunțe definitiv la interesele lor. Aceasta ar fi, în opinia sa, expresia unei strategii mai largi: marile puteri își delimitează anumite zone prioritare, fără să accepte însă dispariția completă a influenței celorlalți.
„America nu este capabilă să înlocuiască China”
Una dintre ideile cele mai importante ale analizei lui Adrian Severin este diferența dintre influența politică și influența economică. Statele Unite pot contribui la schimbarea orientării politice a unor state latino-americane, consideră el, însă acest lucru nu înseamnă automat că pot înlocui China în economie. „Pot să înlocuiască China, pot să înlocuiască Rusia din punct de vedere politic, adică să pună conducători în aceste țări care să se alinieze la geopolitica nord-americană sau geopolitica Statelor Unite. Dar cu geo-economia stau prost pentru că acolo e vorba nu de simboluri, nu este vorba de declarații, nu este vorba de abțineri, ci este vorba de chestiuni reale, de valori reale, palpabile care trebuie transferate”.
Această observație devine extrem de relevantă în cazul Braziliei. China are relații economice profunde cu Brazilia, fiind prezentă în numeroase sectoare ale economiei. O schimbare politică la Brasilia nu ar putea elimina instantaneu aceste legături. Adrian Severin formulează aici o idee esențială pentru înțelegerea geopoliticii contemporane: influența politică poate fi schimbată mai rapid decât interdependența economică. „O mare putere se caracterizează în primul rând prin aceea că poate da și de-abia după aia prin aceea că poate lua. Ea totdeauna va lua ceva, pentru că nicio mare putere nu este o firmă caritabilă. Dar ea știe să realizeze o balanță între ceea ce ia și ceea ce dă”. Prin urmare, chiar dacă Washingtonul ar reuși să determine o serie de guverne latino-americane să adopte o orientare mai apropiată de Statele Unite, această schimbare nu ar elimina automat infrastructura economică și comercială construită de China în regiune.
Brazilia, adevăratul „game changer”
Dacă Venezuela a reprezentat primul test, Brazilia este, în opinia celor doi analiști, miza strategică majoră. Daria Gușă a atras atenția asupra posibilității ca Flávio Bolsonaro să ajungă la putere și asupra consecințelor pe care le-ar avea acest lucru asupra relației Braziliei cu BRICS. În discuție au fost amintite inclusiv posibilitatea reevaluării apartenenței Braziliei la BRICS și eventuale modificări privind sistemul brazilian de plăți PIX.
Brazilia este însă mult prea importantă pentru a fi tratată ca o simplă piesă care poate fi mutată dintr-o tabără în alta. Adrian Severin consideră că inclusiv în cazul unei eventuale victorii a lui Bolsonaro Jr., o rupere completă de China și de BRICS este puțin probabilă. „Eu nu cred că un președinte bolsonarist, un regim bolsonarist, un neobolsonarist la președinția Braziliei, dacă va fi, pentru că nu-i deloc sigur că Lula da Silva nu va fi reales, va fi unul care să rupă total relațiile”. Mai mult, Severin atrage atenția că Brazilia are propriile instituții de putere, iar președintele nu poate decide singur toate direcțiile strategice ale țării. Congresul brazilian are un rol important, iar configurația politică internă poate limita inclusiv ambițiile unui președinte care ar dori să modifice radical orientarea externă a țării.
BRICS nu va dispărea din America Latină
Una dintre concluziile cele mai importante ale dialogului este că BRICS nu trebuie confundat cu o alianță militară rigidă. Pentru Adrian Severin, această flexibilitate este tocmai una dintre sursele rezistenței sale. Chiar dacă Brazilia ar reduce activismul său în cadrul BRICS sau ar adopta o politică externă mai apropiată de Washington, China nu ar dispărea din economia braziliană. Aceasta este, de fapt, cheia strategiei chineze descrise de Severin: răbdarea strategică. China nu trebuie neapărat să intre într-o confruntare directă cu Statele Unite pentru fiecare poziție pierdută. Poate reduce temporar activitatea, poate păstra infrastructura economică și poate aștepta momentul în care Washingtonul nu va mai putea susține singur costurile influenței sale. „Vreți ca noi să ne retragem? Nu ne retragem, ci diminuăm activitatea noastră, diminuăm prezența. Rămânem aici într-o poziție de așteptare, ca o lumină de veghe. Și veniți dumneavoastră în locul nostru și faceți ce credeți”. Este o strategie diferită de cea a confruntării directe. China poate accepta ca Statele Unite să câștige anumite bătălii politice, atât timp cât nu pierde definitiv pozițiile economice care îi pot asigura revenirea ulterioară.
„Nu cred că au interesul, nici America nu cred că are interesul să plece Brazilia din BRICS”
În mod paradoxal, Adrian Severin consideră că nici Statele Unite nu ar avea neapărat interesul ca Brazilia să părăsească BRICS. Motivul ar fi că menținerea Braziliei în interiorul organizației oferă Washingtonului, indirect, posibilitatea de a influența evoluțiile acesteia. „Până la urmă nici nu cred că au interesul, nici America nu cred că are interesul să plece Brazilia din BRICS. Pentru că fiind membru al BRICS-ului mai poate opri anumite decizii. Și asta este o chestiune: să stai undeva nu pentru că ești încântat să stai, ci pentru că în felul acesta poți să controlezi evoluția acelei entități”. Adrian Severin face aici o comparație cu Marea Britanie și Uniunea Europeană: apartenența la o structură poate reprezenta nu doar un instrument de integrare, ci și unul de influențare din interior. Din această perspectivă, o Brazilie aflată în interiorul BRICS, dar cu un guvern mai apropiat de Washington, poate fi mai utilă Statelor Unite decât o Brazilie care părăsește organizația.
China nu renunță la America Latină
Dacă Statele Unite urmăresc consolidarea influenței lor politice, China poate răspunde prin consolidarea relațiilor economice. Adrian Severin atrage atenția asupra modului în care Beijingul operează în diferite regiuni ale lumii: mai puțin prin intervenție politică directă și mai mult prin infrastructură, comerț, investiții și proiecte economice. „China încearcă să vină cu proiecte economice, fără condiții politice și în felul acesta să creeze o anumită integrare economică, mult mai rezistentă decât alianțele politice și militare”. Această abordare ar putea explica de ce China nu ar avea nevoie să se confrunte direct cu Washingtonul pentru fiecare țară latino-americană. Dacă economia chineză rămâne conectată la economiile latino-americane, influența Beijingului nu dispare, chiar dacă guvernele respective devin mai apropiate de Statele Unite. În plus, spune Severin, dacă economiile latino-americane vor intra în dificultate, Washingtonul ar putea ajunge chiar el să aibă nevoie de capitalul și capacitatea economică a Chinei. „Statele Unite nu pot să fie liniștite, cum niciun imperiu nu este liniștit, să știe că la periferia lui apar neliniști sociale, apare criză economică, se prăbușesc structurile administrative, instituțiile. Niciun imperiu nu poate să accepte această situație.” Într-o asemenea situație, geopolitica ar putea ceda din nou în fața geoeconomiei.
Cuba, ultimul bastion simbolic
Un alt punct important al discuției a fost reprezentat de Cuba și situația acesteia. Daria Gușă a ridicat problema presiunilor americane asupra Havanei și a posibilității unei acțiuni militare împotriva regimului cubanez.
Este real pericolul de invazie americană în Cuba? Scopuri, actori, consecințe.
Pentru Severin, însă, Cuba nu mai reprezintă amenințarea strategică pe care o reprezenta în timpul Războiului Rece. „Comunismul cubanez nu are nicio legătură cu cel nord-coreean și nu are nicio legătură cu comunismul care a fost în România sau în Europa Centrală și de Est în timpul războiului rece. Este cu totul altceva”. Mai mult, Severin susține că o normalizare a relațiilor dintre Statele Unite și Cuba ar fi posibilă fără ca Washingtonul să preia controlul politic asupra insulei. „America nu are nevoie de așa ceva. Ea poate să trăiască foarte bine fără să ocupe, din punct de vedere militar, Cuba. Poate să trăiască foarte bine fără să pună Cubei lideri. Poate să trăiască foarte bine fără să aducă din nou crima organizată americană și să o plaseze pe teritoriul Cubei ca să-i extragă bogățiile în mod ilicit”. În opinia sa, relația dintre cele două state ar putea fi normalizată relativ ușor dacă Washingtonul ar renunța la obsesia de a obține o victorie geopolitică totală. „Între cubanez și american nu există așa ceva. Turismul american este enorm în Cuba, spitalele cubaneze găzduiesc și tratează o mulțime de americani și nu există, repet, nici la nivel de populație, nici la nivel de guvern, o stare de ostilitate împotriva Americii.” Adrian Severin consideră că problema Cubei este mai degrabă una politică și simbolică decât una militară.
„America are nevoie de victorii”
Una dintre cele mai interesante interpretări ale lui Adrian Severin privește nevoia Statelor Unite de a obține succese geopolitice într-o perioadă în care imaginea puterii americane este contestată. El consideră că Venezuela și Groenlanda pot fi văzute drept victorii parțiale, însă administrația americană ar putea căuta o victorie mai spectaculoasă.
„După părerea mea, până la urmă, sper, cel puțin, că se va ajunge la concluzia că o aventură în Golf, o aventură iraniană nouă n-are niciun sens. Dar, așa, după mentalitatea americană eroică, don-quijotească cumva, au nevoie totuși de o victorie. E o semi-victorie în Groenlanda, dar și o semi-victorie în Venezuela. Dar e nevoie și de o victorie obținută mai spectaculos, așa, mai ca la Hollywood.”
În această logică, Cuba ar putea deveni o țintă simbolică, tocmai pentru că reprezintă una dintre cele mai vechi confruntări dintre Statele Unite și un regim antiamerican. Dar o asemenea acțiune ar putea genera efecte geopolitice contrare celor urmărite de Washington.
Un nou „acord al procentajelor”?
În finalul discuției, Adrian Severin formulează una dintre cele mai spectaculoase ipoteze: marile puteri ar putea ajunge la o delimitare informală a zonelor în care fiecare își păstrează interesele principale. Nu ar fi vorba, în opinia sa, despre un acord formal prin care Statele Unite să renunțe complet la prezența în anumite zone și China sau Rusia la prezența în altele. Mai degrabă ar fi vorba despre stabilirea unor linii roșii.
„Eu nu cred că pe undeva, fie că e Anchorage, fie că este Seoul, fie că este Beijing, nu cred că s-a zis: noi, chinezii, ne retragem complet de acolo și vă lăsăm pe voi, iar voi vă retrageți complet de aici și ne lăsați pe noi. Nu cred că s-a ajuns la o asemenea înțelegere, dar s-a ajuns la o înțelegere spunând: aici este totuși curtea noastră și voi veniți, dar nu cu chestiuni strategice.”
Această formulă este, probabil, cheia întregii analize. Se realizează nu o împărțire rigidă a lumii, ci o împărțire flexibilă a priorităților. Statele Unite își consolidează influența în emisfera vestică. China își consolidează poziția în Asia și își păstrează legăturile economice cu Sudul Global. Rusia își concentrează resursele și influența în spațiul european și eurasiatic. Iar între aceste zone există o serie de interese suprapuse, în care fiecare putere încearcă să nu depășească anumite linii roșii.
Concluzie: America Latină nu va deveni exclusiv americană
Analiza lui Adrian Severin conduce la o concluzie importantă: chiar dacă Statele Unite își consolidează influența asupra Americii Latine, acest lucru nu înseamnă că Washingtonul va reuși să elimine China și Rusia din regiune. BRICS poate suferi modificări, iar poziția Braziliei poate deveni mai complicată. Unele guverne latino-americane se pot apropia de Statele Unite, iar China își poate reduce temporar activismul. Dar interdependențele economice nu dispar prin schimbarea unui guvern. China are deja o prezență economică profundă în America Latină, iar BRICS a devenit mai mult decât un simplu acronim economic. În același timp, Rusia își păstrează anumite relații politice și strategice, chiar dacă într-o formă mai puțin ofensivă. De aceea, tentativa de a transforma doctrina Monroe într-o doctrină Donroe cu aplicare absolută se lovește de realitatea unei lumi care nu mai este unipolară.
În finalul emisiunii, Adrian Severin rezumă această transformare printr-o formulare care poate fi considerată cheia întregii discuții:
„Cred că până la urmă lucrurile se așează în această lume post-bipolară și post-americană. Într-adevăr, fiecare încercând să valorifice ce are și să ascundă ceea ce nu are. Cred că aici este până la urmă cheia și, de asemenea, fiecare se pregătește. Mai ales vorbesc de puterile emergente, nu de cele decadente. Se pregătește pentru ziua potrivită, care n-a venit încă. Deci să fie acolo și când vine ziua potrivită, e deja pe poziție.”
America Latină devine astfel unul dintre cele mai importante laboratoare ale noii ordini mondiale. Washingtonul poate încerca să-și recâștige poziția dominantă, însă nu poate șterge peste noapte relațiile construite de China și Rusia în ultimele decenii. Iar dacă BRICS va trece printr-o perioadă de recul în emisfera vestică, acest lucru nu înseamnă neapărat dispariția sa. Mai degrabă, poate fi începutul unei etape în care marile puteri își ajustează pozițiile, reduc temporar expunerea, negociază linii roșii și așteaptă momentul favorabil. În această nouă configurație, America Latină nu mai poate fi privită ca o simplă „curte din spate” a Statelor Unite. Este un spațiu în care se întâlnesc interesele americane, chineze, rusești și ale statelor latino-americane înseși.
Iar dacă există o concluzie care se desprinde clar din analiza lui Adrian Severin, aceasta este că Washingtonul poate obține avantaje în America Latină, dar nu poate rescrie singur regulile regiunii. Doctrina Donroe poate fi o strategie americană. Nu poate însă transforma o lume multipolară într-una unipolară.
Episoadele din noul sezon al emisiunii „Geopolitica Noii Lumi”, moderată de Daria Gușă, pot fi urmărite săptămânal, joia, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, pe contul de YouTube Radio Gold FM Romania dar și pe platforma goldtv.ro
