Autor: Aurel Badea
Bucureștiul se pregătește să reconstruiască Podul Calicilor. O investiție de aproape 64 de milioane de lei, cu amenajarea malurilor Dâmboviței, platforme pietonale, spații de promenadă și mobilier urban. În același București, primarul general Ciprian Ciucu anunță că 95% din fondurile europene destinate consolidării clădirilor cu risc seismic au fost pierdute. Un oraș care găsește bani pentru a construi poduri, dar care nu a reușit să valorifice finanțările europene pentru consolidarea propriilor clădiri, are o problemă mult mai gravă decât una de urbanism. Are o problemă de priorități, de răspundere administrativă și de respect față de viața oamenilor.
Nu contestăm necesitatea reconstruirii Podului Calicilor. Bucureștiul are nevoie de infrastructură, de spații publice civilizate și de recuperarea unor zone istorice abandonate. Dar între frumusețea unei promenade și siguranța unei locuințe există o diferență pe care nicio administrație responsabilă nu are voie să o ignore. Un pod poate aștepta. Un cutremur nu cere autorizație de construire și nu respectă calendarul electoral.
La 27 octombrie 2026, în ședința Consiliului General al Municipiului București, Ciprian Ciucu a afirmat că administrația municipală a pierdut 95% din banii PNRR pe care trebuia să îi acceseze pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Explicația invocată a fost legată de întârzierile în obținerea avizelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență și a autorizațiilor de construire. Primarul a precizat că situația s-a produs înaintea preluării mandatului său.
Afirmația este de o gravitate excepțională. Nu vorbim despre pierderea unei finanțări pentru iluminat ornamental sau pentru amenajarea unor grădini. Vorbim despre bani destinați reducerii riscului seismic într-o capitală în care, potrivit chiar primarului general, există aproximativ 700 de clădiri cu risc seismic. În spatele fiecărei clădiri se află oameni, familii, copii și bătrâni. Oameni care nu pot fi protejați cu explicații politice și nici cu promisiuni pentru următorul mandat.
Documentele publicate de Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic indică existența unui portofoliu de 17 contracte de finanțare nerambursabilă prin PNRR, cu o valoare totală anunțată de 283,46 milioane de lei. Dacă procentul de 95% ar privi integral acest portofoliu, valoarea corespunzătoare ar fi de aproximativ 269,3 milioane de lei. Calculul este însă unul ipotetic. Nu există, în informațiile prezentate public până acum, o situație completă care să demonstreze că exact această sumă a fost pierdută. Tocmai această lipsă de transparență ridică prima mare întrebare: cum poate primarul general să vorbească despre o pierdere de 95% fără să prezinte simultan contractele afectate, valorile dezangajate și documentele care stabilesc cauzele?
Între timp, Primăria Capitalei promovează reconstrucția Podului Calicilor și amenajarea Cheiului Dâmboviței, între Piața Unirii și Podul Izvor. Licitația lansată în august 2026 are o valoare estimată de 63.964.631 de lei, fără TVA. Proiectul cuprinde nu doar podul, ci și amenajări pietonale și urbanistice pe malurile râului. La 26 octombrie, municipalitatea prezenta investiția printre proiectele deblocate, precizând că cinci firme depuseseră oferte și că atribuirea contractului era încă în pregătire.
Așadar, nu discutăm despre 64 de milioane de lei deja cheltuite. Discutăm despre o investiție promovată și aflată în procedură de achiziție, în timp ce administrația recunoaște pierderea unei părți covârșitoare a unei finanțări europene destinate siguranței clădirilor. Cele două investiții au mecanisme financiare diferite, iar banii pentru pod nu puteau fi transferați automat către consolidările PNRR. Dar această explicație contabilă nu răspunde întrebării politice: după ce criterii stabilește municipalitatea ce este urgent, ce poate aștepta și ce merită finanțat cu prioritate?
Domnule Ciprian Ciucu, ați avut dreptate să spuneți că lucrările de consolidare nu trebuie abandonate. Dar bucureștenii au nevoie de mai mult decât constatarea unui eșec moștenit. Au nevoie să știe cine a pierdut finanțările, cine a ignorat termenele, cine a întârziat documentațiile și ce măsuri concrete ați dispus pentru stabilirea responsabilităților. Dacă vina aparține administrației anterioare, prezentați documentele. Dacă au existat blocaje instituționale, identificați-le. Dacă proiectele au fost gestionate defectuos, arătați cine avea obligația să intervină.
În locul finanțărilor nerambursabile pierdute, municipalitatea trebuie acum să continue o parte dintre proiecte inclusiv prin împrumuturi. Un credit de 29,73 milioane de euro, contractat de AMCCRS de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, este garantat de Municipiul București. Obligațiile acoperite de garanție pot ajunge, potrivit documentelor financiare, la 44,595 milioane de euro, incluzând principalul și costurile prevăzute. Aceasta este limita garanției, nu suma despre care se poate afirma că va fi plătită efectiv. Dar orice împrumut presupune obligații viitoare, iar bucureștenii au dreptul să știe de ce au devenit necesare și ce parte dintre ele este legată de pierderea fondurilor europene.
La 27 octombrie, Consiliul General a aprobat constituirea fondului de risc aferent acestui împrumut, cu 40 de voturi pentru și două abțineri. Nu a aprobat atunci lucrări noi, ci un mecanism financiar pentru o finanțare deja contractată. Votul poate fi justificat prin necesitatea continuării șantierelor. Dar nu poate ține locul unei analize a cauzelor care au adus administrația în această situație.
Și aici începe partea pe care politicienii Capitalei ar prefera, probabil, să o evite. Responsabilitatea publică nu poate fi redusă la persoana primarului general. Consiliul General nu este o sală de spectatori, iar mandatul de consilier nu reprezintă un abonament la ședințe și indemnizații. Consilierii au atribuții în aprobarea bugetelor, programelor și investițiilor, precum și instrumente prin care pot solicita informații și explicații executivului.
PSD, USR, PNL, PUSL, AUR, REPER, PMP și Forța Dreptei trebuie să răspundă public, prin reprezentanții care au exercitat mandate în Consiliul General, la aceeași întrebare: ce ați făcut pentru a preveni pierderea finanțărilor destinate consolidării seismice? Nu toate formațiunile au avut aceeași influență asupra executivului, nu toate au participat la aceleași decizii și nu tuturor li se poate atribui aceeași culpă. Dar obligația de a explica propriile voturi, intervenții și omisiuni este comună.
Aceasta este adevărata listă a rușinii administrative: nu o listă de oameni declarați vinovați fără cercetare, ci inventarul public al celor care trebuie să explice cum au fost gestionate prioritățile Bucureștiului. În frunte se află Ciprian Ciucu, actualul primar general, căruia îi revine obligația de a prezenta situația financiară completă și soluțiile. În analiza responsabilităților trebuie inclusă și administrația precedentă, condusă de Nicușor Dan, în perioada căreia au fost contractate și derulate proiecte de consolidare. Fiecare trebuie evaluat pentru deciziile și perioadele în care a avut atribuții efective.
În actualul executiv municipal, viceprimarii Stelian Bujduveanu și Adrian Vigheciu trebuie, la rândul lor, să explice ce măsuri susțin pentru recuperarea întârzierilor și protejarea investițiilor. Iar consilierii generali trebuie să arate ce au solicitat conducerii AMCCRS și ce informații au primit.
Numele nu trebuie ascunse în spatele siglelor de partid. Bucureștenii au dreptul la o evidență nominală, actualizată, a consilierilor care au exercitat mandate, a comisiilor din care au făcut parte, a întrebărilor formulate și a voturilor exprimate. O asemenea evidență trebuie construită din registrele oficiale ale mandatelor și din procesele-verbale ale ședințelor, nu din simple liste electorale care se pot modifica pe parcursul mandatului.
Aceasta ar fi o probă autentică a responsabilității politice. Să vedem cine a întrebat despre termenele PNRR, cine a solicitat situația avizelor ISU, cine a cerut explicații pentru întârzierile autorizațiilor și cine a avertizat că finanțările riscă să fie pierdute. Să vedem dacă avertismentele au existat și cum au fost tratate. Iar acolo unde nu există nicio intervenție documentată, fiecare consilier să explice ce a făcut în exercitarea mandatului.
Nu putem accepta ca partidele să se ascundă unele în spatele celorlalte. PSD trebuie să explice acțiunile propriilor reprezentanți. PNL trebuie să răspundă pentru deciziile și prioritățile administrației pe care o conduce în prezent. USR trebuie să explice ce rezultate au avut politicile și proiectele susținute în perioadele în care a participat la administrarea Capitalei. AUR, PUSL, REPER, PMP și Forța Dreptei trebuie să prezinte, la rândul lor, intervențiile, voturile și demersurile prin care au urmărit această problemă. Niciun partid nu este absolvit prin simplul fapt că se declară în opoziție.
Dar nici responsabilitatea nu poate fi distribuită mecanic, în cote egale, numai pentru că toate partidele au reprezentanți în Consiliu. Cine a decis răspunde pentru decizie. Cine a avut obligația să execute răspunde pentru execuție. Cine avea informații despre un risc și posibilitatea legală de a interveni trebuie să explice ce a făcut. Aceasta este diferența dintre o investigație serioasă și o simplă răfuială politică.
În centrul întregii situații se află însă o întrebare pe care niciun partid nu ar trebui să o poată ocoli: cum a ajuns Bucureștiul să discute despre pierderea a 95% din finanțarea europeană pentru consolidări, fără ca publicul să primească un bilanț complet al proiectelor? Unde este documentul care arată, pentru fiecare dintre cele 17 contracte, valoarea inițială, sumele încasate, lucrările executate, finanțarea pierdută și cauza pierderii?
Aceste informații nu reprezintă un secret de stat. Sunt informații despre administrarea banilor publici și despre siguranța unor clădiri în care trăiesc oameni. Publicarea lor nu ar trebui să necesite luni de corespondență, intervenții politice sau investigații jurnalistice.
Dacă administrația a pierdut finanțări din cauza unor întârzieri evitabile, trebuie stabilit cine avea atribuția de a respecta termenele și dacă există consecințe financiare imputabile. Dacă pierderea a fost determinată de modificări ale condițiilor de finanțare sau de obstacole care nu puteau fi înlăturate, și acestea trebuie demonstrate. O pierdere de finanțare nu reprezintă automat un prejudiciu juridic, dar nici nu poate fi tratată ca o simplă neplăcere birocratică.
În mod firesc, asemenea situații trebuie analizate și din perspectiva controlului utilizării fondurilor publice. Nu pentru a inventa vinovați, ci pentru a verifica legalitatea, regularitatea, eficiența și economicitatea deciziilor administrative. Într-un oraș cu vulnerabilități seismice cunoscute, întârzierile și finanțările ratate au consecințe care depășesc contabilitatea.
Ciprian Ciucu a moștenit o parte dintre problemele despre care vorbește. Dar odată cu mandatul a preluat și obligația de a le rezolva. Nicușor Dan și conducerile administrative din perioada anterioară trebuie să explice ce s-a întâmplat cu proiectele aflate atunci în responsabilitatea lor. Consilierii generali, actuali și foști, trebuie să răspundă pentru modul în care au exercitat atribuțiile pe care le-au avut. Iar conducerea AMCCRS trebuie să prezinte situația tehnică și financiară a fiecărui obiectiv.
Podul Calicilor poate fi o investiție utilă pentru București. Dar utilitatea unui proiect nu îl scutește de comparația cu alte nevoi publice. Într-un buget cu resurse limitate, prioritizarea este una dintre cele mai importante obligații ale administrației. Iar atunci când în discuție intră siguranța vieții, justificarea priorităților trebuie să fie cu atât mai riguroasă.
Bucureștiul nu are nevoie să aleagă pentru totdeauna între poduri și clădiri consolidate. Are nevoie de o administrație capabilă să le realizeze pe amândouă, fără să piardă finanțările disponibile și fără să transforme fiecare întârziere într-un nou împrumut. Dar, până când acest lucru se va întâmpla, bucureștenii au dreptul să întrebe de ce investițiile de imagine avansează în comunicarea publică, în timp ce investițiile de siguranță ajung să fie explicate prin pierderi și blocaje.
Nu podul trebuie să ne rușineze. Nici promenada, nici mobilierul urban, nici dorința de a avea un centru istoric mai bine amenajat. Rușinea apare atunci când o administrație nu poate demonstra că a făcut tot ceea ce era necesar pentru a utiliza la timp banii destinați protejării vieții oamenilor.
Domnule primar general, domnilor viceprimari, domnilor consilieri generali, prezentați bucureștenilor bilanțul complet. Arătați contractele, termenele, avizele, plățile și lucrările. Arătați cine a decis, cine a executat și cine a controlat. Nu mai transformați responsabilitatea administrativă într-un schimb nesfârșit de acuzații între mandate și partide.
Pentru că următorul cutremur nu va întreba cine era primar atunci când s-au pierdut banii. Nu va verifica dacă un consilier aparținea majorității sau opoziției. Nu va ține seama de comunicatele PSD, PNL, USR sau ale celorlalte formațiuni.
Va pune la încercare clădirile.
Iar atunci, adevăratul bilanț al administrației nu va fi numărul podurilor inaugurate, ci numărul clădirilor care au fost consolidate la timp.
Bucureștiul își poate construi poduri peste Dâmbovița. Dar nu poate construi la nesfârșit poduri peste propria răspundere administrativă.
