AcasăAlte ŞtiriCâștigătorii galei Oscar 2021. "Nomadland" – cel mai bun film al anului
Data publicării: aprilie 26, 2021 14:18

Câștigătorii galei Oscar 2021. „Nomadland” – cel mai bun film al anului

Data publicării: aprilie 26, 2021 14:18

DISTRIBUIE:

Autor: Adrian Lambru

Cea de-a 93-a decernare a premiilor Oscar a avut loc pe 25 aprilie la Londra și la Paris. Documentarul „Colectiv” nu a câștigat la niciuna din cele două categorii nominalizate.

La cele mai mari categorii câștigători au fost „Nomadland”, care a luat premiul pentru cel mai bun film al anului, Anthony Hopkins, desemnat cel mai bun actor în rol principal pentru filmul „The Father” și Frances McDormand, câștigătoarea titlului de cea mai bună actriţă în rol principal graţie interpretării sale din filmul „Nomadland”. Regizoarea acestui film, Chloe Zhao, este câștigătoarea premiului cel mai bun regizor.

Irina Margareta Nistor, celebrul critic de film român, a susținut, după aflarea câștigătorilor, că „sunt foarte puţine surprize. <Nomadland> era aproape din start câştigător. Se făcuse foarte multă vâlvă pentru că va câştiga o regizoare. Poate surpriza a fost la Anthony Hopkins, pentru că era concurenţa foarte mare”.

„Colectiv”, documentarul românesc în regia lui Alexander Nanau, a fost nominalizat la două categorii, însă câștigătorii au fost alții: „Another Round” a luat premiul pentru cel mai bun film străin și „My Octopus Teacher” a fost desemnat cel mai bun documentar.

„La Colectiv ştiam cum stau lucrurile de la casele de pariuri. Era prima dată când un film românesc a fost nominalizat. Şi de două ori. Era firesc să ia un film care uită de lume, de toate lucrurile rele” – a declarat Irina Margareta Nistor pentru Aleph News.

Ceremonia de decernare a fost amânată cu două luni din cauze ce țin de pandemie. Criza sanitară a ținut cinematografele închise, iar de aceea, Academia Americană de Film a acordat studiourilor cinematografice o perioadă mai mare de timp în care să îşi lanseze filmele.

Premiile Oscar sunt oferite în fiecare an în urma voturilor exprimate de cei aproximativ 9.000 de membri ai Academiei Americane de Film, recunoscând excelența din anul anterior pentru varii merite artistice și tehnice din industria filmului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Deputata AUR Ariadna Cârligeanu rupe tăcerea în cazul “Lulea – cap...

Deputata AUR Ariadna Cârligeanu a făcut dezvăluiri în exclusivitate la Radio Gold FM, în cadrul emisiunii „Sport Report”, moderată de Gabriel Safta, despre scandalul...

Cât teritoriu au câștigat de fapt rușii în anul 2026?

Dacă îți formezi o imagine despre războiul din Ucraina pe baza informațiilor furnizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), ai fi scuzat să crezi...

Jumătate din evreii și musulmanii din Franța declară că vor părăsi...

Le Pen conduce în sondaje, cu 32–36%. Minoritățile din Franța își pregătesc plecarea. Potrivit unui sondaj Ifop realizat pentru publicația Marianne, aproape jumătate dintre musulmani...

Rusia trimite azi primul petrolier cu motorină pentru SUA. Trump laudă...

Rusia va trimite joi primul său petrolier cu motorină destinat Statelor Unite, a declarat viceprim-ministrul Aleksandr Novak, anunţul, făcut în urma unui acord încheiat...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img