(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
- Între suveraniști se mimează un conflict pentru “depresurizare” sau avem o Operațiune de scindare a mișcării suveraniste?!
În general, v-ați prins din primul moment că eu gândesc că există prea multă artificialitate în acest conflict între suveraniști: între George Simion și Realitatea; între Anca Alexandrescu și Călin Georgescu; prea multă apropiere între George Simion și Călin Georgescu, în condițiile în care se detestă și se urăsc la fel de mult reciproc, unul pe celălalt. Și atunci, bineînțeles, conform convingerilor mele, trebuie să explicăm, de pe o platformă cum este Gold FM, adevărul despre această păruliană din mișcarea suveranistă.
De ce spun că se mimează un conflict între Realitatea și George Simion? Pentru că legăturile tehnice, legăturile administrative, legăturile contractuale sunt foarte vechi, bine închegate și cu câștig reciproc. Nu merge dintr-odată să fie credibil că, de la un strănut al unuia, celălalt s-a și gripat și a fugit din casă, cum ar veni, de teama unui strănut. În același timp, artificialitatea reacției nestăpânitei Anca Alexandrescu în fața unei atitudini total neconforme și care nu-l caracterizează pe Călin Georgescu (deci și aia tot artificială) m-a pus pe gânduri. Și atunci, bineînțeles că am ajuns la aceste două ipoteze. În tabăra suveranistă, de comun acord între toate aceste părți politico-mediafice, se mimează un conflict, adică un soi de teatru pentru proști, pentru zăpăcirea unora, pentru a se pricepe că nu ar mai exista legături infamante care să pună în bătaia puștii pe vreunul dintre combatanți; de aceea am folosit termenul că se mimează un conflict pentru „depresurizare”, pentru scăderea presiunii asupra actorilor implicați, că n-ar fi mare lucru. George Simion este foarte bun la acest gen de teatru, Ancuța Alexandrescu este încă chiar și mai bună, și, bineînțeles, rămâne actorul slab, care a și ieșit din scena Realității, Călin Georgescu, care a fost extrem de stângaci în a-și exprima mânia și disprețul la adresa Ancuței Alexandrescu. Deci avem această ipoteză. Și avem această ipoteză care nu o exclude pe a doua, dar este cu „și/sau”, o operațiune de schimbare, de scindare a mișcării suveraniste. Pentru că această mișcare suveranistă încape sub mai multe funduri, ca să zic așa, probabil că cineva s-a gândit să extragă o parte de sub fundul lui George Simion și de sub fundul lui Călin Georgescu și să o pună sub fundul altui suveranist, care va fi susținut, probabil, de platforma Realitatea. Pentru că platforma Realitatea are mare influență. Sigur, parte din publicul Realitatea ține cu George Simion, parte ține cu Călin Georgescu, parte ține cu amândoi, parte nu ține cu niciunul dintre aceștia. Și acel public suveranist ar fi de folosit. Iar operațiunea de scindare ar fi cumva, să spunem, utilă tuturor părților. Așa să rămâneți convinși, cel puțin dacă respectați părerea mea, că sau ambele ipoteze sunt valabile în același timp, sau una dintre ele este valabilă. Adică se mimează un conflict pentru depresurizare și/sau avem o operațiune de scindare a mișcării suveraniste.
- Avem un nou Nicușor Dan sau rămâne valabilă descrierea profesorului Gică Manole?!
Ați remarcat, probabil, că din momentul în care mi-a fost clar că Nicușor Dan luptă împotriva sorosiștilor, grupare obiectivată prin guvernarea Bolojan-USR-UDMR, am încercat să privesc cu lupa mișcările de la Cotroceni și să le dau o explicație coerentă, care, de multe ori, era concordantă cu comportamentul lui Nicușor Dan, care a fost un comportament curajos, în mod neașteptat, care a fost un comportament de tip suveranist, iarăși în mod neașteptat, și care comportament al lui Nicușor Dan a marcat două gesturi extrem de îndrăznețe. Încercarea de impunere a guvernului Tomac, în continuare spun, cea mai bună distribuție guvernamentală din ultimele ediții, din ultimele cicluri electorale, pot să spun din ultimii 10 ani, cel puțin – n-a reușit, dar ne-a arătat că vrea profesioniști la conducere și nici nu l-a sabotat pe Eugen Tomac. Și apoi, al doilea gest de curaj: încercarea de a rupe partea bună, mai bună, din PNL, de a o despărți de partea soroșistă din PNL, de partea Coldea-Kovesi, prin nominalizarea lui Adrian Veștea. Asta ar fi dus la o normalizare, pe termen mediu, în politica românească. Nu a reușit nici asta, dar, repet, au fost două gesturi îndrăznețe care veneau după acțiunea mai elaborată a moțiunii de cenzură, în care a fost și apoi a rămas partener cu PSD-ul.
Ei bine, se naște o întrebare, după această încercare de calmare a mediului, de pasare a cartofului fierbinte către partidele politice care nu sunt în stare să rezolve problemele lor interne, darămite să rezolve problemele între ele, mă refer la PSD, PNL, UDMR și chiar și USR, repet, se naște întrebarea dacă Nicușor Dan a depus armele sau continuă, într-un mod viclean, după cum v-am spus mai devreme, într-un spirit național. Deocamdată, în ultimele luni de zile, este pe locul întâi din punct de vedere al responsabilității naționale, la coadă fiind sorosiștii vânzători. În plan pozitiv, pot să așez de asemenea PSD-ul. Îmi pare rău că n-am șansa să așez AUR-ul, care, așa cum spunea Sorin Grindeanu, este la baza susținerii rămânerii în funcție a lui Bolojan și a sorosiștilor.
Dar, pentru ca să vă reamintesc un eveniment de uriașă notorietate, a făcut milioane de vizualizări, la întrebarea mea, de tip retoric, „Avem un nou Nicușor Dan sau rămâne valabilă descrierea profesorului Gică Manole?!”, vă pun în undă, în final, ceea ce spunea în urmă cu, probabil, un an de zile sau aproape un an de zile, profesorul Gică Manole despre Nicușor Dan, care are mare legătură și cu spiritul poporului român. Vă rămâne vouă să decideți, după următoarele evenimente, dacă Nicușor Dan este într-o haină nouă sau a rămas, așa cum l-a descris simpaticul profesor. Să-l ascultăm:
„Nicușor este cel mai bun președinte pe care l-a avut vreodată România. De ce? Pentru că este singurul care nu se preface. Nu mimează puterea. Nu se umflă în pene ca un curcan geopolitic. Și nu se bate cu pumnii în pieptul gol al unei suveranități inexistente. Nu. El își acceptă condiția. Și o îndeplinește cu grație. Cu o demnitate a slugărniciei pe care trebuie să o admiri.
Președintele a înțeles ceea ce tu refuzi să accepți. Că România nu este o națiune de lupi. Ci o națiune de oi, de valeți. De majordomi. De ospătari care zâmbesc frumos în timp ce le umplu paharele stăpânilor. Și el este cel mai bun dintre noi. Este majordomul perfect. Este șeful de sală al acestui restaurant falimentar. Un bonsai de președinte. Mic, decorativ și perfect inofensiv.
Data viitoare când îl vezi pe Nicușor la televizor, nu-l mai înjura. Admiră-l. Studiază-l. Imită-l. El este tot ce am putut noi produce mai bun. Este esența noastră distilată. Un bibelou umed și politicos așezat pe noptiera Europei. Un președinte ca un câine. Un bichon. Mic, alb și perfect conștient că singura lui funcție e să fie drăguț și să nu se cace pe covor.
Nicușor este cel mai autentic român. El a înțeles, la nivel instinctiv, ceea ce marii noștri voievozi doar bănuiau. Că destinul nostru nu este să stăm în capul mesei. Ci sub masă. Așteptând să pice firimiturile. Și el face asta cu grație. Cu o perfecțiune care ar trebui să ne umple de mândrie.
Nicușor nu merge. Plutește la doi centimetri deasupra podelei, pentru a nu deranja parchetul geopolitic. Nu respiră. Filtrează aerul ca nu cumva să consume oxigenul destinat stăpânilor. Nu are opinii. Are un zâmbet vag. O Mona Lisa românească după o doză zdravănă de xanax. Zâmbetul care spune: Da, desigur, cum doriți Dumneavoastră.”
