(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Despre lumea NATO, o lume NATO pe care ați văzut-o mediatizată pe toate canalele posibile în ultimele zile, cu ocazia summit-ului de la Ankara, un summit pe care oamenii echilibrați îl așteptau cu multă speranță, crezând într-o re-echilibrare a lumii, a situațiilor care să nu mai apară de tip apocalipsă, pentru că ele așa apar astăzi. În loc de asta, acest summit NATO, după caracterizarea mea, s-a petrecut ca un teatru pentru proști, cu actorii distribuiți în această piesă de teatru: acești lideri politici ai, așa-zisului „Occident Colectiv”. Am avut parte de: istericalele lui Trump, care, în timp de trei zile, și-a schimbat de mai multe ori aria de interpretare și stilul pe care l-a abordat. De ce spun că vorbim despre niște istericale? Haideți să vă definesc, după cum zice la DEX. Istericalele sunt accese de isterie, pot fi și crize de nervi, pot fi și mimate aceste istericale, dar în baza caracterizării pe care v-am spus-o mai devreme, în aceste istericale o persoană reacționează în mod exagerat, în mod disproporționat. Cei care sunt de meserie, adică psihologii, spun că în general aceste istericale apar la oameni care suferă de tulburare histrionică de personalitate, care este o afecțiune psihică ce înseamnă nevoia acută de a atrage atenția. Și m-am uitat și eu pe Wikipedia ce înseamnă comportamentul histrionic și gândiți-vă dacă se potrivește în cazul lui Trump: autodramatizare: manifestări teatrale, exagerate, însoțite de schimbări rapide și superficiale ale emoției; nevoia de a fi în centrul atenției: disconfort accentuat în situațiile în care persoana nu se află în centrul atenției celor din jur; sugestibilitate: persoanele afectate sunt ușor influențabile de către ceilalți. Cumva vi-l închipuiți pe Trump, îl aveți în fața ochilor. Și așa a fost și acest summit, dominat de istericalele lui Trump, adică șeful suprem cu comportament cu istericale la pachet.
Am văzut, și mi s-au strepezit dinții de greață, servilismele lui Mark Rutte, servilisme marca Rutte, cum am zis eu, în care pupa în fund pe cine trebuie și ironiza pe cine ar trebui să ironizeze conform pretențiilor celor mai mari. Cocoșat din cauza acestor servilisme, acest om pe care eu l-am identificat ca fiind homosexual, Mark Rutte, este tot ceea ce poate să fie mai rău pentru o conducere a unei organizații militare precum NATO.
Am văzut apoi grimasele Giorgiei Meloni, fiind considerată „puicuța” acestor întâlniri, adică mai tinerică, mai minionă, era și frumușică într-o perioadă, acum, mă rog, timpul a mai trecut, ca să nu fie rău, s-a obișnuit să țină prima pagină cu grimasele pe care le face. A continuat, și din instinct de conservare, ca să nu se certe foarte rău cu Trump sau să nu fie umilită de către Trump, cu grimasele și la Ankara, care au fost în centrul atenției.
Macron, de vreo șase luni, nu prea mai are ce să ne spună în afară de jogging și de ochelarii de soare pe care îi poartă și în încăperi iluminate artificial. N-a renunțat la ei, n-a renunțat nici la jogging, și cu atâta s-a ales Franța și lumea din partea lui Macron la acest summit. Trist, trist!
Cel mai penibil mi s-a părut Edi Rama, cel care îngenunchează întotdeauna în fața Giorgiei Meloni și întotdeauna este încălțat cu teniși albi, cu talpă telescopică, deși el în sine are vreo 1,95 m; cu tenișii are aproape 2 m. A fost o scenă extrem de penibilă în care, vrând să îl mai pupe în fund încă o dată pe Trump, ăsta, pupincuristul Mark Rutte, la poza de grup, îi arăta lui Donald Trump, voind să-l distreze, clown-ul care își distrează regele, tenișii albi neasortați la un costum și la cravată ai lui Edi Rama, care a avut o poziție pe primul rând, chiar dacă reprezintă Albania, deoarece anul viitor summit-ul NATO va fi la Tirana. CIA știe de ce!
Cu toate aceste caracterizări, e limpede că veți fi de acord cu ceea ce spun eu: s-a jucat un teatru pentru proști. De ce? Pentru că în spatele acestei reprezentații de prost gust se pot da bani, sute de miliarde, mii de miliarde, pentru complexul militar-industrial, adică pentru șmecherii planetei, care aveau nevoie de o mobilizare, de inventarea unui dușman comun. Dușmanul comun nu putea să fie dracul, dracul e printre ei. Nu putea să fie vremea, că n-au decis să se înarmeze. Și atunci dușmanul comun este Rusia. Au semnat o declarație comună toți ăștia de la NATO împotriva Rusiei, ca să ne spună nouă, proștilor, că de-aia trebuie să ne cheltuim banii pe înarmare, că Rusia ar vrea să ne atace. Să ne atace ca să ce? Ce să ne ia Rusia? Ce nu are Rusia și vrea să ia de la noi? Are o populație mult prea mică pentru o suprafață atât de mare, este mult prea bogată încât trebuie să-și păzească teritoriile proprii, are și ieșire la mare, are și litoral, dacă e vorba de plăceri. Ce nu are Rusia? Are absolut tot ce îi trebuie. De aceea, de fiecare dată vă spun: când ăștia zic că Rusia vrea să atace, să nu-i credeți. Că vrea să domine Europa, vă asigur, și o să fac un editorial pe această temă. De asta vă asigur, dar nu vrea să atace. Iar împotriva unei dominații n-ai cum să te aperi, mai ales cu lideri atât de slabi. Deci, în consecință, NATO a inventat dușmanul comun, care este Rusia, care nu se compară cu agresorul numărul unu al lumii din ultimii 50 de ani, care este SUA. Dar America este șeful Occidentului, este șeful NATO, și nu se făcea să fie atacată.
Cel mai simpatic a fost Erdogan, care la finalul reuniunii a dat fiecărui lider prezent un cadou, același cadou: un pistol, și avea gravat numele lui Erdogan. Dar le-a dat și muniția aferentă. Iar pentru mine asta a fost o ironie maximă: practic le sugerează acestora că mai bine s-ar împușca.
