Autor: Cozmin Gușă
După cum bine știți, în România n-a fost loc de alegeri. Părerea mea este că, oricum, ar fi fost inutile, deoarece la noi nu se pot organiza, deocamdată, alegeri libere, pentru că fraudarea a devenit plasa de siguranță a sistemului din SECURISTAN. De ce? Dacă ar fi alegeri libere, în mod normal, s-ar nărui toată organizarea subterană prin care este condusă România în mod samavolnic deja de aproape patru decenii. Comoditatea Sistemului în a recurge la fraudare este dată tocmai de sistemul nostru actual de alianțe geopolitice din UE-NATO, de euroatlantismul nostru, acolo unde nimeni nu se sinchisește de faptul că alegerile sunt furate în mod repetat de mulți ani. De ce? Deoarece, atâta timp cât puterea rezultată din aceste alegeri fraudate se supune directivelor euroatlantice, cei de acolo sunt comozi și renunță la principiile democrației reprezentative.
Comentez, însă, astăzi, cât pot de scurt, alte alegeri cu impact geopolitic major.
1. Bulgaria
Au avut loc, ieri, alegeri prezidențiale într-o țară cu regim parlamentar, însă, deoarece cetățenii sunt chemați totuși la urne pentru a-și alege președintele, opțiunea lor este importantă pentru a valida sau nu orientarea geopolitică actuală a țării vecine, una dată de guvernul lui Rumen Radev, proaspăt și el impus. Este un politician eurocritic, orientat în mod eficient pentru țara lui pe axa BRICS+, un politician care se opune războiului din Ucraina și care folosește o retorică complementară (subliniez, complementară) celei a Kremlinului. El a avut o candidată pe care o susține: o fostă jurnalistă de 62 de ani, fost europarlamentar, actual președinte interimar al Bulgariei, Iliana Iotova, din partea Partidului Bulgaria Progresistă, al lui Radev. Aceasta avea drept principal contracandidat pe fostul premier Andrei Ghiurov, considerat omul Bruxelles-ului.
Alegeri prezidențiale azi în Bulgaria. Favorita e o fostă jurnalistă!
Cei doi s-au calificat în turul al doilea, care va avea loc duminica viitoare, cu scoruri de peste 30%. Așadar, lupta pare echilibrată, însă prognoza mea este că sistemul de susținere din partea celorlalți candidați care nu s-au calificat în turul al doilea va fi mai eficient în cazul bulgăroaicei Iotova, pentru că îl are de partea sa pe cel care are pâinea și cuțitul guvernamental, adică pe Rumen Radev.
Miza geopolitică este păstrarea orientării Bulgariei prin alegerea lui Iotova sau, mă rog, evitarea discuțiilor legate de orientarea geopolitică a Bulgariei. Așadar, această miză ține de geopolitica la Marea Neagră, mai ales la capitolul geoeconomic și la cel geomilitar. După cum ați văzut, China a făcut pași hotărâți în Bulgaria. Vrea să folosească porturile bulgărești, vrea să ducă mărfurile în Uniunea Europeană și, după cum am analizat tot aici, va investi multe miliarde acolo. Pe de altă parte, Rusia se bazează pe Bulgaria pentru a parazita, în interiorul blocului european, gândurile războinice ale liderilor UE, în frunte cu Ursula, de fapt, Marea Finanță Mondială.
Trebuie să fim atenți la aceste alegeri bulgărești, care, sigur, probabil că vor asigura și vor consolida acolo un regim cu o orientare total diferită de cea a României la Marea Neagră, subliniez acest lucru, pentru că este vorba și despre potențialul nostru geoeconomic și geomilitar cel mai valoros.
2. Serbia
Mult așteptatele alegeri parlamentare din Serbia, organizate în urma demisiei lui Aleksandar Vučić din funcția de președinte și a candidaturii sale la funcția de premier, au fost analizate cu lupa înainte, în timpul și acum, după desfășurarea lor.
Vučić a dominat viața politică din Serbia în ultimii aproape 15 ani și, cu viclenie, a recurs la această stratagemă a alegerilor anticipate din cauza presiunilor publice exercitate prin mitingurile cvasi-săptămânale din ultimii doi ani. Vučić a demonstrat că excelează la capitolul viclenie, numai că această viclenie nu prea i-a folosit. N-a putut să păcălească nici Bruxelles-ul, care n-a făcut pași hotărâți către Serbia. A încercat să facă asta prin impunerea, acum aproape nouă ani, a unei doamne premier, lesbiană, ca să-i spunem așa, care acum chiar este președinte interimar: Ana Brnabić. Și a făcut asta, atenție, într-o țară precum Serbia, mai ortodoxă decât România.
BBC, analiză despre mișcarea studențească din Serbia ce l-a înlăturat de la putere pe Vucic!
Rezultatele consemnate aseară au arătat că viclenia nu i-a folosit la nimic lui Vučić, care și-a recunoscut înfrângerea în fața, atenție, a Listei Studenților. O făcătură politică realizată, într-adevăr, în laboratoarele occidentale, în Deep Dtate-ul diferit de cel al lui Donald Trump, în partea din CIA care nu se supune lui Donald Trump și, bineînțeles, în Marea Finanță Mondială de la Bruxelles, care are toate interesele să destabilizeze zona Balcanilor.
Înfrângerea lui Vučić (să nu zâmbiți, pentru că v-am anunțat asta în urmă cu un an) se datorează, în mare măsură, să știți, și opoziției lui Nole, da, Novak Djokovic. El este cel care, părăsind Serbia în semn de protest față de regimul Vučić, a creat un val uriaș împotriva actualului premier, fiind cel mai iubit și respectat sârb din toate timpurile. De acest val vor profita niște ageamii în ale politicii, probabil buni profesioniști, dar prezenți pe o listă încropită fără coordonare, foarte ușor de manipulat, repet, având în vedere importanța Serbiei.
Serbia s-a așezat în ultimii 8-10 ani, în mod extrem de hotărât, pe o axă de relaționare Beijing–Moscova, completată și de parteneriatele cu India, care sunt, într-un fel, tradiționale. Dar Serbia, neavând treabă cu Bruxelles-ul, deoarece nu este membră a UE, nu va putea beneficia, prin alegerile de ieri, de vreun sprijin bruxellez. Nu că acesta ar veni, pentru că Bruxelles-ul nu prea are cu ce să ajute. Washingtonul, deocamdată, în regimul Trump, pare o miză imposibilă de câștig geoeconomic pentru lista studenților. Revenind la axa de stabilitate financiară a Serbiei, care este axa Beijing-Moscova, prognoza mea este că de acolo se va aștepta, va exista reticență, ceea ce pune Serbia într-o postură dificilă. Așadar, vecinii noștri, în urma alegerilor de ieri, vor trece printr-o perioadă extrem de grea. Și vreau să vă semnalez faptul că asta nu trebuie să ne fie indiferent. După Ungaria, probabil Serbia este cel mai influent vecin al nostru în ceea ce privește polarizarea unor opțiuni din România.
3. Brazilia
Aici n-a fost doar o confruntare între un bunic și nepotul său. Lula da Silva, președintele în funcție, are 80 de ani, iar contracandidatul său, Flávio Bolsonaro, are 46 de ani. Bolsonaro este fiul fostului președinte, care în prezent este condamnat la 27 de ani de pușcărie, pedeapsă pe care și-o ispășește acasă, grație intervențiilor lui Trump. De aici am ghicit și faptul că Bolsonaro a fost un candidat al regimului Trump, iar, bineînțeles, Lula s-a așezat tot pe axa BRICS+, în speță pe axa Putin-Xi Jinping.
Octogenarul Lula da Silva câștigă alegerile și rămâne președintele Braziliei!
Rezultatele de ieri, de fapt cele de azi-dimineață, au consemnat victoria bunicului, care rămâne la putere. Așadar, în acest meci geopolitic, de departe cea mai importantă țară din America de Sud și una dintre primele zece țări ca importanță din lume (mă refer la Brazilia) va rămâne satelizată într-o zonă BRICS+, ceea ce va cauza mari probleme pentru Statele Unite ale Americii, care consideră America Latină un fel de „curte din spate” a lor și încearcă să pregătească modelul Argentinei, pentru a domina în același fel fiecare țară. Alegerile din Brazilia îi vor pune o mare problemă, iar aceasta este miza geopolitică despre care vreau să vă vorbesc astăzi.
În fine, mai sunt două scrutinuri în următoarea perioadă.
4. Israel
Alegerile parlamentare au loc mâine. Este primul scrutin de după 7 octombrie 2023, data de la care s-a tulburat tot Orientul Mijlociu prin atacul celor de la Hamas, despre care mulți spun că, de fapt, a fost pus la cale în subteran chiar de către regimul Bibi Netanyahu. Alegerile vor împărți cele 120 de locuri din Knesset, care este parlamentul israelian, pragul electoral fiind de doar 2%.
Opoziția lui Bibi s-a unit împotriva sa. Figuri centrale despre care am mai vorbit, precum Benny Gantz și Gadi Eisenkot, și-au dat mâna împreună cu alți trei-patru lideri tot din opoziție. Astfel, astăzi, în Israel sunt trei tabere definite, iar predicția arată în felul următor: blocul opoziției, condus în mod simbolic de Gadi Eisenkot, despre care există un articol foarte interesant pe Solid News, este proiectat să câștige aproape de majoritate, cu 52-54 de mandate.
CNN: Cine este Gadi Eisenkot, cel care are șansa să-l învingă pe Netanyahu în alegerile din Israel!
Blocul guvernamental actual, condus de Bibi Netanyahu, este proiectat, conform sondajelor, la 48-50 de mandate, adică puțin mai puțin decât opoziția. Dar sunt și partidele cu majoritate arabă, care sunt creditate cu 14-16 mandate și ar putea juca roluri de arbitru, deși includerea lor într-o coaliție oficială este ceva ce ar da naștere unor revoluții în plan politic intern în Israel.
Vreau să notez un lucru extrem de important, poate că are legătură și cu România. Rivalul lui Bibi Netanyahu, generalul Eisenkot, a primit un sprijin extrem de consistent, repet, alalatăieri, de la însuși Ronald Lauder, liderul Congresului Mondial Evreiesc, cel cu care s-a întâlnit la New York inclusiv Nicușor Dan. Ronald Lauder este probabil cel mai influent evreu din diaspora lor, unul aflat în legături substanțiale și strategice cu, poate, cea mai puternică organizație a evreimii, Chabad-Lubavitch. Să citiți mai multe despre asta și o să vă convingeți de ceea ce spun.
Acest sprijin se va deconta în voturi împotriva lui Netanyahu și, deși ambii competitori, Eisenkot și Netanyahu, sunt sioniști, Eisenkot este preferat mai ales de către diaspora, pentru că este mai flexibil și poate calma, potrivit prognozelor, situația complicată din Orientul Mijlociu, pe care Bibi Netanyahu a adus-o în pragul exploziei, făcând imposibile marile afaceri din zonă, nu mai vorbesc despre carnagiu, ceea ce a pus comunitatea evreiască în oprobiul opiniei publice mondiale.
Ronald Lauder, liderul Congresului Mondial Evreiesc, militează contra realegerii lui Netanyahu!
Sprijinul SUA pentru Bibi Netanyahu este incert. Trump a zis, în final, că, bineînțeles, îl sprijină, obligați fiind sponsorii, însă J.D. Vance s-a ferit să spună asta. Iar venirea lui Lauder, care este și el republican de vază, în sprijinul contracandidatului lui Netanyahu, adică Eisenkot, a pus cireașa de pe tort. Democrații sunt mai discreți. Acolo, în Partidul Democrat din Statele Unite, domină încă Barack Obama, iar el nu l-a simpatizat pe Bibi Netanyahu nici atunci când era președinte, lucru care s-a văzut. Mizele geopolitice ale alegerilor din Israel sunt uriașe, dar despre ele vom vorbi mâine și poimâine.
5. Statele Unite ale Americii
Ultimele alegeri de pe ordinea de zi de astăzi sunt cele din SUA, care vor avea loc peste opt zile, pe 3 noiembrie, marți, la doi ani fix după realegerea lui Trump. Vor avea loc, însă, aceste alegeri de midterm, care vor decide majoritatea în Camera Reprezentanților și în Senat, într-un context cu totul diferit. Acum doi ani, americanii erau îngroziți de Joe Biden și de gafele sale, erau stânjeniți că toată planeta râdea de America lor dragă și au pășit extrem de hotărât în a-l alege pe Donald Trump în locul candidatei democrate.
Nu vreau să vorbesc pe larg despre asta; o voi face în zilele următoare. Astăzi punctez însă un aspect semnificativ, anume implicarea, în acest weekend, în campanie, a fostului președinte Barack Obama, care este, de fapt, conducătorul de facto al Partidului Democrat în ultimii zece ani, de când a plecat din funcție. O perioadă, a împărțit această autoritate cu familia Clinton. Obama a ieșit la rampă și, într-un discurs extrem de dur, a criticat cea mai mare corupție a vreunui președinte american din istorie, referindu-se la Donald Trump. Deci Obama a intrat în luptă într-un mod extrem de coroziv pentru republicani. El are încă o credibilitate publică semnificativă și nici nu avea ce să facă altfel, pentru că Partidul Democrat nu are un lider maximo care să prindă la electorat. Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, este un tip influent, dar nu în toată America, ci doar pe coasta de vest.
Sigur, Trump a răspuns în stilul său, dar asta nici nu mai contează, pentru că scopul lui Obama era să trezească, înainte cu zece zile de alegeri, interesul nehotărâților pentru a vota Partidul Democrat din cauza, repet, a corupției pe care el a și demonstrat-o la nivelul familiei Trump.
Concluzia finală referitoare la America: victoria democraților pe 3 noiembrie este previzibilă, pentru că, în mod normal, Trump, epuizându-și potențialul de seducție, nu mai are cum să tragă Partidul Republican în sus. Atenție, însă! Pierderea controlului parlamentar de către Trump nu înseamnă și castrarea politică a lui Trump. Forța unui președinte american este semnificativă și le va face mari probleme democraților. Doar în cazul în care Trump ar fi suspendat prin celebra procedură de impeachment și-ar pierde autoritatea, bineînțeles, plecând. Dar și asta, cu condiția să accepte sentința de impeachment fără a acționa, ceea ce este improbabil în cazul „portocaliului de la Casa Albă”, pentru că o stare de necesitate sau de urgență se poate isca oricând în vremurile noastre. Dar și așa, dacă va fi suspendat, legea americană prevede că J.D. Vance, în calitate de vicepreședinte, va prelua, ca președinte cu puteri depline, cârma Statelor Unite ale Americii în următorii doi ani. Ceea ce va deveni cea mai bună campanie pentru alegerea sa în 2028, mai ales cu un Congres ostil, dominat de către democrați, pe care americanii îi vor identifica drept răspunzători de orice rău viitor din America. Și, ca să pricepeți mizele, comparați ceea ce se întâmplă în Europa cu progresiștii, neomarxiștii, care sunt în oprobiul public. Un exemplu semnificativ: când Obama a ținut discursul împotriva lui Trump în Michigan, făcea, de fapt, campanie pentru candidatul democrat la Senatul SUA, numit Abdul El-Sayed, adică un musulman egiptean, sigur, american astăzi, care se confruntă acolo cu republicanul Mike Rogers, fost membru al Camerei Reprezentanților. Și cu asta cred că am spus tot.
