Politico raportează ultimele evoluții pe frontul noului buget UE (2028-2034). Actuala rundă opune eforturile cancelarului Germaniei, Friedrich Merz, celor ale președintelui Consiliului European, Antonio Costa.
Pe de o parte, Merz a organizat, la Berlin, o întrunire cu liderii țărilor care nu acceptă un buget UE de 2 trilioane de euro, cât arată propunerea actuală. Aceste țări sunt așa-zisele „frugale”, anume Olanda, Austria, Finlanda, Danemarca și Suedia – pe lângă Germania, care are cea mai mare contribuție la bugetul UE (circa un sfert din întreaga sumă).
În pregătirea ședinței, cancelarul austriac Christian Stocker a declarat pentru Politico – făcându-se ecoul unei declarații similare a lui Merz – că „Întregul buget trebuie redus substanțial – cu sute de miliarde de euro. Este inacceptabil ca Bruxellesul să discute cel mai mare buget din istorie în condițiile în care noi, acasă, trebuie să strângem cureaua”.
Pe lângă reducerea drastică a bugetului UE, liderii întruniți la Berlin vor modificări și în ce privește alocarea sumelor (de la agricultură spre apărare și securitate, de exemplu), precum și impunerea unor „standarde democratice” pe care guvernele țărilor membre vor trebui să le respecte pentru a primi bani de la bugetul Uniunii.
Una dintre principalele oponente ale Germaniei pe aceste subiecte este Spania, care nu este de acord nici cu reducerea bugetului UE, nici cu realocarea sumelor pentru agricultură.
În opoziție cu Merz, Antonia Costa este în turneu prin capitalele europene, unde încearcă să convingă liderii să susțină mega-bugetul UE.
În plus, Costa profită de deplasare ca să testeze apele cu privire la un alt subiect major: dorința UE de a-și impune propriile taxe asupra statelor membre. Costa explica recent că ambițioasa UE are nevoie de noi surse de venit și „sunt două căi pe care le poate obține: fie prin contribuțiile naționale, fie prin propriile resurse” – adică fie cresc guvernele taxele la nivel național, fie impune UE niște taxe noi.
Costa a vizitat deja Bratislava, Talinn, Riga și Vilnius și ajunge acum la Praga, urmând vizite la Berlin, Paris și Roma.
Remarcabil, din perspectiva democrației, transparenței și valorilor, întâlnirile lui Costa sunt confidențiale, deși e greu de închipuit un subiect care să intereseze mai aprig cetățenii decât ce bani li se vor lua din buzunar, de către cine și în ce scop.
Din ce a transpărut până acum, Costa înregistrează ceva succese. După întrevedere, președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat că „Pentru a finanța anumite costuri, sunt necesare resurse financiare pe măsură”, iar Lituania ar putea deveni mai flexibilă la ideea ca Bruxellesul să-și impună propriile taxe dacă primește un buget adecvat pentru apărare, securitate și dezvoltare regională.
La rândul lui, prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, a comentat că Estonia e deschisă la ideea de creare a unor taxe UE, care „ar demonstra o valoare adăugată cu adevărat europeană și ar evita crearea de poveri disproporționate pentru statele membre”.
Până la aprobarea sau respingerea ideii ca Bruxellesul să încaseze și el niște bani de la cetățenii Europei, pe lângă taxele tot mai mari impuse de guvernele naționale, se discută cam ce activități și bunuri ar vrea UE să taxeze direct. Până acum, Comisia Europeană și-a exprimat dorința de a impune și încasa noi taxe pe „emisii”, taxe „de carbon” pe importuri, taxe pe deșeurile electronice nereciclate, taxe pe produsele de tutun, plus niște sume fixe plătite anual de marile companii; dar și, de ce nu, niște taxe adiționale pe serviciile digitale, pe jocurile de noroc online, pe activele crypto.
Vizibila accelerare a discuțiilor privind bugetul mamut pe care îl vrea Comisia Europeană are un motiv precis: UE vrea să se ajungă la o decizie pe subiect înainte de alegerile care vor avea loc anul viitor în Franța, Spania și Italia, ale căror rezultate „ar putea face o înțelegere aproape imposibilă”. Altfel spus, se grăbesc de teama că popoarele europene vor aduce curând la putere guverne care nu vor accepta să-i dea Bruxellesului bugetul și puterile pe care le visează.
Cazul cel mai evident este Franța: mandatul președintelui Emmanuel Macron, de o lipsă de popularitate legendară, se termină la anul, iar sondajele o pun în fruntea cursei pe Marine Le Pen, unul dintre cei mai acerbi critici ai Uniunii Europene. Mai exact, ea declară că vrea să retragă Franța din UE, care a devenit „un monstru antidemocratic”, o „Uniune Sovietică Europeană” care deservește elitele și interesele birocrației pe spinarea popoarelor și erodează suveranitatea statelor și identitatea națională.
Până în 2027, însă, când au loc alegerile prezidențiale în Franța, există riscul (din perspectiva Bruxellesului) ca Germania să sufere niște schimbări în următoarele luni. Cifrele arată că AfD este pe cale să câștige alegerile regionale din Saxonia-Anhalt în acest septembrie, ceea ce ar fragiliza serios poziția lui Merz.
Într-un scandal politic foarte jenant pentru cancelar, Politico relata săptămâna trecută că până și unii colegi de partid ai lui Merz țin cu AfD: Bernd Prange, primar conservator în Saxonia-Anhlat, a făcut o donație de 10.000 de euro pentru campania adversarilor, explicând că gestul lui se vrea un „semnal de alarmă” pentru propriul partid, care trebuie să se trezească, întrucât a alunecat excesiv spre stânga.
Mai mult, Prange a criticat frontal politica lui Merz de a interzice cooperarea politică cu partidele de dreapta (așa-zisul „paravan de protecție”), în condițiile în care popularitatea AfD este în ascensiune rapidă în întreaga Germanie. O victorie AfD în Saxonia-Anhalt ar crea presiuni severe asupra acestei politici de izolare și asupra lui Merz, personal, ca vârf de lance.
Deutsche Welle raporta că 54% dintre germani cred că Merz nu își va putea duce până la capăt mandatul (care expiră în 2029). Iar AfD nu doar că nu ar aproba nicicând bugetul dorit de UE, dar urmărește să retragă Germania din Zona Euro și din Schengen.
sursă: measponte.ro
