O analiză semnată de Daniel Udrescu, CPA, Expert Contabil Judiciar, Auditor, despre arhitectura instituțională care influențează politica economică a României și despre conexiunile dintre decizia internă și marile mecanisme financiare și europene.
Patru nume sunt vehiculate în aceste zile în discuțiile privind viitorul Palatului Victoria, Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare, Luca Niculescu și Leonardo Badea. Dincolo de apartenența politică sau de notorietatea fiecăruia, mult mai interesantă este suprapunerea traseelor lor profesionale peste arhitectura instituțională prin care România și-a construit în ultimii ani politicile economice, financiare și administrative.
Alexandru Nazare reprezintă cel mai evident traseul finanțelor publice și al relației cu instituțiile financiare internaționale. Ca ministru al Finanțelor, a fost implicat în construcția mecanismului național al PNRR, iar în structurile Băncii Mondiale România era reprezentată în 2021 de Nazare în calitate de guvernator. În actuala arhitectură EBRD, acesta figurează, de asemenea, ca guvernator pentru România. Relația instituțională cu FMI, Comisia Europeană și organismele financiare internaționale face astfel parte din însăși funcția pe care a exercitat-o, nu reprezintă o presupunere privind influențe personale.
Leonardo Badea vine dintr-o zonă apropiată, dar nu identică. Parlament, Autoritatea de Supraveghere Financiară și, ulterior, Banca Națională a României. Există însă o conexiune instituțională remarcabilă între Badea și Nazare. În documentele Băncii Mondiale din 2021, Alexandru Nazare apare drept guvernator pentru România, iar Leonardo Badea drept supleant. Badea a participat, prin funcțiile deținute la ASF și BNR, și la mecanismele europene de supraveghere financiară și macroprudențială. Cele două nume nu provin, așadar, din lumi profesionale complet separate, ci s-au întâlnit chiar în reprezentarea instituțională a României în sistemul financiar internațional.
Luca Niculescu reprezintă un alt circuit. Fost ambasador al României în Franța, acesta coordonează procesul aderării României la OCDE. Iar OCDE nu este un simplu club diplomatic. Aderarea presupune evaluarea și apropierea de standarde privind fiscalitatea, guvernanța corporativă, administrația publică, concurența, mediul, companiile de stat și numeroase alte domenii care modelează funcționarea economiei. Niculescu se află astfel într-unul dintre principalele puncte de legătură dintre standardele internaționale și reforma instituțională internă.
Sorin Grindeanu are un traseu diferit. El aparține predominant mecanismului politic și executiv intern. Ca ministru al Transporturilor a gestionat însă una dintre cele mai importante zone de implementare a PNRR și a fondurilor europene, infrastructura. Dacă Nazare și Badea ilustrează circuitul financiar, iar Niculescu circuitul standardelor și al diplomației instituționale, Grindeanu reprezintă locul în care finanțarea și condiționalitățile europene trebuie transformate efectiv în investiții și administrație.
Privite separat, sunt patru biografii profesionale. Privite împreună, ele descriu aproape didactic mecanismul prin care funcționează astăzi politica economică a unui stat membru al Uniunii Europene, finanțare internațională și europeană, supraveghere financiară, standarde internaționale, decizie politică și implementare națională.
Această constatare nu demonstrează existența unui centru unic care selectează premierii României și nici nu trebuie transformată într-o asemenea afirmație. Demonstrează însă ceva mai important pentru o analiză economică. Spațiul real din care sunt recrutați oamenii aflați în apropierea centrului deciziei este mult mai integrat instituțional decât lasă să se vadă simpla împărțire între partide.
Guvernele se schimbă, partidele negociază, premierii vin și pleacă. În spatele acestei mișcări politice există însă o infrastructură mult mai stabilă, formată din Uniunea Europeană, PNRR, OCDE, Banca Mondială, FMI, EBRD, BNR și mecanismele europene de reglementare și supraveghere.
De aceea, întrebarea economică relevantă nu este numai cine va ocupa Palatul Victoria. Întrebarea este cât din politica economică a viitorului guvern va fi rezultatul unei opțiuni naționale proprii și cât reprezintă continuarea angajamentelor, standardelor și mecanismelor instituționale deja asumate de România.
Cele patru nume sunt interesante tocmai pentru că, puse pe aceeași hartă, fac această întrebare imposibil de ignorat.
sursă: realitateafinanciara.net
