Asociația Declic a încercat să oprească lucrările de aducțiune Surduc–Nehoiașu cu un set de argumente care au sunat mai degrabă a seminar despre comunism decât a cerere juridică solidă. Activistii au susținut în fața Tribunalului Cluj că proiectul ar fi o relicvă a obsesiei energetice a regimului comunist, ba chiar un exemplu de „anarhie energetică” moștenită din epocă. Judecătorii nu au mușcat momeala si au respins pe linie toate pretențiile Declic de la suspendarea actelor administrative până la ordonanța președințială prin care cereau oprirea lucrărilor. Hidroelectrica a invocat decizii ale CSAT si declarat ca proiectul este unul de securitate națională.
Pe 23 ianuarie 2026, Asociația Declic a deschis un nou front în lupta cu autoritățile din Buzău și cu Hidroelectrica, depunând la Tribunalul Cluj o cerere prin care solicita suspendarea autorizației de construire nr. 73/01.07.2024. Vizați au fost Președintele Consiliului Județean Buzău, Județul Buzău prin Președinte și Hidroelectrica SA, Ministerul Energiei, intervenind în sprijinul companiei energetice.
Declic a cerut instanței, în principal, suspendarea efectelor autorizației până la soluționarea unui alt dosar aflat pe rol, iar în subsidiar oprirea lucrărilor de aducțiune Surduc–Nehoiașu, în baza procedurii ordonanței președințiale. Organizația a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Declic invoca “anarhia energetica”
În motivarea acțiunii, Declic a construit un tablou amplu, cu accente ideologice, prezentând proiectul ca pe o relicvă a regimului comunist. Organizația a susținut că investiția ar fi „un exemplu clasic de proiect elaborat de regimul comunist”, caracterizat prin ignorarea mediului și a comunităților locale. În viziunea lor, obsesia energetică a epocii ar fi generat „o veritabilă anarhie energetică”, iar proiectele hidrotehnice masive ar fi fragmentat văile și râurile Carpaților.
Declic a invocat și literatura de specialitate, argumentând că autarhia energetică bazată pe hidroenergie ar fi „irațională” într-o țară cu climă continentală precum România, unde debitele râurilor sunt reduse și vulnerabile la schimbările climatice.
“În motivare, a învederat că Proiectul în sine reprezintă un exemplu clasic de proiect elaborat de regimul comunist care a existat în România. Tendința era de ignorare totală a impactului asupra mediului, dar și de ignorare a impactului asupra localnicilor din zonă. Acest proiect şi toate proiectele analoge ale regimului comunist au la bază obsesia manifestată nu doar pentru independența energetică a țării ci chiar pentru o veritabilă anarhie energetică. Ori, astfel cum s-a concluzionat în literatura de specialitate, chiar și în situația în care o țară reușește să își asigure energia necesară din resursele proprii, va continua să beneficieze și chiar să depindă de comerțul internațional și de lanțurile de bunuri și valori internaționale. De asemenea, s-a evidențiat că autarhia bazată pe hidroenergie este absolut irațională într-o tară cum este Romania, caracterizată prin climă continentală însă s-a continuat construirea de hidrocentrale cu zeci de baraje de captare conectate prin tuneluri (pentru a compensa debitele mici ale râurilor), ceea ce a avut ca rezultat fragmentarea excesivă a văilor şi râurilor din regiunea munților Carpați.”
Inceput în comunism, reluat după 2009
Organizația a reamintit că proiectul hidrocentralei Nehoiașu II, cu barajul principal pe râul Bâsca Mare , a fost aprobat prin Decretul nr. 294/1981, dar nu a fost finalizat înainte de 1989. Lucrările au fost oprite ani la rând, până când Hidroelectrica a presat pentru reluarea lor. În 2009 a fost emisă o nouă autorizație de construire, iar în 2015 președintele Consiliului Județean Buzău a eliberat o altă autorizație pentru continuarea lucrărilor. Scopul final al proiectului este devierea râului Bâsca-Mare.
Debitul ar urma să fie scos din bazinul hidrografic al corpului de apă RORW12.1.82.15 B1, ceea ce, susține Declic, ar priva situl Natura 2000 Penteleu de habitatul acvatic principal.
Declic subliniază că râul are o importanță aparte pentru biodiversitatea Carpaților, fiind unul dintre puținele cursuri de apă care traversează munții și leagă Transilvania de Țara Românească.
Organizația a insistat că proiectul ar avea o valoare energetică infimă: hidrocentrala Nehoiașu II ar urma să aibă o capacitate instalată de 55 MW, în timp ce puterea instalată la nivel național este de 18.314 MW. Prin urmare, contribuția ar reprezenta aproximativ 0,03% din potențialul energetic al României.
În schimb, prejudiciile ecologice ar fi, în opinia lor, semnificative: diminuarea debitelor, afectarea alimentării cu apă potabilă în zonă, riscuri pentru sănătatea populației și defrișări care ar contribui la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră. Declic a invocat și obiectivele europene privind clima, susținând că investiția contravine direcției asumate de UE prin Legea europeană a climei și planul RePowerEU.
După ce a atacat proiectul pe fond ecologic și ideologic, Asociația Declic a trecut în fața instanței la un alt nivel: demonstrarea nelegalității autorizației de construire nr. 73/2024. Organizația a venit cu un set amplu de argumente tehnice, încercând să arate că actul administrativ ar fi lovit de vicii atât de grave încât nu ar trebui să producă efecte nici măcar provizoriu.
1. Necompetența autorității care a emis autorizația
Declic susține că Președintele Consiliului Județean Buzău nu avea competența temporală de a emite autorizația. Argumentul lor: procedura de mediu era în derulare, iar legea cere ca aprobarea de dezvoltare să fie emisă doar după finalizarea evaluării impactului asupra mediului. Emiterea autorizației înainte de finalizarea acestei etape ar încălca Legea nr. 292/2018.
2. Autorizație emisă pe baza unui certificat de urbanism expirat
Unul dintre punctele centrale ale acțiunii: autorizația din 2024 se bazează pe un certificat de urbanism emis în 2003 și expirat în 2005. Declic afirmă că, în lipsa unui certificat valabil, autorizația nu poate exista juridic, pentru că nu se poate verifica regimul urbanistic actual al terenului. În viziunea lor, acest viciu ar fi suficient pentru suspendarea actului.
3. Paguba iminentă: mediul, apa și bugetul public
Organizația invocă principiile de drept european – proporționalitatea și precauția – pentru a arăta că lucrările continuate fără acord de mediu ar produce prejudicii ireversibile. Declic susține că: procedura de mediu este în desfășurare, Ministerul Mediului a cerut refacerea raportului de impact, Hidroelectrica ar fi depus același raport criticat anterior, există riscul diminuării resurselor de apă pentru comunitățile locale, investiția ar putea fi ineficientă, deci o risipă de bani publici.
Organizația citează inclusiv declarații publice ale ministrului Mediului, care a atras atenția că debitele folosite în calculele Hidroelectrica sunt depășite și că există riscul ca localitățile din aval să rămână fără apă.
4. Autorizația ar fi „inexistentă” sau „caducă”
Declic merge până la a susține că autorizația nu este un act administrativ, ci un „fapt material”, pentru că îi lipsește un element esențial – certificatul de urbanism valabil. În subsidiar, organizația afirmă că actul ar fi caduc, deoarece între timp a fost declanșată o nouă procedură de mediu, ceea ce ar impune reluarea întregii proceduri de autorizare.
CSAT intră în ecuație, securitatea națională este in joc
În întâmpinarea depusă pe 23 februarie 2026, Hidroelectrica a început prin a încerca să închidă procesul înainte să înceapă cu adevărat. A invocat lipsa de interes a Declic, inadmisibilitatea acțiunii, neparcurgerea procedurii prealabile și chiar prescripția dreptului la acțiune. Era o strategie limpede: dacă instanța accepta măcar una dintre aceste excepții, cererea de suspendare dispărea din discuție. Iar dacă judecătorii ar fi trecut peste ele, compania ar fi cerut respingerea cererii ca neîntemeiată. La ordonanța președințială, Hidroelectrica a repetat aceeași tactică, aproape mecanic, ca și cum ar fi vrut să transmită că întreaga acțiune a Declic nu are nici măcar ce căuta în fața instanței.
Apoi, compania a trecut la miezul problemei: proiectul hidroenergetic. În viziunea Hidroelectrica, Amenajarea Hidroenergetică Surduc-Siriu nu este o lucrare oarecare, ci un obiectiv început în anii ’80, aprobat prin Decretul prezidențial nr. 294/1981, parte dintr-un plan energetic național care a supraviețuit schimbării de regim și prevedea 3 părți: treapta Siriu-Nehoiașu (pusă în funcțiune în 1988 – actuala CHE Nehoiașu 1, deservita de raul Buzau); treapta Ciresu-Surudc, deservita de raurile Basca Mica si Zabala; treapta Surduc-Nehoiașu, aflată în execuție. Barajul Surduc este obiect al acestei ultime trepte, alături de Aducțiunea Surduc-Nehoiașu şi de CHE Nehoiașu
Hidroelectica a reamintit instanței că documentațiile tehnico-economice au fost aprobate prin Decretul nr. 351/1979, iar o Hotărâre de Guvern a declarat investiția obiectiv de utilitate publică de interes național.
Dar argumentul cu adevărat greu a venit odată cu OUG nr. 175/2022. În acel act normativ, proiectele hidroenergetice aflate în execuție sunt declarate „situații excepționale”, proiecte de interes național și chiar de securitate națională. Practic, Hidroelectrica a pus pe masă un mesaj clar: nu este vorba doar despre o autorizație de construire, ci despre un obiectiv strategic al statului român.
Hidroelectrica a completat tabloul cu legislația europeană recentă, Regulamentele UE din 2022 și 2023, care califică proiectele de energie regenerabilă drept „interes public superior”. În logica acestor norme, statele membre trebuie să prioritizeze construcția și exploatarea centralelor regenerabile atunci când pun în balanță interese juridice. Cu alte cuvinte, în ochii Bruxelles-ului, astfel de proiecte nu sunt doar utile, ci necesare.
Iar pentru a închide cercul, Hidroelectrica a invocat și Hotărârea CSAT nr. 169/25.10.2022, emisă în contextul războiului din Ucraina, prin care statul român a decis să accelereze dezvoltarea capacităților energetice pentru a-și întări reziliența. Într-un proces în care Declic vorbea despre biodiversitate, Hidroelectica a adus în discuție securitatea națională.
Declic pierde pe toată linia, dosarul ajunge în apel
Tribunalul Cluj a pus capăt, cel puțin pentru moment, ofensivei juridice a Asociației Declic. Toate cererile activiștilor au fost respinse, una după alta, ca într-un domino procedural.
Primul pas al instanței a fost să respingă cererea Declic de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mediat după aceea, instanța a lovit în miezul acțiunii: cererea de suspendare a executării actului administrativ a fost declarată inadmisibilă. La fel și cererea subsidiară, cea prin care Declic încerca să oprească lucrările prin ordonanță președințială.
La capătul acestei etape, Declic s-a declarat nemulțumită de soluția Tribunalului Cluj și a atacat hotărârea. Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Cluj, unde completul 3R urmează să dea o decizie în data de 21 mai 2026.
Asociația Declic a încercat să oprească lucrările și la barajul de la Surduc–Siriu
Declic a încercat să oprească lucrările și la barajul de la Surduc–Siriu, organizația a atacat sentința Tribunalului Cluj, care respinsese ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială privind suspendarea lucrărilor, considerând că demersul nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi analizat în procedură de urgență.
Declic insistă că proiectul nu mai are o autorizație de construire valabilă încă din 2022, după anularea actelor administrative prin hotărâri definitive, și că lucrările continuă în lipsa unui cadru legal complet. Tribunalul a respins însă argumentele, iar acum dosarul a ajuns Curtea de Apel Cluj.
Sursa: gazetadecluj.ro
