Autor: Guy Mettan
Lucrul bun despre înaintarea în vârstă este că nu trebuie să ne facem griji cu privire la ceea ce spunem. Putem spune ceea ce gândim fără teamă de măsurile de cenzură și ostracizare care adeseori îi lovesc pe cei cu opinii divergente. Ar fi potrivit, așadar, să ne minunăm de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, care ar fi adus talentul creativ și geniul francez la înălțimi de neegalat. Suntem asiguraţi că 85% din presa franceză şi internaţională aproape în unanimitate ar fi găsit acest spectacol foarte de succes.
Îmi pare rău, dar puteți să vă pregătiți roșiile, pentru că mă încadrez în cei 15% încăpățânați, primitivi, refractari, reacționari, extremiști de dreapta, care consideră că această ceremonie de deschidere este total neconvingătoare și chiar grotescă.
Nu pentru că ar fi inclus scene șocante, ci pentru că, dimpotrivă, se confundă cu un conformism înnăscut, și așa s-a aliniat clișeelor de modă veche.
Primul clișeu: ura față de frumusețe, decăzută în toate formele sale. Se știe de cel puțin 30 de ani, de când arta contemporană a impus ignorarea absolută a esteticii, că frumusețea trebuie să fie interzisă în cultura occidentală contemporană. Numai gunoiul, kitsch-ul, grosolanul, murdăria, neinformaţii şi desfiguraţii, uneori murdarii, fetuşii uscaţi ai mânjilor morţi, cadavrele umane cu muşchi caramelizaţi apar drept frumoase în ochii elitelor culturale din New York și celor din Saint-Germain-des-Prés. Orice referire la Frumusețe este rapid suprimată.
Același lucru este valabil și pentru Sens. Orice lucru care ar putea avea sens, care ar putea fi un simbol, o metaforă iluminatoare, care ar putea avea o istorie semnificativă, o referință la un trecut comun, o elevare spirituală, o idee de depășire de sine, este proscris. Așa cum am văzut în cadrul prezentării de modă kitschoase, o Cină (sau o Sărbătoare a Zeilor, cum vreți) atât de deconstruită și destructurată, încât nu mai însemna nimic; dansuri care erau doar contorsiuni acrobatice, o cavalcadă cu un cal mecanic care seamănă cu un vehicul din Transformer-ul hollywoodian, pe care stătea un călăreț ridicol (pentru a evita orice asemănare cu Ioana d’Arc), și chiar și statuile femeilor aveau o urâțenie jalnică. La anunțarea acestei scene, grav și pompos numite «sororité», s-ar fi putut aștepta un fel de sărbătoare a femeilor care au marcat istoria Franței. Dar nu, ele fuseseră alese cu grijă pentru a le desfigura, pentru a le face urâte și ridicole, îmbrăcându-le într-un bronz aurit de foarte prost gust. Olympe de Gouges, Gisesele Halimi, Simone Veil, Louise Michel, femei excepționale, au apărut turbide, contrafăcute, fără grație.
Ultima banalitate declamată pe toate tonurile: incluziunea. Am fost astfel felicitaţi pentru acest spectacol atât de incluziv, care a acordat o importanţă atât de mare diversităţii şi minorităţilor de gen şi rasă (cuvânt de interzis). Astfel, spiritele rafinate nu au avut suficiente cuvinte pentru a lăuda performanța «de neuitat» a cântăreței africane Aya Nakamura în fața Gărzii Republicane. Poate, deși am văzut deja acest tip de contrast de o mie de ori pe scenă. În orice caz, s-a făcut cu o dorință atât de evidentă de a provoca «extrema dreaptă» și, cu parodia Cinei, de a exclude majoritatea, albii, heterosexualii, binarii, cisgenii, francezii şi francezii din provincie, au ajuns să onoreze doar reprezentanţii celor mai marginale minorităţi, femeile cu barbă şi bărbaţii în sutien, în detrimentul altora, care formează 95% din populația totală. Dacă adăugăm la toate aceste elemente faptul că rușii și belarusii au fost excluși de la Jocuri și nici măcar nu au primit o mențiune, în timp ce israelienii, care au masacrat de trei ori mai mulți civili în Palestina în ultimele câteva luni, au fost lăudați de establishmentul politico-mediatico-cultural, dar și sutele de milioane de oameni din întreaga lume care s-au simțit jigniți pentru că au fost forțați să facă un spectacol contrar convingerilor lor, ne vom da seama de faptul că termenul „incluziv” pentru acest eveniment pare să fi fost folosit în mod abuziv.
Mass-media internaţională, din SUA până în China şi ţările arabe şi africane, s-a arătat profund marcată și iritată în fața acestui spectacol grotesc.
Dar gândiți-vă bine şi recunoaşteţi că, din cele trei ore şi ceva din acest spectacol banal şi plictisitor, momentele de graţie au scăpat în mod miraculos de cenzorii esteticii dominante. Cântăreții Axelle Saint-Cirel, Céline Dion, în ciuda sau datorită bolii ei, și orașul Paris, cu decorul său somptuos, ne-au oferit momente minunate de frumusețe și emoție. De asemenea, delegația algeriană, cu aruncarea de trandafiri în Sena pentru a comemora masacrul compatrioților lor în 1961, a adus pentru scurt timp tragedia în inima acestui carnaval fără suflet. Respect pentru ele şi pentru ei.
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
