AcasăEconomieEconomistul Bogdan Glăvan: În 2025 criza ne va lovi dur, atunci vom...
Data publicării: decembrie 26, 2024 18:25

Economistul Bogdan Glăvan: În 2025 criza ne va lovi dur, atunci vom vedea că România chiar e un stat eșuat!

Data publicării: decembrie 26, 2024 18:25

DISTRIBUIE:

Romania e un stat esuat, o tara in colaps financiar, ai carei guvernanti continua sa construiasca bugete fictive si sa vina cu pseudoreforme in timp ce situatia se agraveaza continuu si merge catre o criza similara celei care a devastat Grecia in 2012, afirma economistul Bogdan Glavan intr-un interviu acordat aktual24.ro. Principala problema o reprezinta cheltuielile „desantate“ angajate de guvernarea PSD-PNL, care acum a ajuns sa se imprumute 250 de miliarde pe an pentru a sustine o fictiune. O treime din cheltuielile statului roman provin din imprumuturi, iar aceasta realitate e stiuta de toti, de aceea vedem acum ca partidele cauta sa fuga de guvernare – nimeni nu vrea sa achite nota de plata.

Planul de guvernare al coalitiei PSD-PNL-UDMR e o butaforie, „o vrajeala“, dupa cum afirma profesorul universitar Glavan, o chestiune specifica PSD-ului, care intotdeauna a venit cu astfel de programe, „a zis ca o sa faca productivism, ca o sa stopeze guvernarea pe datorie, ca o sa curga diversi carnati si covrigi! Dupa care a marit taxele!“.

In acest moment, romanii trebuie sa stie ca, de fapt, nu exista bani de pensii si salarii. Acestea de platesc din imprumuturi externe tot mai scumpe. Aterizarea e asteptata dupa 2027, iar ce s-a intamplat in Grecia in 2012 este un bun model pentru ce va urma. Dupa colapsul de atunci, grecilor li s-au diminuat veniturile cu o treime timp de 10 ani. Romanii ar face bine sa-si aminteasca de criza din 2010 de la noi, cand salariile s-au redus cu 25%. Asta urmeaza, in urma politicilor fiscale si economice ale coalitiei PSD-PNL, care a refuzat cu obstinatie sa faca reforme.
Inghetarea salariilor si a pensiilor nu este o solutie, dimpotriva, se va intoarce ca un bumerang impotriva Romaniei, asa cum s-a intamplat mereu. Planul de a stopa cresterea salariilor si a pensiilor va transfera, de fapt, prin inflatie, o parte din deficitul bugetar in spinarea cetatenilor, fara a reforma statul.
Pentru a evita dezastrul imminent in ceasul al 12-lea, profesorul Glavan spune ca ar trebui privatizate si listate la bursa companiile de stat si modificata legislatia muncii, pentru a se putea face restructurarile si concedierile mai usor.

Ideea asa-zisilor suveranisti de a renationaliza toata economia, dupa cum propun George Simion si Calin Georgescu, a mai fost incercata de cateva ori in istorie si a dus la dezastru, spune Bogdan Glavan. Acesta spune ca toti cei care vor sa fie proprietari ai companiilor pot face pe loc asta prin cumpararea de actiuni la bursa. Cealalta solutie, a nationalizarii, n-ar insemna decat ca sefii statului s-ar face suverani pe banii oamenilor, in timp ce restul populatiei s-ar transforma in iobagi.

„Romanii sa fie proprietari! Dar romanii, bucata cu bucata, persoana fizica sa fie proprietara, nu statul, asa, o abstractiune. Adica domnul Simion si cu domnul cine o mai fi sa fie ei niste sefi, acolo, iar restul sa plateasca taxe! Daca domnul Simion vrea sa detina el companii, sa detina companii, ca nu-l opreste nimeni! Sa fim suverani cu totii, nu sa fie suveran domnul Simion pe banii mei! Nu asa! Ca asta inseamna ca domnul Simion e suveran si eu sunt iobag!“

Matei Udrea: Domnule profesor, as vrea sa discut cu dumneavoastra despre latura mai putin spectaculoasa a crizei politico-economice si sociale existente acum in Romania. Vreau sa discutam despre cifre, adica despre economie, despre situatia financiara a Romaniei. Care se profileaza a fi situatia financiara a Romaniei in 2025?

Bogdan Glavan: Asa cum stiti, Romania incheie anul asta cu un deficit bugetar egal, practic, cu cel din pandemie. Nu poate fi cuantificat exact, in acest moment, pentru ca, pe langa ultima cifra avansata, de 8,5% din PIB, mai sunt taxe inventate in trecut, declarate neconstitutionale de CCR, in domeniul energiei, in domeniul pensiilor speciale. Asadar, nu stim, cu alte cuvinte, cat va fi, pana la urma, gaura. In orice caz, este un deficit enorm, similar cu cel din pandemie, care nu se mai regaseste nicaieri in lume si dovada faptului ca finantele publice au fost devalizate pentru a se cumpara voturi. Sigur ca aceasta dinamitare a finantelor publice produce efecte si anul viitor si in anii urmatori. Pentru ca Legea Pensiilor, asa cum a fost adoptata, urmeaza, de fapt, sa produca marile efecte in 2025, pentru ca nu a apucat cine stie ce in 2024. Iar finantele publice arata foarte rau.

Matei Udrea: Ce inseamna asta? Traduceti-le oamenilor care citesc interviul. Ce inseamna foarte rau? Care este efectul concret pentru omul de rand, sa zicem.

Bogdan Glavan: Inseamna ca tot ceea ce ofera statul – intre ghilimele ofera –, adica pensii, salarii, autostrazi, scoli pentru copii si toate celelalte, este de fapt finantat pe datorie. O treime din aceste oferte, din aceste servicii publice, sunt de fapt pe datorie. Si nu exista nicio perspectiva! Romania nu traieste, de fapt, in mod independent financiar. Suntem complet dependenti de aceste imprumuturi. Adica suntem precum un drogat, un pacient care e dependent de medicamente. Atat de dependenti incat putem sucomba in orice moment. Adica aproape ca nu avem cum sa platim aceste datorii. De fapt, situatia se agraveaza. Guvernul insusi declara ca, prin 2028, Romania va plati doar pe dobanzi 3% din PIB! Ce inseamna asta? Ca sa ne intelegem: este o fictiune! Adica acest plan fiscal pe 7 ani care a fost aprobat, si care stim ca are in el niste mariri taxe si niste inghetari de cheltuieli, in ciuda acestei austeritati, ramane o fictiune!

Matei Udrea: De ce spuneti asta?

Bogdan Glavan: Pentru ca a crede ca Romania poate sa suporte cheltuieli cu dobanzile de 3% din PIB si sa-si diminueze in acelasi timp deficitul bugetar este o fictiune! Asa ceva nu se poate intampla! Asta ar insemna ca toate celelalte sectoare publice, toate celelalte componente ale statului, adica sistemul de pensii, sistemul de sanatate sa fie ele insele in echilibru financiar sau pe surplus. Dar macar in echilibru financiar, astfel incat singurul nostru deficit sa fie cheltuiala cu dobanzile. Ori, asa ceva este imposibil! Este absurd, pentru ca noi stim cu totii ca sistemul de pensii este pe deficit, respectiv contributiile sociale care se aduna in prezent nu sunt suficiente pentru a achita pensiile. Si situatia nu poate decat sa se agraveze in anii urmatori! Stim ca dupa 2030-2031 incepe sa iasa la pensie generatia masiva de decretei. Asta e de notorietate. Sistemul de sanatate nu functioneaza in echilibru, ci este si el pe deficit si trebuie subventionat. Adica trebuie luati bani din diverse taxe pentru a plati tratamentele medicale, medicamentele, spitalizarile oamenilor. Romania e o tara in care doar jumatate din populatie plateste contributii de sanatate si toata lumea beneficiaza. Educatia consuma bani, ca eu nu stiu sa produca bani! Armata consuma bani, ca nu produce bani. Deci, toate celelalte segmente consuma bani. Companiile de stat, in buna masura, consuma bani. Sunt si unele care produc bani, dar per ansamblu, sectorul public este pe deficit si este neverosimil ca el ar putea ajunge in echilibru. Asta s-ar putea intampla doar daca se produce o amputare totala, radicala. Adica nu mai ai ingrijire medicala, de exemplu! Continuam sa platim contributii de sanatate, dar nu mai ai ingrijire medicala, pur si simplu! Sau nu mai ai pensii, pur si simplu! Atunci, da! Atunci, matematic, ai ajunge pe echilibru. Deci, ce vreau sa va spun este ca situatia se va agrava in perspectiva. Toate aceste cifre sunt niste fictiuni! Romania se indreapta catre o criza foarte mare, similara cu cea care s-a produs in Grecia. Ca sa dau un singur element descriptiv, pentru a intelege ce s-a produs in Grecia, incepand din 2012, cand a ajuns in aceasta gaura, si pana in 2022, deci timp de un deceniu, salariile reale, adica puterea de cumparare a grecilor, a scazut cu o treime! Eu nu stiu ce roman isi poate imagina asa ceva! Pentru ca creierul nostru refuza sa accepte sa inteleaga asa ceva, e ca si cum creierul nostru nu poate intelege marimea Universului! Pentru ca nu e obisnuit cu asa ceva! Trebuie un efort de imaginatie amplu. Asa si aici: noi suntem obisnuiti sa traim cu o mentalitate inflationista. Noi avem asteptari ca ni se creste, ni se da! Asteptarea noastra este asta. Deci, creierul nostru este format pe directia asta. Ori, in Grecia, timp de 10 ani, salariile au scazut, practic, cu o treime!

„Intotdeauna PSD-ul a venit cu programe din astea! Si cand s-a format guvernul trecut a venit in Parlament si a zis ca o sa faca productivism, ca o sa stopeze guvernarea pe datorie, ca o sa curga diversi carnati si covrigi! Dupa care au marit taxele! Iar acum toata lumea se ascunde, vrea sa fuga, pentru ca trebuie achitata nota de plata!“

Matei Udrea: Vorbim de sectorul bugetar?

Bogdan Glavan: Vorbim de toate salariile! E vorba de salariul mediu in Grecia! Sa va explic ce treaba are una cu alta, adica ce-ar putea avea un salariu din privat cu salariul din domeniu bugetar. Pai, in momentul in care, de exemplu, ti se depreciaza cursul de schimb, se depreciaza leul, in acel moment, puterea de cumparare a tuturor oamenilor este afectata.

Matei Udrea: Da, e clar, am inteles. Am vazut in ultimele zile cifre si informatii date de diversi politicieni care participa la negocieri. De la 1 ianuarie cresc din nou pensiile, intra in vigoare pensiile speciale pentru primari, intra in vigoare alte cresteri de cheltuieli ale statului. Nasui, de la USR, spunea ca actualul premier refuza sa dea o Ordonanta de Urgenta care sa inghete aceste cresteri. Si am mai vazut niste afirmatii, facute tot de unii politicieni, ca in ritmul asta Romania risca sa intre in incapacitate de plata sau sa ajunga sa cheme FMI-ul prin aprilie-mai 2025. Voiam sa va intreb daca sunt niste chestii alarmiste scoase de niste politicieni care incearca sa obtina o pozitionare mai buna la negocieri sau au un fundament real.

Bogdan Glavan: Nu sunt chestii alarmiste! Si acest lucru se vede pe piata, se vede din dobanzile la care se imprumuta statul roman. Statul roman se imprumuta in octombrie, de exemplu, cu acea emisiune de titluri de stat Fidelis, la 7%. Si acum s-a imprumutat la 7,6% pe 5 ani! Deci in doua luni a crescut de la 7% la 7,6%! Iar acum, daca ne uitam in piata, cred ca este 8% randamentul.

Matei Udrea: Inteleg de la dumneavoastra ca e o crestere foarte mare.

Bogdan Glavan: Pai, este o crestere foarte mare si brusca! Si asta in ce conditii? In conditiile in care a fost schimbata perspectiva de risc a Romaniei, adica nu mare branza. Si in conditiile in care e o incertitudine in politica care pune sub semnul intrebarii constituirea unui guvern sau cat de solid va fi viitorul guvern care sa insanatoseasca finantele publice. Deci sunt niste semnale de alarma serioase! Dar nu s-a intamplat vreo criza, da? In momentul in care se intampla un soc cu adevarat, nu mai vorbim ca creste de la 7 la 7,6 sau de la 7 la 8% rata dobanzii! Atunci explodeaza, pur si simplu! Deci nu sunt niste chestii alarmiste.

Matei Udrea: Dar se poate ajunge in mai, asa cum s-a spus, sa nu mai fie bani de pensii si de salarii pentru bugetari?

Bogdan Glavan: Pai, bani oricum nu sunt! Asta trebuie sa inteleaga oamenii!

„Punctul cu adevarat nevralgic al Romaniei nu este acum! Punctul de inflexiune va fi cand sa va incheia PNRR-ul si nu vor mai intra in Romania acesti bani. Atunci sa vedem noi de unde da statul pensii, salarii! Asta se va intampla prin 2026-2027. Am vazut in Ungaria ce s-a intamplat: a avut inflatie de 20%! Deci, lumea nu este constienta, nu-si pune problema“

Matei Udrea: Si totusi, ei vad ca le intra pensiile si salariile pe card!

Bogdan Glavan: Sigur ca da, le intra! Le intra pentru ca suntem cu aceste perfuzii. Adica ne imprumutam si ne intra banii din imprumuturi, da? 200-250 de miliarde de lei pe an ne imprumutam! Asta este necesarul de finantare al statului roman.

Matei Udrea: Da, dar stiti ca oamenii, mai ales cei care lucreaza la stat, au aceasta perspectiva: „Domnule, pe mine nu ma intereseaza de unde scoate statul bani! Important este ca eu am la sfarsitul lunii pe card banii respectivi si astept si prima de Craciun si mai departe sa fie ei sanatosi, ca nu ma intereseaza pe mine de unde scoate statul bani sa ma plateasca, atata vreme cat imi intra leafa“. Cam asta este mentalitatea.

Bogdan Glavan: Eu inteleg mentalitatea si inteleg si mentalitatea oamenilor din sectorul privat si a multor oameni care nu au preocupari foarte elevate. Nu-i intereseaza si iau lucrurile de la sine, ca fiind naturale. E firesc sa-ti intre pensia luna de luna, sa-ti intre salariul. Dar vedeti ca istoria iti arata ca, din cand in cand, se mai produc niste socuri din astea foarte ample. Nimeni nu credea in 2008 sau in 2009 ca se vor taia salariile cu 25%! Nimeni nu credea asa ceva! Si s-a intamplat! De fapt, punctul cu adevarat nevralgic, punctul de inflexiune al Romaniei, nu este acum! Punctul de inflexiune va fi cand sa va incheia PNRR-ul! Pentru ca atunci o parte din aceste perfuzii pe care le primim noi, din acest drog pe care ni-l administram acum, se va termina! Atunci nu vor mai intra in Romania acesti bani. Atunci sa vedem noi de unde da statul pensii, salarii! Deci, asta se va intampla prin 2026-2027. Sa vedem atunci cine va mai plati lucrurile astea! Am vazut in Ungaria ce s-a intamplat. Ungaria, care n-a avut PNPR-ul, pentru ca a fost amanat un timp, a avut inflatie de 20%! Depreciere a forintului! Pai, cat era forintul in urma cu 3-4 ani si cat este acum? Deci, lumea nu este constienta, nu-si pune problema. Creierul nostru este amortit si este obisnuit sa traiasca cu 5 lei un euro! De ani de zile e asa.

Matei Udrea: Care ar fi cursul real in momentul asta, daca nu ar fi sustinut de BNR?

Bogdan Glavan: Nu e un curs artificial, este un curs de schimb cat se poate de real, de adevarat. Numai ca contextul este nesustenabil! Adica leul este stabil deoarece in Romania intra multa valuta. A intrat si intra multa valuta. Cand aceasta valuta nu va mai intra in Romania, cand va seca acest influx de valuta, atunci leul se va duce de rapa! Asa cum s-a dus forintul. Si atunci o sa tipam brusc ca nu intelegem de ce, in loc de 5 lei, un euro este 6 lei!

„Nu e, de fapt, decat o eterna vrajeala! Statul nu face decat bage mana in buzunarele unuia si sa-i dea altuia. Si pe urma invarte masa! Baga mana in buzunarele aluia caruia i-a dat inainte ca sa-i dea lui altuia! Deci, asta e tot ce face! Este exact genul de filosofie care ne-a adus unde suntem astazi“

Matei Udrea: Ati avut timp sa dati o privire pe programul de guvernare pe care l-au publicat cei de la PSD, PNL si UDMR acum 3-4 zile?

Bogdan Glavan: Am vazut niste lucruri si vreau sa va transmit cateva idei nu legate neaparat de acest program. In primul rand, ar trebui spus ca intotdeauna PSD-ul a venit cu programe din astea! Si cand s-a format guvernul trecut a venit in Parlament cu un program de guvernare si a zis ca o sa faca productivism, ca o sa stopeze guvernarea pe datorie, ca o sa curga diversi carnati si covrigi! Dupa care au marit taxele! Deci lucrurile importante nu se spun aici! Aici se vine cu vrajeala, se vine cu niste chestii, ca vom construi case, 100.000 de case si alte chestii. Dar astea sunt niste promisiuni. Unde ne-au adus aceste promisiuni si, mai mult decat promisiuni, cheltuieli desantate cu scopul de a cumpara voturi? Ne-au adus fix unde suntem acum! Ca nimeni nu mai vrea sa guverneze! Toata lumea se ascunde, vrea sa fuga, pentru ca trebuie achitata nota de plata! Ce nu spune acest program, acest plan de masuri? Nu spune nota de plata! Nu spune cum o sa ne redresam noi financiar. Asta se vede in planul fiscal pe 7 ani. Despre ala, nimeni nu vorbeste! Acel plan e aprobat deja, a ajuns la Bruxelles. Nimeni nu vorbeste, pentru ca daca ne-am uita acolo, vedem ca, pe partea de taxe, ele vor continua sa creasca! Respectiv, toate facilitatile fiscale pentru IT, pentru constructii vor fi indepartate. Pentru micile intreprinderi, pentru micile companii, povara fiscala va creste. Deci oamenii vor resimti chestia asta. Lucrurile astea nu se spun. Si se perpetueaza tot timpul. Cu fiecare ciclu electoral se mai da ceva, dar numai unora. Haideti sa dam un pic istoria inapoi. Nu departe, ci foarte aproape! Prin 2023, guvernul – PSD-ul, de fapt – a venit si a spus: „Vrem sa scutim de taxe constructorii, industria alimentara si agricultura!“. Si a facut aceste facilitati fiscale. Au scapat oamenii de niste taxe. Dupa care, doar un an mai tarziu, a venit si a spus: „Toata lumea trebuie sa plateasca taxe!“. Si iata ca acum le indeparteaza, le elimina. Dar, pe de alta parte, vine acum si zice altceva: „Stati, ca o sa scadem taxele!“. Pentru cine? Pentru tineri, pentru familiile cu copiii. Ce credeti ca se va intampla peste inca un an sau peste 2 ani? Acelasi lucru. Le va anula pe astea si va spune: „Dar stati, ca trebuie sa dam ceva nu stiu cui!“. Deci, nu e, de fapt, decat o eterna vrajeala! Statul nu face decat bage mana in buzunarele unuia si sa-i dea altuia. Si pe urma invarte masa! Baga mana in buzunarele aluia caruia i-a dat inainte ca sa-i dea lui altuia! Deci, asta e tot ce face! Si genul asta de politica, de filosofie, este incompatibila cu predictibilitatea, cu siguranta, cu sanatatea finantelor publice. Este o dubla masura ridicata la puterea a 3-a! Deci, ii tratam diferit pe oameni. Este exact genul de filosofie care ne-a adus unde suntem astazi. Dar altceva mai important as vrea sa va spun legat de ce se discuta acum, lucru pe care l-ati mentionat si dumneavoastra. Eu retraiesc, ca sunt destul de batran si am mai trait lucrurile astea de mai multe ori, discutia despre inghetarea angajarilor la stat, inghetarea salariilor, inghetarea pensiilor, austeritate! Iarasi, cuvantul asta e o chestie! Asta inseamna exact ca nu vrei sa faci reforme! Este exact lucrul pe care nu trebuie sa-l facem. Nu trebuie sa mai inghitim in Romania chestia asta. De ce: pentru ca nu e decat o politica prin care se cumpara putin timp. Guvernul isi trage un pic sufletul. Isi cumpara un pic de timp. Sigur ca, daca ingheti angajarile si ingheti salariile sau pensiile, iti scade cheltuiala publica un an. Asa, si? Unde vei fi peste un an de zile? Noi am trait chestia asta, apropo, chiar in urma cu cativa ani! In 2022, guvernul a redus, practic, toate salariile si pensiile, in termeni reali, prin inflatie, de data asta. Si deficitul bugetar a fost mic! In 2022, Romania a terminat cu un deficit bugetar mai mic decat in 2021. Si guvernul Ciuca, la vremea respectiva, s-a si laudat: „Uite, domnule, noi continuam sa consolidam finantele publice! Suntem pe drumul cel bun!“. Si toata lumea a aplaudat, toti macro-economistii astia au aplaudat, neintelegand un lucru elementar: ca inflatia nu are cum sa iti rezolve problema finantelor publice! Nu face decat sa amane rezolvarea problemei pacalind oamenii, reducand in mod artificial veniturile oamenilor si creand o problema mai mare in viitor! Care s-a vazut in 2023 si in 2024, incepand cu greva profesorilor si culminand cu toate revendicarile tuturor grupuletelor care au si speculat ca 2024 este an electoral venind cu acest: „Da-mi si mie!“. Exact asta se va intampla in continuare. Deci, daca tu ingheti salariile sau pensiile, ce crezi ca se va intampla peste un an sau peste doi? Peste un an sau peste doi, lumea va iesi in strada! Deci, politica aceasta de austeritate sau cum vreti sa o numiti dumneavoastra este o politica antipopulara, e o politica antidemocratica, e o politica netransparenta, este o taiere cu drujba. Pentru ca, sa fim seriosi, a ingheta salariile sau a ingheta pensiile inseamna exact asta, ca le tai! Pentru ca in Romania preturile cresc.

Matei Udrea: Exact!

Bogdan Glavan: Salariile reale vor scadea! Noi le mentinem in termeni nominali, dar, de fapt, ele vor valora mai putin. Deci o taiere, ca despre asta discutam, de fapt. Nu poti sa-i tratezi pe oameni ca pe niste piese de sah pe care sa le dai cu mana intr-o parte si in alta. Ca oamenii nu sunt asa, oamenii vor reactiona. Acest lucru s-a intamplat si dupa austeritatea din 2010, s-a intamplat si dupa inflatia din 2022. Se va intampla in continuare! Deci asta nu este o politica prin care sa insanatosesti finantele publice. Este o politica mincinoasa, care poate da niste roade pe termen scurt, dar pe termen lung nu rezolva nimic. E mai rau decat atat, de fapt. Cu o astfel de politica – pentru ca asta se va intampla! – nu faci decat sa irosesti inca o data, pentru a 10-a oara in istorie, momentul in care puteai sa faci niste reforme chirurgicale, singurele reforme care te pot insanatosi cu adevarat. Ca altfel, vor raporta un deficit cu 0,5% mai mic din PIB, Comisia Europeana o sa zica: „Da, perfect, uite, v-ati respectat planul fiscal!“. Agentia de rating o sa ne zica: „Haideti, ca nu sunteti chiar asa de rai, mergeti intr-o directie buna acum!“. De fapt, se vopseste gardul si, peste un an, Romania va fi exact la fel, cu toate tarele ei, si peste un an sau peste doi nu vom face decat sa fim in aceeasi postura, dar mult mai grava, din ce in ce mai grava, dupa cum va spuneam la inceput, pentru ca se vor termina acei bani (din PNRR – n. red.)!

„Cei care sunt suveranisti si vor sa detina ei ceva din companii sa se duca si sa cumpere actiuni! Dar nu sa-mi ia mie bani si sa se faca sefi pe banii mei! Romania are cele mai multe companii de stat din Europa! 1.000 de companii publice! Si merg bine? Au profit? Nu! Ele vor merge mai bine in momentul in care sunt private. Pai, sa fim suverani cu totii, fiecare cetatean, nu sa fie suveran domnul Simion pe banii mei! Nu asa! Ca asta inseamna ca domnul Simion e suveran si eu sunt iobag!“

Matei Udrea: Ultima intrebare. Ati pomenit de reforme. Ce reforme ar putea fi facute? De exemplu, sunt curios cu cati angajati ar putea sa functioneze statul roman in momentul de fata, din punctul dumneavoastra de vedere? Inteleg ca azi sunt peste 1.300.000.

Bogdan Glavan: Bun, haideti sa o luam pe caprarii, ca asa e cel mai corect. Depinde ce intelegem prin statul roman. Majoritatea angajatilor statului roman sunt in marile domenii sociale: sanatate si educatie. Statul roman poate avea un sfert din angajatii de astazi, dar cu o conditie: sa faca ce se intampla in Japonia sau in Coreea de Sud. Adica acolo unde Sanatatea si Educatia sunt in buna masura private. Si, din cate stim, sanatatea si educatia in Coreea de Sud si Japonia nu sunt la coada omenirii, ci sunt in fruntea omenirii. Deci, daca n-am mai avea invatamantul de stat asa cum este astazi… Asta nu inseamna ca nu mai ai invatamantul gratuit, atentie, mai ales pentru cei care nu-si permit. Dar nu mai ai scolile de stat si nu mai ai salarizarea asta publica. Atunci, pe hartie, contabil, bineinteles ca nu mai are bugetari. A scazut la un sfert. Asta nu inseamna ca ai economisit trei sferturi din bani! Nici pomeneala, nici vorba! Doar va relatez cum ar sta lucrurile asa. Am avea doar un sfert din bugetari. Deci, haideti sa definim corect termenii problemei, la ce ne referim. In privinta restului oamenilor, functionarilor adica, aici nu stiu sa va spun, dar cu siguranta, avand in vedere ca exista atatea unitati administrative, ca exista atatea ministere si oameni care plimba hartii in ministere, cu siguranta se pot face niste economii de personal. De fapt, nu am spus-o eu, ci au spus-o chiar Ciuca si Ciolacu cand au zis ca nu se mai poate sa ai directii care n-au minim 20 de salariati in subordine. Nu se poate sa mai ai servicii care n-au minim 10 salariati in subordine. Dar eu vreau sa stiu: s-a rezolvat undeva chestia asta? Pentru ca au trecut un an, doi ani si n-am auzit nimic despre cea mai mare reforma bugetara. Eu stiu locuri concrete unde nu se intampla chestia asta! Deci, s-a intamplat macar undeva asa ceva? Nu! Acea Ordonanta nu s-a intamplat. Deci, ei stiu foarte bine ca exista un surplus de personal in administratie, stiu foarte bine ca sunt niste aberatii, ca sunt cinci cu mapa si doi cu sapa, ca sa zic asa, deci structuri cu director, cu subdirector si cu sef servicii si cu nu stiu ce si cu doar doi salariati simpli. Dar nu cred ca vor sa schimbe nimic. Ori, aici se pot schimba lucrurile. Ne amagim. Dupa parerea mea, modul cel mai serios in care se poate face aceasta restructurare, care presupune si o concediere de personal, presupune schimbarea legislatiei muncii. Ceea ce s-ar putea intampla, pentru ca de aia ai puterea! Nu te faci ca faci niste chestii prin Ordonanta de Urgenta. Dupa care vezi ca justitia vine si-ti invalideaza prostiile pe care le-ai facut. Si n-ai facut nimic, de fapt. Vedem zi de zi cum in justitie pica diverse taxe. Deci, ar trebui schimbate legile astfel incat decidentul sa poata lua masuri. Sigur, cu compensare adecvata a salariatilor, ca nu traim intr-un razboi, nu suntem intr-o criza atat de a naibii incat sa nu existe loc de compromis si de negociere. Dar ar trebui, totusi, o legislatie care sa-ti permita sa faci ce se intampla in America, de exemplu! Deci, Romania este un stat esuat! Daca America are o legislatie a muncii care ii permite lui Elon Musk sau administratiei Trump sa vina si sa desfiinteze agentii, sa dea afara oameni, daramite unui stat esuat ca Romania, care n-are dupa ce bea apa! Nu e evident ca are nevoie de asa ceva? Adica ai nevoie de o flexibilitate. Altfel, riscul este foarte mare ca orice masura de restructurare sa nu produca efecte durabile. Deci nu se poate face la modul serios daca Parlamentul nu schimba legislatia muncii! Asta este parerea mea. Si va mai dau un alt domeniu: companiile de stat care trebuie privatizate si listate pe bursa! Acolo sunt foarte multi bugetari. De fapt, asta e tot sector public, da? Oamenii traiesc din bani publici acolo, aia sunt banii statului!

Matei Udrea: Imi cer scuze ca va intrerup,. Dumneavoastra spuneti de privatizarea companiilor de stat, dar vedem ca in momentul de fata este un curent extraordinar de puternic, intretinut de cei care se autointituleaza suveranisti, si care merge in sens invers. Adica solutia lor nu este cea pe care o dati dumneavoastra, ca trebuie privatizat, ci dimpotriva, ca trebuie nationalizat tot. Ca trebuie puse bancile sa plateasca, pentru ca de asta ne merge prost, trebuie cumparat inapoi tot ce a ajuns pe mana strainilor si multinationalele sa plateasca pentru ca ele fac profituri, de fapt, din exploatarea poporului roman. Adica vedem ca presiunea este in sens invers fata de ce ati spus dumneavoastra.

Bogdan Glavan: Paradoxal, acest lucru se intampla pentru ca nu exista o educatie economica elementara in Romania. Si eu cred ca replica potrivita pentru asa ceva este urmatoarea: cei care sunt suveranisti si vor sa detina ei ceva din companiile energetice, de exemplu, o pot face astazi! Nu-i impiedica nimeni! Sa se duca si sa cumpere ei actiuni la Petrom, daca sunt suveranisti si le place sa detina ei ceva! Sa detina ei, eu nu ma opun! Detin si eu! Sa se duca ei! Dar nu sa-mi ia mie bani si sa se faca ei sefi pe banii mei! Asta nu este suveranism, asta este feudalism! Deci, eu sunt de acord si, de fapt, asta si vreau: ca romanii sa fie proprietari. Dar romanii, bucata cu bucata, persoana fizica sa fie proprietara, nu statul, asa, o abstractiune. Adica domnul Simion si cu domnul cine o mai fi sa fie ei niste sefi, acolo, iar restul sa plateasca taxe! Nu! Asta am mai incercat o data in istorie. De fapt, de mai multe ori! Si am vazut unde duce. Avem astazi chestia asta. Romania are cele mai multe companii de stat din Europa! 1.000 de companii publice! Are o parte la nivel national si cele mai multe la nivel local. Deci, suntem de departe tara cu cele multe companii de stat. Pai, si merg bine? Au profit? Nu! Deci, miza care este? Sa le facem sa mearga bine! Ele vor merge mai bine – nu toate, ca multe nu au nicio ratiune – in momentul in care sunt private, adica apartin cuiva. Este si un proverb, „ochiul stapanului ingrasa vaca“. Deci, trebuie sa apartina cuiva. Daca domnul Simion vrea sa detina el companii, sa detina companii, ca nu-l opreste nimeni! Pe timpul comunismului, insa, nu puteai. Acum. daca tu vrei sa detii, de exemplu, mai mult din Hidroelectrica sau mai mult din ceva, nu poti! Ca o tine guvernul sub fundul lui, ca sa o calareasca astia din politica, nomenclaturistii! Deci, sa nu o mai calareasca ei, sa o calareasca romanii! Asta inseamna sa vrei sa fii suveran. Pai, sa fim suverani cu totii, fiecare cetatean, nu sa fie suveran domnul Simion pe banii mei! Nu asa! Ca asta inseamna ca domnul Simion e suveran si eu sunt iobag! Nu merge chestia asta!

Matei Udrea: Va multumesc pentru interviu!

Bogdan Glavan: Va multumesc si eu!

sursă: aktual24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Dan Diaconu, sinteză de istorie recentă despre cum Securitatea a preluat...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com N-ați prins șpilul! Vă cufundați în controversele momentului, dar esența se ascunde printre detalii. Și detaliile cele mai evidente sunt incompetența,...

POLITICA EXTERNĂ A UE, DREPTUL DE VETO ȘI DEFICITUL DEMOCRATIC (II) 

Autor: Adrian Severin    România a anunțat, prin gura unor oficiali mai mult sau mai puțini legitimi, că acceptă renunțarea la dreptul de veto în materia politicii externe comune a UE, așa cum dorește Comisia Europeană, susținută de încă zece state membre (deocamdată). Știrea a aprins o mare și nervoasă dezbatere în România. Aceasta a trecut peste câteva întrebări prealabile absolut necesare: Are UE o politică externă și de securitate comună? Cum se poate modifica procedura de adoptare a deciziilor referitoare la această politică? Cine poate angaja România într-un asemenea demers de modificare? Cine are dreptul să renunțe la un eventual drept național de veto? Există un asemenea drept potrivit actualelor reglementări ale UE și care ar fi valoarea lui? Răspunzând acestor întrebări – ceea ce vom încerca să facem în continuare – ne vom da seama că întreaga discuție se duce în afara dreptului UE, dar și că planurile sau acțiunile inițiate sau executate cu încălcarea tratatelor constitutive ale UE au devenit obicei în cercurile bruxelleze, ca și în capitalele patronilor sau yesmenilor acestora. O constatare care trebuie să îi îngrijoreze deopotrivă pe federaliști și suveraniști.   ADEVĂRATA PROBLEMĂ: NU VETOUL, CI DEFICITUL DEMOCRATIC Pentru moment, nu păstrarea sau renunțarea la dreptul de veto – altminteri iluzoriu – în materia politicii externe comune europene este principala problemă, ci pur și simplu absența unei asemenea politici, în condițiile lipsei unui acord al statelor membre pentru instituirea ei. Actuala formulă de organizare a UE, pentru a face față provocărilor externe (șanse și amenințări, deopotrivă), este neviabilă. Soluția optimă ar fi modificarea tratatelor în direcția federalizării politicii externe, dar asta nu se poate face înainte de a se asigura caracterul democratic al UE.   Or, în prezent, UE se află într-o imensă criză democratică. Numai odată rezolvată, dacă va fi rezolvată, această criză, se poate relua discuția asupra politicii externe comune, cu desființarea dreptului de veto și a interdicției de a adoptă legislație.  Vetoul poate opri luarea unei decizii eventual greșite, dar nu rezolvă nici o problemă. O majoritate calificată sau supercalificată (cu două treimi sau trei pătrimi din voturi) sau un consens minus 1 ori minus 2, toate, eventual supra asigurate de reglementarea unei minorități de blocaj (care să împiedice motivat punerea în aplicare a unei decizii venind în vădită contradicție cu interesele vitale ale unor state membre), ar face acțiunea externă a UE mult mai promptă și mai eficientă. Căci, orice s-ar spune, puterea statelor membre în raport cu celelalte puteri ale lumii, în special regionale și globale, ar fi mult mai relevantă dacă ele ar acționa împreună, decât dacă acționează separat. Supărați pe UE nu trebuie să pierdem din vedere acest aspect. Marea dilemă și marea problemă constituțională a UE este alta, iar răspunsul de dat ei este acela că legitimitatea democratică (națională și comunitară) trebuie să preceadă întotdeauna delegarea exercițiului atributelor suveranității către instituții de tip federal. Fără o rezolvare a deficitului democratic, o federalizare a politicii externe ar risca să fie un act tehnocratic lipsit de validarea cetățenilor și generator de grave pericole la adresa intereselor vitale ale statelor membre. Dinamica actuală a Uniunii, dovedește ce s-ar întâmpla dacă politica externă europeană comună, care astăzi se realizează ilegal, prin forțarea textelor constituționale, europene și naționale, într-o dulce complicitate a instituțiilor europene cu guvernele statelor membre, ar căpăta și o deplină acoperire convențională. Nu am ajunge la o federație de state națiune suverane funcționând ca o democrație transnațională, ci la o oligarhie europeană imperială. Această dinamică reflectă exact actualul blocaj sistemic al UE. Atunci când ceea ce avea să devină Tratatul de la Lisabona se negocia, pe masa noastră, a negociatorilor, au fost puse sondaje de opinie și statistici care arătau că peste 80% dintre cetățenii europeni susțin nevoia unei politici europene externe, de securitate și apărare comună. După circa douăzeci de ani de eurocrație oligarhică, acestui euro-entuziasm i-a luat locul euroscepticismul de masă. Într-o uniune de state și de cetățeni, legitimitatea deciziilor de politică externă (care pot implica vieți omenești, bugete uriașe de apărare și alianțe strategice) nu poate fi extrasă doar din consensul diplomatic al unor guverne slabe realizat prin constrângerea exercitată neloial de oligarhia eurocrată. Până când instituțiile alese direct sau mecanismele de control democratic nu vor avea o pondere reală, capacitatea de a construi o voință federală unică rămâne paralizată. Cetățenii tind să aibă încredere în controlul democratic exercitat la nivel național, chiar dacă acesta vine la pachet cu ineficiența politică întărită prin dreptul de veto.  Desființarea dreptului de veto și trecerea la votul cu majoritate calificată (QMV), alături de capacitatea de a adopta legislație, sunt singurele soluții care ar transforma UE într-un actor geopolitic real. Totuși, aplicarea lor în actualul climat de neîncredere instituțională este imposibilă, deoarece statele și cetățenii europeni nu vor accepta ca interesele lor vitale de securitate să fie concurate sau definite de o majoritate supranațională, fără garanții democratice și constituționale absolute.  Astfel, ordinea de priorități pe care mulți federaliști grăbiți încearcă să o impună se inversează, iar agenda dezbaterii suveraniste se schimbă. În loc să se folosească crizele externe, adesea imaginare, pentru a „smulge” competențe prin interpretări forțate ale textelor actuale (ceea ce adâncește criza democratică), calea corectă este repararea fundamentului democratic al Uniunii. Decât să ne mobilizăm pentru a refuza renunțarea la un drept de veto pe care practic nu îl putem exercita ca să blocăm decizii politice pe care UE nu are dreptul să le ia, mai bine ne-am ocupa de legitimitatea sau lipsa de legitimitate democratică a UE. Abia după ce UE își va recăpăta această legitimitate internă, va exista terenul fertil pentru o reformă profundă a tratatelor, inclusiv cu privire la PESC. NEVOIA UNUI SPAȚIU PUBLIC EUROPEAN  În acest sens, prima dificultate este absența unui spațiu public și politic european real. Asta se întâmplă și întrucât uniunea, indispensabil federală, a fost construită în ultimele decenii de „arhitecți” și „zidari” cu pregătire și gândire exclusiv națională. Așa arată, între tragic și ridicol, un proiect federalist (federaliștii dogmatici) realizat de suveraniști (suveraniștii populiști). Spațiul acesta trebuie construit programatic și politic condus, iar nu lăsat să se nască la întâmplare. El ar duce la apariția unui demos european fără de care nu poate exista democrație europeană. Toate națiunile au un mit fondator care le asigură coeziunea. Care este mitul fondator al UE? Ea ajuns o construcție birocratică fără suflet. Nici măcar steag, imn și deviză oficiale, înscrise în tratate, nu are. După aceea, democrația procedurală și instituțională internă a UE trebuie perfecționată printr-un mai bun echilibru și control reciproc al instituțiilor, precum și prin îmbunătățirea mecanismelor care să garanteze transparența și răspunderea instituțiilor europene față de statele membre și de cetățeni (direct sau prin intermediul statelor lor naționale). Iată vulnerabilitatea existențială a proiectului european: nu poți avea o democrație (kratos) fără un popor (demos), iar un demos nu se poate naște în absența unui spațiu public comun și a unui mit fondator împărtășit.  Tragedia structurală a ultimelor decenii este exact aceea că Uniunea a fost extinsă și administrată de politicieni și tehnocrați care, deși operau la Bruxelles, gândeau în logica alegerilor lor naționale. Rezultatul este o mașinărie instituțională ultraperformantă, dar fără suflet, o construcție care generează norme, dar nu și atașament emoțional. De aceea s-a gripat. Toate comunitățile politice durabile s-au născut din mituri puternice – fie că a fost vorba de eliberarea de sub o tiranie, de o revoluție sau de un destin istoric comun. Mitul actual al UE este unul exclusiv negativ: „Să nu mai avem război în Europa”. Deși vital pentru generația postbelică, acest mit s-a diluat pentru generațiile tinere, devenind un dat de la sine înțeles, nu o forță motrice. Uniunea nu a reușit să propună un mit fondator pozitiv, orientat spre viitor.  Amputarea voluntară a simbolurilor în timpul negocierilor pentru Tratatul de la Lisabona – când s-a renunțat la înscrierea oficială a steagului, imnului (Oda Bucuriei) și a devizei (Unitate în diversitate) în textul tratatului, pentru a nu speria electoratele suveraniste – a fost actul de capitulare a simbolică a Europei unite. S-a preferat ascunderea lor într-o declarație anexă (Declarația nr. 52), golind proiectul de elementele sale de identificare emoțională. Un spațiu public european nu va apărea spontan prin simpla traducere a știrilor în 24 de limbi oficiale. El trebuie proiectat: i. prin partide politice autentic europene, nu simple confederații de partide naționale care se reunesc o dată la câțiva ani, ori batalioane de asalt politic exaltând un „pro-europenism” inept și isteric; ii. prin liste transnaționale la alegerile pentru Parlamentul European, care să oblige un candidat german să ceară votul unui cetățean român și invers, dezbătând teme europene, nu teme domestice; iii. prin politici educaționale și culturale coordonate care să construiască acea identitate civică europeană, complementară, iar nu opusă, celei naționale.  Dacă lipsa unui demos este problema de fond, designul instituțional actual este problema de formă. Înainte de orice este nevoie de un mai bun echilibru și control reciproc (checks and balances) între instituțiile europene. Într-o democrație reală, Parlamentul (reprezentantul cetățenilor) are dreptul de a propune legi. În UE, acest drept aparține exclusiv Comisiei Europene (un organism tehnocratic/executiv). Consiliul (format din demnitari ai statelor membre) legiferează adesea în spatele ușilor închise, ferit de o transparență reală, permițând miniștrilor naționali să voteze ceva la Bruxelles și să dea vina pe „Bruxelles” când se întorc acasă. Fără aceste reforme structurale – transparență totală în Consiliu, drept de inițiativă legislativă pentru Parlament și un mecanism clar prin care executivul european poate fi tras la răspundere direct de cetățeni – Uniunea va rămâne vulnerabilă în fața curentelor populiste care speculează exact această „răceală” birocratică. Momentul în care s-a cedat în fața presiunii național-populiste, prin ascunderea simbolurilor identitare în anexele Tratatului de la Lisabona, a reprezentat amputarea spirituală a proiectului european, ceea ce a fost o eroare strategică. S-a salvat atunci mecanismul juridic cu prețul golirii lui de conținut emoțional și simbolic. Rezultatul este exact Uniunea de astăzi: o structură hiper-reglementată, dar fragilă în fața crizelor, tocmai pentru că în momentele de cumpănă, cetățenii nu se pot refugia emoțional într-o construcție care a refuzat programatic să își asume un imn, un steag și o deviză în actul său de naștere. În școlile noastre se învață azi istoria Holocaustului, dar nu istoria Europei și a UE. Această concesie cvasi-fatală a blocat transformarea UE într-o comunitate de destin și a lăsat terenul liber pentru ca discursul, nu suveranist, care nu este incompatibil cu federalismul european, ci cel național-populist să recupereze și să monopolizeze ideea de identitate și apartenență. Dacă s-ar pune problema unei inițiative politice concrete pentru relansarea acestui demos european, primul pilon al acestei construcții programatice ar trebui să fie un program educațional civic european unificat, care să aducă istoria și valorile comune în manualele tuturor școlilor din Uniune, formând astfel viitoarea generație de cetățeni europeni. Europeni și români în același timp și sub același raport. O mare vulnerabilitate a sistemelor noastre de învățământ este aceea că educăm elevi care cunosc traumele istoriei naționale și universale, dar care sunt complet analfabeți funcțional în ceea ce privește construcția politică în care trăiesc. Fără o memorie istorică comună și fără înțelegerea procesului prin care s-a clădit pacea europeană, listele transnaționale sau orice altă reformă electorală ar rămâne doar niște mecanisme tehnice golite de sens pentru un electorat nepregătit. UN PROGRAM EUROPEAN DE EDUCAȚIE PUBLICĂ  Un program educațional civic european unificat este primordial din trei mari considerente: a)IstoriaUE ca istorie a reconcilierii, nu doar a instituțiilor. Dacă în școli se predă, pe bună dreptate, istoria Holocaustului ca un avertisment absolut împotriva totalitarismului și urii, lipsește contraponderea sa pozitivă. Istoria integrării europene este povestea singurului antidot de succes aplicat acestor  Ea nu ar trebui predată ca o listă plictisitoare de tratate și directive, ci ca o epopee a reconcilierii franco-germane, a dărâmării Cortinei de Fier și a reconstrucției democratice a continentului. b)Creareamanualului unic de Istorie și civism european. Așa cum s-au încercat în trecut proiecte pilot (precum manualul de istorie franco-german), Uniunea are a se dota cu un trunchi comun de educație civică în toate statele membre, pentru tinerii din România, Franța sau Portugalia  care au nevoie: i. să înțeleagă valorile care îi unesc (statul de drept, drepturile omului, solidaritatea). ii. să învețe cum se iau deciziile care le influențează viața de zi cu zi; iii. să dezvolte o gândire critică față de manipulările național-populiste care exportă toate eșecurile interne către „Bruxelles”, dar și față de propaganda oligarhiei bruxelleze care încearcă să pună în locul unei Europe a păcii, libertății, bunăstării, solidarității, diversității culturale și demnității, o putere fără neam și Dumnezeu, ocultă, lacomă, iresponsabilă, războinică și antinațională. c)Nevoiademocratizării sentimentului de dublă apartenență, la spațiul național și cel  Educația civică nu se face doar în școli, ci și prin experiență directă. Programul educațional unificat ar trebui corelat cu stagii de mobilitate obligatorii sau tabere civice europene pentru toți elevii de liceu, pentru studenții din mediul universitar, dar și pentru seniori. În prezent educația este o competență strict națională. Nu este nevoie, însă, de trecerea ei în sfera competențelor UE pentru a realiza un program de școlarizare și conștientizare privind istoria și viitorul Europei. Este suficientă voința politică a statelor europene de a își exercita suveranitatea în mod inteligent și coordonat pentru a clădi acel demos fără de care Uniunea nu poate supraviețui pe termen lung. Marile salturi în istorie nu încep cu un text juridic rigid sau o organizare birocratică, ci cu o convergență de voințe politice, care, printre altele, în cazul nostru, să respingă atât dogmatismul europenist cât și populismul naționalist.  ÎN LOC DE CONCLUZIE: CINE ARE DREPTUL SĂ RENUNȚE LA UN EVENTUAL DREPT NAȚIONAL DE VETO?    O primă observație care se impune este că modalitatea de vot în UE este stabilită prin tratate și numai prin tratate poate fi modificată; iar tratatele se modifică în cadrul unor conferințe interguvernamentale numai prin acordul unanim al statelor membre. Excepție fac „clauzele pasarelă” care, în cadrul juridic existent, permit trecerea de la sistemul unanimității la cel al majorității calificate, dar asta numai în anumite cazuri și numai prin votul unanim al membrilor Consiliului de profil. Politica externă și de securitate nu face parte dintre aceste cazuri și nici nu ar putea face față întrucât ea nu există în sensul în care cu privire la ea nu se adoptă legislație. Or, dacă nu se adoptă decizii cu caracter normativ obligatoriu, ce să votezi?! Oricum, trecând peste aceste observații, dacă unsprezece state membre ar dori renunțarea la veto, nu ar fi destul deoarece o asemenea hotărâre implică, cu titlu de principiu, unanimitatea. Iar dacă cele unsprezece ar dori să inițieze o cooperare consolidată, aceasta nu se poate realiza în domeniul politicii externe care prin natura ei, așa cum am demonstrat anterior, este ori comună ori nu este deloc. În fine, modificarea procedurii de vot nu poate face obiectul unei directive a Comisiei, întrucât tratatele nu i-au conferit o asemenea competență și ele nu pot fi amendate prin directivă. Dacă ne ducem la nivel național, cu referire la România, competența de a negocia și a conveni asupra renunțării la dreptul de veto în cadrul procedurilor de...

Liviu Man despre banii neoprotestanților americani care-au finanțat userismul anticreștin. Filiera...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a pus sub lupă...

Marius Ghilezan despre victoria AfD în alegeri, consecințele revenirii naționalism-suveranismului nemțesc!

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în noul sezon al emisiunii „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, rezultatul alegerilor...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img