(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Să trecem însă la situația din Asia de Est. Putin a vizitat insula Iturup din Kurile în 12 august, unde a vizitat o fabrică de procesare a peștelui și niște școli, iar acest lucru a generat un mare scandal, ca să spunem așa.
Insulele Kurile sunt insule care aparțin Rusiei, nu sunt foarte populate, au o populație de doar 20.000 de oameni, sunt insule vulcanice și sunt foarte frumoase. Până săptămâna aceasta, să știți că nici eu nu am mai căutat prea multe poze cu ele, știam doar cum se numesc, dar acum, că am văzut pozele, chiar sunt superbe aceste insule. Și aceste insule aparțin Rusiei prin faptul că au fost descoperite prima dată de către cazaci în prima jumătate a secolului al XVII-lea, au fost încorporate treptat în Rusia, iar apoi drepturile sovietice asupra Kurilelor au fost confirmate în urma Acordului de la Ialta din 1945 și au fost iarăși confirmate în urma Tratatului de la San Francisco din 1951. Deci, din punct de vedere legal, clar sunt insulele Rusiei. Totuși, Sanae Takaichi, lidera Japoniei, a publicat o postare și a spus că protestează clar față de vizita lui Putin pe insula Iturup și a discutat și despre problemele cauzate în relațiile dintre Japonia și Rusia de războiul din Ucraina.
Americanii au venit și ei repede să spună că rămâne de neclintit recunoașterea lor a suveranității japoneze asupra insulelor Kurile, numite de japonezi „teritoriile nordice”, în caz că găsiți această formulare în cadrul altor discuții. Dar Statele Unite recunosc această suveranitate japoneză chiar dacă au semnat Tratatul de la Ialta și cel de la San Francisco. Una dintre prevederile-cheie ale celui din urmă care este mai recent a fost renunțarea japonezilor la mai multe teritorii, inclusiv Taiwanul, de exemplu.
Acum, nu este neapărat atât de interesant să intrăm în multe detalii referitoare la aceste insule, dar ceea ce este interesant este momentul pe care Putin l-a ales pentru această vizită, pentru că ar fi putut să o efectueze oricând în ultimii ani, în ultimele decenii, clar. Sunt mai multe motive pentru care și-a ales un moment prielnic. În primul rând, pe 4 august, Tokyo a publicat o nouă carte albă a apărării, în care descrie activitatea militară rusă din Extremul Orient drept o preocupare foarte serioasă și în care numește explicit prezența rusă în insulele Kurile drept ocupație ilegală și subliniază, de asemenea, cooperarea militară Rusia-China.
În restul cărții albe se discută foarte mult și despre accelerarea celei mai importante consolidări militare japoneze de după 1945, similar cumva cu cazul Germaniei. Un alt moment important, care a avut loc cu câteva zile înainte de vizita lui Putin, a fost evenimentul de comemorare a morților în urma atacurilor cu bombe de la Hiroshima și Nagasaki. Și în cadrul acestor evenimente nu s-a discutat la nivel înalt, adică la nivelul premierilor, miniștrilor, în mod public, despre atacul american.
Nu au fost menționați americanii ca atacatori nici măcar o dată, dar s-a discutat foarte mult despre războiul dintre Rusia și Ucraina și despre cât de agresivă este Rusia. Asta la un eveniment în care japonezii, în mod logic, s-ar fi delimitat cumva de SUA, nu de Rusia, pentru că nu rușii i-au bombardat. Un alt motiv este faptul că China se concentrează din ce în ce mai mult și pe Taiwan.
Vedem că Xi Jinping pune presiune pe Japonia, iar orice presiune pusă pe Japonia și din nord, adică din partea rușilor, este un ajutor pentru Xi Jinping și arată, totuși, acea prietenie fără limite dintre ruși și chinezi. Deci acestea ar fi unele dintre evenimente. Japonia se arată acum într-o poziție foarte slăbită, mai ales că săptămâna aceasta, la doar câteva zile după, Statele Unite au sancționat-o pe președinta Curții Penale Internaționale, Tomoko Akane, o judecătoare japoneză.
Nu trebuie să reluăm, iarăși, noile discuții referitoare la Curtea Penală Internațională și la aceste eforturi, în opinia mea penibile, ale americanilor de a sfida și mai deschis legea internațională, într-un moment în care nu mai sunt hegemoni. Dar, da, asta este altă discuție. Și japonezii nu au condamnat cum trebuie această acțiune a americanilor.
Dacă statele europene și, mai ales, la nivelul reprezentanței Uniunii Europene au condamnat acțiunile lui Donald Trump și ale lui Marco Rubio în această privință, Sanae Takaichi a descris sancțiunile împotriva acestei înalte oficiale a Curții Penale Internaționale — pentru că vor fi sancțiuni foarte mari, prin care nu va mai putea să folosească deloc sistemul financiar american, care este, într-un fel, și cel internațional — doar ca fiind foarte nefericite. Deci sunt sancțiuni serioase. Iar Sanae Takaichi, lidera Japoniei, a spus doar că sunt foarte nefericite aceste sancțiuni și că Japonia va continua să comunice cu țările relevante.
Iar ministrul de externe japonez a folosit o expresie destul de neutră, necondamnând acțiunile SUA, spunând doar că vor rămâne angajați în consolidarea statului de drept în comunitatea internațională. Deci faptul că nu au cerut nici măcar retragerea deciziei Washingtonului, având în vedere că este vorba, totuși, de o cetățeană japoneză, o cetățeană japoneză foarte cunoscută și respectată la nivel internațional, face ca Japonia să apară într-o poziție foarte slăbită. Americanilor li se reamintește faptul că japonezii se bazează practic doar pe SUA în politica lor externă destul de ostilă vecinilor, și asta în condițiile în care americanii, ușor-ușor, abandonează Asia de Est.
Dacă ne uităm la această criză a armatei americane, pentru că deja este o criză, americanii sunt foarte slăbiți pentru că au prea multe fronturi deschise în care trebuie să ajute. Primul front care este abandonat este cel din Asia de Est. Portavionul George Washington a traversat strâmtoarea Malacca, s-a dus în Oceanul Indian pentru a ajunge și a înlocui portavionul Lincoln, despre care am discutat săptămâna trecută, pentru ca soldații de la bordul portavionului Lincoln să poată să se întoarcă și ei acasă după aproape un an de staționare pe mare.
SUA nu mai au acum niciun portavion important în Oceanul Pacific, în Asia de Est. Faptul că acest lucru nu s-a mai întâmplat până acum, în ultimele decenii, în contextul acestei retorici din ce în ce mai agresive între Japonia și China, arată că astfel Coreea de Sud, Taiwanul și Japonia, principalii aliați ai Americii în Asia de Est, rămân cumva descoperiți în urma acestei decizii. Și tocmai am menționat Coreea de Sud.
Și pe această linie vedem că americanii se retrag încet-încet și, din nou, se subliniază cât de slăbite sunt, de fapt, aceste state, inclusiv Japonia și Coreea de Sud, fără ajutorul american. Donald Trump a ordonat Pentagonului să reducă amploarea exercițiilor militare comune cu Coreea de Sud, ca un fel de replică la refuzul Coreei de Sud de a ajuta SUA în războiul din Orientul Mijlociu și ca un fel de acțiune pozitivă pentru a consolida relațiile cu Kim Jong-un. Dacă țineți minte, lui Donald Trump i-a plăcut dintotdeauna de Kim Jong-un, au spus că sunt prieteni.
Cred că ați văzut oricum postarea integrală a lui Donald Trump, nu o să o mai citesc pe toată. Favoarea lui Trump față de Kim Jong-un în această postare a fost un fel de surpriză, pentru că doar acum o lună a menționat Coreea de Nord, alături de Rusia, China și Iran, ca adversari ai SUA cu capacitatea de a manipula alegerile americane. Deci nu s-ar fi așteptat lumea ca Trump să-și amintească dintr-o dată, în mod pozitiv, de Coreea de Nord.
Dar, de fapt, vedem că aici este din nou vorba despre o retragere din Asia de Est, deși analiștii americani au încercat să-l pună într-o lumină bună pe Trump și au interpretat că acțiunile lui Trump sunt, de fapt, menite să spargă axa Rusia-Coreea de Nord-China, Coreea de Nord fiind foarte apropiată de China și de Rusia, inclusiv prin intermediul războiului din Ucraina. Astfel au încercat ei să interpreteze că Trump încearcă să se împrietenească cu Kim Jong-un, pentru ca astfel să slăbească relațiile Rusiei și Chinei cu acesta. Dar eu cred exact invers.
Eu rămân la ideea pe care am reiterat-o acum un an, aproape un an și jumătate, în care am spus că este vorba, de fapt, despre o înțelegere între Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin, în care lumea s-a împărțit pe sfere de influență. Și Donald Trump va trebui să retragă forțele americane de acolo de unde nu mai sunt binevenite din perspectiva rușilor și a chinezilor. Și SUA vor rămâne în principal cu o hegemonie în emisfera vestică, în America Latină, dar în restul lumii influența SUA și prezența SUA vor fi limitate, cum este și normal, pentru că extinderea SUA pe plan militar în atât de multe colțuri ale lumii nu este una normală.
Drept dovadă, în paralel cu această retragere din Asia de Est și această problemă cu exercițiile militare, care a fost justificată de Hegseth ca o limitare a cheltuielilor atunci când vine vorba despre exerciții militare, în paralel, SUA își întăresc cooperarea militară cu America de Sud. În ultima perioadă, SOUTHCOM, adică comandamentul din America de Sud, a făcut eforturi din ce în ce mai mari de a integra forțele militare americane în structurile locale de securitate, inclusiv fiind aprobate operațiuni comune cu Honduras, Columbia și Guatemala. Deci vedem clar această împărțire, care lasă Coreea de Sud și Japonia foarte, foarte vulnerabile.
Drept dovadă că, chiar astăzi și ieri, a fost prezent în Coreea de Sud, la Seul, Wang Yi, ministrul de externe Chinei, care le-a cerut în această vizită sud-coreenilor să aleagă autonomia strategică, să nu aleagă tabăra SUA. Deci erau pregătiți pentru oportunitățile create de gestul lui Trump. Wang Yi are și el un calendar destul de ocupat, nu face vizite planificate așa, de pe astăzi pe mâine. Este evident că și chinezii știau de acest anunț surpriză al americanilor și sunt gata să obțină și mai multă influență în emisfera estică, în emisfera lor de acolo.
Cam atât pentru astăzi, dragi ascultători. Vedeți că, cumva, tot timpul ne întoarcem la această idee de revenire la sferele de influență, idee pe care am explicat-o pe larg în cartea mea, pe care am publicat-o la finalul anului trecut, „Barometrul Puterii Geopolitice și Noua Ordine Mondială”.
