Cică Nicușor Dan e doctor la Sorbona. Așa ne-au vânturat presa și propagandiștii în față, ca pe o diplomă sfântă. „La celebra Sorbonă, domnule!” Și de aici, înțelesul subliminal: cum să nu votezi un om care a trecut prin marea școală a gândirii franceze?
Doar că, surpriză: n-a fost niciodată la celebra Sorbonă. Nu la aceea care contează. Nu la Sorbonne Université, aia reală, aia din top 100 mondial, cu premii Nobel, catedre istorice și excelență academică de nivel mondial. A fost la Université Paris 13 (Nord), o universitate modestă, care abia recent și-a adăugat „Sorbonne” în nume, ca să dea bine pe etichetă. O mișcare de PR, nimic mai mult.
Și uite așa, cu o simplă schimbare de denumire, ai obținut o confuzie perfectă. Pentru publicul larg, tot „Sorbona” scrie. Nici nu mai contează că acea instituție este clasată între locurile 951–1000 la nivel mondial, adică mult sub Universitatea din București, care se află constant între 801–850. Da, ați citit bine. Universitatea din București – pe care mulți o ignoră sau chiar o batjocoresc – este, în mod obiectiv, peste „Sorbona” lui Nicușor Dan.
Dar asta n-a spus nimeni. Nimeni din presă n-a explicat că acea „Sorbona” e, de fapt, o facultate periferică, cu reputație regională. Nimeni n-a spus că e sub București în clasamente. Nici că n-a fost niciodată în ligile mari. Au zis doar atât: „a studiat la Sorbona”. Și-au lăsat poporul să tragă singur concluzia – complet greșită.
E o minciună ambalată frumos. Nespusă direct, dar strecurată prin tăcere. Genul de truc care nu se învață în școală, ci în redacții cu agendă. Au luat o realitate mediocră și au îmbrăcat-o în aur fals, știind că puțini vor verifica.
E ca și cum o universitate din România și-ar pune în nume „Oxford Pitești”, iar un politician și-ar trece în CV că e „absolvent de Oxford”. Nu minte nimeni. Dar nici nu spune adevărul. Exact cum au procedat și în cazul lui Nicușor Dan.
Și uite așa, o diplomă de la Paris 13 – adică de la o facultate mai slabă decât cea din București – a devenit „certificat de elită academică franceză”. Brusc, s-a transformat în aur politic. În imagine. În mit.
Să fie clar: nimeni nu contestă că omul are doctorat. Problema este modul în care a fost prezentat. Ca și cum ar fi venit de la centrul excelenței pariziene, când de fapt vine de la o universitate care, obiectiv, nu bate nici măcar Bucureștiul.
Și atunci, ce-am primit? Un titlu? Da. Dar și o minciună prin ambiguitate. O poveste vândută cu intenție, ca să sune mai bine decât e. Un caz clasic de imagine umflată, servită unui public obișnuit să se încline când aude „Franța”.
Oricine poate verifica toate aceste date. Clasamentele internaționale sunt publice. Numele real al universității e verificabil. Evoluția denumirii e la un click distanță. Tot ce trebuie să faceți e să nu vă mulțumiți cu titlul de pe ecran.
Adevărul există. Doar că nu-l găsiți în breaking news. Ci în faptele pe care unii se chinuie din greu să le ascundă.
Sursa: INTERNET
