Autor: Liviu Alexa
MEDIA, NEW MEDIA, SOCIAL MEDIA, POST MEDIA, NO MEDIA?
Cea mai importanta arma de lupta a rusilor a devenit, si acum vedem mai bine dupa ce s-a intamplat in Republica Moldova, nu bomba nucleara, ci informatia falsa. E mai letala decat glontul, desi intra tot in cap.
Mass-media a devenit o seringa in care minti bolnave pun virusi morali si ii injecteaza in capul oamenilor, distruagndu-le ratiunea.
Fac parte din acest fenomen ce se numeste “mass-media”, desi, in timp, am ajuns o oaie neagra, un nomad al propriei mele profesii. Un nebun cu ochii inchisi, ca si in cantecul lui Phoenix.
Ma simt foarte aproape de versurile astea scrise de Florin “Mony” Bordeianu, unul dintre fondatorii uitati ai trupei Phoenix:
“Pe un munte într-o țară foarte-ndepărtată
Stă un om cu ochii-nchiși și spune ce ne-așteaptă
Lumea nu-l ascultă îl crede un nebun
Căci vorbele lui sunt ca niște lovituri de tun
El stă singur și liniștit
Dar în ochii lui închiși
Vede al lumii asfințit
Nebunul cu ochii lui închiși
Zilele trec una după alta sus pe munte
Și vocea lui se-aude clar spunând foarte multe
Lumea cea întreagă se-oprește să-l asculte
Îl crede un nebun ce-ndrugă multe vorbe-absurde
El stă singur și liniștit
Dar în ochii lui închiși
Vede al lumii asfințit
Nebunul cu ochii lui închiși”
Traim zile cum nu s-au mai trait
Când vrem să explicăm noțiunea de „media”, trebuie să recunoaștem că „mijloace de comunicare în masă” a ajuns, ca expresie, să sune foarte old. Dar doar de atâta era nevoie până în anii ‘90, când lumea era „normală”. Televiziunile explodau ca audiențe, radiourile erau în inimile și urechile a zeci de milioane de oameni, iar diminețile îi prindeau pe toți cu un ziar tipărit sub braț sau în față. Ce vremuri! Acum, când ne gândim la ele, parcă am fi trăit recent în Evul Mediu sau, mai bine zis, în Evul… Media.
Totul a luat‑o razna la începutul anilor ‘90, când un tip pe nume Tim Berners‑Lee, de la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară din Geneva (CERN), a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau web).
De atunci, s‑a dus totul de râpă în ceea ce privește jurnalismul, deși mulți ați putea considera că tot ce s‑a întâmplat e minunat.
Jurnalismul a început un maraton dificil cot la cot cu Internetul, dar a început să alerge tot mai încet și să rămână în urmă. Schimbările tehnologice din ultimii 30 de ani au fost prea rapide și prea multe pentru Presă, iar Ea nu s‑a putut adapta de fiecare dată la timp sau nici măcar în timp.
Dintr‑odată, jurnalistul a trebuit, alături de restul lumii, să învețe noi termeni: internet, browser, protocoale, e‑mail, website, servere, hosting, blogging, vlogging, search, aplicații, live, messenger, chat, podcast, e‑commerce, audiobooks, cookies, video. Jurnalismul slow‑food s‑a transformat în jurnalism fast‑food, apoi în jurnalism fast‑forward. I‑au spus simplu, neinspirat: New Media.
În loc de pix și carnețel, jurnalistului i‑au crescut pe dată noi organe: camera video, laptopul, mobilul. Redactorul‑șef a devenit din bau‑bau un asupritor al timpului: nu mai voia să fie mâine gata ancheta, ci IERI, și, în cel mai bun caz, ACUM.
Totul a luat‑o razna: acuratețea, obiectivitatea, corectitudinea, imparțialitatea au devenit principii învechite, sistemul de valori după care se ghidau jurnalistul sau profesia în integralitatea ei a devenit unul desuet.
Presa scrisă a fost cea mai afectată de primele convulsii de după cutremurul generat de meteoritul Internetului. Ca o bătrână ce nu mai poate respira, presa scrisă s‑a autoizolat o vreme în supica frustrării profesionale, așteptând să treacă norii negri. Dar norii negri nu au trecut, ci s‑au transformat în taifunul Social Media.
La un semn, dintr‑odată, toate brațele Media au fost trase în ciclon: presa scrisă a fost supusă la perversiunea adaptării online și violată în grup de toți userii Facebook‑ului, Twitter‑ului, Reddit‑ului, rămânând însărcinată cu un copil pe nume Presă Online – total atipic, cu tată necunoscut, năbădăios și superficial, agresiv și delăsător; radioul a fost călcat în picioare și izolat, i s‑a închis ușa evoluției, fiind trimis să doarmă doar în mașini; televiziunea a fost batjocorită nasol, deposedată de magie și suspans, buzunărită de cea mai de preț bijuterie – imaginea, care a fost dusă în agora social media și vândută la preț de nimic.
Social Media s‑a născut din pasta inadaptării presei „tradiționale” și a căpătat pe dată valențe supradeistice. Mai puternică decât Presa, cu adepți mai mulți și mai fideli decât Presa, transformați în niște sclavi ascultători, chiar și când sunt puși la „închisoarea” tăcerii, blocați ca voce și libertate de expresie. Ca o zeiță a zeițelor, Social Media a făcut din Presă propria ei sclavă: e lăsată să existe în haremul distribuției, dar poate fi oricând violată sau ucisă prin aruncarea ei în izolare.
Tot ce e vechi trebuie să se adapteze la nou, iar noul e deja vechi.
Cu mobilul drept paloș într‑o mână și sabia tabletei în alta, userii Social Media decid, condamnă, rescriu minciuna în chip de adevăr, sfarmă adevărul în minciuni prăjite și sărate, se șterg la fund cu Arta și Cultura. În arena aridă a Social Media scrollăm cu toții mecanic, în jos, în sus, dăm mai tare, dăm mai încet, comentăm, înjurăm, batjocorim, mințim. Arena se golește de cadavrele cărților, studiilor, dar spectacolul continuă, e nesfârșit, mai nesfârșit ca infinitul, se aduc noi cărți și flamuri, diplome și studii, e o frenezie incendiară în a ucide speranțe, opinii și sentimente. De‑acum e gata!, ați înțeles, jurnaliștilor, NOI suntem cei care decidem ce e informație și ce nu, noi decidem dacă mai trăiți sau nu, NOI facem știrile, NOI alegem ce e adevăr și ce e spoială, NOI suntem doctori, esteți, experți, dumnezei mici ce se unesc într‑un Rai al Iadului.
Apocalipsa Post Media a început și credeam că asta va fi totul: că lichidele tehnologiei vibrează și se amestecă cu secrețiile presei violate, din vulva căreia curg macro‑date, cu sânii ca niște televizoare sparte din care se aud voci – user is king!, content is king!, breaking news is king!, fake news is king!
Am crezut cu toții că va urma o liniște necesară, o liniște a refacerii, fără izbăvire, o liniște flască și crispy, ca un polistiren insipid. Dar și de astă dată ne‑am înșelat.
Preocupați prea mult să ne apărăm device‑urile de hacking, phishing și malware cu parole și softuri antivirus, am uitat să ne protejăm pe noi, ca organisme, ca ființe, de molima COVID‑ului, ce ne‑a aruncat în a patra dimensiune – una pe care nici nu o puteam bănui că există. O dimensiune statică, de un negru ce sfârtecă lumina, o dimensiune care ne redimensionează sufletele, relațiile, economiile, educația, profesiile, visele, orgasmele, căsniciile, divorțurile, inclusiv felul în care părăsim această lume.
Zeița ponosită a Presei era oricum suferindă de reumatismul inadaptării, sugușată de Alzheimer‑ul subiectivității, dar a devenit atât de slabă și vulnerabilă, încât nici măcar nu i se mai dă voie să moară.
Ea trebuie sa traiasca si sa fie de folos perversilor manipularii. Mass-media s-a schimbat, e drept, dar prostii au ramas aceiasi, indiferent de timpuri. Ei sunt cei care au nevoie sa creada ORICE si, acum ca au putere, sa schimbe lumea cu votul prostiei lor.
In tara mai sunt cativa nebuni cu ochi inchisi ca mine ce vorbesc despre al lumii asfintit. Vi-i prezint cat de des pot pe acest canal unic de gandire si informare, fiindca, adeseori, propaganda propagandei spune ca ei nu trebuie ascultati si cititi, ca numai tapalagii si dogioaicele sunt vocile “corecte”
Jurnalistul Mihai Belu, imperial in gandire intr-un text memorabil
Am zis să rezum toată povestea alegerilor din Moldova într-un text care să poată fi înțeles de toată omenirea care-și dă cu părerea.
Rezultatele din Moldova arată clar că lumea liberă trebuie să-și aleagă mai bine reprezentanții dacă vrea rezultate. Nu ai cum să speri să câștigi când obediența este cea mai importantă calitate atunci când plasezi miza pe un candidat politic.
Nu cred că nu erau în Moldova și alți oameni care să-și dorească o cale spre Europa. Sunt sigur că există mulți români din Moldova de peste Prut care să-și dorească o țară conectată la UE. Poate că nu au obediența și radicalismul Maiei Sandu, dar cu siguranță ar fi putut să fie niște candidați mai buni.
Maia Sandu este incoloră, inodoră și singurul ei atuu este imaginea de fecioară neprihănită care atârnă la brațul lui Soros ca o garanție a valorilor democratice.
Problema este că pe versiunea Soros, democrația vine și cu alte minuni adiacente care sperie. Pe filiera asta, democrația vine o mulțime de puncte ascunse pe agendă. Toate punctele alea au fost exploatate și folosite de un dușman experimentat căruia i-a fost ridicată mingea la fileu.
Există democrație și fără Soros și există oameni buni și fără să se manifeste ca niște servitori perfecți. Cred că jumătate din votul împotriva aderării la UE a fost, în realitate, un vot împotriva unui candidat inexpresiv.
În același timp, cred că a venit vremea ca și noi să privim unirea cu frații de peste Prut ca pe o chestiune naturală, ca pe o ștergere a unor granițe trasate cu sârmă ghimpată însângerată.
Prea am vorbit despre această mult dorită unire ca de o fuziune prin absorbție. Prea am spus de nenumărate ori că „alipim”, „primim”, „așteptăm Moldova acasă”.
Este o abordare semantic eronată. România a fost împărțită în două, iar acum, cele două părți trebuie să se reunească.
Moldovenii sunt niște români care au trebuit să învețe rusa în cinci decenii de ocupație. De 30 de ani au o reticență să vină acasă pentru că uneori, noi, cei care am scăpat mai repede de ruși, îi privim ca pe niște fii și fiice care au rătăcit cu voia lor peste mări și țări.
Până nu ne trezim să realizăm că noi suntem doar o parte de Românie fără Moldova și că Moldova este cealaltă parte de Românie, o să tot avem dezamăgiri și neclarități cu privire la motivele pentru care unii oameni de peste Prut spun că nu vor alături de noi.
De cealaltă parte, când știi că lupți cu urmașii Uniunii Sovietice, care ar face orice să-ți strice jocurile, poate că ar trebui să alegi mai bine oamenii și valorile care să fie port-drapel în această luptă.
Nordis a prins loc in panteonul tepelor istorice ale Romaniei. Dovada
Una buna de la Patrascan
sursă: strictsecret.com
