27.6 C
București
joi, iunie 20, 2024
27.6 C
București
joi, iunie 20, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăExterneMarea Debarcare: A 80-a aniversare indecentă

Marea Debarcare: A 80-a aniversare indecentă

-

DISTRIBUIE:

Autor: Guy Mettan 

 

 

În urmă cu 30 de ani, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la  marea debarcare din Ziua Z,  am realizat un lung interviu cu un luptător din rezistență, sârbo-francez, care supraviețuise timp de 18 luni în lagărul de la Neuengamme și supraviețuise în mod miraculos unui bombardament englez asupra unei nave în care SS-ul îi întemnițase pe deportați și-i transporta în ultimele zile ale lunii aprilie 1945. A murit astăzi, dar mi-a spus un lucru: „Nu uita niciodată că rușii și Armata Roșie ne-au eliberat de nazism. Nu britanicii, nu americanii”. 

 

O mărturie care, în anii 1990, mai putea fi găsită în mărturia GI-urilor, supraviețuitori de pe plaja Omaha, care știau că își datorau viața luptătorilor sovietici care au murit pe Frontul de Est pentru a-l împiedica pe Hitler să-și repatrieze diviziile din Normandia. Cifrele vorbesc de la sine: 37.000 de morți aliați pentru bătălia din Normandia, comparativ cu peste 178.000 de morți și 600.000 de răniți de partea sovietică. 

 

Cine își mai amintește de asta astăzi? În Occident, aproape nimeni, așa cum ni se spune în repetate rânduri, sub influența propagandei NATO, că americanii au fost cei care au câștigat războiul. Între „The Longest Day” și „Saving Private Ryan”, narațiunea cinematografică realizată în SUA s-a impus în psihicul european ignorând orice altceva, chiar și cel mai important argument. 

 

Inutil să spun, pentru ruși, care nu au uitat cele 15 milioane de morți în conflict (26 milioane pentru întreaga Rusie Sovietică), această „uitare” este mai rea decât un afront: este o ignominie, ca și refuzul de a-l invita pe Vladimir Putin în Normandia, în timp ce se întinde covorul roșu pentru Zelensky, ca o încoronare, ca o cireașă amară pusă pe un tort putrezit. Iar când, pentru a desăvârși încununarea, îi invităm pe germani la sărbătoarea învingătorilor de parcă ar fi victime nevinovate, excluzându-i totodată pe cei cărora li se datorează victoria, putem pune serios la îndoială sinceritatea și onestitatea demersului (chiar dacă ne gândim că nemţii de astăzi nu sunt vinovaţi de ororile criminale ale strămoșilor lor din 1945). 

 

Pentru că nu ne vom aminti niciodată suficient că, dacă ucrainenii și celelalte republici acum independente care formau atunci URSS și-au vărsat sângele pentru a elibera Europa de fascism,  inclusiv pe bunicul lui Zelensky, erou al Armatei Roșii, care cel mai probabil se întoarce în  mormânt  astăzi – mulți dintre ei au colaborat intens cu invadatorul nazist. Cine mai știe că dintre cei 300 de exterminatori din lagărul de exterminare de la Treblinka, 30 erau germani și toți ceilalți erau lituanieni și ucraineni? Cine își amintește că Simone Veil a denunțat recent la televiziunea franceză participarea activă a banderiștilor, actuali aliați ai lui Zelensky, la Holocaust în Ucraina? A invoca foametea din 1932 pentru a justifica colaborarea cu SS în 1943, așa cum auzim prea des de la cei care susțin Ucraina, este un sofism rușinos. Când președintele Estoniei  își arată cu mândrie memorialul victimelor comunismului în timp ce șterge memoriale împotriva nazismului și neagă existența colaboratorilor locali care au participat la exterminarea unora dintre concetățenii lor, el nu face nimic altceva decât să rescrie istoria într-un mod care nu o  poate face decât o vomă. 

 

Revizionismul istoric este la putere peste tot. Putem să ne batem joc de ruși, care-și bat joc de ei înșiși și să-i denunțăm atunci când își rescriu cărțile de istorie și defilează pe străzi purtând panglici de Sfântul Gheorghe și portretele bunicilor lor care au murit în luptă. Dar comitem aceeași greșeală, dacă nu și mai rău. Când manualele ucrainene rezumă al Doilea Război Mondial ca o luptă curajoasă a banderiștilor împotriva a doi dictatori străini răi, Hitler și Stalin, care doreau să-și ocupe teritoriile, ne putem pune întrebări. 

 

Indiferent cum ne gândim la războiul actual și la răspunderea fiecărei părți, nu putem nega faptele, nu putem distorsiona istoria și nici să înlocuim adevărul cu minciuna. În cele din urmă, întreaga credibilitate a ceea ce pretindem că apărăm este pusă sub semnul întrebării. Cei care pretind că apără democrația și civilizația în Ucraina ar trebui să-și amintească acest lucru. 

 

traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

De ce ne mai cere Ursula von der Leyen încă un...

Autor: Petrișor Peiu În mandatul  Comisie Europene conduse de către Jean Claude Juncker, 2014- 2019, Uniunea Europeană a avut o creștere economică medie de 2,2%,...

Lovitura lui Alexa! Interviu exclusiv cu fostul premier albanez ce-l acuză...

Autor: Liviu Alexa Notele mele: Sali Berisha nu e un tip oarecare. La 79 de ani, e ca o roca, ii merge mintea ca laserul si...

Sute de persoane audiate pentru fraudă electorală și liderii județeni trimiși...

Autor: Oana-Medeea Groza Sute de persoane au fost audiate în cadrul unui dosar penal deschis cu privire la frauda electorală! Se întâmplă într-o localitate din...

Mircea Geoană – ajutat de lideri PSD să devină Președintele României...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a realizat o analiză amănunțită a activității și parcursului politic...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img