AcasăEditorialeMarius Niculescu, editorial excepțional: Soluția Eminescu (EVZ)
Data publicării: martie 20, 2026 19:10

Marius Niculescu, editorial excepțional: Soluția Eminescu (EVZ)

Data publicării: martie 20, 2026 19:10

DISTRIBUIE:

Declarația de Independență a Statelor Unite, adoptată la 4 iulie 1776, este primul act normativ cu valoare constituțională al unui stat democratic în care este stipulat dreptul inalienabil al omului de a-și căuta fericirea. Al doilea paragraf al său este considerat una dintre cele mai importante fraze scrise vreodată în limba engleză și în istoria americană. El cuprinde următoarea prevedere: „Considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente prin ele însele, că toți oamenii sunt creați egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se află Viața, Libertatea și căutarea Fericirii”.

După câțiva ani, în nordul Europei, se năștea un gânditor genial, una dintre cele mai strălucite minți ale umanității, care avea să încerce să demonstreze că această „căutare a Fericirii” nu face decât să provoace oamenilor o suferință continuă, că fericirea nu este decât o suspendare temporară a durerii și întreaga existență umană „oscilează ca un pendul între durere și plictiseală”.

Este adevărat că recunoașterea lui a venit târziu, spre sfârșitul vieții, că a fost respins de mediul academic și de marii filosofi idealiști ai vremii, în frunte cu Hegel. Dar, în cele din urmă, influența sa asupra culturii și civilizației occidentale a depășit cu mult granițele filosofiei academice, modelând literatura, psihologia, muzica, artele și gândirea modernă.

Apostolul pesimismului filosofic

Arthur Schopenhauer s-a născut la 22 februarie 1788, la Danzig, oraș german și port strategic la Marea Baltică. Tatăl său, Heinrich, un prosper om de afaceri, puternic, respectat, disciplinat și rațional, dar distant afectiv, își dorea cu ardoare ca fiul său să preia și să extindă compania comercială a familiei. Până și numele negerman pe care i l-a dat a fost ales cu grijă: Arthur trebuia să se scrie la fel în toate limbile europene importante, să traverseze elegant granițele naționale. Dar mai presus de toate, era un nume englezesc, iar Heinrich, în contextul frământărilor politice și financiare care cuprinseseră Europa, vedea viitorul familiei și al companiei sale multiseculare în Anglia; în viziunea lui, Anglia era stabilitate, Anglia era o stâncă, Anglia era viitorul.

Citiți articolul integral pe EVZ.ro!

sursă: EVZ.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa: Crima ce ar trebui sǎ vǎ îngrijoreze – despre...

Știți că am un cui enorm împotriva părinților care își lasă copiii să se îngrașe nepermis. Am fost obez timp de decenii și știu...

Poetul national Adrian Păunescu nu poate fi interzis de urmașii partidei...

După ce Institutul Elie Wiesel cere aplicarea ad litteram a legii Vexler prin eliminarea din spațiul public a valorilor culturale și a personalităților interbelice,...

CAPTURA: Legăturile lui Călin Georgescu cu oamenii PCR și ai Securității....

Mentorul lui Călin Georgescu este traducătorul lui Nicolae Ceaușescu, adică fostul diplomat comunist Sergiu Celac, numit ministru de externe la Revoluția din decembrie 1989. Biografiile...

Petre Barbu (Libertatea): România fricii. Cum am ajuns să trăim din...

Cod roșu de inundații, ruperi de nori, inflație, furtună, căldură extremă, vin rușii!, vin extremiștii!, vin fasciștii!, vin ploile, vin agențiile de rating și...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img