AcasăPoliticăNicușor Dan, ieșire publică dură contra partidelor politice: “Nu-i interesează decât alegerile...
Data publicării: iunie 10, 2026 19:17

Nicușor Dan, ieșire publică dură contra partidelor politice: “Nu-i interesează decât alegerile din 2028, nu le pasă de români!”

Data publicării: iunie 10, 2026 19:17

DISTRIBUIE:

Președintele României, Nicușor Dan, a lansat un apel ferm către partidele parlamentare să lase deoparte calculele electorale și să susțină formarea unui guvern stabil, avertizând că România se află într-un moment în care miza nu mai este competiția politică, ci evitarea unor riscuri economice și strategice majore.

Într-o declarație susținută după desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, șeful statului a afirmat că partidele au ajuns într-un punct în care nu mai comunică între ele și sunt preocupate mai degrabă de alegerile din 2028 decât de problemele urgente ale țării.

„În urmă cu câteva zile am desemnat un prim-ministru care va solicita votul Parlamentului. Fac apel la responsabilitatea partidelor politice în acest moment, pentru că interesul de partid este legitim, însă întotdeauna trebuie să aibă întâietate interesul țării”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „Mandatul meu este să păstrez direcția pro-occidentală și să evit o cădere economică”

Președintele a respins criticile potrivit cărora desemnarea premierului ar fi favorizat anumite partide și a subliniat că obiectivul său nu este să ofere satisfacție unei tabere politice.

„Am văzut diverse opinii, că am dat satisfacție lui X față de Y sau că nu am dat satisfacție lui X față de Y. Nu acesta este mandatul meu. Mandatul meu este, unu, să păstrez direcția pro-occidentală a României și, doi, să previn o cădere economică bruscă, care să afecteze fiecare familie din această țară. Și sunt îngrijorat că aceste chestiuni sunt puse astăzi în discuție”, a afirmat șeful statului.

Nicușor Dan a explicat că alegerea lui Eugen Tomac a venit după ce a constatat blocajul dintre formațiunile parlamentare și lipsa unei soluții alternative asumate politic.

„Am constatat că partidele nu mai discută între ele, nu mai au dialog. Și atunci am ales persoana cea mai potrivită, așa cum consider eu, pentru a discuta și cu unii, și cu alții, pentru a-i aduce împreună să guverneze România, în condițiile în care niciun partid nu a venit cu o soluție alternativă”, a spus președintele.

„Văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare”

Cea mai dură parte a discursului a vizat comportamentul clasei politice, despre care președintele a spus că este preocupată excesiv de următoarele alegeri.

„Vreau să mai spun un lucru. Pentru că, de când sunt în politică, văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare. În cazul de față, alegerile din 2028”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a transmis că cetățenii sunt interesați de guvernare și de soluții concrete, nu de strategiile electorale ale partidelor.

„Vreau să spun că puțin le pasă românilor de dezbaterile noastre electorale și de toate prestațiile noastre. Românii vor guvernare, iar guvernarea înseamnă, de fapt, responsabilitate”, a punctat președintele.

Mesaj pentru români și partenerii externi

În final, Nicușor Dan a încercat să transmită un mesaj de calm atât către populație, cât și către partenerii externi ai României.

„Și până în 2028 se vor întâmpla multe lucruri. Îi sfătuiesc pe români să își păstreze calmul și speranța și îi asigur pe partenerii noștri că România își păstrează direcția”, a conchis președintele.

sursă: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Robert Negoiță, propunere salutară pentru reducere de cheltuieli și eficiență: Să...

Într-un interviu despre administrație primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, vorbește despre responsabilitatea unui edil și relația cu cetățenii, despre problemele Bucureștiului, lucrurile pe care...

Premierul Sloveniei, Janez Janša: Când am aderat la UE nu ne-am...

Premierul Sloveniei, Janez Janša, a postat ieri pe X un mesaj extrem de critic la adresa Uniunii Europene, despre care afirmă că a ajuns...

BBC: Cum au pierdut puterea cei doi lideri-prieteni, Orban și Vucic!

Când s-au întâlnit în nordul Serbiei în noiembrie anul trecut, președintele sârb Aleksandar Vučić și prim-ministrul ungar Viktor Orbán nu ar fi putut bănui...

FBI zice c-a identificat autorul “furtului secolului” de monede digitale. Are...

Poliţia federală americană (FBI) a acuzat oficial, sâmbătă, Coreea de Nord de furtul record de 6,3 miliarde de dolari prin piratarea Binance, cea mai...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img