Autor: Martin Jay
Cât timp mai are Donald și, poate mai important, câtă răbdare mai are cu prietenul său dependent de cocaină de la Kiev?
Poate președintele interimar al Ucrainei, Zelenski, să saboteze orice posibil acord de încetare a focului între SUA și Iran? În ultimele săptămâni, un grup de comentatori și jurnaliști a început să înțeleagă realitățile privind șansele ca Trump să reușească vreodată să instituie un armistițiu funcțional și a recunoscut că Benjamin Netanyahu este esențial pentru realizarea acestuia, întrucât nu dorește să retragă trupele IDF din Liban. Iar acum, la funeraliile lui Lindsey Graham, suntem făcuți să credem că Trump îi va cere încă o dată să ia în considerare retragerea trupelor sale din Liban — iar Bibi va refuza din nou.
Cum alegerile din Israel sunt acum la doar câteva săptămâni distanță, iar majoritatea covârșitoare a analiștilor de acolo prezintă o imagine sumbră privind supraviețuirea politică a lui Bibi, singura lui speranță de a rămâne la putere și de a evita acuzațiile de corupție este să mențină războiul cu Iranul și Hezbollah în desfășurare. Unii susțin că singura carte pe care Trump o mai poate juca este amenințarea de a opri alimentarea armatei israeliene, ceea ce, în teorie, ar putea paraliza complet IDF. Dar ar face-o? O asemenea mișcare ar fi percepută drept un atac direct asupra lui Bibi și, în pofida numeroaselor afirmații potrivit cărora cel mai bun lucru pe care Trump l-ar putea face pentru a-și recupera o parte din credibilitatea politică înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului ar fi să se distanțeze de lobby-ul evreiesc, realitatea este că Trump este blocat.
Dar situația tocmai s-a înrăutățit considerabil, întrucât se pare că președintele Zelenski al Ucrainei — pe care Trump l-a criticat cândva la Casa Albă pentru că „nu are cărți” — are, de fapt, câte un as de jucat, stabilind o legătură între războiul din Ucraina și Iran. Scenariul de coșmar în care războiul cu Iranul se contopește cu cel din Ucraina tocmai a devenit realitate, după ce cel puțin două nave din Marea Caspică au fost lovite recent de Ucraina, fiind suspectate că făceau parte din flota fantomă a Iranului și transportau arme din Iran către Rusia.
Potrivit BBC, Serviciul de Securitate al Ucrainei, SBU, a declarat că dronele sale au lovit o platformă petrolieră din nordul Mării Caspice, împreună cu o navă rusă purtătoare de rachete și „nave cargo aflate sub sancțiuni internaționale”.
Ambasadorul Iranului în Rusia, Kazem Jalali, a declarat pentru agenția iraniană de presă de stat că nava „Anna” era ancorată la aproximativ cinci kilometri de gura de vărsare a fluviului Volga atunci când a fost atacată.
Ambasadorul Ucrainei în Israel, Yevgen Korniychuk, a spus că nava transporta componente pentru drone și rachete din Iran către Rusia, nu încărcătură civilă, însă nu și-a susținut afirmațiile cu nicio dovadă concretă.
Deși nu este un secret faptul că armele iraniene sunt vândute Rusiei, evenimentul ar putea marca un punct de cotitură dacă Teheranul alege să riposteze împotriva Ucrainei. În acest caz, ambele războaie ar intra într-o nouă fază, generând cea mai mare migrenă posibilă pentru Trump, care speră să poată revendica un fel de victorie prin redeschiderea Strâmtorii Hormuz și prin obținerea unui angajament din partea iranienilor că nu vor dezvolta arme nucleare.
Chiar și fără dimensiunea ucraineană, însă, bâjbâiala lui Trump, care încearcă cu disperare să găsească o soluție la haosul pe care l-a creat în Iran, pare din ce în ce mai dificilă, având în vedere că nu dispune de nicio strategie și că orice acord pe care îl încheie trebuie să conțină și o componentă de imagine publică, menită să îndepărteze de el orice urmă de umilință. Pentru moment, recenta întrerupere a atacurilor de partea americană a fost reciprocă din partea iranienilor și, astfel, avem din nou o pauză în distrugeri, în timp ce Pakistanul sau Qatarul încearcă să insufle viață nouă discuțiilor purtate pe canale neoficiale, iar oficialii din Oman încearcă să găsească o modalitate de a relansa traficul petrolierelor prin strâmtoare.
Dar de această dată situația este și mai dificilă decât ultima oară, deoarece Iranul nu mai are absolut deloc răbdare pentru discuții lipsite de conținut. De data aceasta, Teheranul va trebui să vadă acțiuni concrete pentru ca Trump să obțină ceva palpabil, întrucât adepții liniei dure din Iran cred cu tărie că natura trădătoare a lui Trump nu mai poate fi ignorată. Ei știu că este doar o chestiune de timp până când acesta își va încălca propriile acorduri, va inventa un atac sub steag fals sau pur și simplu va lovi din nou Iranul de dragul de a o face — asemenea unui copil de patru ani care apasă pe butoanele telecomenzii în timp ce adulții sunt ocupați în bucătărie.
Opțiunea de „a pleca”, pe care analiștii o invocă în mod constant atunci când pun întrebarea mai dificilă privind ceea ce poate face Trump în mod concret, nu a fost niciodată atât de realistă. Dacă Trump decide să-i lase pe iranieni să controleze strâmtoarea în schimbul unui armistițiu informal, asemănător unei încetări a ostilităților, există o speranță firavă că ar putea începe discuții cu ei privind un acord nuclear, însă acest lucru ar fi extrem de costisitor pentru SUA și pentru Trump, deoarece ar presupune deblocarea celor 100 de miliarde de dolari aparținând Iranului și deținuți de SUA în conturi bancare și, cel puțin, obținerea unei garanții în Liban.
Pentru IDF și pentru Bibi, aceasta este o chestiune asupra căreia Trump și iranienii ar putea fi nevoiți să aștepte până când alegerile din Israel vor oferi o imagine mai clară asupra faptului dacă Netanyahu va mai fi sau nu prim-ministru peste câteva săptămâni. Între timp, un acord financiar pus în aplicare în tranșe ar putea asigura pacea doar cu Iranul.
Dar îl poate ține Trump pe Zelenski sub control? Deschiderea unui nou front, în care Ucraina își folosește rachetele cu rază lungă de acțiune pentru a lovi nave navlosite de Iran, nu este nici în interesul lui Trump, nici în cel al Teheranului, iar președintele Putin, a cărui armată tocmai a închis portul maritim Odessa, cu siguranță nu va tolera asemenea acte de banditism din partea lui Zelenski. Presiunea asupra lui Putin de a lovi Ucraina și mai puternic — distrugându-i întreaga infrastructură energetică și capacitățile de producție a armamentului — crește de la o zi la alta, însă acum amenințarea din Marea Caspică va fi percepută atât de Trump, cât și de Putin drept un ghimpe în coasta amândurora.
Zelenski este disperat și hotărât cu orice preț să transforme războiul din Ucraina într-unul cu adevărat global, deoarece consideră că aceasta este singura sa șansă de supraviețuire, iar lovirea unor asemenea nave este văzută drept o lovitură dublă, pentru că atacă doi dușmani dintr-o singură mișcare: atât Rusia, cât și Iranul.
Între timp, Trump a rămas fără muniție în Orientul Mijlociu. Acest lucru este acum acceptat pe scară largă în cercurile de la Washington, întrucât aproape toate stocurile sale de rachete au ajuns la niveluri foarte scăzute, fără posibilitatea unei reaprovizionări rapide. Potrivit fostului ofițer CIA și comentator de podcast Larry Johnson, armata SUA rămâne într-un ritm alarmant fără aproape orice fel de echipament, în special fără sisteme de apărare antiaeriană precum Patriot și THAAD, ceea ce face ca avioanele de realimentare tocmai trimise în Israel să pară niște ținte ușoare pentru Teheran.
Iranul este, pentru moment, prudent în privința lovirii Israelului, deoarece nu dorește să-l ajute pe Netanyahu să câștige capital politic prin stratagema sa de a obține mai multe voturi din partea publicului israelian folosindu-se de așa-numita „amenințare iraniană”.
În ceea ce privește jocul schimbător al lui Trump cu președintele ucrainean și întrebările mai ample legate de măsura în care SUA ar putea și ar trebui să sprijine războiul din Ucraina, apele tulburi tocmai au devenit mai limpezi. Dacă Rusia ar învinge Ucraina, iar Zelenski ar fi înlăturat, acest lucru nu ar putea fi văzut decât ca o modalitate de a recupera o parte din credibilitatea pierdută în fața adepților liniei dure de la Teheran — credibilitate de care Trump are nevoie cu disperare pentru ca vreun acord, de orice natură, să poată fi încheiat.
Dar cât timp mai are Donald și, poate mai important, câtă răbdare mai are cu prietenul său dependent de cocaină de la Kiev?
Sursa: strategic-culture.su
