CJUE, prin hotărârile sale, dar și prin discursul politico-juridic al membrilor săi de vârf, a creat, în ultimii ani mari tulburări în ordinea constituțională românească și, probabil, în cea a multor altor state membre.
Pe linia de gândire și acțiune a actualilor hegemoni ai UE, care, sub cuvânt că apără federalismul european împotriva suveranismelor național-populiste, promovează neo-imperialismul european, CJUE a adoptat constant hotărâri menite a crea precedente judiciare cu puterea autoatribuită de a substitui și modifica prevederile tratatelor constitutive, pretinzând că doar le interpretează și le completează lacunele. Comisia Europeană și așa zisul „nucleu dur” al mulțimii membrilor UE, nedorind să spună limpede cetățenilor europeni unde vor să ducă Europa politică și neîndrăznind să procedeze la renegocierea tratatelor europene, au transferat tacit Curții de Justiție funcția de a impune respectul pentru o entitate politico-juridică fictivă, pe gustul globaliștilor neobolșevici. Iată un procedeu nedemocratic pe care nici adevărații federaliști nu îl pot accepta.
România a fost în același timp poligon de încercare și victimă a acestei politici. Astfel, sprijinită și de cozile de topor din mediile politice și judiciare românești, CJUE: i. a contestat supremația Constituției României, și, pe cale de consecință, pentru identitate de rațiune, a tuturor constituțiilor naționale, în ierarhia dreptului UE și implicit a celui național; ii. a dispus ignorarea deciziilor Curții Constituționale a României care ar fi contrazis normele de drept european neconforme cu legea fundamentală română sau interpretarea acestora de către instanțele judecătorești unionale europene (adică de ea însăși); iii. a împins la încălcarea sau limitarea drepturilor omului și ale cetățeanului român astfel cum au fost stabilite de legea română ca drepturi minimale, atunci când acestea ar fi stânjenit așa numite „interese europene”, altminteri lipsite de orice definiție legală.
Sugerând că interesele naționale ale unui stat membru, apărate de Constituția națională, ar putea să contravină „intereselor europene”, caz în care cele dintâi ar trebui sacrificate în favoarea celor din urmă, CJUE a negat însăși natura juridică a UE, ca uniune de state-națiune suverane și cetățeni, și a afirmat, practic, că, intrând în uniune, statele și-au abandonat sau trebuie să își abandoneze interesele vitale, adică au renunțat la suveranitate și la promovarea agendei naționale într-un cadru transnațional. Cum Constituția unei țări, deci și a României, este expresia esențializată în termeni juridici a identității naționale, CJUE, subordonând-o normelor de drept al UE și neconformitatea ea a reglementărilor adoptate de instituțiile europene, s-a pronunțat neechivoc pentru negarea dreptului la existență statală a națiunilor.
Că, în succesiunea lor, guvernele neromânești ale României, încurajate sau neavertizate de președinți, mai mult sau mai puțini legitimi, cu obediențe extranaționale, nu s-au opus acestui curent este de notorietate. Întrebarea care se pune acum, când mandatul actualului judecător al CJUE de origine română propus de executivul român stă să expire, este cu ce s-a ocupat acesta și ce atitudine a adoptat în cadrul forului judiciar european în care a funcționat, în contextul descris aici? Fără a intra în detalii, răspunsul este simplu: nu a făcut nimic pentru apărarea literei și spiritului tratatelor constitutive ale UE, încheiate de statele membre nu pentru a dispărea, ci pentru a-și garanta satisfacerea aspirațiilor naționale prin cooperare transnațională de tip federal.
Pornind de la această observație înțelegem cât de importantă este pentru toate părțile în concurs (aș zice, chiar, în confruntare) desemnarea viitorului judecător român la CJUE pentru un mandat de șase ani cu o posibilitate nelimitată de prelungire.
Potrivit tratatelor constitutive ale UE, numirea judecătorilor CJUE are loc pe baza propunerilor uninominale (deci, spre deosebire de CEDO, se face o singură propunere, iar nu mai multe din care să se aleagă) venite din partea statelor membre, care apoi se evaluează și se acceptă sau nu, prin parcurgerea unei proceduri la nivelul instituțiilor europene. Procedura de recrutare și desemnare la nivel național nu este standardizată, dar este logic ca ea să fie în consonanță cu criteriile și procedurile folosite la nivel unional. În același timp, decizia finală nu se poate lua decât în limitele propunerilor făcute de guvernele naționale și, în ultimă instanță, dacă este cazul, prin negocieri menite să conducă la un acord cu acestea.
România a avut în trecut o procedură de desemnare a candidatului pentru poziția de judecător în cadrul CJUE, stabilită prin Hotărâre de Guvern, executivele naționale fiind cele îndreptățite să gestioneze tema respectivă. Bună sau rea, aceasta s-a aplicat, rămânând în vigoare până în prezent.
O eventuală modificare a ei nu este o problemă de gestiune curentă, ci implică o abordare strategică ținând seama de felul în care, în speță, statul român vede relațiile sale cu CJUE, raportul dintre dreptul UE și ordinea de drept constituțional românească, precum și cel dintre controlul convențional al normelor cu putere de lege adoptate de UE și controlul constituțional al legilor aplicabile pe teritoriul României ori subiectelor de drept românești. Trecutele divergențe sau conivențe dintre CJUE și diversele subiecte de drept, individuale sau colective, abilitate să exprime poziția României atât în calitate de stat suveran cât și de membru cu drepturi depline al UE, impun identificarea unui judecător român care să înțeleagă într-un anumit fel atât modul de soluționare a problemelor de drept controversate, cât și pe cel de îndeplinire politică a misiunii sale.
În același timp, este de observat că efectele directe ale procedurii de desemnare aplicate se produc pe o durată de cel puțin șase ani, cât durează un mandat al judecătorului propus, iar nu pe câteva zile. Vorbim deci de nominalizări cu efecte pe termen lung.
Iată motive pentru care, adoptarea unei noi proceduri excede competențele constituționale ale unui Guvern de tranziție, demis prin retragerea încrederii Parlamentului și, pe cale de consecință, având doar competența constituțională de a soluționa problemele de guvernare curente. Între acestea nu intră nici măcar cele urgente, dacă soluția adoptată este cu bătaie lungă; cu atât mai mult cu cât există deja reglementări, practică și tradiție pentru tratarea lor.
În ciuda acestor reguli de mult consacrate inclusiv în practica CCR, Guvernul Bolojan a găsit cu cale să modifice procedura în vigoare referitoare la selectarea și desemnarea persoanei care să fie propusă spre a deveni judecător CJUE. Gestul nu mai surprinde, întrucât actuala echipă de guvernare a țării condusă de numitul Ilie Bolojan, de multă vreme nu mai dă doi bani pe Constituția României, așa zisul guvern actual, care nici măcar nu mai coincide din punctul de vedere al structurii politice cu cel care a făcut obiectul moțiunii de cenzură, transformându-se într-un adevărat grup infracțional organizat; din păcate tolerat, dacă nu chiar favorizat, de președintele ilegitim al republicii și de principalele partide parlamentare, PSD și AUR.
Trecând peste aspectul neconstituționalității hotărârii de guvern privind modificarea procedurii amintite, ceea ce știm despre aceasta este: i. că nu urmează riguros practica UE în materie, respectând-o, potrivit chiar ministrului român demisionar al justiției, „în linii generale” (adică, deloc); ii. că ea a fost adoptată doar cu consultarea ministerului de externe, condus de userisata războinică și antisuveranistă Țoiu, fără a se fi cerut opinia CSM, CCR, ÎCCJ sau UNBR, instituții asupra cărora activitatea CJUE are impact direct; iii. că noua reglementare nu ar mai prevedea consultarea acestor instituții asupra persoanei celui preferat de executiv. Mai știm că o nouă nominalizare ar trebui să aibă loc până la finele lunii noiembrie, pe când ne aflăm abia la începutul lui septembrie, iar până la data limită (care desigur, în condiții speciale, precum absența unui guvern cu puteri depline, poate fi depășită fără probleme, lipsa judecătorului român neîmpiedicând funcționarea CJUE) ar fi timp arhisuficient ca un nou guvern legitim să se nască.
Într-un asemenea context rămâne să se mai răspundă la două alte întrebări: i. care sunt motivele ascunse ale acestei noi hotărâri neconstituționale a guvernului Bolojan?; ii. care va fi soarta nominalizării cuiva de către aceste guvern în baza noii proceduri adoptate el? După părerea mea, actualul guvern nu are competența de a propune un nou judecător nici potrivit vechii proceduri, acum în vigoare, necum să o facă în baza uneia noi.
De răspunsul la prima întrebare depinde soarta „grupului Bolojan”. De răspunsul la a doua întrebare depinde soarta persoanei desemnate de acest „grup”.
La prima întrebare nu există decât un singur răspuns logic. Bolojan și ai săi, înainte de a pleca, mai au de comis un act antinațional, trimițând la CJUE, potrivit dorinței patronilor lor, hegemonii europeni, o persoană care să susțină și nicidecum să deranjeze politica neo-imperială, globalistă, antidemocrată și antinațională a actualelor instituții europene, respectiv a actualilor hegemoni europeni. Dacă este așa ne aflăm în fața unui alt act de trădare a intereselor naționale care va trebui calificat și tratat pe terenul dreptului penal. Când procesul penal al „Grupului Bolojan” va începe, căci într-o zi, nu neapărat foarte îndepărtată, va începe, la dosarul cauzei va fi inclusă și fapta legată de condițiile, modalitățile și obiectivele desemnării neconstituționale a judecătorului român la CJUE.
Răspunsul la cea de a doua întrebare este mai simplu și mai evident. Întrucât nominalizarea a avut loc printr-un act neconstituțional (procedură adoptată în afara competențelor unui guvern demisionar și numire pe un termen lung de către un guvern demisionar competent să emită doar acte cu efecte pe termen scurt) ea este lovită de nulitate absolută. Așadar, dacă procedura ocupării locului rezervat României la CJUE va avansa, viitorul guvern legitim al României va fi în drept să revoce toate actele săvârșite sub imperiul acesteia.
Deocamdată, cum potrivit Constituției și legii privind normele de tehnică legislativă, hotărârile de guvern cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial sub sancțiunea considerării celor nepublicate ca inexistente, iar Regia Autonomă a Monitorului Oficial se află sub autoritatea Camerei Deputaților, fie biroul acesteia fie secretariatul său general ar trebui să interzică publicarea hotărârii în discuție ca fiind neconstituțională, respectiv ca depășind competențele actualului guvern demisionar. Măcar atât!
Acest nou episod al loviturii de stat continuate care planează ca un blestem asupra României, demonstrează, încă o dată, că fiecare minut de prelungire a prezenței „grupului Bolojan” în guvernarea României este o amenințare în plus la adresa intereselor vitale și a siguranței națiunii române.
Autor: Adrian Severin
