AcasăExternePutin îi face parlamentari pe veteranii merituoși ai războiului din Ucraina, sub...
Data publicării: august 7, 2026 11:25

Putin îi face parlamentari pe veteranii merituoși ai războiului din Ucraina, sub sloganul electoral “Totul pentru victorie!”

Data publicării: august 7, 2026 11:25

DISTRIBUIE:

Până la 110 veterani ruşi ai războiului din Ucraina se numără printre candidaţii incluşi pe listele partidelor la alegerile legislative ruse din septembrie, a anunţat miercuri şefa Comisiei Electorale Centrale, Ella Pamfilova, informează EFE, conform Agerpres.

Împărțirea

„În prezent, avem 110 candidaţi pe listele noastre federale. Aceştia sunt participanţi şi veterani ai Operaţiunii Militare Speciale”, a anunţat oficialul în timpul unei întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin, difuzată la televiziunea de stat.

Rusia Unită, formaţiune considerată neoficial partidul lui Putin, are cel mai mare număr de veterani, 52, incluşi pe lista sa pentru alegerile care vor avea loc pe 20 septembrie.

Partidul Rodina include 12 veterani, Partidul Liberal Democrat din Rusia are 11, la fel ca şi O Rusie Dreaptă. Partidul Comunist are nouă candidaţi, în timp ce Partidul Pensionarilor are şapte.

Alţi trei s-au înregistrat la Partidul Comunist din Rusia, trei la Verzi şi doi la Poporul Nou.

Nici Iabloko, singurul partid anti-război, nici Partidul Democraţiei Directe nu au veterani pe listele lor, a precizat Pamfilova.

Partidul de opoziție, vizat de dosare

În ultimele săptămâni, autorităţile ruse au reprimat activ singurul partid de opoziţie existent şi au deschis dosare penale şi administrative împotriva a zeci de membri ai Iabloko, potrivit EFE.

Partidului care se opune deschis războiului cu ţara vecină nu i s-a permis să se înregistreze în trei regiuni în care a prezentat candidaţi, inclusiv în Sankt Petersburg, al doilea oraş ca mărime din ţară. Oficialii Comisiei Electorale invocă lacune procedurale în procesul de înregistrare, însă Iabloko denunţă motivaţii politice.

La 10 iulie, opozantul rus şi fost candidat la preşedinţie Boris Nadejdin a fost declarat „agent străin”, interzicându-i-se practic activitatea politică înainte de a-şi putea înregistra partidul pentru alegerile din septembrie.

„Totul pentru victorie”

Putin, care apare în propaganda partidului Rusia Unită pentru prima dată din 2007, a lansat oficial campania la mijlocul lunii iulie cu sloganul „Totul pentru victorie”.

Între timp, Rusia Unită trece prin una dintre cele mai grele perioade ale sale.

Este creditat cu o cotă de sub 30% în sondajele de opinie, potrivit unor surse independente, din cauza situaţiei economice precare, a represiunii tot mai mari din ţară şi a consecinţelor războiului din Ucraina, care în acest an a înregistrat o creştere a atacurilor cu drone, provocând o criză severă de deficit de combustibil în întreaga ţară.

sursă: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Larry Johnson: Trump vorbește despre pace în timp ce CIA...

Am petrecut suficienți ani în cadrul Agenției Centrale de Informații (CIA) pentru a învăța cum să citesc articolele de presă pe care apropiații agenției...

Ucraina, ”țară Rothschild” la vedere. Compania familiei triliardare va decide privatizarea...

Autor: Raphael Machado Săptămâna aceasta, Ministerul Finanțelor din Ucraina, condus de Serghei Marcenko, a semnat un acord cu grupul financiar Rothschild & Co pentru furnizarea...

NEW YORK TIMES: Transilvania fără Dracula, acolo unde totul depășește orice...

Într-o drumeție de trei zile pe Via Transilvanica, o jurnalistă a renunțat la atracțiile obișnuite care au legătură cu legendele despre Dracula și a...

Gazul românesc din Marea Neagră, vândut unui om de afaceri asociat...

Un om de afaceri asociat cu Gazprom ar fi cumpărat participația americanilor de la Black Sea Oil & Gas. Acțiunea ridică semne de întrebare...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img