Un studiu publicat recent în revista medicală Medical Research Archives ridică semne serioase de întrebare asupra uneia dintre principalele asigurări oferite în timpul pandemiei: aceea că substanțele introduse în organism prin vaccinurile pe bază de ARN mesager dispar rapid, fără să lase urme pe termen lung.
European Society of Medicine este o organizație medicală internațională care se prezintă ca o comunitate globală de medici, cercetători și lideri din domeniul sănătății. Organizația are ca obiectiv declarat promovarea cercetării medicale, a inovării, a sănătății publice și a echității în sănătate. Principalul său instrument editorial este Medical Research Archives, un jurnal open-access lansat în 2014, care publică cercetări originale, review-uri și rapoarte de caz dintr-o gamă largă de domenii medicale.
Există în comunitatea academică discuții privind prestigiul și practicile editoriale ale jurnalului, însă acest articol care iese la suprafață în ciuda presiunilor uriașe de mușamalizare, venite din partea Big Pharma, demonstrează că îndoielile unei părți semnificative a comunității medicale cu privire la vaccinurile ARNm împotriva Covid sunt complet justificate.
Studiul medical aprofundat urmărește cazul unui bărbat de 55 de ani care, potrivit autorilor, a dezvoltat după administrarea a trei doze de vaccin Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 o serie de manifestări medicale multisistemice, printre care embolii pulmonare, miocardită confirmată prin RMN, afectare neurocognitivă, neuropatie a fibrelor mici, disfuncții autonome, dureri musculare, probleme gastrointestinale și pancreatice, tulburări de auz și echilibru, dificultăți de voce și înghițire, tulburări oftalmologice și afecțiuni dermatologice. Ceea ce face raportul neobișnuit este durata și amploarea investigațiilor: pacientul ar fi avut peste 40 de prezentări la serviciile de urgență și peste 200 de consultații de specialitate, fiind supus la mai mult de 100 de analize de laborator și peste 100 de investigații imagistice sau funcționale.
Articolul este semnat de 8 cercetători, afiliați la 4 organizații:
- Nicolas Hulscher — McCullough Foundation
- Vanessa Schmidt — Inmodia GmbH, Institute for Molecular Diagnostics
- Michael Morz — Institute of Pathology „Georg Schmorl”, The Municipal Hospital Dresden-Friedrichstadt
- Claire Rogers — McCullough Foundation
- Natalia von Ranke — Neo7Bioscience
- Wei Zhang — Neo7Bioscience
- John A. Catanzaro — Neo7Bioscience
- Peter A. McCullough — McCullough Foundation
Este de remarcat că trei dintre autori provin de la Neo7Bioscience, trei sunt afiliați McCullough Foundation, iar ceilalți doi provin de la Inmodia GmbH/Institute for Molecular Diagnostics și de la Institute of Pathology „Georg Schmorl” din cadrul Municipal Hospital Dresden-Friedrichstadt.
Articolul este publicat ca peer-reviewed, open access, în volumul 14, numărul 6 al Medical Research Archives.
Persistența ARNm-ului vaccinului, a ADN-ului plasmidic, a proteinei Spike și a disreglării genomice pe parcursul a 3,5 ani după vaccinarea cu ARNm COVID-19
Cercetătorii au analizat cazul unui bărbat de 55 de ani care, după trei doze de vaccin Pfizer, a început să sufere de numeroase probleme de sănătate. Printre acestea s-au numărat embolii pulmonare, inflamarea inimii, palpitații, dificultăți de respirație, tulburări digestive, probleme neurologice, pierderea auzului, erupții cutanate și o stare generală de epuizare. În doar câțiva ani, pacientul a ajuns de peste 40 de ori la urgențe și a trecut prin mai mult de 200 de consultații de specialitate.
Cea mai surprinzătoare descoperire a venit însă din analizele realizate la mai mult de trei ani după ultima doză. Autorii spun că au găsit în sângele și în țesuturile pacientului proteină spike, fragmente de ARN asociate vaccinului și fragmente de ADN provenite din procesul de fabricare a vaccinului Pfizer.
Mai exact, proteina spike a fost identificată în sânge la 1.173 de zile după ultima doză, iar fragmente de ARN au fost depistate după 1.284 de zile. În biopsiile de piele, cercetătorii au găsit proteina spike și anumite fragmente de ADN chiar și după 1.364 de zile—adică la aproximativ trei ani și nouă luni de la vaccinare.
Analizele au mai indicat o activare neobișnuită și persistentă a sistemului imunitar, inflamație cronică și modificări la nivelul funcționării unor gene. Autorii cred că aceste fenomene ar putea explica de ce pacientul a continuat să sufere de probleme în mai multe organe, chiar și la ani după administrarea vaccinului.
Autorii susțin că testările efectuate au exclus o serie largă de alte cauze infecțioase, autoimune, endocrine, genetice, hematologice, oncologice, toxice, metabolice și neurologice. Analizele prezentate în articol au urmărit apoi identificarea unor componente asociate vaccinului în sânge și țesuturi, folosind metode precum ELISA, imunohistochimie, RT-PCR, PCR și secvențiere Sanger, secvențiere genomică, profilare transcriptomică și spectrometrie de masă. Autorii raportează detectarea unor niveluri măsurabile de proteină Spike în plasmă și exozomi la mai mult de trei ani de la ultima vaccinare, precum și identificarea unor secvențe de mRNA asociate vaccinului și, într-o biopsie cutanată, a unor elemente de ADN plasmidic. Analizele genomice și transcriptomice sunt interpretate de autori ca indicând instabilitate genomică și modificări ale unor căi moleculare asociate cu stresul oxidativ, activarea vasculară și răspunsul imun. Un element central al concluziei este afirmația autorilor că persistența materialului derivat din vaccin și a proteinei Spike ar putea fi asociată cu modificări biologice pe termen lung, însă chiar autorii subliniază necesitatea unor studii longitudinale controlate pentru a determina cât de frecvent apar aceste fenomene, mecanismele implicate și eventualele consecințe clinice.
„Două probe de sânge prelevate la 1.173 și 1.284 de zile după vaccinare, după ultima doză de vaccin COVID-19 cu ARNm Pfizer-BioNTech, au evidențiat anomalii persistente în profilurile antigenului Spike și ale anticorpilor (Figura 5, panoul a). Analiza ELISA cantitativă a identificat proteină Spike liberă SARS-CoV-2 în plasmă, la o concentrație de 129,0 ± 4,1 fg/mL, la 1.173 de zile după vaccinare, concomitent cu niveluri marcant crescute de IgG4 specifice proteinei Spike, de 354,4 ± 22,4 ng/mL. Proteina Spike a fost detectată simultan și în exozomii derivați din plasmă, la o concentrație de 11,6 ± 0,1 fg/mL. La 1.284 de zile după vaccinare, proteina Spike nu a mai fost detectabilă nici în plasmă, nici în exozomi; cu toate acestea, nivelul IgG4 a rămas semnificativ crescut, la 320,2 ± 4,4 ng/mL, ceea ce sugerează o stimulare antigenică în desfășurare chiar și după ce nivelurile antigenului au scăzut sub limita de detecție a testului. Proteina Spike nu a fost detectată în lizatele proteice ale PBMC la niciunul dintre cele două momente de recoltare.
Detectarea ARNm-ului COVID-19 Pfizer-BioNTech în exozomii circulanți
Pentru a determina dacă persistența proteinei Spike ar putea fi atribuită unei expresii continue provenite din ARNm rezidual derivat din vaccin, a fost efectuată o analiză RT-PCR asupra ARN-ului exozomal și al PBMC, izolat la 1.284 de zile după vaccinare. În cazul celor trei ampliconi independenți care au vizat regiuni ale secvenței Spike din Pfizer/Moderna (S1, S2 și S3), exozomii au demonstrat o amplificare clară și reproductibilă a secvențelor de ARNm compatibile cu Spike, cu benzi corespunzătoare greutăților moleculare așteptate la electroforeza pe gel de agaroză (Figura 5, panoul b). Potrivit autorilor, aceste rezultate oferă dovezi moleculare directe că ARNm derivat din vaccin persistă în exozomii circulanți la mai mult de 1.284 de zile după administrarea vaccinului COVID-19 cu ARNm Pfizer-BioNTech.”
Concluzia autorilor privind persistența moleculară și clinică:
În secțiunea Conclusions, autorii sintetizează astfel rezultatele:
„Din câte cunoaștem, acest caz documentează cele mai cuprinzătoare dovezi moleculare privind persistența pe termen lung a mai multor componente derivate din vaccin după vaccinarea cu ARNm împotriva COVID-19.”
Studiul nu demonstrează că materialul vaccinal rămâne ani întregi în organismul tuturor persoanelor vaccinate. Este analizat un singur pacient, deci nu putem ști cât de frecvent este fenomenul. Cercetarea nu demonstrează nici că vaccinul a provocat fiecare problemă medicală apărută în acest caz. Dar descoperirea pune sub semnul întrebării tonul categoric folosit de autorități în timpul campaniei de vaccinare. Publicului i s-a spus că ARN-ul vaccinal este distrus rapid de organism și că îngrijorările privind efectele sale pe termen lung nu au o bază reală. Acum apare cel puțin un caz în care cercetătorii susțin că au identificat urme asociate vaccinului la aproape patru ani după injectare.
Problema nu este doar dacă acest pacient reprezintă o excepție rară. Problema este că autoritățile au prezentat drept certitudine ceva ce nu fusese verificat prin studii umane desfășurate pe mai mulți ani. În loc să recunoască limitele informațiilor existente, multe instituții au tratat orice întrebare despre persistența vaccinului în organism drept dezinformare sau teorie a conspirației.
Acest studiu nu închide dezbaterea, dar o redeschide într-un mod imposibil de ignorat. El arată că efectele și comportamentul pe termen lung ale tehnologiei ARN mesager trebuie cercetate mult mai serios și că persoanele care reclamă probleme persistente după vaccinare nu ar trebui respinse automat sau trimise acasă cu diagnosticul comod de „anxietate”.
Studiul integral:
