15.7 C
București
joi, martie 27, 2025
15.7 C
București
joi, martie 27, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeSRS: Marcel Ciolacu ne-a dat o țeapă. Iar Ciucă, o țeapă și...
Data publicării: iunie 12, 2024 11:55

SRS: Marcel Ciolacu ne-a dat o țeapă. Iar Ciucă, o țeapă și mai mare

Data publicării: iunie 12, 2024 11:55

DISTRIBUIE:

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Într-un discurs triumfalist, imediat după exit-poll, Marcel Ciolacu ne-a asigurat că cea mai mare victorie a struțo-cămilei PSD-PNL, care, vezi Doamne, nici în ruptul capului nu vrea să se transforme în partid stat, a constat în legitimarea prin votul românilor. În sensul că peste 50% dintre aceștia – premierul a vorbit de 53% –, deci o majoritate clară, s-au pronunțat la europarlamentare în favoarea alianței PSD-PNL. Ceea ce, desigur, ar fi de natură, cum a spus, să-i confere legitimitate politică prin alegeri democratice.

Per a contrario, ce am putea înțelege din afirmațiile premierului? E o întrebare pentru un copil din grupa mijlocie de la grădiniță. Răspunsul e la mintea cocoșului. Dacă alianța PSD-PNL nu ar fi făcut peste 50%, ea ar fi fost politic și în sens democratic ilegitimă. Și iată că asta s-a și întâmplat. În realitate, scorul e doar de 48,7%. Iese din nou Ciolacu la rampă pentru a-și infirma spusele? Și pentru a ne cere scuze pentru dezinformare crasă la o oră de vârf și de maximă audiență pe toate televiziunile patriei? Nu a ieșit și nu iese. Ceea ce înseamnă că ne-a dat țeapă.

În aceeași seară de 9 iunie, după exit-polluri, al doilea actor politic care s-a produs pe scenă după Marcel Ciolacu a fost generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Acesta i-a întărit spusele partenerului său și a clamat în același timp o victorie istorică a Partidului Național Liberal. Care ar fi obținut rezultate mult mai bune decât la precedentele alegeri. După ce s-a încheiat numărarea voturilor, ce să vezi? PNL are doar 8 europarlamentari, în timp ce suveraniștii, dacă o includem și pe Maria Grapini – e drept, aceasta a candidat pe listele PSD, dar tot suveranistă rămâne – au 9 europarlamentari. Dezastrul însă este dat de rezultatul la consiliile județene. Unde PNL pierde nu mai puțin decât șapte mandate. În loc de 19 de consilii județene în care avea majoritate, acum obține majoritatea doar în 12 consilii.

Prin urmare, din nevoia de a demonstra că au avut dreptate atunci când au siluit democrația prin fel de fel de operațiuni electorale aberante, reprezentanții de frunte ai celor două partide ne-au dat țeapă. Dar în bună măsură s-au țepuit și între ei. Motivul nu este doar de natură propagandistică. Nici Ciolacu și nici Ciucă nu sunt dispuși să deconteze jumătatea goală a paharului. Fiecare dintre cei doi intenționează să candideze separat la alegerile prezidențiale. Decizia în acest sens se va lua foarte repede, pentru că, măcar de dragul de a păstra aparențele constituționale, trebuie emisă în această săptămână o hotărâre de Guvern care să bată în cuie data alegerilor prezidențiale, probabil comasate cu cele parlamentare, unde cele două partide care se jură că nu devin partid stat vor merge împreună. La parlamentare mă refer.

Cât privește deconturile, singurul partid care își recunoaște înfrângerea și în cazul căruia președintele și din păcate nu întreaga conducere la nivel național își anunță nu demisia, ci decizia de a demisiona, este USR. Alianța Dreapta Unită, alcătuită din trei partide cu doi premieri care s-au aflat la guvernare, nu suflă un cuvânt, deși eșecul este usturător în condițiile în care ditamai alianța a fost întrecută de AUR și a depășit-o la mustață pe Diana Șoșoacă, care a candidat practic de una singură. Cât despre partidul moșit de Victor Ponta sau despre ALDE, ce Dumnezeu ar mai fi de spus? Cel mult atât: lipsește cu desăvârșire verticalitatea liderilor politici. Asta ca să nu punem la socoteală puzderia de partide real sau pretins suveraniste care, împreună sau separat, tocmai au plecat tropăind spre lada de gunoi a istoriei.

În urma acestor alegeri, noi toți am rămas cu un gust amar și mai ales cu lipsa unei perspective cât de cât pozitive legate de viitorul României. Iar marele circ abia urmează. Acum, când Klaus Iohannis linge clanțele Uniunii Europene și NATO, mai rămâne să mai amușineze și pe la ONU, pentru a se ejecta din România și când, ca niciodată până acum, ne pregătim de prezidențiale fără prezidențiabili.

sursă: corect-news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa, despre problemele care se pot remarca la nivelul campaniilor...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Alexa a analizat problemele care...

Spânu: Călin Georgescu îl sabotează în mod clar pe Simion, liderul...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Ion Spânu a oferit o serie...

Cinci motive pentru care nu trebuie să ratezi filmul „Generația de...

De azi, 27 martie, toate cele 3 episoade ale mini-seriei documentară dedicată tricolorilor sunt disponibile pe platforma Voyo: proiectul regizat de Remus Achim propune o...

Gușă: Statistica deznădejdii. Ce-am pierdut după ce l-am omorât pe Ceaușescu

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Cam de vreo două zile, poate trei, am primit din zeci de locuri,...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img