AcasăEconomieStolojan, confirmare a dezastrului din interiorul Coaliției: România se împrumută cel mai...
Data publicării: februarie 8, 2025 11:55

Stolojan, confirmare a dezastrului din interiorul Coaliției: România se împrumută cel mai scump din UE!

Data publicării: februarie 8, 2025 11:55

DISTRIBUIE:

Theodor Stolojan, fost premier al României și economist la Banca Mondială, a declarat la Digi24 că țara noastră se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat și că este obligată să reducă acest deficit, pentru ca datoria publică să nu ajungă să coste mai mult decât sănătatea sau educația. Stolojan a precizat că România a plătit anul trecut 7 miliarde de euro doar pentru dobânzi la datoria publică, iar anul acesta va plăti 8 miliarde de euro.

Theodor Stolojan a explicat vineri seară, la Digi24, că guvernul nu are credibilitate în fața mediului de afaceri și a oamenilor din cauza deficitului bugetar foarte ridicat.

„Guvernul a fost obligat să ia niște măsuri peste noapte. Ne-am trezit într-o situație în 2024 în care am realizat un deficit (bugetar) record – 152 de miliarde (de lei), 8,65% din PIB – n-am mai avut asemenea deficit decât în anul 2020, cu pandemia. De fapt, guvernul a fost în situația în care nu mai putea continua așa cum a continuat până în prezent. Am primit deja avertismente de la piețele financiare (…) Asta nu înseamnă că nu ne mai putem împrumuta, dar ne împrumutăm la niște costuri care devin excesive. Deja noi, România, în prezent, ne împrumutăm la cele mai mari dobânzi față de alte țări din UE”, a afirmat Theodor Stolojan.

El a precizat la ce nivel au ajuns dobânzile la care se împrumută statul român.

„Gândiți-vă că anul trecut am plătit numai pe dobânzi la datoria publică peste 7 miliarde de euro. Deci 36 de miliarde de lei. Iar anul acesta, în 2025, vom plăti peste 8 miliarde de euro. Nu mai putem continua așa. Dacă ne uităm în 2019, față de 2024, PIB-ul s-a mărit de 1,7 ori, deci puterea economică a țării s-a mărit de 1,7 ori, în timp ce deficitul bugetar s-a mărit de 3,1 ori”, a mai spus Stolojan.

Fostul premier a mai spus șansa României este legată de UE, care și-a schimbat modul de gândire și nu mai cere reducerea deficitului de la un an la altul, ci treptat, pe o perioadă de 4-7 ani.

În acest fel, România, care a ales să reducă deficitul pe o perioadă de șapte ani, poate beneficia în continuare de fonduri europene și poate menține investițiile publice în autostrăzi, rețele de apă și canalizare.

România trebuie să reducă deficitul, „pentru că noi nu ne mai putem permite deficite peste 7%, 6%, pentru că ajungem să plătim mai mult pe datoria publică decât pe educație sau pe sănătate”, a mai psus Theodor Stolojan.

sursă: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Ciprian Ciucu, reforma nu înseamnă să calci în picioare legea și...

Autor: Aurel Badea Reforma administrației este necesară. Reducerea risipei, eliminarea structurilor inutile, comasarea instituțiilor care dublează activități și folosirea mai atentă a banului public sunt...

Socrul fiului lui Călin Georgescu, membru în ”gașca Vasile Blaga”, combinator...

Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Călin Georgescu, ar fi pregătit un proiect prin care își propunea să aducă la...

Cornel Nistorescu: Vortex politic românesc. Partida Străinătății, pagube și nenorociri pentru...

Pe lîngă tulburările surprinzătoare ale vremii anunțate de cei de la ANM, România este supusă și chinurilor declanșate de un val periculos de vortex...

AfD provoacă dezbatere dură cu liderul PPE referitoare la schimbarea radicală...

Autor: Aurel Badea Alegerile din Mecklenburg-Vorpommern s-au încheiat, dar una dintre cele mai interesante confruntări politice provocate de rezultatul lor abia începe. Și nu se...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img