AcasăJustiţieVeste excelentă, românii mai și câștigă procese la tribunalele internaționale! Cazul CEREALCOM...
Data publicării: septembrie 27, 2025 11:32

Veste excelentă, românii mai și câștigă procese la tribunalele internaționale! Cazul CEREALCOM DOLJ.

Data publicării: septembrie 27, 2025 11:32

DISTRIBUIE:

Victorie importantă pentru CEREALCOM DOLJ la GAFTA Londra într-o dispută comercială internațională privind producerea și comercializarea a 1.500.000 tone de grâu românesc în valoare de peste 400 de milioane de dolari

Cerealcom Dolj, unul dintre puținii producători-exportatori români de cereale, a obținut o hotărâre favorabilă într-un arbitraj internațional desfășurat la Londra, sub egida prestigioasei asociații internaționale GAFTA (Grain and Feed Trade Association), într-o dispută cu o entitate din Arabia Saudită referitoare la un contract comercial de producere și comercializare a 1.500.000 tone de grâu românesc, în valoare de peste 400 de milioane de dolari, destinat consumului națiunii saudite.

Tribunalul internațional GAFTA a concluzionat că firma saudită a încălcat fundamental contractul încheiat cu producătorul român în ceea ce privește obligațiile aferente recoltelor 2024 și 2025, precum și cele privind termenul de plată a avansului pentru recolta din 2023. Totodată, a constatat că Cerealcom nu a încălcat contractul și, drept urmare, a avut dreptul să suspende livrările ca urmare a acestor neplăți, motiv pentru care decizia firmei saudite de a rezilia contractul nu este valabilă. În plus, tribunalul a respins integral pretențiile formulate de compania saudită, în cuantum de aproape 25 de milioane de dolari. De asemenea, tribunalul internațional a confirmat îndreptățirea Cerealcom de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, cuantumul acestora urmând a fi determinat într-o procedură arbitrală separată.

Deși hotărârea tribunalului constituit sub egida GAFTA poate fi supusă unor căi de atac, Cerealcom are dreptul de a iniția imediat procedurile legale pentru stabilirea cuantumului compensațiilor financiare pentru prejudiciile suferite ca urmare a încălcărilor contractuale fundamentale comise de firma saudită.

În această procedură de arbitraj, Cerealcom a fost asistată de un consorțiu format din firma londoneză Mishcon de Reya, prin echipa condusă de domnul Greg Falkof, Partener, care a asigurat reprezentarea și asistența pe drept britanic, și Reff & Asociații | Deloitte Legal, prin echipa de litigii coordonată de domnul Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener.

„Primim cu mare satisfacție această hotărâre, care confirmă corectitudinea poziției noastre și recunoaște eforturile depuse de companie pentru respectarea contractului. Cerealcom rămâne un partener de încredere, care își onorează angajamentele și așteaptă același nivel de responsabilitate din partea tuturor colaboratorilor săi”, a declarat Mihai Anghel, Director General Cerealcom Dolj SRL.

Sursa: Comunicat de Presă Cerealcom Dolj SRL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Costi Rogozanu (LIBERTATEA): Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate! Asta trebuia...

Să ne jucăm de-a Nicușor. E un joc sadic. Eu nominalizez diverși inși, unii abia știu să vorbească română, alții vorbesc elegant și franceză,...

Manifestul liberalului Alin Tișe: Ajunge Ilie! România are nevoie urgentă de...

𝐌𝐀𝐍𝐈𝐅𝐄𝐒𝐓 Ajunge, Ilie! ROMÂNIA ARE NEVOIE URGENTĂ DE UN GUVERN! Scriu acest MANIFEST convins fiind că tot ceea ce facem astăzi noi, cei din PNL, cu această...

Justiție în fami(g)lie. Soțul procuroarei generale a României promovat la Înalta...

Consiliul Superior al Magistraturii a publicat rezultatele penultimei faze a concursului de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție, sesiunea iulie-octombrie 2026: punctajele...

Stela Giurgeanu (DILEMA): Mai putem exista fără spectatori?!

Libertatea pe care o exercităm abia după ce închidem ușa: să poți exista fără să dai socoteală nimănui pentru fiecare nuanță a ta. Atunci...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img