Autor: Cozmin Gușă
Astăzi dimineață, imediat după ora 7, ascultam la Gold FM Pastila lui Ion Cristoiu, care, în deschidere, a pus o melodie franțuzească în care era ridiculizată, extrem de nimerit, ingerința rusească. Adică acolo se spunea că, indiferent ce ți se întâmplă în viață și nu este pe placul tău, de vină sunt rușii. Cam ca la noi, dar, spre deosebire de Franța, în România nu s-a găsit nimeni, deși avem simțul umorului, să realizeze o astfel de melodie. La noi, SECURISTANUL e mai puternic decât în Franța.
Treaba asta cu ingerința rusească, scuză pentru orice, este mai veche. În secolul nostru, în secolul XXI, a debutat imediat după anul 2000, când Occidentul s-a prins că va fi greu cu Putin, care nu era deloc un Boris Elțîn. Putin semnaliza clar că nu este dispus să le ofere resursele Rusiei pentru jumuleală. Atunci, sigur, regimul lui a fost demonizat din prima.
Originea etichetei infamante de „pro-rus” este însă și mai veche, de la mijlocul secolului XX, și a fost iscată de propaganda Americii împotriva URSS. Era mare lupta ideologică atunci, între cele două blocuri învingătoare în Al Doilea Război Mondial. În America, vă reamintesc, macartismul (/McCarthyismul) și adevărata vânătoare de vrăjitoare care a urmat în SUA, în urma căreia au fost distruse nenumărate vieți și cariere, sute de mii, prin acuzații false împotriva unor americani care nu se supuneau ideologiei oficiale sau aveau diverse inițiative. Atunci erau acuzați de pro-rusism, de pro-comunism, de ingerință sovietică, de ingerință rusească, cum ar fi astăzi.
În ce mă privește, sunt etichetat ca fiind pro-rus sau și putinist din anul 2002, deși eram absolvent de studii în Statele Unite ale Americii. Dar această etichetare a mea s-a întâmplat în urma unui episod al cărui erou a fost Adrian Năstase, care trăda la Moscova interesele României, cu mine martor, refuzând un contract avantajos de gaze oferit direct de către Putin. Gazele respective puteau ajuta major la renașterea industriei noastre, pentru că erau foarte ieftine. Pentru ca eu să nu fiu credibil când relatam trădarea lui Năstase, aparatul lui de atunci m-a etichetat ca fiind putinist. Odată cu 2006 și regimul Băsescu, prin mașinăria pusă la lucru de către Coldea și de către SRI-ul lui Băsescu, pur și simplu absolut orice spuneam sau făceam în spațiul public era raportat drept dovadă a putinismului meu. Nu te poți bate cu așa ceva când un întreg mecanism al statului spune aceeași placă despre tine. Eu am priceput asta, însă, abia după doi-trei ani, încercând mereu să contest manipulările la adresa mea. Când am priceput că este inutil, am decis să nu mai neg, să las așa, să-mi rămână renumele de putinist, cu gândul precis, de care m-am ținut, că vor conta pentru mine doar cei care pricep gogomănia.
În acest timp, adevărații agenți acoperiți ai Rusiei, documentați ca fiind așa, au devenit brusc în România partizani pro-europeni, avocații UE, ai Uniunii Europene, despre care, astăzi, știți și din demonstrațiile mele că merită supranumele de „noul URSS”. Până și în plandemie. Dacă refuzai să te vaccinezi și, ca persoană publică, așa cum am fost eu, vorbeai despre asta, dar li s-a întâmplat multora, deveneai brusc și putinist. Culmea, această etichetare a fost, însă, atinsă doar după începerea războiului ucrainean, atunci când, dacă militai public pentru pace, tot așa, erai direct pro-rus sau putinist, bineînțeles, la pachet cu alte etichete: incult, tâmpit, prost, iresponsabil. Lista persoanelor etichetate ca atare, putiniști, în ultimii cinci ani, este lungă, atât în România, cât și în țările UE. Unii dintre noi am ajuns, așa să știți, pe lista morții a ucrainenilor de la Mirotvoreț. Din România, cel puțin eu și profesorul Marga am fost acolo, dar cred că și alții. O listă de tipul „urmăriți, prindeți, ucideți”. Asta era lista morții a celor de la Mirotvoreț. Mulți de pe lista de la Mirotvoreț au fost uciși.
Pentru analiza de astăzi, am două evenimente recente care justifică ceea ce eu spun azi, în titlu, anume că „putinist”, „ingerință rusească” și altele au devenit manipulări care s-au uzat.
Primul este atentatul așa-zis rusesc, sabotajul rusesc de la fabrica din Brașov, care, în ciuda strădaniei SRI-ului de a-l băga pe gâtul tuturor, nu convinge nicio minte cât de cât lucidă. Și, atenție, m-am uitat cu multă atenție, și n-am observat în presa românească niciun vector de opinie care contează și care să susțină versiunea oficială. Doar trompete. Iar asta, în România, este un semn clar că nu mai merge placa cu ingerința rusească.
Al doilea exemplu este și mai și. Îl vizează pe eroul zilelor trecute, președintele Poloniei, Karol Nawrocki, care s-a întors din zborul către Africa pentru a bloca preluarea ostilă a conducerii Curții Constituționale a Poloniei de către oamenii Bruxelles-ului, prin premierul Donald Tusk. Știți despre Nawrocki, dacă nu, vă mai spun eu, încă o dată, că el chiar este și a dovedit de-a lungul vieții că este un patriot polonez autentic. Și, ca orice patriot polonez autentic, el este profund anti-rus în mod conjunctural acum și profund anti-Putin. Toată cariera sa de istoric remarcabil, Nawrocki și-a dedicat-o cercetării și expunerii răului pe care Imperiul Țarist, URSS-ul sau Rusia l-au făcut împotriva Poloniei și polonezilor.
Ei bine, de ieri, adversarul său, Donald Tusk, adică omul și vocea noului URSS, respectiv UE, l-a etichetat și pe Nawrocki ca fiind unul care face jocul Rusiei și al lui Putin. Și, sigur, simțul penibilului nu este ceva ce le aparține lui Tusk și celorlalți, dar cred că exemplul meu este elocvent.
Reiau titlul de azi: „Putinist, ingerință rusească, manipulări și o placă ce nu doar că s-a uzat, ci are efect invers decât cel vizat de delatori”.
De ce vorbesc despre efectul invers? În primul rând, din experiența mea personală din ultima perioadă, o experiență care este foarte sugestivă pentru mine: uriașa majoritate a celor cu care mă întâlnesc pe stradă sau cu care comunic mă laudă pentru ceva ce nu merit să fiu lăudat și pentru ceva ce nu sunt: adică putinist sau pro-rus. Ăsta e un semnal clar. Dar da, m-am declarat public ca fiind partizanul unui parteneriat strategic cu Rusia. De ce? Pentru că starea precară a României și situația tensionată regională, precum și Noua Ordine Mondială din zona Mării Negre (o să vă convingeți treptat cu toții) reclamă așa ceva în cazul României; adică un parteneriat strategic, cum s-ar putea semna el, dacă s-ar putea semna, cu Rusia. Studiați audiențele sau traficul de pe internet și o să observați lesne că atenția asupra celor care spun adevărul și se poziționează împotriva propagandei Bruxelles-ului, deci așa-zișii putiniști, este de multe ori mai mare decât cea acordată restului conformiștilor din spațiul public. Asta arată că efectul etichetării este invers.
În fine, acuzarea de pro-rusism sau putinism, absurdă în cazul unor oameni precum Nawrocki, nu este doar un semnal de maximă disperare a Bruxelles-ului, dar va îngloda definitiv propaganda asta de doi bani, care durează oricum mult prea mult. Iar această durată este un semn clar că și presa europeană este praf. La discreditarea acestui gen de propagandă este clar că a contribuit și Trump, prin demersurile sale. A contat și victoria clară a rușilor în războiul ucrainean, dar, mai ales, vor conta înțelegerile Putin-Trump-Xi, care, în scurtă vreme, circa două săptămâni, vor poza în chip de învingători, de negociatori exclusivi ai Noii Ordini Mondiale, la Shenzhen, în China. Și, după cum știți, învingătorilor li se dă întotdeauna dreptate. Din experiența mea, știu bine că primii care le vor da dreptate lui Putin, mai ales, dar și lui Trump și lui Xi, vor fi chiar delatorii lor și ai noștri, de azi.
