AcasăEditorialeGușă: Polonia, bătălia unghiulară la nivel european între neomarxism și suveranism. Bruxelles-ul...
Data publicării: noiembrie 1, 2026 11:31

Gușă: Polonia, bătălia unghiulară la nivel european între neomarxism și suveranism. Bruxelles-ul duce lupta cu oamenii noii axe Trump-Putin prin destabilizarea statelor nesupuse!

Data publicării: noiembrie 1, 2026 11:31

DISTRIBUIE:

Autor: Cozmin Gușă

Polonia, care astăzi se află în interiorul unui eveniment halucinant pentru spațiul euroatlantic, a avut, de fapt  (și asta trebuie să recunoaștem cu toții), un rol și un destin istoric la nivel european în ultimul secol, de fiecare dată când s-a pus problema unor schimbări radicale, a unor mișcări de tip geopolitic care au transformat lumea în general, dar și lumea noastră. În Polonia a fost găsit și pretextul celui de-Al Doilea Război Mondial. Polonia a fost împărțită apoi, conform înțelegerii Stalin-Hitler, pentru ca să nu poată rezista în acel război. La un an după ce a fost ocupată, s-a pus la cale cel mai groaznic măcel al elitelor pe care istoria recentă l-a cunoscut. Câteva zeci de mii de militari, intelectuali, medici (cei care puteau să ducă înainte țara) au fost măcelăriți la Katyn, după cum vă amintiți. Marea tragedie a survenit, însă, și la o comemorare ulterioară, când fratele liderului opoziției, Kaczyński, în calitate de președinte, a murit împreună cu toată delegația oficială poloneză, într-un accident de avion ciudat.

Solidaritatea, chiar cu acest nume, și spiritul civic în interiorul lagărului socialist au fost experimentate cu precădere în Polonia. Sindicatul Solidaritatea, la el mă refer, cu milioane de membri, a început să acționeze dur împotriva establishmentului comunist în anii ’80 și, sigur, prin manifestări de stradă, în final a avut câștig de cauză. Așa s-a ajuns ca, în iunie 1989, în Polonia să se desfășoare primele alegeri libere din spațiul comunist de după Al Doilea Război Mondial. În timpul comunismului, în ultimii ani, ca să vedeți spiritul polonez, liderii comuniști au decis să deschidă granițele pentru cei care nu erau de acord cu regimul comunist, ca să poată pleca în Occident. Polonezii n-au plecat sau n-au prea plecat. Uriașa lor majoritate au rămas pe teren, în interiorul țării, ca să învingă dictatura. Iar ăsta este un semn de civism deosebit: faptul că n-au preferat libertatea individuală, ci au ales libertatea țării.

Apoi, în postcomunism, ați fost martorii faptului că polonezii, în mod asumat, au dat tuturor țărilor postcomuniste un exemplu, o lecție de suveranism economic și militar. Așa au ajuns astăzi cea mai puternică țară postcomunistă din punct de vedere economic, dar mai ales din punct de vedere militar. Sunt înaintea multor state occidentale din punctul de vedere al armatei și asta în ciuda presiunilor uriașe care s-au exercitat, la fel ca și în cazul României, presiuni legate de apartenența la NATO și UE.

De-aia am spus în titlu: Polonia și bătălia unghiulară la nivel european între neomarxism și suveranism. Iar dacă asimilăm, așa cum vă tot spun de câțiva ani, Uniunea Europeană (UE) cu noul URSS, situația descrisă în titlu este și mai clară și poziționează astăzi, când vorbim, în timpul crizei poloneze, Polonia în ochiul ciclonului bătăliei politice aflate în desfășurare în interiorul Uniunii Europene.

Liderul opoziției din Polonia crede în victorie, cu condiția ca președintele Nawroczki să se ridice la înălțimea situației. Povestea crizei poloneze!

Din economie de timp, nu o să mai relatez acum, în mod punctual, întâmplările din ultimele 48 de ore din Polonia. De bună seamă că le cunoașteți cu toții, cei interesați.

Vectorii care se bat la suprafață în Polonia sunt Donald Tusk, premierul țării, un sorosist, reprezentant unghiular al Marii Finanțe Mondiale de sorginte europeană, care conduce în mod subteran Uniunea Europeană, și celălalt actor, Karol Nawrocki, președintele legitim în funcție, istoricul și boxerul suveranist. În mintea mea, e un fel de Martin Eden al lui Jack London, așa îl asemăn. Nawrocki a preluat ștafeta luptei suveraniste poloneze de la fostul președinte Duda, dar mai ales de la bătrânul lider al opoziției poloneze, astăzi, fost la putere, Kaczyński. Există și un al treilea personaj istoric care a intrat în poză aseară. E vorba de Lech Wałęsa, eroul din anii ’80 al Solidarității și primul președinte postcomunist. Din păcate pentru spiritul polonez (și aici este o virgulă mare), Lech Wałęsa a trădat astăzi cauza Poloniei și este de partea lui Tusk și a Bruxelles-ului.Sunt destule explicații, dar nu o să le dau astăzi. O să vi le dau în curând. Asta ar fi singura notă discordantă în acest concert ultrasimfonic polonez la care asistăm. Polonia a avut și mari muzicieni. Ăsta e motivul pentru care am folosit cuvântul „concert simfonic”.

Pretextul luptei actuale este legat de Curtea Constituțională, mai precis de așa-zisul CCR-ism în România și CCP-ism în Polonia, o modalitate prin care euroatlantismul, NATO, UE, serviciile secrete, CIA și alții – toți ăștia – au învățat, în ultimele decenii, liderii țărilor postcomuniste, în România de la Băsescu și Iohannis până în zilele noastre, cum să suprime democrația în România prin CCR-ism și în Polonia prin CCP-ism. Conflictul legat de Curtea Constituțională poloneză este unul vechi de peste un deceniu. Acesta era însă un fel de conflict înghețat, ca să folosesc un termen geopolitic. De ce a decis Tusk, de fapt Bruxelles-ul, să-l dezghețe chiar acum? Pentru că exact Polonia este locul unde, la nivel oficial, pentru că vorbim despre lupta dintre președinte și premier, dintre președinție și guvernare, se duce această luptă între trecutul și prezentul UE, care este unul de tip neomarxist, și posibilul viitor de tip suveranist. Donald Tusk nu este doar premierul Poloniei, este și fostul șef al Consiliului European de tip neomarxist, iar Nawrocki este președintele suveranist ales cu sprijin direct, explicit, fățiș de la Donald Trump, un Nawrocki care se bate pentru ca, la alegerile parlamentare de anul viitor, să câștige și o guvernare suveranistă a Poloniei. Asta este miza în desfășurare.

Acum să explic și cealaltă parte din ceea ce spun în titlu. Adică Bruxelles-ul duce lupta cu oamenii noii axe Trump–Putin prin destabilizarea statelor nesupuse. Există o asemenea axă Trump–Putin? Da, există. Ea era prezentată cumva, în ultimii ani, după Anchorage, într-un mod implicit, însă a căpătat concretețe în ultima lună, prin noile înțelegeri Putin–Trump, de toate felurile. Le-ați văzut. Iar alaltăieri, această axă Putin–Trump a fost obiectivată și prin mesajul liderului de la Casa Albă către aliații europeni, americanii, ca aceștia să nu mai atace Rusia nici măcar la modul declarativ. Care sunt oamenii politici ai axei Putin–Trump? Sunt mulți. Orbán era exponentul cel mai de marcă. Poate că și Magyar este un exponent al axei Putin–Trump. Eu așa cred și am spus-o încă de la alegerea lui Magyar. Premierul Bulgariei, Rumen Radev, este fără îndoială un om al acestei axe, la fel ca Robert Fico, premierul Slovaciei, fără niciun dubiu. La fel, pe această axă se așază și noul premier al Cehiei. Aș putea să vorbesc și despre liderii occidentali de pe această axă, dar nu o fac încă. Este prematur. Am însă exemple clare de președinți sau premieri occidentali care acționează deja în interiorul triunghiului de putere Putin–Trump–Xi.

Concluzia analizei vine, așadar, de la sine. La inițiativa Bruxelles-ului, de fapt a Marii Finanțe Mondiale care conduce în mod subteran Bruxelles-ul, prin omul lor, adică premierul Tusk, statalitatea Poloniei a fost destabilizată grav, adusă cumva la nivel african, adică exact acolo unde, coincidență, Nawrocki se pregătea să ajungă. Liderii subterani ai UE, neavând destule mijloace prin care să lupte împotriva liderilor politici suveraniști, etichetați astăzi de mine ca fiind de pe axa Trump–Putin, trec direct la destabilizarea statelor pe care ei le consideră nesupuse sau pe cale de a deveni nesupuse, cum este și cazul Poloniei sau cum se preconizează că va fi Polonia. Marea Finanță Mondială, Bruxelles-ul, dă, de fapt, un atac preventiv împotriva Poloniei, cum o va face și la nivelul altor state de tipul Slovaciei, Cehiei și Bulgariei. Am folosit deloc întâmplător termenul de „atac preventiv”: este o sintagmă inventată de Deep State imediat după 11 septembrie 2001.

Și pentru că am vorbit despre America, despre SUA, da, desigur că în acțiunea Bruxelles-ului de acum este implicată și o falangă importantă din CIA, una care se opune strategiei lui Trump, așa cum s-a analizat în ultimele zile, inclusiv în publicația americană foarte influentă The Atlantic. Găsiți articolul pe Solid News, alături de aprecierile lui Larry Johnson.

Larry Johnson: Trump vorbește despre pace în timp ce CIA alimentează războiul din Ucraina

Este vorba, așadar, despre partea CIA dominată sau finanțată de mult de către Marea Finanță Mondială, o parte a CIA profund conspirată, care așteaptă revenirea la butoane a democraților în SUA. Și este, de bună seamă, partea din CIA care se opune noii axe Trump–Putin–Xi.

Legat de Putin și de Rusia, ieri un prestigios jurnalist american, nu este celebru, dar este prestigios, acreditat la Casa Albă, mi-a furnizat informația conform căreia Nawrocki a fost alertat despre acțiunea samavolnică a lui Tusk. De unde credeți? De pe canalele SVR-ului rusesc, Serviciul de Informații Externe al Rusiei. Nu știu dacă este chiar așa, dar cel care mi-a furnizat informația nu prea greșește, iar asta spune și mai mult despre situația actuală.

Legat de România, prin exemplul polonez, acum pricepeți și mai bine de ce Nicușor Dan se opune alegerilor anticipate, ce ar aduce în mod normal și firesc AUR în postura de învingător în alegerile parlamentare, deoarece acțiunea consecutivă a Bruxelles-ului ar fi destabilizarea totală a României, exact după modelul prin care Grecia a fost pusă la pământ după victoria Syriza, acum peste zece ani. Vă amintiți că imediat Banca Centrală Europeană și-a retras sprijinul, celelalte bănci au plecat, Grecia a sucombat. Iar revenind la noi, la România, noi nu suntem Polonia, care are politicieni și resurse civice prin care să lupte. România noastră ar fi omorâtă rapid și fără proteste sau luptă, după cum s-a văzut.

Întrebare retorică: va învinge Bruxelles-ul neomarxist prin această strategie halucinantă, de tip kamikaze? Eu nu cred asta deloc. Nu cred în victoria Bruxelles-ului, oricât de mult s-ar chinui. Dar e limpede că vor fi generate pierderi uriașe, mai ales statelor vizate, cu precădere celor postcomuniste pe care vi le-am amintit, a căror soartă se negociază la Shenzhen peste două săptămâni, tot așa cum v-am spus în ultimele zile, de către trio-ul Putin–Trump–Xi. Balanța geopolitică a lumii s-a înclinat deja în defavoarea neomarxismului, de fapt a capitalismului de tip neoliberal care a condus lumea în ultimii 50 de ani, iar postcapitalismul care urmează va fi instalat conform unui plan scris la Moscova și la Beijing, plan cu care Trump a fost de acord și pe care, după cum vedem, îl urmează la rândul lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

FBI zice c-a identificat autorul “furtului secolului” de monede digitale. Are...

Poliţia federală americană (FBI) a acuzat oficial, sâmbătă, Coreea de Nord de furtul record de 6,3 miliarde de dolari prin piratarea Binance, cea mai...

Constantin Rudnițchi (DILEMA): Cine acceptă să trăiască mai rău? UE îndatorată...

Europa este în flăcări. La propriu. Un ghem infinit de nemulțumiri s-a strîns și acum se deșiră pe străzile unor orașe europene, pe rețelele...

Ce mai fac serviciile secrete ale lumii (FRUMENTARIUS)

NNN: un nou grup de cazuri suspectate de sindromul Havana este tratat la Centrul Medical Militar Național Walter Reed. PRO/TAS: Austria expulzează patru...

Liderul opoziției din Polonia crede în victorie, cu condiția ca președintele...

Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție (PiS) din Polonia, a făcut apel la susținătorii președintelui polonez Karol Nawrocki să i se...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img