Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com
Primesc deseori această întrebare, în general de la oameni dezamăgiți și într-atât de bravi încât se bat seară de seară cu telecomanda, cu Youtube-ul sau cu mai știu eu ce platforme de socializare. E simplu să te întrebi de ce nu se revoltă ceilalți, mai greu e să te pui în fața oglinzii și să arăți spre cel pe care-l vezi în fața ochilor. De-acolo încep problemele. V-o spune unul care se revoltă zilnic, ca prostul, de 19 de ani(în curând) și care – dincolo de faptul că e atacat la baionetă de ocupant – mai e luat și la mișto sau la trântă de hoardele de luptători cu telecomanda pe motiv că n-ar fi așa de viteaz precum sunt ei.
Departe de mine gândul să mă (auto)victimizez. De altfel, problematica pe care o tratez în articolul de față e una mult mai provocatoare decât lasă titlul să se înțeleagă. Da, vreau să tratez direct povestea revoltei atât de așteptată și care nu mai apare. De ce nu se revoltă lumea în condițiile în care toate treburile sunt atât de evidente? Doar o singură informație dintr-un articol de-al meu ar fi fost suficientă pentru a genera o revoluție. Am demonstrat atâtea treburi aberante încât m-aș fi plictisit dacă nu mi-aș fi urmat calea proprie sau, cum i-ar putea spune unii, propria platformă program: aceea de a comenta și-atât. Fără să aștept nimic altceva decât ca o minoritate să priceapă ceea ce e de priceput.
Referitor la dezamăgirea cu revolta, limitându-ne la români de fapt nu facem nimic altceva decât să discutăm pe marginea unei probleme care este absolut universală. Oare de ce ne întrebăm de ce nu se revoltă românii și nu ne întrebăm, în aceeași măsură, de ce nu se revoltă și alții? De ce nu se revoltă cei din Golf în condițiile în care totul e varză pe-acolo? De ce nu se revoltă cei din Israel împotriva idiotului care-i conduce la extincție? De ce nu se revoltă nemții, care-au fost reduși la nivel de masă instinctuală. De ce nu se revoltă americanii care, programatic, au fost aduși în sapă de lemn de ultimele cinci administrații? Și, nu în ultimul rând, de ce nu se revoltă japonezii cărora, încă de pe vremea Restaurației Meiji, le-a fost deturnat destinul? Doar proștii au iluzia că în Japonia se trăiește bine!
Nu întâmplător am amintit Japonia ultima. Am făcut-o intenționat deoarece de-aici ne vine și cea mai surprinzătoare și expresivă explicație, anume „Femeia nisipurilor”. Nu știu câți au citit cartea sau câți au văzut filmul. Atât cartea lui Kobo Abe cât și magnifica ecranizare a acesteia de către Hiroshi Teshigahara sunt capodopere în adevăratul sens al cuvântului. Mai rar o astfel de performanță. În articolul de față voi discuta strict acțiunea, pentru cei la care n-a ajuns.
Este povestrea lui Niki Junpei, un profesor de școală și entomolog amator din Tokyo. Acesta pleacă pe o coastă izolată pentru a căuta o specie rară de gândac. Pierzând ultimul autobuz, este ajutat de localnicii unui sat situat printre dune. Aceștia îi oferă adăpost pentru o noapte. Este coborât cu o scară de frânghie într-o groapă adâncă de nisip, unde locuiește o văduvă tânără. Doar că ceea ce credea el că e ajutor se dovedește a fi o răpire în toată regula.
Citiți articolul integral petrenduri.blogspot.com!
sursă: trenduri.blogspot.com
