AcasăJustiţieDespre raportul lui Predoiu - plusuri, minusuri și propuneri. Vlad Pascu ar...
Data publicării: august 29, 2023 19:00

Despre raportul lui Predoiu – plusuri, minusuri și propuneri. Vlad Pascu ar putea primi doar maxim 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă

Data publicării: august 29, 2023 19:00

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, Iosefina Pascal a prezentat lista de măsuri prea superficiale pe care dorește să le aplice Cătălin Predoiu pentru a combate consumul de droguri, dar și cum Vlad Pascu ar putea scăpa cu doar 7 ani de închisoare, deși există dubii rezonabile că i-a ucis pe cei doi tineri din 2 Mai cu intenție.

În pandemie, când școlile au fost închise și redeschise într-o manieră absolut aberantă, s-a introdus testarea de Covid în școli și alte astfel de măsuri fără obținerea în prealabil a unui acord din partea părinților. Se vorbește în contextul actual de introducerea testelor antidrog în școli și există mai multe probleme cu această măsură. Pe de-o parte, majoritatea celor care consumă droguri au părinți de tipul lui Mihai Pascu, care cel mai probabil nu vor accepta vreodată ca „îngerașul” lor să fie testat. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi testați elevii, consumul de droguri nu este (încă) incriminat, deci nu se va întâmpla nimic mai mult decât înștiințarea Agenției Naționale Antidrog și eventual trimiterea tânărului prins la dezintoxicare.

Măsura pe care Cătălin Predoiu ar trebui să o ia ar fi introducerea unei legi care să incrimineze consumul, altminteri nu se rezolvă nimic. Dacă s-ar introduce o astfel de măsură, consumatorii ar fi constrânși să dezvăluie de unde și-au procurat drogurile și așa ar putea fi deconspirată întreaga rețea. Totodată, ar trebui restructurată Agenția Națională Antidrog, care actualmente are alocat buget mai mare pentru salariile angajaților decât pentru programele de dezintoxicare și prevenție. În plus, ar putea fi înființate o serie de spitale de maximă siguranță pentru consumatori și dealeri.

Vlad Pascu va primi maximum 7 ani de închisoare dacă va rămâne încadrat la ucidere din culpă. La noi în țară nu se cumulează pedepsele pentru fiecare victimă ucisă, iar Vlad Pascu va scăpa ușor pentru fapta deosebit de gravă pe care a comis-o. Unde mai punem că probabil va ieși mai rău din pușcărie. Singura măsură potrivită pe care a propus-o Predoiu este reformarea IPJ Constanța, unde corupția e la ea acasă.

E limpede că legea trebuie înăsprită și că, așa cum în pandemie se instaurase un adevărat regim al terorii și al fricii, așa ar trebui să procedeze și Agenția Națională Antidrog și să prezinte în școli adevărata „față” a consumului de droguri: cum oamenii sunt schimbați aproape iremediabil atât comportamental, cât și fizic din cauza consumului, cum riscul de supradoză este extrem de mare, iar chinul este pe măsură, cum se distrug vieți și destine și se poate muri extrem de ușor de la consumul etnobotanicelor și cum de la consum se ajunge la trafic, prostituție, crimă și așa mai departe.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

După victoria lui Péter Magyar, UE pregătește eliminarea dreptului de veto:...

Autor: Andrei Gușă Vorbesc astăzi despre alegerile din Ungaria, care sunt prezentate ca fiind controversate în presa românească din diferite rațiuni. Dar eu vă zic...

„Geopolitica Noii Lumi”: Daria Gușă și Adrian Severin, despre războiul din...

Autor: Oana-Medeea Groza În ediția lunii aprilie a emisiunii „Geopolitica Noii Lumi”, difuzată de Radio Gold FM, Daria Gușă și Adrian Severin au vorbit despre...

Iulian Ionescu, despre delegația-surpriză a României la Washington: mize externe și...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, moderatorul Cozmin Gușă și jurnalistul Iulian Ionescu au dezbătut despre...

Guvernarea Bolojan, demolată de cifre: inflație uriașă – de 4-5 ori...

Autor: Andrei Gușă A apărut raportul FMI, care înjumătățește predicția de creștere economică (și așa firavă) a României, de la 1,4% la 0,7%, în condițiile...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img