Éric Toussaint, istoric și specialist în științe politice, publică pe platforma Committee for the Abolition of Illegitimate Debt un articol amplu intitulat „Western Hemisphere: A history of the United States written by war” („Emisfera vestică: o istorie a Statelor Unite scrisă de războaie”). Într-o manieră extrem de critică, autorul face o incursiune prin istoria Statelor Unite. Toussaint o spune apăsat, anume că dezvoltarea și influența globală a SUA nu pot fi înțelese fără o analiză a rolului central al războiului și al violenței organizate. În răspăr cu narațiunea oficială, cea care prezintă Statele Unite drept o națiune construită în jurul libertății și al extinderii treptate a democrației, autorul susține că expansiunea teritorială, economică și politică a statului american s-a bazat constant pe conflict militar, dominație și intervenții externe.
(1) Elementul fundamental al acestei evoluții istorice este cucerirea și distrugerea societăților indigene din America de Nord. Colonizarea europeană a continentului a implicat încă de la început conflicte violente cu populațiile native. După independența din 1776, noul stat american nu a abandonat această logică, doar a transformat-o într-o politică oficială. În secolul al XIX-lea, guvernul american a promovat expulzarea forțată a populațiilor indigene prin politici precum Indian Removal, culminând cu deportări masive și cu stabilirea rezervațiilor. Războaiele împotriva triburilor amerindiene au dus la pierderea teritoriilor lor și la decimarea multor comunități. Astfel, ceea ce este adesea prezentat drept „expansiunea frontierelor” nu a fost în realitate altceva decât un proces de cucerire internă bazat pe violență militară.
(2) Al doilea pilon al violenței structurale în istoria Statelor Unite este sclavia africanilor și a descendenților lor. Începând din secolul al XVII-lea, milioane de oameni din Africa au fost deportați în America de Nord prin comerțul transatlantic cu sclavi. Aceștia aveau statut de proprietate și, evident, erau lipsiți de drepturi civile. Exploatarea cruntă, în condiții extreme, pe plantațiile de tutun, bumbac, orez și trestie de zahăr din sudul țării este parte a acestui proces de violență economică via sclavie. Sistemul sclavagist era justificat prin teorii rasiale și religioase care legitimau dominația albilor. Recomandări Un bărbat și-a cumpărat un apartament ca să scape de chirie și de trei ani trăiește un coșmar financiar Conflictul dintre statele sclavagiste și cele care se opuneau extinderii sclaviei a dus la Războiul Civil American din intervalul 1861-1865. Victoria Nordului asupra Sudului a dus la adoptarea celui de-al 13-lea amendament, care a abolit oficial sclavia.
În perioada numită Reconstruction (1865-1877) au fost introduse reforme importante, inclusiv acordarea cetățeniei și a dreptului de vot bărbaților afro-americani. Totuși, aceste progrese au fost rapid limitate după retragerea sprijinului politic din partea elitelor nordice. În sud s-au consolidat regimuri de supremație albă, iar legile „Jim Crow” au instituit un sistem de segregare rasială în școli, transport și spații publice. Decizia Curții Supreme din 1896 privind principiul „separate, but equal” (separați, dar egali) a legitimat această segregare. Sistemul a fost activ până în anii 1950-1960, atunci când mișcarea pentru drepturi civile a obținut reforme majore precum Civil Rights Act (1964) și Voting Rights Act (1965). Chiar și după aceste progrese legale, autorul subliniază că inegalitățile moștenite din perioada sclaviei și segregării continuă să influențeze societatea americană. Președintele Lyndon B. Johnson semnează Legea Drepturilor Civile din 1964, în prezența lui Martin Luther King jr.
(3) Autorul analizează apoi extinderea puterii americane în restul emisferei vestice. Un moment important a fost adoptarea Doctrinei Monroe (1823) de către președintele James Monroe. Oficial, această doctrină atenționa puterile europene să nu intervină în Americi, dar în practică a oferit Statelor Unite justificarea pentru propriile intervenții și expansiuni. În anii 1840, SUA au anexat teritorii vaste din Mexic, inclusiv Texas, California și alte regiuni din sud-vest. În 1898, odată cu războiul împotriva Spaniei a dus la controlul asupra unor teritorii precum Cuba și Puerto Rico. La începutul secolului al XX-lea, politica externă americană a devenit ultra activă în America Latină și Caraibe. Președintele Theodore Roosevelt a formulat așa-numitul Roosevelt Corollary, potrivit căruia Statele Unite aveau dreptul să intervină militar în statele americane pentru a menține ordinea sau pentru a proteja interesele economice. Este perioada numeroaselor intervenții militare din ocuparea Haiti (1915-1934), Nicaragua, Republica Dominicană și Mexic. În multe situații, aceste intervenții au fost urmate de instaurarea unor dictaturi instrumentalizate și sprijinite de Washington, e.g. cele ale lui Somoza în Nicaragua sau Trujillo în Republica Dominicană.
Autorul citează și mărturia generalului american Smedley D. Butler, care în 1935 a criticat deschis rolul armatei SUA în protejarea intereselor marilor companii și bănci americane. Butler a descris propria sa carieră militară drept aceea a unui „gangster pentru capitalism”, recunoscând că intervențiile militare au servit adesea interesele economice ale corporațiilor americane.
Smedley D. Butler: „Am petrecut 33 de ani și patru luni în serviciul militar activ și, în acea perioadă, mi-am consumat cea mai mare parte a timpului ca un fel de forță de intimidare de elită pentru marile afaceri, pentru Wall Street și pentru bancheri. Pe scurt, am fost un rachet, un gangster în slujba capitalismului. Am contribuit la a face Mexicul, mai ales orașul Tampico, sigur pentru interesele petroliere americane în 1914. Am ajutat la transformarea Haitiului și a Cubei în locuri potrivite pentru ca oamenii de la National City Bank să își poată colecta veniturile. Am participat la jefuirea a o jumătate de duzină de republici din America Centrală în beneficiul Wall Street-ului. Între 1902 și 1912, am ajutat la „curățarea” statului Nicaragua pentru casa bancară internațională Brown Brothers. Am adus «lumină» în Republica Dominicană pentru interesele americane din industria zahărului în 1916. Am contribuit la a face un Honduras potrivit pentru companiile americane de fructe în 1903”. / Publicat în Common Sense, noiembrie 1935. A se vedea și Huberman, Leo (1936). Mans Worldly Goods. The Story of the Wealth of Nations [Bunurile lumești ale omenirii: povestea bogăției națiunilor]. New York.
După Al Doilea Război Mondial, intervențiile americane în emisfera vestică au continuat, dar sub forme variate: (1) lovituri de stat organizate de serviciile secrete, (2) războaie prin intermediari sau invazii directe. Exemple importante includ lovitura de stat din Guatemala din 1954 împotriva președintelui Jacobo Árbenz, invazia eșuată din Golful Porcilor din Cuba (1961), intervenția militară masivă în Republica Dominicană (1965), sprijinul pentru contrarevoluționarii „Contras” în Nicaragua în anii 1980 și invazia Grenadei în 1983. În 1989, operațiunea „Just Cause” din Panama a implicat aproximativ 27.000 de soldați americani pentru a-l înlătura pe generalul Manuel Noriega.
Lovitura de stat din Guatemala, 1954 Pe lângă intervențiile militare directe, autorul menționează numeroase lovituri de stat sprijinite sau tolerate de Washington în America Latină, inclusiv în Brazilia (1964), Chile (1973) și Argentina (1976). Aceste acțiuni sunt interpretate ca parte a unei strategii de menținere a influenței politice și economice a Statelor Unite în regiune. Pe scurt, ceea ce Éric Toussaint susține e simplu ca bună ziua. Violența militară nu este un fenomen marginal în istoria Statelor Unite. Dimpotrivă, este un element structural al dezvoltării sale. De la cucerirea teritoriilor indigene și sistemul sclavagist până la intervențiile din America Latină, aceeași logică a dominației și expansiunii ghidează politica americană timp de secole. Recunoașterea acestei continuități istorice este esențială pentru a înțelege politica externă actuală a Statelor Unite și impactul ei asupra altor popoare și națiuni.
Sursa: libertatea.ro.
